ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1608/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2020, pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale și Direcția Județeană pentru Cultură Neamț, a solicitat anularea avizului din 2/3 septembrie 2020, emis de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 184C din 3 martie 2021, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15 martie 2021. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 75 din 25 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Culturii și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale și Direcția Județeană pentru Cultură Neamț. Totodată, prima instanță a respins cererea de suspendare a cauzei, ca rămasă fără obiect. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 75 din 25 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., circumscris motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea avizului contestat. În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța de judecată a interpretat greșit natura actului dedus judecății, considerând că avizul contestat nu este act administrativ, deși acesta reprezintă un act de sine stătător, producând efecte juridice, iar fără emiterea lui nu poate continua procedura de clasare. Astfel cum s-a reținut și în practica judiciară, avizul este un act administrativ unilateral cu caracter individual, conform definiției din art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere modul în care a fost emis. Mai susține recurentul/reclamant că instanța a respins greșit cererea de suspendare a soluționării cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2019 În finalul recursului, reclamantul a reiterat motivele cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Culturii a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte procesuale Excepția nulității recursului pentru nemotivare a fost respinsă la termenul din 22 martie 2023, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 422/2001, procedura de clasare se declanșează din oficiu sau la cererea/propunerea persoanelor/autorităților menționate în textul de lege, urmând ca, după analiza dosarului de clasare sau de declasare de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice, secretarul comisiei să elaboreze proiectul de ordin de clasare sau de declasare, pe care îl înaintează ministrului culturii spre aprobare. Conform alin. (3) al aceluiași articol, bunul imobil se clasează prin ordin al ministrului culturii, care va fi publicat în Monitorul Oficial. Totodată, potrivit 12 lit. d) din Ordinul ministrului culturii nr. 2173/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, această comisie are atribuția de a propune clasarea, declasarea, neclasarea sau declasarea și schimbarea grupei de clasare a monumentelor istorice. În cauză, reclamantul A. a solicitat anularea avizului emis de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, prin care s-a propus clasarea în categoria monumentelor istorice a imobilului situat în mun. Roman, str. x, jud. Neamț. Având în vedere dispozițiile sus-menționate și definiția legală a actului administrativ din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în acord cu cele reținute de instanța de fond Înalta Curte constată că avizul emis de Comisia Națională a Monumentelor Istorice nu este un act administrativ, întrucât nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, ci este un simplu act preparatoriu, care cuprinde concluziile rezultatului verificărilor efectuate de comisie și propunerea de clasare a imobilului supus procedurii prevăzute de Legea nr. 422/2001. Avizul în discuție nu este un act de autoritate, întrucât el doar pregătește luarea unor măsuri (în speță emiterea ordinului ministrului culturii referitor la clasarea imobilului în categoria monumentelor istorice), fără a conține el însuși asemenea măsuri, neavând caracter executoriu și neproducând efecte juridice proprii. Chiar dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 precizează că, în urma avizului emis de Comisie, este elaborată o propunerea de ordin, care ulterior este înaintată ministrului culturii spre aprobare, iar alin. (3) menționează că bunul imobil se clasează prin ordin al ministrului culturii. Astfel fiind, în cazul neconcretizării acestei propuneri într-un ordin al ministrului culturii, avizul emis de Comisia Națională a Monumentelor Istorice nu naște, prin el însuși, efectul înscrierii imobilului în lista monumentelor istorice. În privința operațiunilor administrative premergătoare emiterii actului administrativ producător de efecte juridice, Înalta Curte reține că legalitatea acestora poate fi cercetată în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care statuează că "instanța este competentă să se pronunțe, (...), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.". În cauză, reclamantul are deschisă calea acțiunii în anularea ordinului de clasare, ocazie cu care se analizează și avizul emis de Comisie, ce a stat la baza emiterii actului administrativ pretins vătămător. Această soluție este prevăzută și de legea specială, respectiv Legea nr. 422/2001, care, prin dispozițiile art. 15 alin. (1) și (3), instituie o cale de atac administrativă și, ulterior, judiciară, numai în privința ordinului de clasare, nu și în ceea ce privește avizul de clasare premergător. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit în mod corect natura actului contestat de reclamant, criticile recurentului fiind nefondate, câtă vreme avizul a cărui anulare se solicită nu are caracter de act administrativ în înțelesul definiției art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că acțiunea în anulare este inadmisibilă. În ceea ce privește criticile referitoare la greșita respingere a cererii de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2019 (înregistrat în fond pe rolul Tribunalului Neamț și în recurs pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), Înalta Curte constată că, nici în fond și nici în recurs, reclamantul nu a motivat de ce consideră că între judecarea prezentei cauze și dosarul sus-indicat ar exista o legătură de natură a influența dezlegarea pricinii de față și a impune suspendarea cursului procesului. Acesta s-a limitat la a menționa într-o propoziție că dosarul nr. x/2019 are ca obiect anularea întregii proceduri de clasare, însă în speță se impunea discutarea cu prioritate a excepției invocate de pârâtul Ministerul Culturii, respectiv a naturii actului contestat și a admisibilității acțiunii, acest fine de neprimire făcând inutilă analiza pe fond a cauzei. Constatând că acțiunea este inadmisibilă, prima instanță a reținut în mod corect suspendarea judecății, inadmisibilitatea vizând o chestiune de procedură a cărei discutare era prioritară, iar dezlegarea sa nu depindea în vreun fel de soluția ce s-ar fi dat în dosarul nr. x/2019. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondată și critica reclamantului referitoare la respingerea cererii de suspendare a soluționării cauzei. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.