ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1525/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1525/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 16 iunie 2021
Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 561/2020 din 29 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat perimat apelul declarat de A. împotriva încheierii din data 16 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2019.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..
Prin decizia nr. 246 din 4 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția de tardivitate și a anulat ca tardiv formulat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 561/2020 din 29 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 2 aprilie 2021, sub nr. x/2021, A. contestă decizia nr. 561/2020 din 29 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, apreciind că este nulă întrucât recursul nu a fost tardiv formulat și că instanțele nu au respectat principiul aflării adevărului în dosarul în care contestatorul a solicitat recalcularea pensiei.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nemotivată, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Conform prevederilor art. 503 C. proc. civ., pe calea contestației în anulare pot fi invocate numai nereguli de natura procedurală, cum ar fi: nelegala citare și absenta părții de la termenul la care a avut loc judecata, necompetența instanței, nelegala alcătuire a instanței, omisiunea de a se pronunța asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare.
Din conținutul cererii formulate nu rezultă care este temeiul de drept la care înțelege să se raporteze contestatorul și nici care sunt argumentele care ar justifica retractarea deciziei atacate. Susținerile contestatorului în sensul că instanțele nu au respectat principiul aflării adevărului și că nu au ținut cont de actele depuse pentru a îi stabili în mod corect pensia și afirmațiile prin care își exprimă nemulțumirea față de soluțiile pronunțate anterior nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., fiind aspecte ce țin de fondul cauzei, și nu de hotărârea atacată.
Nu pot fi reținute nici argumentele prin care contestatorul arată că în mod greșit a fost reținută tardivitatea recursului formulat împotriva deciziei nr. 561/2020 din 29 septembrie 2020 întrucât autorul căii de atac nu se referă la cele constatate prin decizia atacată, ci apreciază că termenul de recurs ar fi trebuit să fie cel de 30 de zile. Instanța supremă reține că termenul de recurs de 5 zile de la pronunțare împotriva hotărârii prin care se constată perimarea este stabilit de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., iar partea nu poate critica modul în care au fost aplicate prevederile legale întrucât contestația în anulare este o cale de atac distinctă, cu o configurație proprie, și nu un recurs la recurs.
Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 246 din 4 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 246 din 4 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.