ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5765/2020

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 02.05.2017, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 5273/12.04.2017, a Deciziei nr. 5274/12.04.2017 și a Deciziei nr. 5275/12.04.2017 și acordarea în întregime a sumelor solicitate prin cererea nr. x/08.10.2015, așa cum a fost formulată, raportat la daunele morale.

Prin sentința civilă nr. 4070 din 01 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația formulată de contestatorii A., B. și C., împotriva Deciziei nr. 5273/12.04.2017, Deciziei nr. 5274/12.04.2017 și Deciziei nr. 5275/12.04.2017, emise de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamantele, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, au arătat că instanța de fond a apreciat că s-a făcut o cuantificare proporțională cu pierderea suferită, respectându-se procedurile de soluționare pe cale amiabilă și practica judiciară, însă, dacă s-ar fi avut în vedere sumele minime prevăzute în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, asiguratorul ar fi fost obligat la achitarea unui număr de 26 de salarii medii pe economie în cazul copiilor majori, respectiv 36 de salarii medii pe economie în cazul copiilor minori, iar soțului supraviețuitor un număr de 37 de salarii minime pe economie.

Au menționat recurentele că deciziile emise de pârât sunt nefondate, întrucât acesta nu a motivat diminuarea sumelor acordate. Totodată, au apreciat recurentele că despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs persoanelor, să nu reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, dar nici să fie derizorii, instanța de fond fiind cea care trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale.

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantele au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 5273/12.04.2017, a Deciziei nr. 5274/12.04.2017 și a Deciziei nr. 5275/12.04.2017 și acordarea în întregime a sumelor solicitate prin cererea nr. x/08.10.2015, așa cum a fost formulată, raportat la daunele morale.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentele-reclamante au criticat sentința instanței de fond, arătând că aceasta a apreciat în mod greșit că, prin deciziile atacate, s-a făcut o cuantificare proporțională cu pierderea suferită, respectându-se procedurile de soluționare pe cale amiabilă și practica judiciară. Totodată, au arătat că ar fi trebuit să fie avute în vedere sumele prevăzute în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, acestea fiind mai mari decât cele acordate de pârât.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect în considerente că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 Ordinul CSA nr. 14/2011, "la stabilirea despăgubirilor în cazul …decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Astfel, în mod corect s-a reținut că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petenților, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, iar în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil (gradul de rudenie al reclamantelor cu persoana decedată).

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentele-reclamante îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentelor-reclamante prin pierderea soțului, respectiv tatălui, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, rude ale victimei, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reține că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât FGA a procedat la aplicarea Procedurii interne aprobate prin Decizia FGA nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de intimatul-pârât FGA în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acest act intern a fost elaborat la rândul său prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte reține și dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5"

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte observă că Procedura aprobată prin Decizia nr. 142/2016 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, potrivit Anexei 1-Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de D. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, urmare a decesului soțului este de 84.074 RON - despăgubiri stabilite de instanțele judecătorești și de 39.993 RON - despăgubiri stabilite pe cale amiabilă, iar în cazul decesului unui părinte, valoarea medie a despăgubirii morale este de 92.038 RON - despăgubiri stabilite de instanțele judecătorești și de 23.913 RON - despăgubiri plătite pe cale amiabilă. Intimatul-pârât, având în vedere și împrejurarea că accidentul rutier a avut loc în anul 2014, a stabilit cuantumul despăgubirilor între cele două valori (despăgubiri stabilite de instanță și despăgubiri stabilite pe cale amiabilă) ajungând la o despăgubire în cuantum de 40000 RON, în cazul soției și la o despăgubire în cuantum de câte 25000 RON, în cazul fiicelor.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate în ceea ce privește sentința recurată sau actul administrativ atacat, prin care s-au stabilit despăgubiri morale în cuantumul menționat, având în vedere că din cererea de plată depusă de reclamante și înscrisurile doveditoare depuse nu rezultă că acestea s-ar afla într-o situație diferită de petenți cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar și nu pot pretinde o situație mai favorabilă față de alte persoane îndreptățite la despăgubiri din partea FGA.

La toate acestea se adaugă și faptul că, în concret, stabilirea de către autoritatea publică și de instanța de fond a cuantumului despăgubirilor reprezintă o operațiune de apreciere subiectivă, ce nu poate fi verificată de instanța de control judiciar, deoarece nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., reprezentând o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., A. și C., împotriva sentinței nr. 4070 din 01 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., A. și C., împotriva sentinței nr. 4070 din 01 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 04 noiembrie 2020.