Decizia nr. 1388/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1253/2017 a Tribunalului Buzău

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții A.N.R.P. București și B. vicepreședinte al A.N.R.P., solicitând să fie obligați la recunoașterea dreptului său, constând în despăgubiri bănești pentru suprafața de 16,75 ha, teren agricol situat pe raza comunei Țintești, cu obligarea la repararea pagubei ce i-a fost cauzată și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 1253 din 24.10.2017, Tribunalul Buzău a respins excepțiile invocate de către pârâta A.N.R.P., a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de pârâtul B., a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. București și B. și a obligat pârâta la soluționarea cererii reclamantului și la emiterea unei decizii cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta A.N.R.P. București, criticând-o pentru nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. noul C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și rejudecând cauza, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca netemeinică.

Soluția instanței de fond Prin decizia nr. 230 din data de 07 mai 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 406 alin. (5) noul C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecata acțiunii și anulează sentința 1253 din 24 oct. 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, privind soluționarea apelului declarat de pârâta A.N.R.P. București, în contradictoriu cu reclamantul A. și pârâtul B., vicepreședinte ANRP.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei nr. 230 din data de 07 mai 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.. În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că, în mod greșit, instanța a apreciat că a renunțat la judecarea acțiunii, dând o interpretare eronată cererii sale.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea formulată, intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 04 martie 2021, intimata a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil sau nefondat, arătând că renunțarea la judecată reprezintă un act unilateral de voință. Ca act unilateral de voință, întrucât legea nu prevede contrariul, este irevocabil, fiind astfel un act de dispoziție asupra căruia nu se mai poate reveni.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeaită. Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (6) C. proc. civ., "renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă." Din interpretarea dispozițiilor anterior enunțate, rezultă că actul procesual de dispoziție reprezentat de renunțarea la judecată poate fi verificat din punct de vedere procedural de către instanța ierarhic superioară. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat. La data de 11 decembrie 2017, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1253/24.10.2017, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului A. și obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la soluționarea cererii reclamantului și la emiterea unei decizii cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013. La data de 21 februarie 2018, intimatul - reclamant A. a depus cerere de renunțare la judecata acțiunii, arătând că urmează să primească banii de la instituția apelantă, în urma intervenției executorului judecătoresc, primind deja un avans. Examinând cererea formulată de A., Înalta Curte constată că nu este vorba despre o renunțare expresă, titularul acesteia menționând doar "vă rog să nu mă mai judecați" "ne-am împăcat". Instanța de apel a calificat această cerere ca fiind o cerere de renunțare la judecată și a comunicat părților adverse o copie a acesteia. Instanța de control judiciar constată că instanța de apel, în mod greșit, a calificat cererea formulată de A. ca fiind o cerere de renunțare la judecata acțiunii. Este adevărat că în raporturile juridice civile funcționează principiul disponibilității, iar reclamantul avea posibilitatea să renunțe la judecată fie verbal, fie în scris conform art. 406 C. proc. civ.. În ambele cazuri însă, indiferent dacă este făcută verbal sau prin înscris, renunțarea la judecată trebuie să fie expresă, ea neputând fi presupusă de instanță. În cazul de față, din conținutul cererii formulate de A. la data de 21 februarie 2018, nu se poate reține că renunțarea la judecată este fără echivoc. Înalta Curte reține că, potrivit art. 22 alin. (2), (3) și (6) C. proc. civ., judecătorului cauzei îi revine obligația de a avea un rol activ în sensul de a cere părților să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii. În cauză, instanța de apel nu a manifestat rol activ, în sensul de a solicita intimatului-reclamant să precizeze, în mod expres, dacă înțelege să renunțe la judecata acțiunii, ci s-a rezumat la a constata caracterul dispozitiv al cereri formulate de acesta la data de 21 februarie 2018. Mai mult decât atât, nu se poate presupune că intimatul - reclamant ar fi avut interes să renunțe la judecata acțiunii, în condițiile în care instanța de fond i-a admis acțiunea. Prin urmare, față de toate aceste considerente, rezultă că instanța de apel a soluționat procesul fără a cerceta motivele de apel, așa încât în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a fi admis recursul, casată decizia atacată și trimisă cauză spre rejudecare aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,