ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2124/2019

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 14 iulie 2017 sub dosarul nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la înscrierea în carnetul de muncă a grupei a II-a de muncă și eliberarea unei adeverințe de grupă de muncă în acest sens, precum și înscrierea în carnetul de muncă a perioadei lucrate la unitatea C. S.A. Timișoara.

În drept, au fost invocate prevederile Ordinului nr. 50/1990, Anexa II și Ordinul nr. 125/1990.

Prin sentința civilă nr. 1347/PI din 12 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 952 din 18 septembrie 2018, a constatat perimat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1347/PI din 12 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., fără a indica temeiul de drept și motivele de recurs, solicitând în cadrul cererii de recurs suspendarea judecării cauzei pe o perioadă de două luni pentru imposibilitate de prezentare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 iunie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punându-se în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat și nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la 19 noiembrie 2019.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, constată și reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Din analiza cererii de recurs se poate constata că nu se indică expres niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale enunțate, se reține că recurentul-reclamant, fără a fi ținut de ordinea în care au fost reglementate motivele de casare în art. 488 C. proc. civ., era obligat să își configureze criticile de nelegalitate față de soluția de perimare pronunțată în apel în raport cu aceste motive.

Din acest punct de vedere, trebuie subliniat că o simpla relatare a pretențiilor formulate de reclamanta, a principalelor etape ale procesului, a situației de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți, nu poate fi suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece aceasta cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv.

În susținerea prezentei căi de atac exercitate, recurentul a solicitat instanței de recurs să dispună suspendarea judecării cauzei pe o perioadă de două luni pentru imposibilitate de prezentare, însă fără a formula critici de nelegalitate cu privire la sancțiunea procedurală reținută de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 952 din 18 septembrie 2018, prin care s-a constatat perimat apelul declarat de reclamantul A..

Or, simpla exercitare a căii de atac a recursului, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. l-8 C. proc. civ. nu este suficientă pentru a analiza din perspectiva nelegalității decizia recurată, lipsa acestora fiind sancționată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu nulitatea cererii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de considerentele precedente, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod, va anula recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 952 din 18 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2019.