ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 8 aprilie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021- disjunsă din dosarul nr. x/2020, reclamantul Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" - pentru membrii de sindicat A. și B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, recalcularea și stabilirea drepturilor salariale pentru reclamanți prin raportare la o bază de calcul stabilită pe baza coeficienților de funcție și valorii de referință de 600 RON, ce s-au prevăzut în Legea 284/2010, pentru ultimii trei ani până la modificarea acțiunii, cât și pentru viitor, până la încetarea condițiilor legale de acordare.
Totodată, a cerut, pentru perioada ultimilor trei ani până la introducerea acțiunii, plata către reclamanții polițiști a diferenței dintre drepturile salariale efectiv plătite și drepturile recalculate în baza coeficienților de funcție și valorii de referință 600 RON, la care să se adauge sumele reprezentând dobânda legală și actualizarea obligației cu rata inflației.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința nr. 110 din 13 ianuarie 2021,Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv dispozitile art. 10 alin. (4) din acelasi act normativ, având în vedere calitatea reclamanților de funcționari publici cu statut special (polițiști) și obiectul acțiunii, iar domiciliile acestora se afla pe raza județului Dămbovita.
2.2. Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 197 din 8 martie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, în Dosarul x/2019 și opinia exprimată în doctrină potrivit căreia, în ceea ce privește necompetența de ordine publică, premisa raționamentului corect este că dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate - ori, în condițiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței - aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.
Astfel, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.
În cauză, instanța a reținut că momentul procesual la care putea fi invocată excepția necompetenței teritoriale exclusive era același cu momentul la care prima instanță învestită a soluționat excepția necompetenței materiale procesuale, respectiv primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și puteau pune concluzii, acela din data de 16.11.2020, la care inclusiv părțile din prezentul dosar erau legal citate și puteau pune concluzii, neputându-se considera că acest moment a fost termenul din 11.01.2021, când cauza referitoare la reclamanții A. și C. a fost disjunsă, fiind format un nou dosar.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.
Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea autoprității pârâte la recalcularea și stabilirea drepturilor salariale pentru reclamanți prin raportare la o bază de calcul stabilită pe baza coeficienților de funcție și valorii de referință de 600 RON, ce s-au prevăzut în Legea 284/2010, pentru ultimii trei ani până la modificarea acțiunii, cât și pentru viitor, până la încetarea condițiilor legale de acordare, precum și la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației și dobânda legală.
Instanța de control judiciar constată că Tribunalul București nu a invocat excepția necompetenței teritoriale la primul termen de judecată stabilit în data de 16.11.2020, cu părțile legal citate, ci la termenul din 11.01.2021, când cauza referitoare la reclamanții A. și C. a fost disjunsă, fiind format un nou dosar.
Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
Art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. prevede obligația judecătorului, din oficiu, de a verifica și de a stabili dacă instanța este competentă material, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Din prevederile textelor de lege menționate rezultă că excepția de necompetență poate fi invocată la primul termen judecată la care părțile sunt legal citate, neinvocarea acesteia în termen având ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.
În cauză, la data de 16.11.2020, deși cauza s-a aflat la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, prima instanță sesizată nu a respectat dispozițiile imperative stabilite de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., de a-și verifica și a-și stabili competența, devenind, astfel, competentă să soluționeze cauza.
Faptul că ulterior, la termenul din 11.01.2021, cauza referitoare la reclamanții A. și C. a fost disjunsă, fiind format un nou dosar, nu are relevanță în stabilirea competenței.
În concluzie, se reține că prima instanță sesizată a depășit termenul reglementat de art. 130-131 din C. proc. civ. în care se putea invoca excepția de necompetență, situație în care aceasta rămâne competentă să judece cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită.
În consecință, Înalta Curte nu va mai analiza conflictul negativ de competență din perspectiva instanței competente din punct de vedere teritorial în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții
Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul", A. și C. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.