ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 851/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 2065 din 21 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1045 din 17 iunie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.1.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatorul A., înregistrată la data de 21.012021, de altfel o cerere olografă, cu formulări ajuridice, în susținerea căreia a invocat, în esență, următoarele motive:

Această decizie, nr. 2065/2020, dosar nr. x/2020, reprezintă nu altceva decât o extraordinară umilință, la adresa sa, care nu are nimic cu obiectul dosarului, cu realitatea, cu solicitările, cererile, motivările, probele, etc., sale, doar o distragere a atenției de la aflarea adevărului.

Toate hotărârile, sentința Tribunalului Vrancea, deciziile Curții de Apel Galați și I.C.C.J. din România, inclusiv, această decizie nr. 2065/2020, dosar nr. x/2020, nu au căutat în niciun fel aflarea adevărului, nu au luat nimic, dar nimic, în calcul, și motivările sale cu privire la obiectul dosarului.

În aceste 5 dosare civile deschise până în prezent la instanța de judecată, Tribunalul Vrancea, inclusiv, acest dosar, susține contestatorul că a fost jignit, umilit, avertizat, amenințat, fără ca nimeni să ia o măsură de îndreptare a lucrurilor, și i s-a distrus sănătatea. A arătat mereu că aceste dosare i-au distrus sănătatea, din cauza instituțiilor statului, inclusiv, instanțele de judecată, dar nu a interesat pe nimeni, nu interesează pe nimeni și nu va interesa pe nimeni.

Mai arată că după o activitate de cca. 54 de ani de muncă, inclusiv, cca 10 ani spor de vechime, s-a manifestat și se manifestă o lipsă maximă de stimă și respect și, de asemenea, a sesizat mereu că sunt suspiciuni rezonabile privind comiterea unor infracțiuni, cum ar fi: fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, neglijență, etc., din partea unor funcționari publici din instituțiile statului implicate (unele), dar, încă o dată, nu interesează pe nimeni să se sesizeze din oficiu, dar sesizarea din oficiu la adresa sa s-ar lua imediat în atenție, cu declanșarea unor cercetări.

Consideră ca Ministerul Afacerilor Interne să facă bine să motiveze cele solicitate de contestator, și nu a invoca excepția inadmisibilității contestației în anulare, care nu are nimic cu realitatea.

După cum se procedează în România, se dă o sentință, și apoi se fac încadrări juridice, expuneri de pasaje din legislație, care nu au nimic cu realitatea, cum nici prima sentință nu are nimic cu realitatea, nu se referă cu nimic la motivarea obiectului dosarului.

Mai arată că a scris în unul din înscrisurile sale ce privesc aceste 5 dosare că, în cursul scrierii, i-au venit scuipați de vomă, dar, încă o dată, nu a interesat pe nimeni.

Mereu și-a cerut drepturile sale de muncă și pensie cu bună-credință.

Contestatorul susține că I.P.J. Vrancea, M.A.I., C.P.S. M.A.I., Comisia de Contestații M.A.I., Ministerul Justiției, Guvernul României, Administrația Prezidențială, Parlamentul României, instanțele de judecată, Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galați, Înalta Curte de Casație și Justiție din România au obligația legală să apere drepturile cetățeanului, cetățenilor, și nu a amenința cetățeanul; justiția nu se face cu amenințări, intimidări, jigniri, umilințe, și, dacă se vor dori probe, va pune la dispoziție 1/2 metri înălțime de hârtie A4 de la domiciliul său.

Mai arată contestatorul că, în intervențiile sale în acest dosar nu a solicitat încadrări ale căilor de atac, expuneri de pasaje, motivări, etc., care nu au nimic cu realitatea, a solicitat numai și numai aflarea adevărului în legătură cu cele reclamate, obiectele dosarelor, obiectul dosarului.

Ca urmare, contestă această decizie nr. 2065/2020, dosar nr. x/2020 al I.C.C.J. din România, care nu se referă la aflarea adevărului despre obiectul dosarului. Solicită aflarea adevărului despre obiectul dosarului, și o decizie judecătorească argumentată cu motivări bazate pe adevăr cu privire la obiectul dosarului, având dreptul de a i se rezolva prezenta contestație sub toate formele căilor de atac extraordinare.

Pentru contestator, arată acesta, decizia civilă nr. 2065/2020 a I.C.C.J. reprezintă supărări la adresa sa; nu altceva, dacă ar fi în situația d-lor judecători ai completului de judecată, nu ar putea emite o asemenea decizie, practic, și-ar bate joc față de cetățeanul care a reclamant ceva.

Concluzionând, după urări de multă sănătate și succes în activitate, contestatorul a arătat că așteaptă o nouă decizie judecătorească civilă din partea I.C.C.J. din România, care să se refere strict la aflarea adevărului despre obiectul dosarului, încadrările instanței care nu au nimic cu realitatea, practic, nu-l interesează, ele sunt redate în legislație.

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, potrivit art. 504 alin. (3) C. proc. civ.., solicitând respingerea contestației în anulare formulate în prezenta cauză, ca inadmisibilă, și, totodată aplicarea art. 12 alin. (2) teza II-a C. proc. civ., întrucât contestatorul a introdus cu rea- credință o cerere vădit abuzivă.

Față de excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată potrivit art. 504 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se verifică în cauză acest text, întrucât, decizia atacată în speță nu este o hotărâre împotriva căreia s-a exercitat contestația în anulare, ci este o hotărâre pronunțată într-o altă contestație în anulare, și, astfel, textul de lege invocat nu este incident.

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă exclusiv doar pentru cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., potrivit cu care:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În raport cu aceste prevederi, contestația în anulare exercitată în alte condiții decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. face referire la hotărârile instanței de recurs și motivele pentru care acestea pot fi atacate cu contestație în anulare, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că ceea ce se atacă este o hotărâre a instanței pronunțată într-o contestație în anulare, și nu în recurs, așa cum prevede textul.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A., se constată că acesta invocă aspecte ce nu se subsumează dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ., și pe care nu le poate valorifica pe calea contestației în anulare generale. Criticile sale privesc, în sinteză, faptul că instanțele au soluționat greșit cererile ce au format obiect al celor 5 dosare dintre părți, fiind invocate pretinse greșeli ale instanțelor de judecată și neaflarea adevărului.

Or, toate aspectele invocate nu se încadrează în neregulile de procedură reglementate strict de art. 503 C. proc. civ., care justifică admisibilitatea unei contestații în anulare generale.

În realitate, subsumat motivului de contestație reglementat de art. 503 C. proc. civ., contestatorul supune analizei aspecte identice cu cele ce au făcut obiect al judecății anterioare ori care țin de fondul raporturilor juridice dezlegate prin hotărârile pronunțate în cauză, pe parcursul procesual al litigiului, asupra cărora instanțele anterioare s-au pronunțat, și care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Contestația în anulare nu poate fi utilizată ca un recurs deghizat, spre a provoca un control judiciar al hotărârii atacate, pentru că s-ar deturna rolul și scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv remedierii acelor erori procedurale menționate limitativ de legiuitor prin dispozițiile legale mai sus- redate.

Administrarea și aprecierea probatoriilor ori a dispozițiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanței de judecată astfel învestită și reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac, concluzie susținută și de principiul legalității căilor de atac, reglementat prin disp. art. 457 C. proc. civ.

Așa fiind, împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de fapt și de fond, ceea ce nu poate fi analizat.

În consecință, aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestații în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluționată, în conformitate cu opinia contestatorului.

Conchizând, Înalta Curte reține și că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: hotărârile pronunțate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).

Pe de altă parte, căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, prioritar analizării motivelor invocate în susținerea căii de atac fiind aspectul încadrării acestora în textul de lege, iar constatarea neîndeplinirii acestei cerințe conduce la consecința respingerii căii de atac astfel formulate.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, criticile deduse judecății nu se circumscriu motivelor de contestație în anulare reglementate de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune respingerea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2065 din 21 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2021.