Decizia nr. 2398/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării de competență dispuse de Tribunalul Galați, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2019, întocmit de pârâtă. Reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a protocoalelor de colaborare încheiate între pârâta Agenția Națională de Integritate și Oficiul Național al Registrului Comerțului, pe de-o parte, și Agenția Națională de Administrare Fiscală, pe de altă parte.

Cererea de suspendare a judecării cauzei Prin cererea înregistrată la dosarul instanței de fond la data de 16 noiembrie 2020, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 413 alin. (1) 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, având în vedere sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei decizii referitoare la întrebările preliminare adresate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019.

Încheierea de suspendare a judecării cauzei Prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara, în care a fost sesizată CJUE cu trimitere preliminară, invocând dispozițiile art. 413 alin. (1) 1 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reîncadrat de instanța de recurs în cazul de casare prevăzut de pct. 5 al aceluiași alineat), solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea continuării judecății. În motivarea recursului, pârâta a susținut că cererea privind sesizarea CJUE nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, apreciind că, prin întrebările formulate, partea reclamantă tinde să obțină din partea instanței europene o decizie de îndrumare în soluționarea efectivă a cauzei de către instanța națională. Referitor la măsura suspendării judecării cauzei, ce face obiectul recursului, recurenta-pârâtă a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1 1 ) C. proc. civ., întrucât, pe de-o parte, dosarul nr. x/2019 și prezenta cauză nu sunt similare, iar soluția din dosarul Curții de Apel Timișoara nu are aptitudinea de a se reflecta în soluția ce va fi pronunțată în prezentul dosar. În acest sens, pârâta a susținut că întrebările preliminare cu care CJUE a fost sesizată în dosarul nr. x/2019 privesc principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, vizând, așadar, materia dreptului penal, diferită de cea a contenciosului administrativ. Chestiunea nerespectării principiului proporționalității sancțiunilor nu poate conduce la anularea raportului de evaluare atacat în cauză, întrucât reprezintă o consecință a acestuia, care intervine doar în cazul rămânerii definitive a raportului. Totodată, interdicția prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, de a ocupa aceeași funcție publică pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, reprezintă o sancțiune juridică diferită de pedeapsa complementară de natură penală constând în interdicția temporară a exercitării drepturilor electorale. A mai arătat recurenta-pârâtă că nu se impune suspendarea prezentei cauze întrucât, chiar în situația în care sesizarea CJUE va fi admisă până la soluționarea definitivă a pricinii, reclamantul dispune de remedii legale, având deschisă calea revizuirii.

Apărările formulate în recurs 5.1. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul a susținut că, fiind în prezența unei suspendări facultative, nu se poate afirma că soluția este nelegală, atât timp cât convingerea instanței a fost în sensul existenței unei legături între întrebările preliminare adresate CJUE și dezlegarea prezentei cauze. În cazul rămânerii definitive a raportului de evaluare, intimatului-reclamant i se vor aplica sancțiunile prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și anume interdicția de a ocupa timp de 3 ani orice funcții alese, astfel încât este necesară o analiză pe tărâmul art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, din perspectiva principiului proporționalității. Există un interes concret al reclamantului de a evita aplicarea acestei interdicții, dacă este contrară principiului proporționalității, în condițiile în care această sancțiune se va aplica automat, în temeiul legii, din momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare. Reclamantul i se va produce un prejudiciu cu o dublă componentă, una de natură materială, constând în veniturile salariale dobândite în temeiul funcției publice și una privitoare la prejudiciul de imagine, care-i va afecta iremediabil imaginea publică și reputația, prejudiciu greu reparabil. Totodată, reclamantului i-ar fi interzisa candidarea pentru eventuale funcții publice. 5.2. Intimatul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului a depus întâmpinare, prin care a reiterat apărările formulate pe fondul cauzei. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate este fondat, pentru următoarele considerente: Suspendarea judecării prezentei cauze a fost dispusă de instanța de fond în temeiul art. 413 alin. (1 1 ) C. proc. civ. [în realitate art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ..], potrivit căruia instanța poate suspenda judecata când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară. Fiind în prezența unui caz de suspendare facultativă, este necesar ca din încheierea atacată să rezulte considerentele pentru care instanța a apreciat că există similitudine între cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara și prezenta cauză, respectiv să fie prezentate motivele pentru care dezlegarea cererii de chemare în judecată depinde de răspunsul pe care instanța europeană îl va da întrebărilor preliminare cu care a fost sesizată. Or, încheierea din 24 noiembrie 2020 nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, Curtea de Apel Galați rezumându-se la simpla dispunere a măsurii suspendării, fără a indica raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția de temporizare a cursului judecății. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților." Aceleași exigențe de motivare sunt impuse și în cazul încheierilor, prin art. 233 alin. (1) lit. j) din C. proc. civ., care prevede că încheierea de ședință va cuprinde, între alte elemente obligatorii, "soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept". Confirmând și întărind acest caracter imperativ, legiuitorul a reglementat un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii." Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (par. 30 și 34 din Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, par. 30 din Hotărârea din data de 01 iunie 2010, pronunțată în cauza Dumitru c. România). Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, pronunțând, formal, o soluție cu privire la cererea reclamantului, considerentele încheierii (sau mai bine zis lipsa lor) nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare și nu oferă certitudinea analizării efective a cauzei, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și constituind motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Totodată, lipsa motivării încheierii îngreunează analiza de legalitate a acestei hotărâri, instanța de control judiciar neputând examina în ce măsură este îndeplinită condiția legăturii dintre soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța europeană și soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză. Examinând cererea de suspendare formulată de reclamantul A., prin raportare la cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei și la întrebările preliminare cu care CJUE a fost sesizată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ., astfel încât instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea judecării cauzei. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că textul art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ. prevede că suspendarea se poate dispune când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară, ceea ce implică suspendarea judecării cauzei până la soluționarea sesizării adresate instanței europene. Totuși, instanța de fond a dispus suspendarea până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara, împrejurare care corespunde altei ipoteze reglementate de lege, respectiv cazului de suspendare reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În al doilea rând, pentru ca decizia pronunțată ca urmare a sesizării adresate CJUE să influențeze soluția ce va fi pronunțată în cauză, este necesar ca acțiunea să cuprindă aspecte de nelegalitate similare celor care fac obiectul întrebărilor adresate instanței europene. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2019, prin care s-a reținut starea de incompatibilitate în care s-a aflat în perioada 23.06.2012 - 19.07.2017, prin deținerea și exercitarea concomitentă a funcției de viceprimar al comunei Cudalbi și a calității de comerciant persoană fizică. Pe de altă parte, întrebările preliminare vizează aplicarea principiului proporționalității pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (primele două întrebări), în contextul art. 15 și art. 47 din Cartă (cea de-a treia întrebare), în referire la sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani, în cazul constatării conflictului de interese. Așadar, întrebările preliminare vizează proporționalitatea sancțiunilor suportate de persoana cu privire la care s-a constat un incident de integritate, iar nu legalitatea raportului de evaluare. Incidența măsurii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 intervine ulterior stabilirii legalității raportului de evaluare, fiind condiționată de rămânerea definitivă a acestui act administrativ, după parcurgerea procedurii judiciare de contestare a concluziilor sale. În cauză, instanța de fond nu este învestită cu analiza de legalitate a măsurii aplicate reclamantului, privind interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani, ci cu verificarea concluziilor raportului de evaluare, din perspectiva cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 176/2010, astfel încât răspunsul CJUE la întrebările preliminare referitoare la respectarea caracterului proporțional al sancțiunilor prevăzute de lege nu are aptitudinea de a lămuri chestiunea litigioasă dedusă judecății a existenței sau nu a stării de incompatibilitate reținută în sarcina reclamantului. De altfel, reclamantul are la dispoziție mijloace procedurale de valorificare ulterioară a deciziei ce va fi pronunțată de CJUE, în măsura în care hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată în prezenta cauză va confirma existența stării de incompatibilitate. Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte constată că măsura de suspendare a judecării cauzei nu este conformă cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ., iar încălcarea regulilor procedurale care permit temporizarea cursului judecății nu poate fi îndreptată decât prin desființarea încheierii recurate, cu consecința reluării judecării cauzei în fața instanței de fond. Pentru aceste motive, constatând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, va casa încheierea recurată și va trimite cauza instanței de fond în vederea continuării judecății. PENTRU ACESTE MOTIVE,