ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 777/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, la data de 2.08.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Culturii și Identității Naționale, Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale și Comisia Națională de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale solicitând anularea Deciziei nr. 1887/21.03.2018 privind respingerea contestației formulate de acesta împotriva Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, anularea Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie privind suspendarea reclamantului, în calitate de arheolog expert, din Registrul Arheologilor pentru o perioadă de 2 ani și suspendarea executării acestei Decizii, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale prin întâmpinarea formulată, la data de 14 septembrie 2018, a invocat excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Naționale de Arheologie și a Comisiei de soluționare a contestațiilor.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 334 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Comisia Națională de Arheologie și Comisia de soluționare a contestațiilor numită prin OMCIN nr. 2194/19.03.2018, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și Identității Naționale, Comisia Națională de Arheologie și Comisia de soluționare a contestațiilor, s-a dispus anularea Deciziei nr. 1887/21.03.2018 a Comisiei de soluționare a contestațiilor numită prin OMCIN nr. 2194/19.03.2018 și anularea Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie, s-a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie formulată de reclamantul A., s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie până la soluționarea definitivă a cauzei. Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 3620 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea recursului s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. conform căruia hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea căii de atac exercitate pârâtul a susținut următoarele:

Prin Decizia nr. 1333/26.02.2018, Comisia Națională de Arheologie a dispus suspendarea reclamantului din Registrul Arheologilor pentru o perioadă de 2 ani, în baza prevederilor art. 23 lit. c) din Metodologia privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice și înscrierea sa în Registrul arheologilor, aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2494/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 631 din 8 septembrie 2010.

Decizia de suspendare a acestuia, s-a dispus ca urmare a faptului că intimatul nu a respectat obligația legală de a solicita autorizație de cercetare arheologică preventivă la descoperirea unor vestigii arheologice.

Intimatul a formulat contestație împotriva acestei decizii, aceasta fiind respinsă de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale prin emiterea Deciziei nr. 1887/21.03.2018, cu următoarea motivare:

"Supravegherea arheologică s-a efectuat în baza unui Proiect de Supraveghere Arheologică nr. 21711/27.09.2016, aprobat și avizat de Comisia Națională de Arheologie prin Autorizația pentru Supraveghere Arheologică nr. 404/27.10.2016.

Lucrările de supraveghere s-au efectuat în conformitate cu Legea și în baza Procedurii de lucru nr. 30374/15.12.2016 semnată de Universitatea de Vest din Timișoara și S.C. B. S.R.L., s-au prevăzut inclusiv suspendarea lucrărilor pe timp de iarnă.

În urma identificării de vestigii arheologice pe trama stradală Popa Șapcă, prin Raportul de supraveghere arheologică Pasaj Popa Șapcă - Trama stradală Popa Șapcă nr. 6411/29.03.2017 s-a propus acordarea avizului de continuare a lucrărilor prevăzute în proiect, cu excepția suprafețelor delimitate de coordonatele de zid identificate pe str. x, ca urmare a faptului că în aceste sectoare s-au identificat obiective arheologice.

În consecință, s-a hotărât defalcarea lucrărilor în două obiective: a) Pasaj CFR Popa Șapca și b) Trama stradală Popa Șapcă pentru a se fluidiza și eficientiza cercetarea arheologică. Astfel pentru perimetrul Pasaj CFR Popa Șapcă s-a întocmit un Proiect de Cercetare Arheologică Preventivă nr. 6073/24.03.2017, iar pentru trama stradală Popa Șapcă, deoarece fragmentele de zid identificate ca urmare a excavării șanțurilor de introducere a utilităților (apă, gaz și electrificate) s-a solicitat prelungirea supravegherii prin cererea de Autorizație de Supraveghere Arheologică nr. 6071/24.03.2017. Atât din Raport cât și din formularul pentru solicitarea eliberării autorizației de prelungire a supravegherii se înțelegea clar că lucrările sunt în desfășurare, iar situație arheologică nu era încă lămurită motiv pentru care s-a dorit prelungirea operației de supraveghere până la decaparea întregii suprafețe.

În urma analizei solicitării în cadrul Ședinței Comisiei Naționale de Arheologie, nu s-a acceptat prelungirea autorizației de supraveghere pentru trama stradală Popa Șapcă.

Astfel chiar dacă nu s-a acceptat prelungirea autorizației solicitate, intimatul a luat decizia de a efectua în continuare lucrări, deși acestea erau în afara legii.

Așadar, după cum se poate observa, deciziile ambelor comisii au fost emise în acord cu legea și în baza situației de fapt constatate la fața locului.

Se solicită a se înlătura argumentele instanței de fond însușite de la intimat cu privire la faptul că cele două Decizii, în speță Decizia nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie și respectiv Decizia nr. 1887/21.03.2018 a Comisiei de contestații din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale conțin motivări contradictorii, având în vedere următoarele argumente:

Astfel, intimatul induce în eroare, cu rea-credință instanța de judecată prin faptul că Decizia Comisie Naționale de Arheologie face referire la cercetări preventive neautorizate, iar Decizia Comisiei de soluționare a contestației îi impută efectuarea de supraveghere arheologică în afara termenului.

Potrivit art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, republicată, s-a statuat faptul că:

"toate etapele cercetării arheologice, constând în inventariere, diagnostic, săpătura, supraveghere și intervenții asupra materialului arheologic, vor fi întreprinse folosindu-se toate acele metode, tehnici și practici specifice, considerate necesare pentru a obține maximum de informații referitoare la patrimoniul arheologic din zona cercetată".

Cercetarea arheologică neautorizată, astfel cum este definită și reglementată de lege, nu ține cont de metodele folosite sau de etape. Efectuarea cercetărilor în alți termeni decât cei prevăzuți de lege, echivalează cu o cercetare arheologică neautorizată, deci, prin urmare în mod corect și just s-a dispus suspendarea intimatului din Registrul arheologilor, fiind până la urmă o sancțiune prevăzută de lege.

Emiterea celor două decizii, care fac obiectul prezentului litigiu, au avut ca bază Raportul de cercetare arheologică preventivă pentru lucrările de reabilitare și extindere a tramei stradale la patru benzi, precum și lărgirea pasajului în cauză, din Timișoara, perimetrul str. x, jud. Timiș, nr. 6626/DPC/06.11.2017, întocmit și asumat sub semnătură de către responsabilul științific C., lector dr. D., lector dr. A., dr. E., dr. F., dr. G., precum și Raportul nr. x/15.12.2017, elaborate de membrii Comisiei desemnate de Comisia Națională de Arheologie, în care au fost semnalate încălcări ale legislației și regulamentelor în vigoare privitoare la regimul cercetărilor arheologice din România.

În al doilea rând, văzând fișele de vot ale Comisiei Naționale de Arheologie, se solicită a se respinge afirmațiile instanței de fond, conform cărora actul administrativ este nul, având în vedere că nu sunt respectate cerințele legale în vederea adoptării lui, pentru următoarele argumente:

Conform art. 14 din O.G. nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, rep., Comisia Națională de Arheologie funcționează ca organism științific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului arheologic, pe lângă Ministerul Culturii și identității Naționale.

Comisia Națională de Arheologie are 21 de membri și funcționează în conformitate cu regulamentul său de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al ministrului culturii și identității naționale.

Prin art. 5 alin. (2) din Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2127/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale de Arheologie, s-a stipulat: Comisia lucrează cu cel puțin o jumătate plus unu din membrii săi și ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți.

În cadrul Ședinței Comisiei Naționale de Arheologie din data de 26.10.2018 au fost prezenți 18 membri.

Conform fișelor de vot (pe care le vom atașa la prezentul recurs) din cei 18 membri prezenți, 11 au votat și au semnat pentru suspendarea intimatului din Registrul arheologilor.

Este indiscutabil faptul ca decizia de suspendare a intimatului s-a dispus atât pe fond cât și din punct de vedere procedural, în acord cu prevederile legale.

În ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Naționale de Arheologie și a Comisiei de soluționare a contestațiilor numită în baza O.M.C.I.N. nr. 2194/2018 din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, se apreciază a fi netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:

Conform art. 14 din Ordonanța de Guvern nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, republicată, Comisia Națională de Arheologie funcționează ca organism științific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului arheologic, pe lângă Ministerul Culturii și Identității Naționale.

De asemenea, potrivit Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2127/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale de Arheologie, se statuează la art. 1 faptul că, aceasta nu deține personalitate juridică.

Cât privește Comisia de soluționare a contestațiilor numită în baza O.M.C.I.N. nr. 2194/2018 din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, potrivit art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și identității Naționale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu luarea în considerare a dispozițiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din metodologia din 26 august 2010 privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologie și înscrierea sa în Registrul arheologilor, anexă la Ordinul nr. 2494/2010, pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice și înscrierea sa în Registrul arheologilor, Comisia de soluționare a contestațiilor numită în baza O.M.C.I.N. nr. 2194/2018 din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale nu deține personalitate juridică proprie, și pe cale de consecință nu poate sta singură în judecată.

Se consideră că nu se pot suprapune cele două noțiuni, capacitatea juridică de drept civil și capacitatea de drept administrativ, deoarece cea din urma reprezintă aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publica acordate de lege, și nu au pârghiile necesare pentru a putea răspunde în fața instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește suspendarea Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie până la soluționarea definitivă a prezentei acțiuni, se menționează faptul că s-a luat act de dispoziția instanței de fond de a suspenda Decizia sus menționată, dispoziție, care, se solicită a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

Conform art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate să ceară instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Intimatul desfășoară activitatea de conferențiar universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, suspendarea acestuia din Registrul arheologic nu impietează în exercitarea profesiei de conferențiar universitar.

Mai mult decât atât, intimatul nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat, apreciindu-se că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

În dezvoltarea apărărilor formulate s-a susținut următoarele:

Nu este întemeiată critica adusă de către recurent sentinței atacate în ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Comisiei Naționale de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale și Comisiei de soluționare a contestațiilor numită prin OMCIN nr. 2194 din 19.03.2018, întrucât, așa cum în mod corect a arătat prima instanță, în contenciosul administrativ are calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ atacat, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică civilă.

Or, în speță, cele două decizii atacate (Decizia nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie privind suspendarea mea, în calitate de arheolog expert, din Registrul Arheologilor și Decizia nr. 1887/21.03.2018 privind respingerea contestației formulate de mine împotriva Deciziei nr. 1333/26.02.2018) au fost emise de către aceste comisii ale Ministerului Culturii și Identității Naționale.

În plus, cele două comisii nu au formulat recurs împotriva sentinței primei instanțe, care a rămas definitivă în ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor comisii.

Nu este întemeiată nici critica adusă de către recurent sentinței primei instanțe în ce privește constatarea nelegalității adoptării Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie privind suspendarea sa, în calitate de arheolog expert, din Registrul Arheologilor.

Astfel, recurentul recunoaște că, la ședința din data de 26.01.2018 în care a fost adoptată această Decizie, au fost prezenți 18 membri ai Comisiei Naționale de Arheologie, dar pretinde că 11 dintre aceștia au votat și semnat pentru suspendarea mea din Registrul arheologilor.

Or, în realitate, din cei 18 membri prezenți la ședința respectivă numai 7 dintre aceștia au votat pentru suspendarea calității mele de arheolog expert (ceilalți membri abținându-se sau neexprimând deloc votul), nefiind întrunit votul majorității celor prezenți pentru adoptarea valabilă a acestei Decizii, așa cum prevede art. 1 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2127/2005.

Astfel, se poate observa, potrivit celor 10 fișe individuale de vot, aflate la pag. 271-348 din dosarul primei instanțe, că situația votului privind subiectul intitulat "Suspendare A. din Registrul Arheologilor din România", înscris pe ordinea de zi a ședinței din data de 26.01.2018, la poz. 144, a fost următoarea: H. - fișa nu conține exprimarea votului; I. - în fișa de vot nici nu este înscris acest subiect; J. - în fișă se menționează votul "Da"; K. - în fișă se menționează votul "Da"; L. - în fișa de vot nu apare acest subiect; M. - în fișa de vot nu apare acest subiect; N. - în fișa de vot nu apare acest subiect; O. - în fișa de vot nu apare acest subiect; P. - în fișă se menționează votul "Da"; Q. - în fișa de vot nu apare acest subiect.

De asemenea, potrivit celor 8 fișe individuale de vot, aflate la pag. 173-228 din dosarul primei instanțe, situația votului privind poz. 144, referitoare la suspendarea mea din calitatea de arheolog expert, a fost următoarea: R. - în fișă se menționează votul "Da"; S. - din fișa de vot nu este clar votul exprimat; T. - în fișă se menționează votul "Da"; U. - în fișă se menționează votul "Da"; V. - în fișa de vot nu se menționează votul; W. - în fișa de vot nu se menționează votul; X. - în fișa de vot nu se menționează votul; Y. - în fișă se menționează votul "Da".

Nu este întemeiată nici critica recurentului adusă sentinței atacate prin care prima instanță a constatat motivarea contradictorie a suspendării sale din Registrul arheologilor, în sensul că în Decizia nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie se susține că "sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate cercetări arheologice preventive neautorizate", iar prin Decizia nr. 1887 din 21.03.2018 a Comisiei de soluționare a contestației mele mi se impută efectuarea de lucrări de supraveghere arheologică fără autorizație valabilă.

În apărarea sa, recurentul încearcă să acrediteze ideea că, în speță, nu ar avea relevanță juridică distincția între cele două etape ale cercetării arheologice: supravegherea arheologică și cercetarea arheologică preventivă.

Or, această susținere a recurentului este infirmată de art. 23 lit. c) din Metodologia privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice și înscrierea în Registrul arheologilor, aprobată prin OMCPN nr. 2494/2010, care a fost invocat ca temei legal al suspendării mele din calitatea de arheolog expert si care prevede că "Atestarea se suspendă în următoarele situații: c) în cazul în care persoanele atestate efectuează cercetări arheologice neautorizate, potrivit legii", deci nu pentru efectuarea de lucrări de supraveghere arheologică fără autorizație valabilă.

În plus, motivarea acestor decizii este una formală, neavând suport în realitate, fiind contrazisă de probele administrate în cauză.

Astfel, în ce privește motivarea Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naționale de Arheologie, aceasta este infirmată de Raportul nr. x/15.12.2017 întocmit de comisia de constatare numită prin Ordinul MCIN nr. 2827 din 11.12.2017, în legătură cu cercetările arheologice desfășurate în perimetrul str. x-Pasaj Popa Șapcă Timișoara în urma sesizării Comisiei Naționale de Arheologie de către R. prin Memoriul nr. 1599/10.05.2017, în care se menționează că "rezultă (prin ilustrație și descrieri ale vestigiilor descoperite) faptul că la apariția vestigiilor arheologice, supravegherea nu a fost transformată în cercetare preventivă" (pag. 6 din Raport aflat la pag. 128 din dosarul instanței de judecată).

De asemenea, nu are suport în realitate nici motivarea Deciziei nr. 1887 din 21.03.2018 a Comisiei de soluționare a contestației, prin care i se impută efectuarea de lucrări de supraveghere arheologică fără autorizație valabilă, întrucât situația de fapt este cea descrisă de reclamant în cererea de chemare în judecată și dovedită cu probele cu înscrisuri depuse în dosarul cauzei.

Așa fiind, cele două Decizii ale comisiilor din cadrul autorității publice recurente nu îndeplinesc condiția motivării clare și în acord cu realitatea faptică, ceea ce constituie încă un motiv de nevalabilitate a lor.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat potrivit argumentelor care vor fi expuse în continuare:

Reclamantul a învestit instanța de fond cu controlul de legalitate al Deciziei nr. 1333/26.02.2018 emisă de Președintele Comisiei Naționale de Arheologie prin care s-a decis suspendarea sa din Registrul Arheologilor pe o perioadă de 2 ani în baza prevederilor art. 23 lit. c) din Ordinul nr. 2494/2010 și al Deciziei nr. 1887 din 21.03.2018 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale prin care a fost respinsă contestația administrativă a reclamantului.

Prin aceste acte administrative s-a reținut în urma concluziilor raportului nr. x/15.12.2017 elaborat de membrii Comisiei desemnate de către Comisia Națională de Arheologie, cât și a concluziilor membrilor CNA în urma analizei raportului de supraveghere arheologică nr. 1142/31.03.2017 - DJC Timiș, că sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate de reclamant cercetări arheologice preventive neautorizate în str. x din Municipiul Timișoara, acesta neîndeplindu-și obligația legală de a solicita autorizație de cercetare arheologică preventivă la descoperirea unor vestigii arheologice.

Prima instanță a anulat aceste acte administrative apreciind în esență că sub aspect formal condițiile de cvorum la adoptarea Deciziei nr. 1333/2018 nu au fost respectate, iar sub aspect material că cele două decizii conțin o motivare contradictorie, pronunțând astfel o hotărâre cu interpretare și aplicarea corectă a normelor de drept material.

Criticile pârâtului Ministerul Culturii și Identității Naționale referitoare la lipsa de legitimare procesuală pasivă a pârâtelor Comisia Națională de Arheologie și Comisia de soluționare a contestațiilor numită prin OMCIN nr. 2194/19.03.2018, prin care se reiterează susținerile făcute în fața instanței de fond referitoare la faptul că aceste comisii nu dețin personalitate juridică și, prin urmare, nu pot sta singure în judecată, sunt nefondate.

Lipsa personalității juridice nu este o condiție premisă a lipsei legitimării procesuale, ci a lipsei capacității procesuale de folosință, în termenii procesuali de drept comun. Pentru existența legitimării procesuale este suficientă stabilirea calității de parte în raportul juridic de drept dedus judecății, așa cum rezultă cu evidență din dispozițiile art. 36 C. proc. civ.

În cauză, așa cum s-a arătat în precedent, a fost dedus judecății raportul de drept administrativ de sancționare a reclamantului, concretizat în deciziile administrative contestate în cauză, care au fost emise în temeiul competențelor proprii de Comisia Națională de Arheologie și de Comisia de soluționare a contestațiilor, astfel că în măsura vătămării reclamantului în drepturile sau interesele legitime în litigiul de contencios administrativ declanșat pentru protejarea acestora, dobândesc calitate procesuală pasivă.

În privința capacității procesuale de folosință este de menționat că potrivit art. 56 alin. (2) C. proc. civ. pot sta în judecată, fiindu-le recunoscută capacitatea procesuală de folosință și entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Or, în privința celor două comisii nu s-a ridicat nici o obiecție sub acest aspect, astfel că în lipsa personalității lor juridice, însă în temeiul capacității lor de drept administrativ în baza căreia și-au exercitat prerogativele în urma cărora s-a concretizat raportul juridic dedus judecății, au capacitate procesuală în acest litigiu.

Sunt nefondate și criticile referitoare la motivarea contradictorie a celor decizii atacate.

Este de subliniat, în acest context, motivarea contrdictorie ale celor două acte administrative, cel de sancționare și cel de soluționare a contestației administrative exercitate împotriva celui dintâi, nu constituie în sine un motiv de nulitate, identificarea criticilor sub acest acest aspect fiind făcută numai pentru evidență.

Ceea ce a reținut în esență instanța de fond este că prin faptele reținute în sarcina reclamantului, stare de fapt rezultată din analiza coroborată a celor două acte administrative și a operațiunilor care le-au servit drept temei, nu întrunesc elementele constitutive ale sancțiunii prevăzute de 23 lit. c) din Ordinul nr. 2494/2010 și că aspectele factuale reținute prin Decizia nr. 1333/26.02.2018 sunt nefondate.

Emitenta Deciziei nr. 1333/26.02.2018, prin care s-a dispus suspendarea reclamantului, a reținut efectuarea de către reclamant a unei cercetări arheologice neautorizate în str. x din Mun. Timișoara și nerespectarea obligației legale de a solicita autorizație de cercetare arheologică preventivă la descoperirea unor vestigii arheologice, respectiv că sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate cercetări arheologice preventive neautorizate.

Acest act administrativ are drept temei declarat, care îi fundamentează decizia, Raportul comisiei de constatare nr. x/15.12.2017, privit ca operațiune administrativă prealabilă, în care se menționează că în legătură cu cercetările arheologice desfășurate în perimetrul str. x-Pasaj Popa Șapcă Timișoara, din Raportul de supraveghere arheologică rezultă (prin ilustrație și descrieri ale vestigiilor descoperite) faptul ca la apariția vestigiilor arheologice, supravegherea nu a fost transformată în cercetare preventivă și au fost efectuate mici sondaje, iar cât privește săpătura arheologică preventivă a străzii Popa, comisia nu a putut stabili cu exactitate modalitatea de cercetare.

Or, în lipsa altor temeiuri sau mijloace probatorii, instanța de control judiciar nu vede de unde s-a tras concluzia că sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate cercetări arheologice preventive neautorizate, de vreme ce operațiunea administrativă care constituie fundamentul actului administrativ atestă o stare de fapt diferită de cea din decizie.

Mai mult, prin decizia de soluționare a contestației administrative se pretinde că reclamantul a încălcat prevederile legale prin reluarea supravegherii arheologice, în martie 2017, fără a avea autorizație de la Ministerul Culturii, apreciind deci că s-a efectuat supraveghere arheologică fără autorizație valabilă.

Prin urmare, reclamantului i s-a reproșat numai efectuarea de supraveghere arheologică fără autorizație, Decizia nr. 1887 din 21.03.2018 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor suplimentând și definitivând considerentele care au stat la baza deciziei de sancționare a reclamantului, astfel că în raport de această stare de fapt se va verifica corecta încadrare juridică a sancțiunii aplicate reclamantului.

Potrivit 23 lit. c) din Ordinul nr. 2494/2010 de aprobare a Metodologia privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice și înscrierea sa în Registrul arheologilor "Atestarea se suspendă în următoarele situații: … c) în cazul în care persoanele atestate efectuează cercetări arheologice neautorizate, potrivit legii".

Textul sancționează numai efectuarea de cercetări arheologice fără autorizație conform legii, categorie în care nu intră și supravegherea arheologică. Suplimentar argumentelor instanței de fond referitoare la distincția dintre cele două noțiuni, deopotrivă de corecte, este de menționat că diferențierea este menționată și prin Ordinul ministrului culturii și patrimoniului național nr. 2.562/2010 de aprobare a Procedurii de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică, unde la art. 5 se menționează că "Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, prin direcția de specialitate, emite următoarele tipuri de autorizații: autorizația pentru cercetare arheologică sistematică, autorizația pentru cercetare arheologică preventivă, autorizația pentru supraveghere arheologică, autorizația pentru diagnostic arheologic, autorizația pentru utilizarea detectoarelor de metale."

Întrucât norma legală analizată instituie sancțiuni, care conform art. 10 C. civ. obligă la o intepretare restrictivă, instanța de control judiciar reține pe baza distincțiilor create de legiutorul infralegal, că în categoria de "cercetări arheologice" intră numai cercetarea arheologică sistematică și cercetarea arheologică preventivă, activități care nu i se pot imputa reclamantului și pentru care nu i se poate angaja răspunderea disciplinară.

Reținerea acestui motiv de nelegalitate este suficient pentru aplicarea sancțiunii nulității administrative celor două acte administrative, scutind în consecință instanța de control judiciar de a analiza și celălalt motiv reținut de instanța de fond.

Prin urmare, cele două acte administrative sunt nelegale, sancționând reclamantul pentru o conduită neprevăzută de lege, astfel că hotărârea instanței de fond care le invalidează este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept materila aplicabile.

Finalizarea litigiului, cu consecința anulării definitive a Deciziei nr. 1333/26.02.2018 emisă de Președintele Comisiei Naționale de Arheologie și a Deciziei nr. 1887 din 21.03.2018 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, epuizează măsura suspendării acestor acte administrative, astfel că criticile pârâtului în această privință sunt lipsite de interes și vor fi respinse în consecință.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale împotriva sentinței nr. 334 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Culturii și Identității Naționale împotriva sentinței nr. 334 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.