ÎCCJ, decizie (scj.ro #119928)

Contract de mandat. Revocarea unilaterală a mandatului. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : acțiune în constatare

contract de mandat

revocare fără justă cauză

despăgubiri

C. civ. din 1864, art. 1532 și urm., art. 1552 - art. 1559

C. com., art. 374, art. 391

Legea nr. 31/1990, art. 110 - art. 158

Din economia dispozițiilor art. 391 C. com. rezultă că revocarea mandatului nu poate fi făcută unilateral decât pentru justă cauză, în caz contrar, mandantul sau mandatarul care, prin revocarea sau renunțarea sa, întrerupe executarea mandatului, răspunzând de daune-interese.

Mandatul comercial nu poate fi revocat unilateral decât dacă se dovedește o justă cauză, adică motive întemeiate fundamentate pe existența unor cauze de incapacitate sau incompatibilitate, evidențiate prin lipsa abilităților manageriale sau incompetență, ori pe încălcarea în mod culpabil a îndatoririlor legale și statutare ce revin mandatarului.

Prin urmare, în cazul în care revocarea mandatului nu a intervenit fără o justă cauză, revocarea fiind justificată de executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, mandatarul nu este îndreptățit la plata de despăgubiri.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3963 din 11 decembrie 2014

Notă

: Titlul XI – Despre mandatul comercial și despre comision - din Codul comercial a fost abrogat prin lit. c) din Legea nr. 71/2011 începând cu data de 01 octombrie 2011.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 12.12.2011, reclamantul O.A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională  L.R. SA, a solicitat să se stabilească faptul că raportul juridic contractual stabilit la data de 29.12.2008, între reclamant și compania pârâtă, este un contract individual de muncă, pe durată determinată, fiind guvernat de Codul muncii și întreaga legislație aplicabilă în domeniu; să se dispună anularea Ordinului nr. 297 din 18.10.2011, emis de Directorul general G.B. privind revocarea sa din funcția de Director executiv al Centrului de profit Mureș; reintegrarea reclamantului pe locul de muncă avut la Compania Națională L.R. SA - Centrul de Profit Mureș, pe postul de Director executiv; obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite pe perioada concedierii abuzive și nelegale, până la reintegrarea efectivă pe post, actualizate și indexate până la plata lor efectivă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2561 din 07.09.2012, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă

, Tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul O.A., a anulat ordinul nr. 297/18.10.2011, emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului nr. 297/18.10.2011, anume aceea de Director executiv al Centrului de Profit Mureș, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost emis ordinul nr. 297/18.10.2011, calculate începând cu data de 19.10.2011 și până la data reintegrării efective, a anulat clauzele prevăzute la art. 4, pct. 4.1, lit. b, d, și e din contractul de mandat nr. 50306/29.12.2008 și anexa 1 la acest contract, a respins restul pretențiilor reclamantului, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs

pârâta Compania Națională L.R. SA.

Prin decizia nr. 1862/R/13.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția I civilă

, în dosarul nr. xx93/102/2011, a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată și s-a trimis cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Tribunalul  București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, la data de 18.01.2013, sub nr. xx13/3/2013.

Reclamantul O.A. a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că obiectul acțiunii introductive îl constituie: anularea ordinului nr. 297 din 18.10.2011, emis de  Directorul general cu privire la revocarea sa din funcția de Director executiv al  Centrului de profit Mureș, reintegrarea pe locul de muncă avut la Compania Națională L.R. SA, Centrul de Profit Mureș, pe postul de Director executiv, cu obligarea pârâtei la plata integrală a remunerației și sporului de vechime aferent, cuvenite pe perioada revocării abuzive și nelegale, precizat la suma de 85.000 lei, cu dobânzi aferente, până la reintegrarea sa și plata efectivă . Reclamantul a mai învederat că solicită și anularea dispozițiilor art. 4 lit. b, d, e, f din Contractul de mandat nr. 50306 încheiat la  29.12.2008, pentru postul de Director Centrul de profit Mureș, precum și anexa nr. 1 la acest contract potrivit cărora, în cazul nerealizării indicatorilor, remunerația lunară poate fi diminuată. Reclamantul a solicitat, totodată, respingerea excepției prematurității invocată de pârâtă.

La data de 23.05.2013, reclamantul O.A. a depus la dosar o cerere prin care a indicat temeiul în drept al cererii privind anularea dispozițiilor art. 4 lit. b, d, e din Contractul de mandat nr. 50306 încheiat la data de 29.12.2008, pentru postul de Director Centrul de profit Mureș, precum și anexa nr. 1 Ia acest contract, ca fiind dispozițiile art. 948, 966, teza a treia, 968, 969, 970, 1532, 1539, 1540, 1547, 1548 vechiul Cod civil, art. 374-385 din vechiul Cod comercial și art. 274 C. proc. civ.

La termenul din data de 3.06.2013, Tribunalul a pus în discuția părților excepția prematurității și a respins-o, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință.

Prin sentința civilă nr. 4733 din 10.06.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă

, s-a respins cererea formulată de reclamantul O.A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională L.R. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în principal, următoarele:

Prin Ordinul nr. 914/29.12.2008 al Directorului General al Companiei Naționale L.R. reclamantul a fost numit în funcția de director al Centrului de Profit Mureș, începând cu data de 01.01.2009. Potrivit art. 2 din același ordin începând cu aceeași dată, în temeiul art. 65 C. muncii, contractul individual de muncă al reclamantului încetează ca urmare a desființării postului deținut până la acea dată, raporturile dintre părți urmând să fie guvernate de dispozițiile contractului de mandat încheiat sub nr. 27223 la data de 29.12.2008 pe o durată de 4 ani începând cu data 01.01.2009, cu posibilitatea prelungirii acestuia.

În ceea ce privește capătul de cerere, la judecata căruia reclamantul nu a renunțat, având ca obiect constatarea că raportul juridic contractual stabilit la data de 20.12.2008 între reclamant și pârâtă este un contract individual de muncă, pe durată determinată, fiind guvernat de codul muncii și legislația în domeniu, tribunalul a reținut că, potrivit art. 15.1 din contractul de mandat încheiat la data de 29.12.2008, prevederile contractului se completează cu dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a CN L.R., Statutul CN L.R., dispozițiile Legii nr. 31/1990, prevederile codului civil și codului comercial.

Ca urmare, este evident că la data de 29.12.2008 nu s-a încheiat un contract de muncă, ci un contract de mandat comercial, guvernat de Legea 31/1990, codul civil și codul comercial.

În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect anularea ordinului nr. 297/18.10.2011 privind revocarea din funcție, reintegrarea în funcție și plata drepturilor bănești cuvenite până la reintegrarea în funcție, Tribunalul a reținut că reclamantul a încălcat prevederile art. 5.20, 5.21 și 5.24 din contractul de mandat potrivit cărora reclamantul avea obligația să răspundă de buna gestiune a patrimoniului, să asigure securitatea gestiunii prin măsuri eficiente, să organizeze, să urmărească și să răspundă de respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legale cu privire la paza bunurilor și obiectivelor.

Susținerile reclamantului potrivit cărora ordinul de revocare din funcție este nul întrucât revocarea din funcție s-a dispus în perioada concediului medical nu pot fi primite întrucât codul civil și codul comercial nu conțin dispoziții care să interzică revocarea mandatului în perioada în care mandatarul se află în concediu medical, ci, potrivit art. 1552 C. civ. contractul de mandat se stinge prin simpla revocare a mandatarului.

Dată fiind calificarea de mandat comercial a contractului încheiat între părți la data de 29.12.2008, rezultă că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 61 lit. a) și art. 263-268 C. muncii.

Întrucât contractul de mandat încheiat se supune regulilor Codului civil (art. 1532 și urm.), precum și celor ale Codului comercial (art. 374 și urm.), mandatul astfel acordat are la bază încrederea în mandatar și, în mod evident, el poate fi revocat unilateral de către mandant, chiar dacă este cu termen și cu titlu oneros.

Având în vedere caracterul

intuituu personae

, mandatul poate fi oricând retras și nu poate fi menținut în justiție în contra voinței mandantului. Doar în situația în care revocarea ar interveni în mod nejustificat, mandatarul poate solicita cel mult despăgubiri și nu o „reintegrare în funcție”.

Față de faptul că ordinul de revocare a mandatului a avut la bază hotărârea Consiliului de Administrație al pârâtei, prin care s-a decis revocarea mandatului acordat reclamantului, ca urmare a celor constatate în raportul de control, tribunalul a reținut că reclamantul nu este îndreptățit la plata de despăgubiri constând în sumele de bani pe care le-ar fi încasat în temeiul contractului de mandat de la data revocării.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea dispozițiilor art. 4 lit. b, d, e, f din contractul de mandat și anexa 1, tribunalul a reținut că deși contractul de mandat a încetat ca urmare a revocării, reclamantul justifică un interes în a solicita anularea acestor clauze întrucât nulitatea produce efecte retroactive, iar în situația anulării acestor clauze, reclamantul ar fi îndreptățit să obțină plata unor sume de bani ca urmare a recalculării remunerației pentru trecut, însă nu a arătat care sunt condițiile de valabilitate ale contractului de mandat ce au fost încălcate prin inserarea clauzelor menționate și care pot duce la anularea acestor clauze, ci a invocat exclusiv motive ce țin de caracterul echitabil/inechitabil al clauzelor, după propria sa apreciere.

Împotriva sentinței civile sus menționate a formulat

apel

reclamantul O.A. care a fost respins de către

Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 455/2013 din 21 noiembrie 2013.

Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut, în principal, următoarele :

În cauză părțile nu au încheiat un contract de muncă, ci un contract de mandat comercial, prin urmare, raportat la natura juridică dintre părți motivele de nelegalitate invocate care se întemeiază pe norme și principii de dreptul muncii, nu pot fi avute în vedere.

A mai reținut Curtea că, date fiind raporturile juridice dintre părți, caracterizate în mod esențial de încrederea mandantului în calitățile personale ale mandatarului, faptul că neregularitățile constatate au fost remediate nu este de natură a înlătura posibilitatea revocării mandatarului, ca urmare a neîndeplinirii inițiale a obligațiilor contractuale, cu consecința pierderii încrederii ce i-a fost acordată. Este la latitudinea mandantului să aprecieze dacă neîndeplinirea obligațiilor este una minoră sau, dimpotrivă, suficient de importantă pentru pierderea încrederii sale în persoana mandatarului și dacă reparația ulterioară poate să acopere această pierdere. În plus, faptul că apelantul invocă aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite în responsabilitatea sa prin procesul verbal de control are semnificația recunoașterii acestei responsabilități și a posibilității de a realiza măsurile în discuție personal.

Faptul că măsura revocării a fost dispusă după 5 luni, respectiv 3 luni de la data controalelor nu este, prin el însuși, de natură a conduce la aprecierea nelegalității măsurii. Raportul privind propunerea de revocare a domnului O.A. din funcția de director al Centrului de Profit Mureș arată în detaliu cauzele în fapt ale revocării, precum și temeiurile de drept incidente. Față de considerentele anterior expuse, a apreciat Curtea, în acord cu tribunalul, că susținerile reclamantului potrivit cărora deficiențele constatate în sarcina sa au fost superficiale, minore și lipsite de importantă nu pot fi primite, iar revocarea a avut o justă cauză, mandatarul încălcând dispozițiile art. 5.3, 5.20, 5.21 si 5.24 din contractul de mandat. Aspectele de ordin procedural invocate, conform cărora propunerea revocării a fost dispusă de o singură persoană, iar nu de o comisie, respectiv că reclamantul nu a fost audiat, nu sunt incidente în situația revocării mandatului comercial, jurisdicția muncii nefiind aplicabilă, astfel cum s-a subliniat anterior, iar pentru toate motivele mai sus expuse, s-a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs

reclamantul O.A., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, admiterea excepțiilor privind competența materială și teritorială a Tribunalului Mureș și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la această instanță. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii apelului reclamantului și pe fondul cauzei admiterea cererii introductive de instanță astfel cum a fost formulată.

În temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 și 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a calificat în mod greșit raportul juridic existent între reclamant și pârât fiind unul de mandat, și nu de muncă. Din acest punct de vedere, instanța nu a examinat Statutul CNLR SA aprobat prin O.U.G. nr. 159/1999, dispoziții care completau conținutul contractului încheiat între părți.

Argumentele recurentului-reclamant referitoare la modul de interpretare a contractului au fost respinse, cu toate că în susținerea aspectelor de nelegalitate, Curtea de Conturi a reținut că, calitatea de administrator este deținută exclusiv de către directorul general desemnat prin statutul companiei, care nu are competența delegării atribuțiilor lor altor persoane.

Față de aceste considerente, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. în susținerea excepției necompetenței funcționale și teritoriale a Tribunalului București, apreciind că prezenta cauză este un conflict de drepturi.

Recurentul-reclamant a invocat și dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. pentru a susține nelegalitatea deciziei atacată, raportat la dispozițiile art. 1552, art. 1553 C. civ. și art. 391 C. com.

Prin prisma motivării contradictorii, recurentul-reclamant a arătat că, pe de o parte, instanța a apreciat asupra dreptului mandantului de a revoca mandatul încredințat, iar, pe de altă parte, a reținut dispozițiile art. 391 C. com.

În mod nelegal instanța a apreciat că revocarea reclamantului ar fi fost justificată de o justă cauză, fără a analiza în concret natura, gravitatea și consecințele presupuselor nereguli constatate de organul de control și împrejurarea că toate au fost deja remediate anterior revocării. Instanța nu a avut în vedere aprecierea muncii depusă de către reclamant, argumentația instanței fiind pur teoretică, fără a analiza în ce a constat justa cauză care a stat la baza revocării mandatului. Din acest punct de vedere, instanța a preluat susținerile pârâtei, fără a analiza apărarea reclamantului.

În continuare, recurentul-reclamant a reiterat apărările formulate în susținerea cererii de chemare în judecată.

Un prim aspect vizează faptul că propunerea revocării a fost dispusă doar de o singură persoană, iar recurentul-reclamant nu a fost contactat și audiat pentru a i se da posibilitatea de a formula propria apărare.

Punctual cu privire la acuzațiile care i s-au adus, recurentul-reclamant a arătat următoarele :

Cu privire la respectarea reglementărilor interne privind încheierea contractelor cu agenții economici pentru prestări servicii, chirii, utilități, actul adițional la contractul de închiriere nr. 22/2007, controlul a constatat că a fost prelungită locațiunea, dar actul nu a fost înregistrat la Centrul de profit; față de contractul de închiriere din 26 octombrie 2009, s-a reținut de către controlul din 2011, că nu a fost înregistrat la Centrul de profit, dar a fost înregistrat la organele fiscale din Târnăveni.

Referitor la respectarea actelor normative privind constituirea garanțiilor, arată că aceste obligații cădeau potrivit fișei, postului în sarcina altor persoane.

Organele de control financiar de gestiune de tip fond au stabilit în procesul verbal de control un set de 13 măsuri în responsabilitatea directorului Centrului de profit Mureș cu termen de 30 de zile pentru ducerea la îndeplinire a acestora și înlăturarea deficiențelor constatate, obligație îndeplinită.

În ce privește utilizarea spațiilor proprii și a celor închiriate, constatate la controlul financiar de gestiune de tip tematic efectuat în perioada 14-22 iulie 2011, recurentul-reclamant a arătat că sarcina pentru eliberarea acestui spațiu a aparținut ec. L.D. și agentului P.E., care aveau în fișa posturilor atribuții de administrare a spațiilor. Acești salariați au încălcat prevederile ROF cap. 5 art. 147 .

Deficiențele constatate de organele de control financiar sunt justificate și prin deficitul de personal al centrului de profit.

În continuare, recurentul-reclamant citează dispoziții din contractul de mandat nr. 50306 din 29 decembrie 2008, în susținerea lipsei sale de vinovăție.

În finalul cererii, recurentul-reclamant prezintă considerentele sale cu privire la sesizarea înregistrată la Cabinetul directorului general, care în opinia sa sunt invocate

pro causa

pentru discreditarea acestuia .

Cu referire la respingerea cererii privind anularea dispozițiilor art. 4 lit. b, c, d, e și f din contractul de mandat, reclamantul a susținut că deși instanța a reținut că obligațiile asumate de către reclamant erau de diligență și nu de mijloace, prin semnarea contractului de mandat acesta a acceptat posibilitatea reducerii remunerației sale în situația nerealizării unor criterii de performanță. Nelegalitatea clauzelor contractului de muncă privind posibilitatea diminuării arbitrare, unilaterale și discreționare a drepturilor salariale, recurentul-reclamant le apreciază nelegale pentru următoarele considerente :

Clauza prevăzută la art. 4 lit. a din contract nu a fost negociată anterior semnării contractului, iar la momentul respectiv nu se cunoșteau indicatorii de performanță. Ulterior semnării contractului a fost comunicat actul adițional nr. 1 la contractul de mandat, care a stabilit indicatorii de performanță pentru anul în curs, fiind menționați indicatori mai mari decât în alte județe.

Recurentul-reclamant a arătat, în final, că eventuala diminuare a remunerației lunare trebuia corelată cu nivelul activității profesionale desfășurate de salariat, care depind în mod direct și nemijlocit de acesta, ci nu de factori aleatorii. În esență, indicatorii de performanță nu au putut fi realizați din motive neimputabile recurentului-reclamant.

Asupra recursului :

Înalta Curte

,

verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată prin prisma motivelor invocate, a constatat că recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele care urmează

:

În analizarea problemelor de drept invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte arată că argumentele instanței vor porni de la dezlegările date de instanța de recurs unor probleme de drept, pe care cu ocazia rejudecării, ambele instanțe devolutive le-au avut în vedere, astfel cum prevăd în mod imperativ dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 și 4 C. proc. civ.

Prin prisma acestor motive de nelegalitate, recurentul-reclamant a reiterat excepția privind necompetența funcțională a Tribunalului Mureș și excepția necompetenței teritoriale, reclamantul calificând contractul încheiat între părți ca fiind un contract individual de muncă, având în vedere obiectul acestuia.

Pornind de la prevederile art. 315 C. proc. civ. și de la statuările instanței de recurs, care s-a pronunțat asupra excepției de necompetență, raportat la natura juridică a contractului încheiat între părți și raporturile juridice pe care acesta le-a generat, Înalta Curte a constatat că excepțiile invocate nu mai pot face obiectul analizei în această cale de atac.

Astfel, instanța de recurs - Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă nr. 455/2013 din 21 noiembrie 2013 a calificat contractul încheiat între părți ca fiind unul comercial, reglementat de dispozițiile legilor comerciale.

În consecință, în raport de statuările în fapt și în drept ale instanței de casare, dispozițiile acesteia au fost respectate, în rejudecare, instanța de apel administrând toate probele concludente, utile și pertinente pentru aflarea adevărului în cauză, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Nicio teză a articolului mai sus citat nu se regăsește în criticile aduse de recurent întrucât nu s-a demonstrat că există contradicție între considerente și dispozitiv sau că există contradicții în motivarea  soluției. În realitate, în cadrul acestui motiv, recurentul-reclamant și-a expus propriul punct de vedere în legătură cu aprecierea probelor, atribut care aparține  instanței, câtă vreme probele examinate au legătură cu cererea dedusă judecății și au dus rațional la o anumită soluție, pe care însă recurentul-reclamant nu și-o însușește.

Recursul nu este o cale de atac devolutivă în care să se reia fiecare probă pentru a fi examinată sau să se rediscute probleme de fond în cadrul motivului mai sus arătat.

Din acest punct de vedere nu vor fi reținute nici criticile aduse soluției dată de prima instanță din perspectiva neanalizării apărărilor formulate de reclamant .

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele invocate de către recurentul-reclamant în susținerea recursului său nu se subscriu nici motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând în special aspecte de apreciere a probelor.

În limitele prevederilor art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, Înalta Curte urmează a examina numai criticile care vizează motive de nelegalitate, criticile vizând modalitatea de interpretare a probațiunii administrate exced prezentului recurs față de împrejurarea că litigiul a beneficiat de faza devolutivă a apelului.

Astfel, la data de 29 decembrie 2008 reclamantul O.A. a încheiat cu pârâta Compania Națională L.R. SA contractul de mandat înregistrat sub nr. 27223 din 19 octombrie 2008.

Contractul de mandat sus enunțat, astfel cum s-a reținut potrivit considerentelor sus arătate, se supune prevederilor art. 15.1 din contract, care se completează cu dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a CN L.R., Statutul CN L.R., dispozițiile Codului civil și ale celui Comercial.

Conform art. 374 C. com. și art. 1532 C. civ., contractul de mandat comercial este contractul în temeiul căruia o persoană (mandatarul) se obligă să încheie în numele și pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea (mandantul), anumite acte juridice care pentru mandant sunt fapte de comerț. Obligațiile părților contractante sunt consacrate, pe de o parte, de lege, pentru mandatul civil și, pe de altă parte, sunt obligații specifice prevăzute de Codul comercial. Mandatul comercial este prezumat a fi oneros, pentru a fi valabil trebuind să îndeplinească condițiile cerute pentru orice contract - art. 948 C. civ.

În Legea nr. 31/1990 nu sunt prevederi exprese pentru încetarea mandatului comercial, instanța reținând că aceasta are loc în condițiile și cu efectele din dreptul comun - art. 1552 - art. 1559 C. civ., coroborate cu prevederile exprese ale art. 391 C. com.

Mandatul comercial încetează prin revocarea mandatului de către mandant; prin renunțarea mandatarului la mandat; prin moartea, interdicția, insolvabilitatea și falimentul mandantului sau mandatarului.

Art. 391 C. com. prevede existența unei juste cauze pentru revocarea mandatului, așa încât revocarea directorului (asimilat administratorului) este o decizie de competența adunării generale a acționarilor – art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Din aceste dispoziții legale rezultă că mandatul comercial se caracterizează printr-o serie de elemente proprii și anume: în toate cazurile, mandatul comercial se naște numai în urma unui contract prin care se stabilesc limitele mandatului; mandatul comercial este întotdeauna un contract cu titlu oneros; în materie comercială, principiul certitudinii juridice sau al securității tranzacțiilor impune ca raporturile de mandat să aibă o anumită stabilitate și să nu poată fi revocate fără o justă reparație a prejudiciului .

Deci, mandatul comercial nu poate fi revocat unilateral decât dacă se dovedește o justă cauză, adică motive întemeiate fundamentate pe existența unor cauze de incapacitate sau incompatibilitate, evidențiate prin lipsa abilităților manageriale sau incompetență, ori pe încălcarea în mod culpabil a îndatoririlor legale și statutare ce revin mandatarului.

Cu referire la ultima caracteristică, dispozițiile art. 391 C. com. prevăd expres că revocarea mandatului nu poate fi făcută unilateral decât pentru justă cauză, în caz contrar, mandantul sau mandatarul care prin revocarea sau renunțarea sa, întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune-interese.

În cauză, contrar susținerilor recurentului-reclamant revocarea mandatului nu a intervenit fără o justă cauză, revocarea fiind justificată de executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, astfel încât acesta nu este îndreptățit la plata de despăgubiri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, aspect care excede obiectului recursului, instanțele devolutive au apreciat că revocarea mandatului nu a fost efectuată fără justă cauză, revocarea unilaterală fiind permisă în raport de dispozițiile art. 271-391 C. com., raportat la art. 1532 și urm. C. civ. și art. 110-158 din Legea nr. 31/1990.

Înalta Curte, examinând criticile care vizează anularea dispozițiilor art. 4 lit. b, d, e și f din contractul de mandat pentru postul de director general, arată că prin contractul sus evocat pârâta a încredințat recurentului-reclamant conducerea, organizarea și gestionarea activității centrului de profit Mureș, pe baza unor direcții principale de activitate și de dezvoltare.

Prin voința comună, părțile au stabilit prin art. 4.1 lit. b din contractul de mandat diminuarea remunerației proporțional cu gradul global de îndeplinire a obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contractul de mandat, dar nu cu mai mult de 30% din nivelul acesteia.

Criticile recurentului-reclamant care susțin că potrivit contractului încheiat și-a asumat numai obligații de diligență și nu de rezultat, contravin reglementării contractuale, care prevede diminuarea remunerației în situația în care nu sunt realizate obiectivele de performanță.

Obiectivele, criteriile și indicatorii de performanță au fost conveniți de părți prin contract și prin actele adiționale, iar reclamantul nu a formulat nicio obiecție cu privire la acestea. Mai mult, din raportul de control privind controlul situației, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, a rezultat că indicatorii de performanță prevăzuți în contractele de mandat nu s-au realizat la majoritatea centrelor de performanță prevăzute în contractele de mandat. De altfel, aceste critici care se referă la caracterul inechitabil al clauzelor nu reprezintă motive de nulitate ale contractului de mandat, care să atragă nulitatea contractului.

Înalta Curte, pentru rațiunile mai sus înfățișate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.