ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.09.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4253/2020

HOTĂRÂRE
09.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4253/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 26/08.05.2019 dată în camera de consiliu, Tribunalul Timiș a anulat cererea formulată de către reclamanta A., reținând că aceasta nu s-a conformat obligațiilor stabilite de instanță: de a depune dovada îndeplinirii procedurii prealabile conform prevederilor art. 193 C. proc. civ., obligația de a indica numele și prenumele, denumirea pârâtului, domiciliul sau reședința ori sediul părților, de a arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, respectiv, de a depune documentele solicitate și înscrisurile doveditoare într-un exemplar pentru instanță și câte un exemplar pentru fiecare parte, conform art. 150 C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 13.05.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat cerere de apel împotriva încheierii civile nr. 26/08.05.2019 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din 06.06.2019, reclamanta a arătat, că cererea astfel formulată reprezintă în fapt o reexaminare îndreptată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

Față de această precizare, Curtea a invocat din oficiu excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de reexaminare, ce se impune a fi analizată cu precădere, în condițiile impuse de art. 248 și art. 131 - 132 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cererii de reexaminare în favoarea Tribunalului Timiș.

În urma pronunțării acestei hotărâri, pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat prezentul dosar, sub nr. x/2019, având ca obiect reexaminare anulare cerere de chemare în judecată.

Prin încheierea civilă nr. 36/PI/CC/28.06.2019 dată în dosar nr. x/2019, Tribunalul Timiș a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanta A. împotriva încheierii civile nr. 26/08.05.2019.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel nemotivat reclamanta apelantă A..

Prin decizia nr. 21 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității apelului și s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de către reclamanta apelantă A. împotriva încheierii civile nr. 36/28.06.2019 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva decizia nr. 21 din 10 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., nefiind motivată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 februarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Înalta Curte reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 și 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs și hotărârile date recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei decizii date în soluționarea unui apel inadmisibil, hotărâre care este definitivă, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Prin urmare, reținând că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul ca inadmisibil.

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 21 din 10 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra cererii de revizuire; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2020 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reviz
ÎCCJ 2020-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 979/2020
Ședința publică din data de 20 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2021-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3692/2021
Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 15 noiembrie 2019 sub nr. x/2019, intimata-reclamantă A. a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara,
ÎCCJ 2023-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2299/2023
Ședința publică din data de 3 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Împotriva încheierii de ședință din data de 04.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al
ÎCCJ 2022-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1440/2022
Ședința publică din data de 10 martie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin încheierea civilă din data de 22 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2
Sursă