ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1055/2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 07.09.2017, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., fără să indice obiectul acțiunii.

Prin încheierea civilă nr. 103/CC/16.10.2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă a anulat cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ.

Cererea de reexaminare formulată de către A. împotriva încheierii menționate mai sus a fost respinsă prin încheierea din 28.02.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva încheierii civile nr. 103/CC/16.10.2017 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, A. a declarat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 6/26.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale; prin aceeași decizie, Curtea a respins excepția necompetenței sale funcționale.

Contestația în anulare formulată de A. împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia civilă nr. 17/09.05.2019, pronunțată Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei din urmă decizii, A. a declarat apel, conform art. 466 C. proc. civ., fără să-l motiveze.

La 06.01.2020, autorul căii de atac a depus la dosar note scrise, prin care își justifică demersul privind sesizarea Înaltei Curți, fără a-și motiva memoriul, în limitele controlului de legalitate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

În prealabil, luând act că în cauză A. a menționat greșit calea de atac formulată, respectiv apel, instanța supremă a calificat, în ședința din 06.05.2020, calea de atac exercitată drept recurs.

Pornind de la această calificare, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., la art. 457.

Obiectul prezentului recurs este reprezentat de decizia civilă nr. 17/09.05.2019 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată într-o contestație în anulare promovată împotriva unei decizii date în recurs, aceasta din urmă fiind definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Așadar, recursul declarat în cauză nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 508 alin. (4), coroborat cu art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, deoarece hotărârea care face obiectul prezentului recurs este dată într-o contestație în anulare promovată împotriva unei decizii de recurs.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 17/09.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2020.