Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
23 iunie 2022

Decizia nr. 1469/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1836/2020 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin

Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 653 din 29 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.