ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2065/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10.12.2019, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de A. împotriva încheierii din 16.09.2019 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, într-o cerere de reexaminare.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul a declarat recurs, solicitând soluționarea litigiului de către instanța supremă, pentru aflarea adevărului cu privire la acordarea sporului de fidelitate.

Prin decizia nr. 1045 din 17 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.1. s-a anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 10.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei nr. 1045 din 17 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, A. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea acestei hotărâri.

Contestația în anulare nu a fost întemeiată în drept.

Contestatorul susține că decizia atacată este nelegală, deoarece s-a reținut nulitatea. Instanța de recurs nu a făcut referire la obiectul dosarului, deși a fost învestită cu solicitarea de a se relua procesul în vederea stabilirii adevărului.

Totodată, contestatorul arată că în citația emisă la 15 noiembrie 2019 de Curtea de Apel Galați nu s-a făcut precizarea că prezența sa este obligatorie și că în caz de neprezentare a părților se suspendă procesul.

De asemenea, susține necomunicarea în timp a deciziei atacate, cu încălcarea art. 427 alin. (1) și art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. și face referire la suspendarea voluntară prevăzută de art. 411 din același cod, care, în opinia contestatorului, nu elimină continuarea procesului, ci doar amână continuarea procesului.

Contestatorul consideră că prin hotărârea atacată, instanța nu a făcut altceva decât să-i respingă solicitarea de a se judeca procesul în continuare și de a-l împiedica în aflarea adevărului despre drepturile sale de muncă și pensie. Arată că nu a primit întâmpinare sau vreo precizare din partea intimatului, prin care acesta să-și exprime punctul de vedere și nici instanța nu a făcut vreo precizare dacă a chemat în judecată intimatul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE.

Intimatul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

În cuprinsul motivelor contestației în anulare, astfel cum acestea au fost formulate, nu se regăsesc ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., considerent pentru care calea extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar prin promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel și recurs).

Or, astfel cum reiese din lecturarea contestației în anulare formulate în cauză, aspectele invocate de către contestator drept motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de lege, pentru care părțile au deschisă această cale extraordinară de atac.

Prin decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat recursul declarat de contestatorul A., reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs invocate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Astfel, se constată că, în speță, Înalta Curte a fost sesizată cu o singură cerere de recurs, care a fost soluționată în sensul anulării acesteia întrucât nu cuprindea motive de nelegalitate prin care să arate greșelile imputate instanței cu privire la soluția de suspendare a judecății apelului pentru lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii.

Criticile deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestației în anulare, obiectul contestației în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situații decât cele prevăzute expres de dispozițiile legale mai sus menționate.

În realitate, contestatorul nu este mulțumit de modul cum a fost soluționat recursul și de modul de aplicare a legii, respectiv de faptul că instanța de recurs nu a dispus o "reluare, o continuare a litigiului", reținând aplicabile în speță dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., însă pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Susținerea privind faptul că instanța de recurs nu a cercetat în fond recursul nu poate fi primită, atâta timp cât instanța nu avea ce motive să cerceteze, nefiind indicate motive de nelegalitate.

În consecință, susținerile contestatorului nu pot fi valorificate într-o contestație în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide calea recursului la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că judecata pe fond nu a fost bine făcută.

Pentru aceste motive, nefiind incidente dispozițiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1045 din 17 iunie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1045 din 17 iunie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2020.