ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2021

HOTĂRÂRE

23.02.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată la 17.07.2019 sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat să se dispună recalcularea indemnizațiilor începând cu data de 1.08.2015 și în continuare după intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19 precum și repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială dintre noua indemnizație și indemnizația actuală de încadarare, începand cu 1.08.2015 și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare sume actualizate cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare până la data plații efective.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, reclamanții A., B., C., D. fiind procurori la acest parchet în perioada pentru care solicită aplicarea coeficientului (1.08.2015-prezent); în cadrul perioadei menționate, reclamantul E. a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș iar F. a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 293/2015, 71/2015, art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, 270,272 și 275 Codul muncii, art. 208, 210, 216 din Legea nr. 62/2011, art. 2517,2526,1353, art. 6 alin. (4) C. civ.., art. 14 din Conventia pentru Apărarea Drepturilor Omului, deciziile menționate, deciziile nr. 2/2014, 21/2015 ale ÎCCJ.

Prin sentința civilă nr. 403/04.06.2020, Tribunalul Argeș a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În motivarea soluției s-a reținut că reclamanții sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 acțiunea formulată de aceștia ar fi de competența Tribunalului Argeș, în a cărui circumscripțiereclamanțiiîși au locurile de muncă. Însă, întrucât acest tribunal este o instanță inferioară Curții de Apel Pitești, căreia îi corespunde parchetul unde activează reclamanții procurori, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel vecine Curții de Apel Pitești.

La Tribunalul Dâmbovița cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 13.10.2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, Completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, a fostadmisă excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Afost constatat conflictul negativ de competență, a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență.

În motivarea soluției s-a reținut că, potrivit Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în materie civilă, privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Aplicând mutatis mutandis principiul enunțat, Tribunalul Dâmbovița a reținut că Tribunalul Argeș a invocat excepția de necompetență teritorială cu încălcarea termenului legal, operând astfel prorogarea de competență.

Efectul neinvocării excepției de necompetență teritorială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința, pentru instanța sesizată, a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casațieși Justiție la data de 28 octombrie 2020.

Înalta Curte, fiind sesizată conform art. 135 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă la 17.09.2019, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

În cauza dedusă judecății, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamanților privind unele drepturi de natură salarială.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competențainstanței la care îșidesfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Totodată, conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor " iar potrivit art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. aceste dispoziții se aplică și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de pârât.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte reține că printre pârâți figurează atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

În aceste condiții, conform art. 127 alin. (1), alin. (2)

și alin. (3), C. proc. civ., având în vedere părțile aflate în litigiu și faptul că acțiunea a fost introdusă la Tribunalul Argeș, competența revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța respectivă.

Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, la care a fost declinată competența de soluționare a cauzei, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pârâți în prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor din recursul în interesul legii nr. 31/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 133/2020, instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială, procesuală, dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu și-a invocat excepția de necompetență materială în termenul legal.

În cauză însă, prima instanță nu a invocat excepția necompetenței materiale procesuale după momentul prevăzut expres de art. 131 C. proc. civ. și nu este cazul unei consolidări a competenței sale, care să justifice declinarea competenței.

Dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, stabilesc că, instanța este obligată să își verifice, din oficiu, și să stabilească dacă este competentă material, teritorial să judece pricina la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și la care pot pune conluzii.

Or, în cauză, abia la termenul din 4.06.2020, când prima instanță sesizată a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale, a existat și posibilitatea dezbaterilor contradictorii asupra acestei chestiuni, la termenele anterioare din 16.01.2019 și 12.03.2020 fiind suspendată activitatea de judecată.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1), alin. (2)

și alin. (3), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.