Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2021

HOTĂRÂRE
13.05.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 13 mai 2021 Asupra perimării de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:. I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin încheierea din 20 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingea cererii de ajutor public judiciar formulate de petentul A., reținându-se, în esență, că acesta nu a produs dovezi din care să reiasă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea ajutorului public judiciar. În plus, s-a apreciat că admiterea cererii nu era justificată nici în raport cu cuantumul redus al taxei datorate.

2. Soluția instanței de fond Prin încheierea din 23 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017.1 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată cererea de reexaminare formulată de A. împotriva încheierii din 20 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017. 3. Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva încheierii din 23 noiembrie 2018 pronunțate în dosarul nr. x/2017.1 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare A., invocând prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc.

civ. II. Cu privire la contestația în anulare de față Analizând cu prioritate excepția perimării contestației în anulare formulate de A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte De Casație Și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.1, Înalta Curte constată următoarele: La termenul de judecată din 4 aprilie 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților. La termenul de judecată din 12 decembrie 2019, Înalta Curte a menținut măsura suspendării judecății, având în vedere că prin cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de contestator nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Contestatorul a formulat la 17.07.2020 o nouă cerere de repunere a cauzei pe rol, iar prin încheierea din 10 septembrie 2020, Înalta Curte a menținut măsura suspendării judecății, având în vedere că prin cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de contestator nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La 22.03.2021, contestatorul a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol, acordându-se termen pentru discutarea excepției de perimare la 13.05.2021. Asupra excepției perimării, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.

Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., republicat, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., republicat și va constata perimată contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2018 în dosarul nr. x/2017.1 pronunțate de Înalta Curte De Casație Și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2018 în dosarul nr. x/2017.1 pronunțate de Înalta Curte De Casație Și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 13 mai 2021.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6272/2019
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Hotărârea contestată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 651 din 19 feb
ÎCCJ 2021-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4899/2021
Ședința publică din data de 21 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2022-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3392/2022
, precum și cuantumul acestui ajutor, așa cum prevăd dispozițiile art. 14 alin. (1) raportat la art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008. La data de 2 decembrie 2019, petenta A. a formulat, în termenul legal, cerere de reexaminare a încheierii din 5 n
ÎCCJ 2021-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2395/2021
Ședința publică din data de 14 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregis
ÎCCJ 2022-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4446/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 4035 din 30 iulie 2020, pronunțat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă