ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6155/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 12 februarie 2020, sub nr. x/2019, prin declinare de competență prin decizia nr. 6195/05.12.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 665 din 16 iulie 2019 adoptată de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre prin care s-a admis solicitarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și s-a dispus prezentarea sa în vederea efectuării unei expertize de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21 iulie 2020, sub nr. x/2019, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 306/25.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta secția de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 665 din 16 iulie 2019, indicând aceleași argumente de fapt și de drept prezentate în cadrul acțiunii ce constituie obiect al dosarului nr. x/2019 Prin încheierea din data de 29 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 138 alin. (1) - (4) C. proc. civ., Curtea de Apel Timișoara a admis excepția de litispendență, dispunând reunirea ambelor cauze, dosarul nr. x/2019 și dosarul nr. x/2019, sub același număr de dosar, respectiv dosar nr. x/2019.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 287 din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara: - a respins, ca lipsită de obiect, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspecția Judiciară; - a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii; - a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 287 din 6 octombrie 2020 pronunțată de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs principal, iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, ce au fost înregistrate pe rolul ÎCCJ-SCAF sub dosar nr. x/2019. 3.1. Recurenta-reclamantă A. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea recursului său, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Hotărârii secției pentru procurori nr. 665/16.07.2019, susținând că hotărârea atacată este nelegală, în esență, pentru următoarele: - hotărârea a fost emisă cu nerespectarea dreptului său la apărare în condițiile în care nerespectarea obligației internării în vederea efectuării expertizei psihiatrice ar fi fost sancționată cu suspendarea sa din magistratură, fiind practic o internare nevoluntară; - nu i s-a dat dreptul de a-și exprima punctul de vedere cu privire la aspectele ce i se imputau, iar nicio persoană din conducerea parchetului unde funcționa nu i-a spus nimic despre sesizarea făcută. De altfel, anterior emiterii actului administrativ atacat nu a existat niciun incident pe linie profesională care să justifice sesizarea comisiei medicale de specialitate. De asemenea, a arătat că nu au existat înscrisuri medicale în acest sens și că a îndeplinit două mandate de prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, ocazie cu care a susținut în mod repetat testări psihice pe care le-a promovat de fiecare dată. A mai arătat și că după externare, la data de 20.10.2019, a susținut examenul de promovare în funcții de execuție, ocazie cu care a promovat la parchetul ierarhic superior cu media 9,20. Totodată, Hotărârea nr. 665 din 16.07.2019 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și din perspectiva faptului că anterior și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu desfășurându-și activitatea din anul 2011 pe sectorul judiciar, că cele două sesizări formulate de doamnele procuror B. și C. conțin informații neadevărate și că actul administrativ atacat îi afectează grav imaginea și reprezintă "o pată" în cariera sa de procuror cu o vechime de 20 de ani în magistratură, perioadă în care a obținut de fiecare dată calificativul "foarte bine". 3.2. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii și-a întemeiat recursul incident pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca lipsită de interes. Contrar celor reținute de instanța de fond, arată că recurenta-reclamantă nu mai justifică vreun interes actual pentru a solicita anularea hotărârii atacate atâta vreme cât s-a conformat acesteia și s-a prezentat la spital pentru a se realiza expertiza de specialitate. În acest context, anularea actului administrativ care face obiectul prezentei cereri nu mai poate aduce recurentei vreun folos practic, nemaifiind posibilă vătămarea sa. Totodată, recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere de daune împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că cele reținute de instanța de fond referitoare la actualitatea interesului reclamantei sunt neîntemeiate, fiind aplicate greșit dispozițiile legale privind una dintre condițiile exercitării acțiunii civile.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinare, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat. În speță, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, recurenta nu a invocat niciun motiv concret de nelegalitate a actului atacat, afirmațiile privind luarea la cunoștință a sesizărilor formulate de colegi, inexistența unor plângeri anterioare privind activitatea sa profesională sau conduita pe care a avut-o în perioada exercitării funcției de conducere nefiind apte să constituie motive de nelegalitate a hotărârii. Legea impune ca secția corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să dispună efectuarea unei expertize de specialitate în cazul în care conducătorul parchetului sau colegiul de conducere al instanței formulează o sesizare în temeiul prevederilor art. 64 din Legea nr. 303/2004, condiție care este îndeplinită în cauză. Emiterea unei hotărâri cum este cea care face obiectul prezentei acțiuni nu presupune aprecieri cu privire la starea de sănătate a reclamantei, singurii în măsură să decidă în acest sens fiind medicii din comisia prevăzută de lege. Cu alte cuvinte, în cadrul acestei proceduri secția pentru procurori nu poate concluziona cu privire la starea de sănătate psihică a reclamantei și nici nu analizează conduita acesteia în raporturile cu colegii, astfel că nu pot fi reținute criticile reclamantei privind nelegalitatea hotărârii. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect că specificul procedurii și inexistența vreunei culpe a magistratului vizat de actul administrativ atacat exclud, totodată, orice pretinsă încălcare a dreptului la apărare al acestuia, în condițiile în care respectivului magistrat nu i se impută, în această fază, nicio abatere de natură să atragă în privința sa consecințe disciplinare, singurul efect al hotărârii secției de procurori constituindu-l efectuarea expertizei medicale - de natură să elucideze dacă reclamanta prezintă afecțiuni care pot afecta îndeplinirea sarcinilor profesionale, existența unei stări de sănătate satisfăcătoare reprezentând o premisă legală a exercitării prerogativelor subsumate profesiei de magistrat. 4.2. Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., fără aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19.03.2021, s-a fixat termen de judecată la data de 8.12.2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nemotivat, iar recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este rămas fără efect. 1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta A. Examinând excepția nulității recursului principal pentru nemotivare, invocată din oficiu, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Simpla nemulțumire a părților cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe. În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce privește fondul cauzei, situația de fapt, așa cum au fost redate în acțiunea introductivă de instanță. Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține. Recurenta-reclamantă A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului. Întrucât, în speță, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de reclamanta A.. 2. Cu privire la recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte reține că potrivit art. 472 C. proc. civ.: "(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. (2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect." Aceste dispoziții sunt aplicabile și în ceea ce privește recursul incident, dat fiind faptul că potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător." Prin urmare, în condițiile în care a intervenit un motiv care nu implică cercetarea fondului (nemotivarea recursului principal), în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2) și respectiv art. 491 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va constata rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. PENTRU ACESTE MOTIVE,