ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6247/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. dosar x/2021, reclamantul Doctor Arheolog Expert A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural și Comisia Națională de Arheologie, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 933/DPC/05.02.2021 emise de Comisia Națională de Arheologie până la pronunțarea instanței de fond privind cererea de anulare a acestei decizii.

Prin sentința civilă nr. 95/2021 din 26 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Națională de Arheologie invocată prin întâmpinare.

A fost admisă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 933/05.02.2021 emise de Comisia Națională de Arheologie, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural și Comisia Națională de Arheologie și în consecință:

S-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 933/05.02.2021 emise de Comisia Națională de Arheologie până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că Comisia Națională de Arheologie funcționează ca organism științific de specialitate, fără personalitate juridică, astfel că aceasta nu poate sta singură în judecată, iar în aceste condiții se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a arătat că instanța de fond a reținut o stare de fapt în contradicție cu starea reală, dintr-o analiză superficială a probatoriului administrat în cauză, raportat la prevederile legale aplicabile.

Cu privire la analiza actelor administrative contestate în prezenta cauză, a arătat recurentul că instanța de fond a reținut faptul că intimatului-reclamant nu i s-a respectat dreptul la apărare prin necomunicarea actelor care au stat la baza emiterii deciziei, iar în continuare recurentul a prezentat situația de fapt, menționând și faptul că legea nu cuprinde criterii clare cu privire la delimitarea noțiunii de caz bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă, a susținut că aceasta nu este îndeplinită, deoarece continuarea cercetării arheologice nu poate fi împiedicată prin suspendarea intimatului-reclamant, aceasta putând fi continuată prin desemnarea altui expert arheolog. Totodată, a arătat că nu pot fi primite argumentele invocate de instanță cu privire la prejudiciul creat intimatului-reclamant prin decizia de suspendare, atâta vreme cât actul emis se bucură de prezumția de legalitate.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității și excepția netimbrării recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepțiile invocate de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și urmează să fie respinse ca atare.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că recurentul a formulat critici în ceea ce privește îndeplinirea condiției pagubei iminente, precum și în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.

În ceea ce privește excepția netimbrării recursului, se constată că recurentul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare recursului, în cuantum de 100 RON .

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural și Comisia Națională de Arheologie, suspendarea executării Deciziei nr. 933/DPC/05.02.2021 emise de Comisia Națională de Arheologie până la pronunțarea instanței de fond privind cererea de anulare a acestei decizii.

În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Naționale de Arheologie, Înalta Curte constată că aceasta este corectă, având în vedere, astfel cum a arătat și instanța de fond, calitatea acesteia de emitent al actului contestat, precum și faptul că, în materia contenciosului administrativ, nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice chemate în judecată, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică și de a asigura organizarea executării și executarea în concret a legii.

În ceea ce privește fondul cauzei, soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

În ceea ce privește cazul bine justificat, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la argumentele avute în vedere de instanța de fond.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Această examinare presupune existența unor critici concrete cu privire la soluția atacată, pentru a permite instanței de recurs să stabilească dacă sentința este conformă cu normele legale incidente în speță.

Prin urmare, în soluționarea căii de atac a recursului, instanța nu poate proceda la o reanalizare a susținerilor din cererea de chemare în judecată, acestea fiind deja examinate de prima instanță, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menționate în cererea de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că este îndeplinită, raportat la lipsa veniturilor salariale ale reclamantului, precum și la amploarea și importanța cercetării arheolorgice privind proiectul de reabilitare a căii ferate Simeria - Curtici - Frontieră, componentă a coridorului IV Pan European, localitatea Vețel, în situl arheologic Micia, jud. Hunedoara, al cărui responsabil științific de șantier este reclamantul.

Este corectă concluzia instanței de fond în sensul că suspendarea reclamantului afectează în mod direct derularea proiectului finanțat din fonduri europene, determinând întârzieri importante în finalizarea cercetării.

Condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Culturii împotriva sentinței nr. 95/2021 din 26 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității și netimbrării recursului.

Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii împotriva sentinței nr. 95/2021 din 26 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021.