ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 687/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2011, la data de 30.05.2011, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministrul Culturii și Patrimoniului Național, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Municipiul București și B. anularea Ordinului Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2624/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului C. din str. x, București, sector 1; anularea Ordinului Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2626/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului Casa C-tin Rădulescu, fațadele dinspre Calea x și str. x, din Calea x, București, sector 1; reconstruirea de către pârâți a imobilului monument istoric C. din str. x, București, sector 1 pe amplasamentul pe care se găsea înainte de distrugere; reconstruirea de către pârâți a imobilului monument istoric Casa C-tin Rădulescu, fațadele dinspre Calea x și str. x, din Calea x, București, sector 1 pe amplasamentul pe care se găsea înainte de distrugere.

Prin sentința civilă nr. 983 din 14.02.2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta tinde la apărarea unui interes public în baza scopului pentru care a fost înființată, acest fapt conferindu-i atât interes, cât și calitate procesuală activă.

A arătat judecătorul fondului că dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea 422/2001 nu sunt regăsite în cauză, din probele administrate rezultând că documentația a fost întocmită la cererea Primăriei Municipiului București de către specialiști înscriși în registrele Ministerului Culturii. A constatat curtea de apel că necomunicarea cererii de declasare către proprietarul imobilului supus procedurii nu reprezintă o omisiune susceptibilă să producă o vătămare a unui interes public, pentru vătămarea unui interes privat al unei alte persoane neputând formula acțiune decât persoana al cărei interes a fost vătămat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recursul fiind înregistrat la data de 11 iulie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub același nr. de dosar - x/2011

Prin Decizia nr. 2854 pronunțată la data de 17 iunie 2014 în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de intimatul - pârât Municipiul București, respingând deopotrivă recursul, ca nefondat.

În esență, a reținut instanța de control judiciar că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu este fondată, raportat la faptul că, în cauză recurenta a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile în raport de ordinele de declasare contestate nr. 2624/2010 și nr. 2626/2010 contestate. Faptul că recurenta solicită verificarea legalității unor acte care au stat la baza emiterii ordinelor de declasare contestate și restabilirea situației anterioare acestea reprezintă, în opinia instanței de recurs, cereri subsidiare, care urmează a fi analizate în raport de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, respectiv de soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ.

Excepțiile lipsei calității procesuale active și, respectiv, pasive sunt excepții de fond, iar în prezenta cauză Curtea a apreciat că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de recurentă ca persoană juridică pretins vătămată, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, ca organism social interesat. Asociația recurentă invocă vătămarea prin actele administrative contestate și prin refuzul autorităților de a adopta o anumită conduită, a unui interes legitim public, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "r" din Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Înalta Curte l-a apreciat, ca nefondat, considerând că soluția de respingere pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, deoarece, pe de o parte, ordinele de declasare au fost emise cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 422/2001 și ținând cont de interesul public stabilit prin hotărârile de expropriere nr. 262/2006 a HCGMB și nr. 590/2010 a Guvernului României, în cauză recurenta neprobând vătămarea unui interes privat prin emiterea ordinelor de declasare contestate.

În ceea ce privește actele pe care s-a întemeiat ordinul de declasare, Înalta Curte a apreciat că, în mod corect judecătorul fondului le-a considerat ca suficiente cât timp HCGMB nr. 262/2006 și H.G. nr. 590/2010 nu au fost anulate până la data formulării acțiunii. Referitor la pretinsa nepublicare a ordinii de zi a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice corect a reținut instanța de fond că actul atacat a fost emis de minister și nu de către comisie.

Deopotrivă, Înalta Curte a apreciat că legalitatea ordinelor de declasare este determinată de interesul public al exproprierii zonei prin hotărârile nr. 262/2006 a CGMB și nr. 590/2010 Guvernul României, acte prin care s-au declasat de utilitate publică anumite zone din București care au fost expropriate, iar imobilele pentru care au fost emise ordinele de declasare contestate au fost demolate legal pentru a se realiza lucrarea de interes public local Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul Buzești - Berzei- Vasile Pîrvan.

Imobilele și-au pierdut calitatea de monument istoric la data emiterii ordinelor de declasare, iar în cauză instanța de control judiciar a apreciat că are prioritate realizarea interesului public al exproprierii și realizării lucrării de interes public local, în raport cu interesul public afirmat dar neprobat de recurentă, al protejării clădirilor monument istoric.

Faptul că acțiunile formulate în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004, având ca obiect anularea hotărârilor privind exproprierea, nu au fost soluționate irevocabil la data formulării acțiunii și a prezentului recurs, nu infirmă legalitatea soluției primei instanțe. Cele două cauze aflate în calea recursului au fost suspendate la cererea recurentei-reclamante, legalitatea hotărârilor contestate fiind confirmate prin soluțiile nedefinitive de respingere a acțiunilor în anulare formulate de recurenta-reclamantă, hotărârile privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiind apreciate de instanțele de fond, ca legal emise.

În ceea ce privește omisiunea de pronunțare a primei instanțe asupra cererii subsidiare de restabilire a situației anterioare emiterii ordinelor de declasare respectiv reconstruirea clădirilor demolate, Înalta Curte a considerat că această cerere excede competenței instanței de contencios administrativ, în raport de soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, în raport de dispozițiile art. 18 din legea nr. 554/2004. A reținut, deopotrivă, că cererea privind obligarea părților la reconstruirea celor două imobile demolate este și inadmisibilă având în vedere obiectul acțiunii, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 28.09.2020, sub nr. x/2020, revizuenta A. a solicitat în contradictoriu cu intimatii Ministrul Culturii, Ministerul Culturii (fost Ministerul Culturii și Patrimoniului Național) și Municipiul București revizuirea Deciziei nr. 2854 din 17 iunie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii recursului formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 983/14.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865.

În motivarea cererii de revizuire, s-au arătat următoarele:

La data de 25 august 2020, în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat Decizia nr. 4066/25.08.2020, prin care a anulat Hotărârea Guvernului nr. 590/2010, act care stă la baza Ordinului MCPN nr. 2624/2010 și a Ordinului MCPN nr. 2626/2010 (actele administrative atacate în dosarul nr. x/2011):

"Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 7714 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința recurată și rejudecănd: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Municipiul București, reprezentat prin Primarul General. Anulează Hotărârea Guvernului nr. 590/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei Nord-Sud pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasite Pârvan - B.P.Hașdeu - Uranus - Calea x". Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 august 2020."

În consecință, recurenta a formulat prezenta cerere de revizuire în termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 din vechiul C. proc. civ.

În ceea ce privește admisibilitatea prezentei cereri de revizuire, cu privire la cerința ca hotărârea supusă revizuirii să fie dată de o instanță de recurs și să evoce fondul, această cerință este întrunită în prezenta cauză. Astfel, instanța de recurs a analizat motivele de recurs ale reclamantei care se refereau la greșita aplicare a legii atunci când prima instanță a respins acțiunea de anulare a ordinelor de declasare. De asemenea, instanța de recurs a analizat în considerentele sale și noile motive de recurs de ordine publică invocate care reprezentau chestiuni de fond. Având în vedere aceste aspecte, hotărârea instanței de recurs este una care evocă fondul.

Sub aspectul temeiniciei prezentei cereri de revizuire, se arată că unul dintre cele mai importante acte pe care s-au întemeiat Ordinul MCPN nr. 2624/2010 și Ordinul MCPN nr. 2626/2010 este Hotărârea Guvernului nr. 590/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei Nord-Sudpe tronsonul Bușești - Berzei - Vasile Părvan - B.P.Hașdeu - Uranus - Calea x

În cadrul dosarului nr. x/2011, reclamanta a invocat în faza recursului nelegalitatea H.G. nr. 590/2010 ca motiv de nelegalitate pentru Ordinul MCPN nr. 2624/2010 și pentru Ordinul MCPN nr. 2626/2010.

De asemenea, în cuprinsul motivării Deciziei nr. 2854/17.06.2014 pronunțate în dosarul nr. x/2011 (hotărârea atacată prin prezenta cerere de revizuire), instanța de recurs face referire la H.G. nr. 590/2010 (la paginile 8-9).

Având în vedere că H.G. nr. 590/2010 a fost anulată irevocabil prin Decizia nr. 4066/25.08.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, consideră revizuienta că pronunțarea acestei decizii atrage aplicabilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., fiind vorba de un înscris doveditor nou descoperit după darea hotărârii supuse revizuirii, precum și de faptul că s-a desființat/modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii, în același sens pronunțându-se doctrina și jurisprudența.

5.1. Intimații Ministrul Culturii, Ministerul Culturii (fost Ministerul Culturii și Patrimoniului Național) și Municipiul București nu au formulat întâmpinări la cererea de revizuire ce face obiectul prezentei judecăți.

5.2. Intimatul Municipiul București a formulat note scrise, prin care a solicitat în principal, admiterea excepției lipsei de interes și respingerea cererii de revizuire ca lipsită de interes; într-un prim subsidiar, respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată; într-un al doilea subsidiar, în măsura în care se va admite cererea de revizuire, să se respingă recursul formulat, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În susținerea excepției lipsei interesului, se arată că revizuenta nu mai poate obține niciun folos imediat ca urmare a admiterii cererii de revizuire, cât timp capetele de cerere privind reconstruirea imobilelor demolate a căror declasare fusese dispusă prin ordinele atacate au fost respinse ca inadmisibile, iar nu prin raportare la legalitatea H.G. nr. 590/2010 ce a stat la baza emiterii lor; anularea celor două ordine nu ar putea aduce prin sine însuși niciun folos practic reclamantei, dincolo de reconstruire.

Pe de altă parte, se arată că Decizia 2854/17.06.2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a întemeiat pe analiza motivelor invocate de A. prin recurs, motive independente de H.G. nr. 590/2010. Așadar, în mod legal și temeinic instanța de control judiciar a respins pretențiile formulate de prin raportare la dispozițiile legale care reglementează condițiile de declasare independente de legalitatea H.G. nr. 590/2010, iar simpla anulare a H.G. nr. 590/2010 nu este susceptibilă de a conduce la admiterea cererii de revizuire și modificarea soluției pronunțate în Decizia nr. 2854/17.06.2014 în sensul admiterii recursului și a cererii de chemare în judecată formulate de A..

În ipoteza subsidiară a admiterii cererii de revizuire, soluția cu privire la menținerea hotărârii atacate rămâne aceeași. Efectele eventualei admiteri a cererii de revizuire constând în rejudecarea recursului, ceea ce nu duce automat la admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate prev. art. 327 alin. (1) din C. proc. civ.

5.3. Revizuenta a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei de interes, ca nefondată.

Pe de o parte, a depus la termenul din 12.01.2021 dovada existentei dosarului x/2011, aflat pe rolul Curții de Apel București, prin care asociația solicita anularea autorizațiilor de desființare pentru cele doua imobile in cauza si reconstruirea acestora, autorizații care se bazează pe ordinele de declasare contestate in dosarul nr. x/2011. Prin urmare, o admitere a cererii de anulare a ordinelor de declasare in dosarul nr. x/2011 antrenează nelegalitatea autorizațiilor de desființare contestate de aceasta in dosarul nr. x/2011.De asemenea, nelegalitatea ordinelor de declasare si deci statutul de monument istoric al imobilelor in cauza au fost invocate ca temei pentru reconstruirea imobilelor in dosarul nr. x/2011.

Pe de alta parte, admiterea cererii de anulare a ordinelor de declasare in dosarul x/2011 si deci statutul de monument istoric al imobilelor declasate deschide calea unei acțiuni civile de reconstruire a acestora.

In Decizia atacata, Înalta Curte a stabilit ca interesul public al lucrării Buzesti -Berzei a constituit temeiul pentru ordinele de declasare contestate in dosarul nr. x/2011.

Ordinele de declasare se întemeiază pe interesul public conferit de HCGMB 262/2006 si H.G. nr. 590/2010. Cererea de declasare x/28.09.2010 a monumentului istoric C. menționează ca unic motiv de declasare faptul că menținerea pe actuala locație împiedica finalizarea proiectului de utilitate publica "Străpungere Buzesti-Berzei-Vasile Parvan-Bogdan Petriceicu Hasdeu-Uranus-Calea x", aprobata de altfel si de către Guvernul României prin H.G. nr. 590/23.06.2010. De asemenea, plângerea prealabila (in fapt o cerere de declasare) nr. x/29.11.2010 a monumentului istoric Casa Radulescu menționează ca unic motiv de declasare menținerea pe actuala locație împiedica finalizarea proiectului de utilitate publica "Străpungere Buzesti-Berzei-Vasile Parvan-Bogdan Petriceicu Hasdeu-Uranus-Calea x", aprobata de altfel si de către Guvernul României prin H.G. nr. 590/23.66.2010. Se mai fac precizări în același sens și cu privire la ordinea de zi a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din 29.09.2010.

Cererea de revizuire este admisibilă, cât timp doctrina și jurisprudența s-au pronunțat asupra faptului ca o decizie judecătoreasca prin care s-a desființat/modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii atrage aplicabilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., decizia constituind un înscris doveditor nou descoperit după pronunțarea hotărârii supuse revizuirii.

Cererea de revizuire, cererea de recurs si cererea de anulare a ordinelor de declasare sunt întemeiate, cât timp Înalta Curte retine in Decizia atacata ca ordinele de declasare se bazează pe interesul public conferit de H CGMB 262/2006 si H.G. nr. 590/2010 și pe împrejurarea că aceste din urma acte nu au fost anulate de instanță. Or, situația juridica s-a schimbat complet după pronunțarea de către Înalta Curte a deciziei civile nr. 4066/2020 prin care s-au anulat H CGMB 262/2006 si H.G. nr. 590/2010. Pe de altă parte, cererea de recurs si cererea de chemare in judecata ar fi fost întemeiate si daca nelegalitatea H CGMB 262/2006 si H.G. nr. 590/2010 nu ar fi fost invocate.

5.4. La data de 9 februarie 2021, după închiderea dezbaterilor în cauză, a fost depusă la dosar o cerere din partea intimatului Municipiul București, reprezentat de Primarul Municipiului București D., prin care și-a modificat poziția procesuală, în sensul că a arătat că nu mai susține excepția lipsei de interes; a solicitat admiterea cererii de revizuire, admiterea cererii de recurs, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii în ceea ce privește anularea ordinelor de declasare; menținerea soluției în ceea ce privește repararea prejudiciului.

Având în vedere momentul depunerii la dosar a acestei cereri, după închiderea dezbaterilor în ședință publică, nu a fost luată în considerare de Înalta Curte la soluționarea prezentei cereri de revizuire.

6.1. Cu privire la excepția lipsei interesului

În susținerea excepției lipsei interesului, se arată că revizuenta nu mai poate obține niciun folos imediat ca urmare a admiterii cererii de revizuire, cât timp capetele de cerere privind reconstruirea imobilelor demolate a căror declasare fusese dispusă prin ordinele atacate au fost respinse ca inadmisibile, iar nu prin raportare la legalitatea H.G. nr. 590/2010 ce a stat la baza emiterii lor; anularea celor două ordine nu ar putea aduce prin sine însăși niciun folos practic reclamantei, dincolo de reconstruire.

Revizuenta a arătat că interesul său rezidă în existența unui alt litigiu având ca obiect anularea autorizațiilor de desființare a celor două imobile și obligarea la reconstruire, autorizații ce au la bază ordinele atacate în cauza de față. Pe de alta parte, admiterea acțiunii în anularea ordinelor de declasare in dosarul x/2011 si deci reținerea statutului de monument istoric al imobilelor declasate deschide calea unei acțiuni civile de reconstruire a acestora.

Înalta Curte constată că revizuenta justifică un interes în formularea unei cereri de revizuire în prezenta cauză, fără ca acesta să fie cel indicat prin apărările formulate de această parte.

Astfel, interesul se verifică nu numai prin prisma aspectelor concrete ce pot fi obținute (reconstruire; eventualele daune morale), ci și prin consecințele pe care le poate produce anularea unei decizii definitive ce ar fi putut fi întemeiată pe un act administrativ ce a fost ulterior desființat; restabilirea ordinii juridice firești, ca urmare a anulării acestuia act administrativ, ar putea fi suficientă pentru a justifica exercitarea demersului judiciar, respectiv formularea unei cereri de revizuire.

Or, în prezenta cauză, se invocă anularea definitivă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a Hotărârii Guvernului nr. 590/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei Nord-Sud pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan - B.P.Hașdeu - Uranus - Calea x", act administrativ ce a precedat ordinele atacate în cauza de față.

Ca urmare, Înalta Curte constată că a fost dovedită cerința interesului formulării prezentei cereri de revizuire.

6.2. Asupra admisibilității cererii de revizuire, conform art. 326 alin. (3) din vechiul C. proc. civ.

Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 punctul 5 din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia:

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

(...)

Înalta Curte constată că o primă condiție pentru admisibilitatea cererii de revizuire este aceea ca aceasta să privească o hotărâre a unei instanțe de recurs care evocă fondul.

În jurisprudență, s-a decis în mod constant că hotărârile instanței de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat nu pot face obiectul revizuirii, deoarece nu se analizează sau nu se evocă fondul; prin respingerea recursului ca nefondat, instanța de recurs nu evocă fondul, deoarece analiza acestei instanțe se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, nu presupun analiza fondului. Revizuirea hotărârilor instanței de recurs prin care recursul este respins ca nefondat este admisibilă numai în ipotezele expres prevăzute de lege.

Or, prin decizia atacată cu cererea de revizuire, Înalta Curte a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 983 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Ca urmare, în mod evident, decizia atacată în prezenta cauză nu este o decizie care să evoce fondul, astfel că această primă condiție de admisibilitate nu este îndeplinită, iar cum îndeplinirea tuturor condițiilor trebuie să fie cumulativă, rezultă că cererea de revizuire ca atare este inadmisibilă.

6.3. Temeiul legal al soluției adoptate asupra cererii de revizuire

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este inadmisibilă, în temeiul art. 326 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A. împotriva Deciziei nr. 2854 din 17 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2021.