ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6928/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 18 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea/constatarea nulității Hotărârii nr. 576/10.04.2019 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care secția pentru Judecători a aprobat solicitarea președintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare privind prezentarea sa la expertiza de specialitate conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 169 din 06 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 576/10.04.2019, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 169 din 06 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. În susținerea recursului a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., respectiv hotărârea atacata cu prezentul recurs a fost data cu incalcarea si cu aplicarea greșita a normelor de drept material, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., respectiv prin hotărârea atacata cu prezentul recurs instanța a incalcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., respectiv hotărârea atacata cu prezentul recurs cuprinde motive contradictorii si motive străine de natura cauzei. Contrar celor reținute in hotărârea Curții de Apel Timișoara atacata prin prezentul recurs, starea de fapt care corespunde realității si adevărului juridic este aceasta: Prin acțiunea introductiva inițiala, in motivare, recurenta a arătat expres doua lucruri: ca nu sunt îndeplinite in nici un caz condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune expertizarea sa psihica si ca sesizarea întocmita de președintele Judecătoriei Sannicolau Mare adresata CSM si avuta in vedere la pronunțarea hotărârii de către secția pentru Judecători a CSM este neconforma cu dispozițiile art. 64 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor. In precizarea de acțiune depusa ulterior a arătat expres ca sesizarea întocmita de președintele instanței si adresata CSM este nelegala, nula si nu respecta prevederile Legii 303/2004, fapt care atrage nulitatea hotărârii CSM atacata in prezenta cauza si nulitatea sesizării. A mai arătat ca motivele existente in hotărârea CSM atacata in prezenta cauza, cum ca exista o sesizare a președintelui instanței intemeiata pe art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004 si ca judecătorul A. nu a fost expertizat anterior sunt insuficiente pentru a justifica trimiterea la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004. Mai trebuie menționat ca existenta sau inexistenta unei sesizări a președintelui instanței care sa solicite CSM trimiterea la expertiza de specialitate, prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, este o împrejurare esențiala de fapt pentru soluționarea cauzei care trebuia analizata de prima instanța de judecata. Hotărârea nr. 576 din 10 aprilie 2019, prin care secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, potrivit celor reținute in mod greșit in aceasta hotărâre, solicitarea președintelui Judecătoriei Sannicolau Mare privind prezentarea la expertiza de specialitate conform art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, este nula si nefondata intucat CSM nu a fost investit in mod legal de președintele instanței respectiv de președintele Judecătoriei Sannicolau Mare cu o sesizare care sa aibă ca obiect trimiterea la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303/2004, respectiv la expertizare psihica, iar CSM nu a probat prin probele depuse la dosarul cauzei si aflate la dosarul administrativ ca exista o sesizare a președintelui instanței care sa fie adresata CSM si care sa solicite CSM sa dispună trimiterea la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004. Astfel, sesizarea intocmita de președintele instanței in luna februarie 2019, adresata CSM înregistrata la CSM in data de 1 martie 2019 sub nr. x/1 martie 2019 si care este analizata si aprobata prin Hotărârea CSM 576/10 aprilie 2019 atacata in prezenta cauza si prin care s-a decis trimiterea recurentei la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303/2004 pentru a se determina daca suferă de boala psihica nu cuprinde nicidecum petitul ori solicitarea de trimitere la expertiza ce privește boala psihica prevăzuta de art. 164 alin. (1) din Legea 303/2004 ci dimpotrivă cuprinde petitul sau solicitarea adresata CSM de expertizare a recurentei reclamante, în condițiile prevăzute de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004, deci cu privire la altă boala decât boala psihica, intrucat procedura art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004 nu are ca obiect expertizarea psihica a judecătorului ci are ca obiect expertizarea pentru alta boala decât boala psihica. Chiar daca in cuprinsul acestei sesizări se face o referire scurta si imprecisa, neclara la faptul ca art. 64 din Legea 303/2004 a fost modificat, ceea ce contează este petitul acestei sesizări si obiectul petitului sesizării cu care a fost investit CSM, or este clar ca obiectul petitului sesizării este ca CSM sa dispună prezentarea reclamantei in vederea evaluării de către comisia medicala in condițiile prevăzute de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004A, Asa cum rezulta din dosarul administrativ trimis de CSM dar si din cuprinsul hotărârii CSM atacata in prezenta cauza, sesizarea emisa de președintele instanței cu care a fost investit CSM, urmare a modificărilor aduse art. .64 alin. (1) din Legea 303/2004 in anul 2018 prin Legea 242/2018 este sesizarea emisa președintele instanței in luna februarie 2019 si care a fost înregistrata la CSM data de 1 martie 2019 sub nr. x/1 martie 2019. Conform Hotărârii CSM a cărei anulare se solicită dar și Răspunsului la plângerea prealabila, emis de CSM cu ocazia respingerii plângerii prealabile formulate de mine împotriva Hotărârii CSM, aceasta sesizare a președintelui Jud . Sannicolau Mare înregistrata la CSM in data de 1 martie 2019 sub nr. x/1 martie 2019 este, in opinia CSM, unica si singura sesizare care a fost avuta in vedere la luarea hotărârii si singura sesizare care a investit CSM in mod legal. Aceasta sesizare a președintelui instanței menționata mai sus, fiind inaintata CSM si emisa după intrarea in vigoare a Legii 242/2018 si ulterior așadar modificării art. .64 alin. (1) din Legea 303/2004, este singura sesizare care a investit CSM la momentul când art. .64 alin. (1) din legea 303/2004 in varianta in vigoare si cu procedura in vigoare la momentul emiterii sesizării stabilea rolul si competenta CSM de a dispune expertizarea psihica a magistraților, la sesizarea președintelui instanței sau a colegiului de conducere . Or, in aceasta situație, cauza pendinte trebuie analizata numai in limitele si motivele stabilite expres prin sesizarea președintelui instanței înregistrata la CSM in data de 1 martie 2019 sub nr. x/1 martie 2019, precum si numai in limitele si motivele menționate expres in cuprinsul hotărârii CSM a cărei anulare se solicită, respectiv Hotărârea CSM, secția pentru Judecători 576/10 aprilie 2019 . Important este faptul ca ceea ce s-a solicitat CSM de către președintele instanței și respectiv petitul/solicitarea cu care a fost investit CSM prin sesizare a fost sa se dispună expertizarea fizica a reclamantei pentru alta boala decât boala psihica, in cu totul alta procedura decât cea prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, respectiv in procedura prevăzuta de art. 62 alin. (1) indice 2 Legea 303/2004, care privește starea de sănătate fizica a judecătorului, respectiv alta boala decât boala psihica. Este clar ca intre cele doua proceduri nu exista identitate, întrucât procedura prevăzuta de art. . 64 alin. (1) din Legea 303/2004 presupune expertizarea in vederea stabilirii împrejurării daca judecătorul suferă de o boala psihica iar procedura prevăzuta de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004 presupune expertizarea in vederea stabilirii împrejurării daca judecătorul suferă de alta boala decât boala psihica, mai exact daca suferă de o boala fizica grava care îl pune in imposibilitate de a îndeplini funcția . Nu exista identitate nici sub aspectul procedurii concrete, intrucat numai in cazul expertizei psihice prevăzute de art. . 64 alin 1 din Legea 303/2004 este stabilita in sarcina CSM atribuția de aprobare a sesizării emise de președintele instanței ori colegiul de conducere prin hotărâre de trimitere a magistratului la expertiza, pe când in cazul expertizei pentru alta boala decât cea psihica, in procedura prev. de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004 nu exista prevăzuta o astfel de atribuție in sarcina CSM si ca atare in aceasta din urma procedura CSM nu adopta vreo hotărâre care sa trimită magistratul la expertizare pentru a se stabili daca suferă de alta boala decât boala psihica. De asemenea, in procedura prev. de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004 CSM nu adopta decât hotărârea de suspendare a magistratului din funcție pentru alta boala decât boala psihica, stabilita prin expertiza, iar ca atare in aceasta procedura CSM nu adopta vreo hotărâre care sa trimită magistratul la expertiza si legea nu prevede ca președintele instanței trebuie sa emită o sesizare către CSM si aceasta sa fie aprobata de către CSM in prealabil expertizarii, pe când in procedura de expertizare psihica prev de art. . 64 alin. (1) din legea 303/2004 este obligatoriu ca in prealabil CSM sa adopte o hotărâre prin care sa aprobe sesizarea președintelui instanței. Așadar, in cazul procedurii prevăzute de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303/2004 legea nu prevede deloc etapa procedurala in care CSM sa decidă asupra vreunei sesizări a președintelui instanței/colegiului de conducere de trimitere a judecătorului la expertizare, spre deosebire de cealaltă procedura cea care este prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004 si care are o astfel de etapa procedurala, iar consecința acestui fapt este ca in primul tip de procedura, cel prevăzut de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004, din moment ce nu exista deloc in lege etapa procedurala a aprobării de către CSM a sesizării președintelui instanței/colegiului de conducere in vederea expertizarii magistratului, rezulta ca este exclusa din start emiterea de către CSM a unei hotărâri de trimitere a magistratului la expertizare, pe baza sesizării președintelui instanței. De asemenea, contrar celor reținute in hotărârea CSM atacata in prezenta cauza, in ce privește procedura prevăzuta de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004, chiar daca am aplica argumentul ca in cazul anumitor instanțe judecătorești președintele instanței îndeplinește si atribuția colegiului de conducere, acest argument nu poate fi aplicat decât cel mult in singura etapa procedurala de competenta CSM prevăzuta de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004 si care privește etapa procedurala a suspendării din functie a magistratului pentru alta boala grava decât cea psihica, deja constatata prin expertiza, când se decide de CSM suspendarea din funcție a magistratului pana la insanatosire, printr-o hotărâre de suspendare din funcție a judecătorului respectiv, la cererea judecătorului afectat de boala sau la cererea colegiului de conducere al instanței. In concluzie, in cadrul procedurii reglementate de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004 singura etapa procedurala de competenta CSM si in care acesta adopta hotărâri este etapa procedurala a suspendării din funcție a magistratului respectiv pentru alta boala decât boala psihica pana la insanatosirea magistratului si care are loc fie la cererea magistratului bolnav ^e la cererea colegiului de conducere al instanței. Astfel, președintele instanței nu poate solicita in mod legal CSM sa trimită judecătorul la expertizare fizica, in condițiile art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004, întrucât, pe de o parte, nu exista in acest text de lege si in aceasta situație, o astfel de procedura in care o astfel de sesizare sa facă obiectul unei analize in prealabil de către CSM si respectiv obiectul unei hotărâri CSM, spre deosebire de procedura art. 64 alin 1 din legea 303/2004 care impune ca sesizarea președintelui instanței sa fie aprobata de CSM prin hotărâre in prealabil expertizarii magistratului. Hotărârea atacata cu prezentul recurs a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004 si aplicarea greșita a prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, deoarece judecătorul fondului trebuia sa analizeze cu prioritate atât sesizarea emisa de președintele Judecătoriei Sannicolau Mare si adresata CSM cat si hotărârea CSM a cărei anulare se solicită, prin prisma dispozițiilor si procedurii cuprinse in art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004, astfel cum sunt acestea menționate expres in petitul obiectului sesizării emise de președintele Judecătoriei Sannicolau Mare, sesizare care a fost însușită de CSM si avuta in vedere prin hotărârea a cărei anulare se solicită si, de asemenea, judecătorul fondului trebuia sa aplice in mod corect prevederile art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004 si sa retina in consecința ca sesizarea emisa de președintele instanței si adresata CSM nu este in nici un fel conforma cu dispozițiile art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, iar hotărârea CSM data in baza sesizării este nula. Astfel, in prezenta cauza, judecătorul fondului a făcut aplicarea greșita a prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, întrucât a reținut in mod cu totul eronat existenta unei sesizări a președintelui instanței respectiv a președintelui Judecătoriei Sannicolau Mare care sa fie adresata CSM si prin care sa se solicite CSM sa dispună trimiterea reclamantei la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, respectiv la expertizare psihica. Totodată, judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât a menținut un act administrativ absolut nelegal, respectiv hotărârea CSM, act care aduce atingere grava drepturilor si intereselor legitime ale recurentei, respectiv dreptului recurentei de a nu fi obligata/trimisa la expertizare psihica/la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, in lipsa îndeplinirii întocmai a condițiilor prevăzute de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004,respectiv in lipsa unei sesizări a președintelui instanței care sa fie adresata CSM si care sa solicite CSM in mod expres trimiterea la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004. Noțiunea de examinare medicala indicata in sesizarea președintelui instanței nu este nicidecum echivalenta cu noțiunea de expertiza de specialitate care are ca obiectiv a se stabili daca este vorba de boala psihica sau nu, din cel puțin doua motive: examinarea medicala îmbracă diferite forme si diferite proceduri, putând avea loc asupra corpului persoanei. De altfel, recurentei i s-a solicitat sa se interneze câteva zile la Spitalul de Psihiatrie Al. Obregia din București, in vederea expertizarii psihice, fiind așadar străină de natura pricinii concluzia si motivarea judecătorului fondului ca nefiind ceruta in sesizare suspendarea din funcție. Pe de alta parte, este ignorat raportul psihologului Curții de Apel Timișoara, acest act nefiind menționat in sesizare si nici atașat sesizării de președintele instanței. De altfel, nici hotărârea CSM nu analizează conținutul raportului psihologului Curții de Apel Timișoara iar raportul psihlogului nu sta in nici un fel la baza hotărârii CSM si motivării acesteia. Or, judecătorul fondului greșit retine ca sesizarea președintelui instanței se întemeiază pe raportul psihologului cât timp raportul psihologului nu este menționat în nici un fel in sesizare. Legea 303/2004 impune CSM sa dispună trimiterea magistratului la expertiza de specialitate la sesizarea președintelui instanței conforma cu dispozițiile art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004. Judecătorul fondului face in mod greșit aplicarea prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004 in sensul ca in mod greșit apreciază ca textul art. 64 alin. (1) din legea 303/2004 nu conține o dispoziție imperativa pentru CSM care de fapt este ținut sa o respecte in mod obligatoriu, ci doar o prevedere cu caracter dispozitiv sau de recomandare pentru CSM. In aceasta situație, orice viciu al sesizării emise de președintele instanței, orice ambiguitate sau neclaritate a sesizării trebuie interpretată în favoarea persoanei vizate de sesizare. Pe de alta parte, analizând cele arătate de întâmpinarea CSM, rezulta ca la luarea hotărârii in ce o privește pe reclamantă, CSM nu a analizat in nici un fel astfel de indicii ci s-a limitat la a lua act in mod formal de sesizarea președintelui instanței, fiind exclus a se susține ca hotărârea CSM are la baza raportul psihologului Curții de Apel Timișoara sau alte acte decât sesizarea președintelui instanței, din moment ce hotărârea CSM are la baza doua argumente care rezulta din motivarea acesteia, ca exista o sesizare a președintelui instanței si recurenta nu a fost anterior expertizata psihic. Așadar, aceste argumente pur formale reținute in hotărârea CSM nu sunt nicidecum suficiente pentru trimiterea reclamantei la expertizare psihica, mai ales cu internare intr-un spital de psihiatrie, daca analizam cauza prin prisma Constituției României, a CEDO si a Convenției drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Pe de alta parte, prima instanța nu a analizat hotărârea CSM si sesizarea președintelui instanței.prin prisma prevederilor si procedurii reglementate de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004, motivarea judecătorului fondului cum ca președintele instanței din eroare ar fi indicat prevederile art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303/2004 fiind străina de natura pricinii și eronata cat timp însuși intimatul-parat CSM a analizat si incidența prevederilor si procedurii prevăzute de art. 62 alin. (1) indice 2 din Legea 303/2004. Din punct de vedere procedural, trebuie menționat ca existenta sau inexistenta unei sesizări a președintelui instanței care sa solicite CSM trimiterea la expertiza de specialitate, prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303/2004 este o împrejurare esențiala de fapt pentru soluționarea cauzei, care trebuia analizata de prima instanța de judecata Curtea de Apel Timișoara chiar din oficiu. Contrar celor reținute de judecătorul fondului, reclamanta a invocat in termen prin precizarea de acțiune neconformitatea sesizării președintelui instanței avuta in vedere de CSM la luarea hotărârii in raport cu prevederile legii 303/2004 si nelegalitatea sesizării președintelui instanței si hotărârii CSM pentru acest motiv, intrucat nu se respecta in sesizare si in hotărâre prevederile Legii 303/2004, de altfel paratul CSM răspunzând acestor argumente prin intampinarea la acțiunea introductiva, cat si prin intampinarea/notele de ședința depuse fata de precizarea de acțiune. Așadar, prima instanța incalca si normele de drept procedural prevăzute de art. 394 alin. (2) din C. proc. civ. intrucat face confuzie intre depunerea de inscrisuri după închiderea dezbaterilor si înainte de pronunțare, reglementata de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. si depunerea de note scrise/concluzii scrise de către parte reglementata de art. .394 alin. (2) din C. proc. civ. Mai trebuie precizat ca, asa cum rezulta din copia dosarului administrativ depus de CSM, sesizarea președintelui instanței nu a fost adusa la cunoștința reclamantei inainte de luarea hotărârii de către CSM, reclamanta nu amfost citata/convocata in fata CSM, secția pentru Judecători in vederea discutării sesizării, in procedura finalizata cu hotărârea CSM a cărei anulare o solicită, hotărârea CSM a fost luata in lipsa reclamantei iar in prezenta cauza depunerea dosarului administrativ de către CSM s-a realizat ulterior primului termen de judecata . Așadar, reclamanta a fost lipsita de posibilitatea de a-și exprima opinia fata de sesizarea președintelui instanței in fața CSM, in condițiile in care nu a fost citata/convocata in fata CSM, pentru discutarea sesizării președintelui instanței, iar conținutul sesizării nu i-a fost adus la cunoștința in prealabil luării hotărârii de către CSM iar acest fapt este foarte grav si contravine dreptului la apărare si dreptului la libera exprimare astfel cum sunt acestea consacrate prin art. 6 si art. 10 din CEDO, prin art. 24 din Constituția României care prevede ca dreptul la apărare este garantat, prin art. 30 din Constituția României care consacra libertatea de exprimare si in consecința si dreptul de libera exprimare al cetățenilor in fata autorităților administrative, precum si prin art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si de asemenea prin art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Este adevărat ca Legea 303/2004 nu impune in mod obligatoriu convocarea si ascultarea judecătorului vizat de către CSM, insa aceasta era totuși obligația CSM, prin prisma art. 6 si art. 10 din CEDO, prin prisma art. 24 din Constituția României. In aceste condiții, este clar ca instanța de judecata este obligata sa analizeze toate apărările si argumentele reclamantei cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât prin acest act administrativ, hotărârea CSM, s-a adus atingere drepturilor si intereselor legitime ale reclamantei si s-a produs o vătămare care nu poate fi remediata decât prin anularea actului administrativ nelegal, respectiv prin anularea hotărârii CSM. In ce privește aplicabilitatea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene pe teritoriul României, contrar celor reținute de prima instanța de judecata Curtea de Apel Timișoara, insasi Curtea Constituționala prin Decizia C. civ. nr. 871/25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstitutionalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor a arătat in motivare, partea finala, ca prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile pe teritoriul României inclusiv in controlul de constituționalitate făcut de Curtea Constituționala asupra legilor in ce privește respectarea drepturilor fundamentale consacrate de Constituția României. In situația înlăturării argumentelor prezentate mai sus, cu privire la împrejurarea ca sesizarea președintelui instanței nu este conformă cu dispozițiile art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, respectiv in situația in care instanța de recurs apreciază ca totuși exista o sesizare valida si legala a președintelui instanței care sa fie adresata CSM si care sa solicite CSM trimiterea reclamantei la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004, respectiv la expertiza psihica, sesizare care sa fi fost avuta in vedere de CSM la luarea hotărârii si sa fi fost aprobata de CSM prin hotărâre solicită instanța de recurs sa analizeze si următoarele motive de recurs, după cum urmează: Cu titlu prealabil, afirmă că dispozițiile art. 64 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt profund neconstituționale și contrare CEDO Și practicii CEDO în materie, precum si Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Obligarea la expertiza medicală psihiatrică sau la expertizare psihica, sub sancțiunea că, în cazul neprezentării magistratului in vederea internării într-un spital de psihiatrie pentru expertizare, magistratul respectiv este suspendat din funcție fără plata drepturilor bănești pe durata de 1 an, este o măsură extremă cu potențial maxim de afectare a imaginii si reputației magistratului în cadrul instanței respective Și a drepturilor bănești ale magistratului respectiv, de afectare a dreptului la viata,a dreptului la libertate Și integritate corporală a judecătorului, o măsură extremă întrucât presupune internarea magistratului în cadrul unui spital de psihiatrie, în condițiile în care măsura internării medicale și măsura expertizăni medicale psihiatrice se poate lua în cazul altor categorii de cetățeni numai în mod restrictiv și numai după încuviințarea instanței de judecată, fapt care creează și o discriminare neconstituțională, in defavoarea magistratului respectiv, raportat la alte categorii de cetățeni, deoarece art. 64 din Legea 303/2004 nu prevede cu exactitate situațiile faptice care ar justifica o astfel de expertiză psihiatrică, nu prevede condifâile de judecare și de soluționare de către CSM a unei astfel de sesizări privind expertiza psihiatrică, nu prevede condițiile concrete de expertizare psihiatrică a magistratului și nu prevede obligativitatea dispunerii măsurii expertizării medicale de instanța de judecată competentă, fiind lăsată această măsură extremă la îndemâna unei singure persoane respectiv președintele instanței care in aceste condiții o poate folosi după bunul său plac . Astfel, din adresele emise de comisia medicală de expertizare a magistraților anexate la acțiunea introductiva si adresele similare din dosarul administrativ, rezultă că expertizarea medicală psihiatrică are loc pe baza internării la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia din București. Așadar, contrar susținerilor judecătorului fondului, chiar daca hotărârea CSM nu prevede internarea, este clar ca CSM si-a insusit modul de expertizare avut in vedere de comisie, respectiv cu internarea. Or, in acest fel hotărârea CSM este nula intrucat deși Legea 303/2004 nu prevede internarea judecătorului pentru expertizare, consecințele hotărârii CSM sunt acelea ale obligativității internării intr-un spital de psihiatrie, in vederea expertizării psihice, in condițiile in care din punct de vedere procedural orice măsura asupra carierei magistraților trebuie prevăzuta expres in Legea 303/2004, conform dispozițiilor legii 303/2004, conform legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform deciziilor Curții Constituționale. De altfel, ordinul comun al ministrului justiției si ministrului sănătății, depus de CSM la prima instanța si invocat de CSM, nu prevede internarea magistratului pentru expertizare. Trebuie arătat că internarea într-un spital de psihiatrie fie și pentru expertizare, sub sancțiunea că in caz de neconformare judecătorul pierde drepturile bănești pe durata de 1 an și este suspendat din funcție, afectează grav imaginea si reputația judecătorului în cadrul instanței respective judecătorul având mereu această stigmă că a fost internat intr-un spital de psihiatrie dar și dreptul la viata, dreptul la libertate și integritate corporală al judecătorului respectiv întrucât măsura internării medicale presupune că judecătorul renunță la libertatea sa pe perioada internării, iar internarea intr-un spital creează intotdeauna condițiile necesare ca judecătorul să fie expus riscului de a contracta o infecție, fie de la pacienții din acel spital fie datorită igienei necorespunzătoare fie în definitiv datorită cazului fortuit ori forței majore, fîindu-i așadar afectat nu numai dreptul de libertate, ci însuși dreptul la sănătate și integritate corporală din cauza riscului de infecții, în condițiile în care dispunerea la internarea medicală se realizează numai prin decizia instanței de judecată, în cazul altor categorii de cetățeni, de regulă infractori periculoși, cu potențial mare antisocial. Pe de alta parte, perioada internării pentru expertizare psihiatrica este asimilata din punct de vedere al dreptului penal cu perioada cat o persoana este arestata, indiferent de caracterul voluntar sau nevoluntar al internării, iar perioada internării se deduce din pedeapsa finala aplicata infractorului, in acest sens s-a decis de ICCJ prin decizia RIL nr. 22/2018. Prin Decizia Curții Constituționale nr. . 458/25 iunie 2020, s-a decis ca internarea obligatorie in vederea prevenirii răspândirii unor boli transmisibile si măsura carantinei sunt restrângeri ale unor drepturi fundamentale, fiind o veritabila privare de libertate, care nu pot avea loc decât prin lege organica, in condiții clar stabilite si nicidecum prin acte adminsitrative, prin ordine ale ministrului sănătății, ori prin ordonanțe emise de Guvern . In aceasta situație, pentru toate aceste motiv, apreciază ca judecătorul fondului de la prima instanța de judecata a încălcat prin hotărârea atacata cu prezentul recurs normele de drept material aplicabile in cauza, respectiv a incalcat dispozițiile art. 23 din Constituția României, art. 22 din Constituția României, art. 26 din Constituția României, art. . 34 din Constituția României, art. . 53 din Constituția României, dispozițiile art. 2, art. 5 si art. 8 din Convenția CEDO, dispozitiile art. 2, art. 3, art. 6 si art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. In aceste condiții, este lipsita de relevanta imprejurarea tardiv invocata de CSM si de judecătorul fondului privind exercitarea de acțiuni disciplinare impotriva reclamantei de către Inspecția Judiciara care ar justifica expertizarea, deoarece exercițiul drepturilor si libertăților fundamentale nu poate fi restrâns decât prin lege si in condițiile prevăzute de art. 53 din Constituția României, mai ales ca exercitarea de acțiuni disciplinare nu a fost reținuta in nici un fel in hotărârea CSM drept motiv de expertizare. Mai mult, chiar in situația unei sancționări disciplinare definitive, acest lucru ar fi lipsit de relevanta in cauza intrucat nu a făcut obiectul analizei CSM prin hotărâre si nici obiectul sesizării președintelui instanței, hotărârea CSM trebuind a fi analizata strict prin prisma motivelor menționate expres in hotărârea CSM, conform art. 1 si art. 2 din Legea 554/2004 privind contenciosul admninistrativ, potrivit cu care vătămarea adusa dreptului sau interesului legitim al persoanei prin actul administrativ se analizează in raport de conținutul actului adminsitrativ. Deși intr-adevăr sunt situații când un magistrat poate intr-adevăr să dezvolte o boală psihică, nimic nu justifică crearea unui regim special de trimitere a unui magistrat la expertiza psihiatrică cu internare medicală, separat de ceilalți ce îndemâna unei singure persoane respectiv președintele instanței, în infractori periculoși sunt internați medical pe baza dreptului comun, de penală . De asemenea se creează o discriminare neconstituțională Și în cadrul categoriei sociale a magistraților, întrucât unii dintre magistrați vor putea fî trimiși la expertiză psihiatrică pe baza hotărârilor colegiilor de conducere ale instanțelor ori pe baza deciziei președintelui instanței, iar magistrații care activează la instanțele judecătorii cu număr de 5 posturi de judecător sau mai mic vor putea fî trimiși la aceeași expertiză doar pe baza deciziei președintelui instanței, care va putea așadar folosi expertiza medicală după bunul plac sau după ordinul primit, președintele instanței beneficiind in toate cazurile si de un avantaj neconstitutional in raport cu ceilalți judecători ai instanței, astfel cum l-am detaliat in cuprinsul excepției de neconstitutionalitate. În orice caz, reglementarea existentă în prezent creează o putere absolutistă în favoarea unei singure persoane respectiv președintele instanței, în cazul instanțelor cu număr de 5 posturi de judecător sau mai mic. Așadar, așa cum rezultă și din hotărârea CSM atacată, la judecătoriile cu număr maxim de 5 posturi de judecător pe schemă atribuțiile colegiului de conducere sunt îndeplinite de președintele instanței, mai exact la nivelul acestor instanțe nu mai există colegiu de conducere, astfel ca președintele instanței nu poate fi trimis la expertiza psihiatrica, in schimb poate trimite la libera sa apreciere la expertiza pe oricare din judecătorii instanței, având așadar un avantaj neconstitutional. Recurenta a fost trimisă de CSM la expertiză psihiatrică cu internarea într-un spital de psihiatrie, pe baza sesizării unei singure persoane respectiv președintele judecătoriei si pe baza unei sesizări nelegale si viciate întrucât Judecătoria Sânnicolau Mare a avut la acel moment 4 posturi de judecător pe schemă. în aceste condiții, in ce privește pe reclamantă, a existat o sesizare si aceea nelegala si viciata a unei singure persoane și nu a unui organ colegial. Trebuie ținut cont și că potrivit art. 64 din Legea 303/2004 rolul CSM este extrem de limitat, fiind redus la minimul de a lua act de solicitarea președintelui instanței, nefiind prevăzute condițiile de judecare ori de analiză de către CSM a unei astfel de solicitări, situațiile faptice concrete care ar justifica trimiterea judecătorului la expertiza psihiatrică, ori modalitatea concretă de desfășurare a expertizei psihiatrice Și procedura de urmat Și mei posibilitatea respingerii unei astfel de solicitări de către CSM. De altfel, art. . 64 din Legea 303/2004 nu prevede minime situații faptice concrete care să justifice internarea magistratului într-un spital de psihiatrie fie și pentru efectuarea expertizei psihiatrice, ceea ce este profund neconstitutional și în gravă contradicție cu drepturile si libertățile fundamentale garantate de CEDO, de Consitutia României si de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene . Trebuie să arăt faptul că recurenta nu are nici un fel de antecedente psihiatrice, astfel cum rezultă din evidențele medicului de familie. Hotărârea CSM nu indica minime motive concrete care sa justifice expertizarea psihica a reclamantei, in condițiile in care nici sesizarea președintelui instanței nu indica nici un fel de astfel de motive, iar ca atare hotărârea CSM este nula, nemotivata si nefondata si sub acest aspect. Astfel, obligarea la o procedura de expertizare psihica, fiind o procedura de stricta interpretare si aplicare, mai cu seama ca in fapt se realizează in varianta internării intr- un spital de psihiatrie, trebuie sa fie intemeiata pe suspiciuni de boala psihica, care trebuie sa facă obiectul unei analize pe fond de către CSM. CSM nu a indicat in nici un fel motive concrete care sa justifice expertizarea psihica a reclamantei, motivele formale indicate in hotărâre fiind insuficiente iar acest fapt îi produce o vătămare a dreptului si interesului său legitim de a cunoaște care ar fi motivele concrete ale obligării la expertizare psihica. Acest fapt este foarte grav si contravine dreptului reclamantei la apărare si dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt acestea consacrate prin art. . 6 si art. 10 din CEDO, prin art. 24 din Constituția României care prevede ca dreptul la apărare este garantat, prin art. . 30 din Constituția României care consacra libertatea de exprimare si in consecința si dreptul de libera exprimare al cetățenilor in fata autoritarilor administrative, precum si prin art. . 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si de asemenea prin art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin acțiunea introductiva reclamanta a arătat ca nu sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune expertizarea sa psihica si a adus critici raportului psihologului Curții de Apel Timișoara si hotărârii CSM prin prisma acestui raport. În situația in care se apreciază de instanța de recurs ca sesizarea președintelui instanței si/sau hotărârea CSM ar avea la baza raportul psihologului Curții de Apel Timișoara intocmit in anul 2016, raportul psihologului este un document nul și nefondat, inapt de a justifica o astfel de trimitere a unui magistrat la expertiză psihiatrica, pentru următoarele argumente: -raportul este emis in anul 2016 de un psiholog fără competențele profesionale necesare, inapt de a justifica o astfel de trimitere a unui magistrat la expertiză psihiatrica; - raportul psihologului Curții de Apel Timișoara este emis de un singur psiholog fara competențele profesionale necesare privind evaluarea psihologica a magistraților si, totodată nu este întocmit de o comisie de evaluare psihologică competenta în sensul dispozițiilor noi de procedură; - raportul psihologului Curții de apel Timișoara este inapt sa justifice o trimitere la expertizare psihica a reclamantei si prin prisma dispozițiilor art. 42 indice 1 din Legea 303/2004. - psihologul Curții de Apel Timișoara care a intocmit raportul nu are in nici un fel competenta profesionala ca psiholog de a face aprecierile pe care le-a făcut cu privire la starea psihica a reclamantei,intrucat potrivit registrului de evidenta a psihologilor actual dar si cel valabil pentru anii 2016 si 2017, d-na psiholog are doar calificarea de psiholog practicant (chiar daca autonom) si singura specializare relevanta pentru funcția sa in cadrul curții de apel, specializare pe care o deține si a detinut-o este specializarea de psihologia muncii si organizationala. Starea de fapt menționata in acest raport al psihologului intocmit in anul 2016 nici nu corespunde realității întrucât aprecierile subiective ale psihologului din acest raport sunt contrazise de Raportul Inspecției Judiciare din anul 2016 intocmit si la nivelul Judecătoriei Sannicolau Mare unde expres se arata ca relațiile in cadrul colectivului de judecători si personal auxiliar din cadrul Judecătoriei Sannicolau Mare sunt normale si colegiale si nu sunt probleme sub acest aspect, precum si de alte documente respectiv hotărârile colegiului de conducere al instanței din anii 2016 si 2017. Așadar, la baza acestui raport al psihologului ar sta niște chestionare anonime care arata opinia anumitor persoane din cadrul instanței fata de judecătorul A.. Sesizarea președintelui instanței este întocmită de o persoana care nu are nici un fel de atribuții privind expertiza psihiatrica. Astfel, președintele instanței, d-1 jud. B., la data întocmirii sesizării către CSM avea doar statut de președinte cu delegație al Judecătoriei Sannicolau Mare, iar in acest context apreciază ca nu avea nici un fel de atribuții privind expertiza psihiatrica, întrucât el însuși nu fusese supus unei evaluări psihologice care sa ateste ca deține calitățile necesare pentru a exercita funcția de conducere de președinte al Judecătoriei Sannicolau Mare, pe baza concursului pentru aceasta funcție de conducere In opinia recurentei, art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004 trebuie interpretat restrictiv, fiind de stricta interpretare ca situație de excepție, si in acest context orice sesizare pentru trimitere a unui judecător la expertizare psihica nu poate fî emisa in baza acestui text de lege decât de persoana care deține funcția de președinte al instanței in urma concursului care sa ateste abilitățile necesare pentru aceasta funcție de conducere in urma unei evaluări psihologice pentru funcția de conducere, așadar o astfel de sesizare nu poate fi emisa niciodată in mod legal de persoane care îndeplinesc prin delegare funcția de președinte așadar in lipsa unui concurs care sa le ateste abilitățile, respectiv de persoane care nu au fost evaluate ele insele psihologic pentru a se atesta ca au abilitățile necesare pentru funcția de conducere.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 septembrie 2020, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Instanța de fond a răspuns tuturor criticilor reclamantei referitoare la faptul că: - nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune prezentarea recurentei reclamante la expertiza psihiatrică, și anume cum că dispozițiile art. 64 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, sunt neconstitiiționale și contrare CEDO; - sesizarea întocmită de președintele Judecătoriei Sâmiicolau Mare se întemeiază pe un document nul și nefondat, din anul 2016, cu încălcarea prevederilor art. 42 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioar, iar măsura dispusă prin art. 64 din aceeași lege este o măsură extremă care afectează dreptul la imagine al magistratului, precum și la integritate corporală. Intimatul arată, în esență, că instanța de fond a reținut în mod corect că sesizarea președintelui instanței este conformă cu prevederile legale sus-mențiouate, fiind indicate prevederile art. 64 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Legea nu reglementează detaliat care sunt situațiile care impun luarea acestei măsuri, indiciile care ar conduce la formularea unei astfel de sesizări fiind analizate și însușite de conducătorul instanței sau colegiul de conducere, de la caz la caz.

Aspecte de fapt și de drept relevante, astfel cum au fost ele reținute de către instanța de fond Reclamanta A., judecător la Judecătoria Sânnicolau Mare (județul Timiș) a solicitat anularea Hotărârii nr. 576/10.04.2019, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători prin care s-a aprobat solicitarea președintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare privind prezentarea reclamantei la expertiza de specialitate conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. În concret, prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/23.12.2016, președintele Judecătoriei Sânnicolau Mare a solicitat, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, evaluarea doamnei judecător A. de către Comisia medicală de specialitate numită prin ordinul comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății, în condițiile art. 14 alin. (2) lit. e) din același act normativ. La data sesizării, art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevedea că "În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea președintelui instanței sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, iar suspendarea din funcție se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate, numită în condițiile art. 14 alin. (2) lit. e)". Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat președintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare faptul că sesizarea Comisiei medicale de specialitate se face direct de către președintele instanței, iar nu de către Consiliul Superior al Magistraturii. Prin adresa nr. x/11.01.2017, președintele Judecătoriei Sânnicolau Mare a sesizat direct Comisia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraților asimilați și personalului asimilat acestora. Comisia de examinare medicală a stabilit data examinării pentru 4.02.2019 însă doamna judecător A. nu s-a prezentat la data stabilită în vederea examinării la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia din București, sens în care Consiliul Superior al Magistraturii a înștiințat președintele Judecătoriei Sânnicolau Mare prin adresa nr. x/14.02.2019. Prin aceiași adresă, a comunicat președintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare modificarea legislativă survenită în cuprinsul art. 64 din Legea nr. 303/2004, în sensul că prezentarea magistratului la expertiza de specialitate poate fi dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii la sesizarea președintelui instanței sau a colegiului de conducere, în măsura în care apreciază necesar un astfel de demers. Prin Adresa nr. x/1.03.2019, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018, președintele Judecătoriei Sânnicolau Mare a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să dispună prezentarea doamnei judecător A. în vederea evaluării de către Comisia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraților asimilați și personalului asimilat acestora. La această sesizare a fost anexat și un raport întocmit de psihologul Curții de Apel Timișoara din 29.11.2016 referitor la constatările profesionale ale acestuia în privința doamnei judecător A.. Prin Hotărârea nr. 576/10.04.2019, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători s-a aprobat solicitarea președintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare privind prezentarea reclamantei la expertiza de specialitate conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Temeiul legal al Hotărârii C.S.M. nr. 576/10.04.2019 este art. 64 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor: "(1) În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății. La sesizarea președintelui instanței sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune prezentarea magistratului la expertiza de specialitate. (2) Suspendarea din funcție se dispune până la însănătoșire, constatată prin expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia medicală. Prin raportul de expertiză comisia stabilește termenul în care magistratul urmează să revină la reexaminare. (3) Dispozițiile art. 62 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. (4) În cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcție a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale și nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege. Această perioadă nu constituie vechime în funcție și în magistratură. Suspendarea din funcție încetează prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate. (5) Dispozițiile alin. (1) - (4) se aplică în mod corespunzător auditorilor de justiție, suspendarea calității de auditor putând fi dispusă de Consiliul Științific al Institutului Național al Magistraturii. În acest caz, suspendarea se dispune până la însănătoșire, constatată prin expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia prevăzută la alin. (2), dar nu mai mult de 2 ani de la data constatării bolii prin expertiză, caz în care îi încetează calitatea de auditor". Conform art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, "Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri: … b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător;" Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 576/10.04.2019, plângere care a fost respinsă de Consiliul Superior al Magistraturii conform Notei nr. x/29.05.2019. În fața instaței de judecată, doamna judecător A. a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune prezentarea sa la expertiza psihiatrică, și anume: - dispozițiile art. 64 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, sunt neconstituționale și contrare CEDO; - sesizarea întocmită de președintele Judecătoriei Sânnicolau Mare se întemeiază pe un document nul și nefondat, din anul 2016, cu încălcarea prevederilor art. 42 l din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare. - măsura dispusă prin art. 64 din aceeași lege este o măsură extremă care afectează dreptul la imagine al magistratului, precum și la integritate corporală. - nu se poate adăuga la lege prin regulamente or, prin art. 64 din Legea nr. 303/2004 nu se precizează situațiile în care se impune trimiterea unui magistrat la expertiza psihiatrică, așa încât nu se poate reglementa prin regulament această situație. Prin încheierea din 29 iunie 2020, Curtea de Apel Timișoara a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstitutționalitate a art. 64 alin. (1) din L.303/2004, sesizarea fiind înregistrată pe rolul instanței de control constituțional în dosar nr. x/2020, dosar aflat, la momentul pronunțării (și redactării) prezentei decizii, în fază de raport.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta face vorbire despre încălcarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit. De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii. Recurenta susține că a invocat in termen, prin precizarea de acțiune, neconformitatea sesizării președintelui instanței avută in vedere de CSM la luarea hotărârii in raport cu prevederile legii 303/2004, prima instanța încalcând normele de drept procedural prevăzute de art. 394 alin 2 din C. proc. civ. intruc