ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 416/2021

HOTĂRÂRE
18.02.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 416/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 12 decembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtului Județul Neamț - prin Președintele Consiliului Județean, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 3.513.254,23 RON, din care suma de 1.019.133,21 RON reprezentând debit principal, suma de 1.997.621,23 RON reprezentând penalități de întârziere, iar suma de 496.499,79 RON dobândă legală.

Prin sentința civilă nr. 347/C din 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât și, în consecință a fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamantei S.C. A. S.A. - prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEȚUL NEAMȚ.

Prin decizia civilă nr. 872/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant S.C. A. S.A. și S.C. A. S.A. - prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 347/C din 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, având ca obiect pretenții.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința admiterii apelului, anularea sentinței civile nr. 347/C/24.04.2019 a Tribunalului Neamț și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta critică soluția instanției de apel susținând că s-a făcut o greșită aplicare a normelor de drept privitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază recurenta că începutul termenului de prescripție trebuia raportat la momentul pronunțării deciziei Curții de Apel Bacău - respectiv 14 februarie 2018 prin care s-a statuat că suma de 1.019.133 RON cu penalitățile aferente trebuie recuperată de către recurentă de la UAT Județul Neamț, apreciindu-se în mod implicit că stornarea nu a operat în mod corect și sumele aferente se impun a fi recuperate de către recurentă.

Așadar, recurenta susține că nu se poate reține că momentul curgerii termenului de prescripție în recuperarea sumelor în discuție este cel al stornării facturilor, prin urmare abia la momentul când s-a apreciat de către instanță că stornarea nu a operat în mod corect, s-a născut dreptul la acțiune.

Recurenta susține că a cunoscut existența prejudiciului cel mai târziu la momentul pronunțării deciziei nr. 444 din 26 iunie 2016.

În acest context, recurenta apreciază că acțiunea este formulată în termenul legal, prescripția dreptului la acțiune impunându-se a fi raportată la data pronunțării deciziei nr. 214/2018 de către Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016, respectiv la data de 14 februarie 2018. Prin această din urma hotărâre, instanța a dispus ca înregistrarea în evidența contabilă a veniturilor stornate și recuperarea acestora să se facă pentru suma de 1.019.133 RON, suma la care urmează a fi calculate penalități de întârziere.

Așadar, recurenta consideră că dreptul său la acțiune s-a născut la data de 14 februarie 2018, când Curtea de Apel Bacău a apreciat, în mod implicit, că stornarea nu a operat în mod corect și sumele aferente se impun a fi recuperate de către societatea reclamantă.

Prin urmare, nu se poate reține că momentul curgerii termenului de prescripție în recuperarea sumelor în discuție este cel al stornării (anularii facturilor). În acest sens, se susține că abia la momentul când s-a apreciat de către instanță, prin decizia nr. 214din 14 februarie 2018, că stornarea nu a operat în mod corect s-a născut dreptul reclamantei la acțiune.

Prin întâmpinarea depusă s-a invocat inadmisibilitatea recursului având în vedere că decizia atacată este definitivă ca urmare a respingerii apelului ca nefondat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 7 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 13 mai 2020, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea pronunțată la 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 872/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și a acordat termen la data de 18 februarie 2021, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., "dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică".

La termenul de judecată din 18 februarie 2021, Înalta Curte a reținut, din oficiu, un motiv de ordine publică privind greșita și nelegala compunere a completului de judecată care a pronunțat decizia atacată.

Subsumat acestui motiv de casare, Înalta Curte a reținut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva modului de soluționare ce viza calea de atac exercitată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., în raport cu dispozițiile art. 53 alin. (1) și art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în vigoare la data litigiului.

Art. 53 - (1) "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice".

Art. 55- (3) "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 12 decembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtului Județul Neamț - prin Președintele Consiliului Județean, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 3.513.254,23 RON

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 12 decembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Neamț a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 4.772.917,12 RON, ca urmare a faptului că în perioada 2010-2012, între Consiliul Județean Neamț și S.C. A. S.A. au fost încheiate contractele nr. x/4855 din 27 octombrie 2010, având ca obiect lucrările de întreținere curentă pe timp de iarnă a rețelei de drumuri județene.

În acest context, se reține că împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în litigiile având ca obiect executarea contractelor de achiziție publică - speța de față, se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice, conform art. 55- (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, iar nu calea de atac a apelului, cum greșit a fost soluționată cauza de Curtea de Apel Bacău.

Această soluție a fost consolidată și prin Decizia nr. 40/2020 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2020.

"În interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice), stabilește că:

Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".

Prin urmare, Înalta Curte apreciază caracterul fondat al motivului de ordine publică privind greșita și nelegala compunere a completului de judecată care a pronunțat decizia atacată, context în care va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Bacău, care o va soluționa, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 872/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanței.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 872/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEȚUL NEAMȚ.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2314/2021
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub numărul x/2018 la data de 19.11.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pâ
ÎCCJ 2025-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 933/2025
Ședința publică din data de 22 mai 2025 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 20.03.2019 sub nr. x/2015/a11, recl
ÎCCJ 2023-05-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2023
Ședința publică din data de 2 mai 2023 Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele 1. Prin cererea înregistrată la 22 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., societate în reorganiz
ÎCCJ 2022-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1329/2022
R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A.; reclamanta-pârâtă a fost obligată să plătească pârâtei-reclamante suma de 6.698.337,56 RON, reprezentând penalități de întârziere; s-au respins celelalte capete de cerere; s-au comp
ÎCCJ 2021-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2399/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra cererii deduse judecății, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârât
Sursă