ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3963/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 3 ianuarie 2013, reclamanta B.V. în contradictoriu cu pârâții Baroul București și U.N.B.R.

a solicitat anularea Hotărârii nr. 53 din 10 ianuarie 2012 a Baroului București și a Deciziei nr. 538 din 01 septembrie 2012 a U.N.B.R., obligarea pârâților să dispună înscrierea în Tabloul de avocați al Baroului București, ca avocat stagiar, și eliberarea deciziei de înscriere în tabloul avocaților ca avocat stagiar; obligarea pârâtei la plata unor daune morale constând în: a) contravaloarea sumei contractate cu avocatul îndrumător de 1.000 lei/lună începând cu 14 februarie 2012 până la data înscrierii sale în tabloul avocaților, ca avocat stagiar și eliberarea deciziei, sumă actualizată cu indicele de inflație; b) plata asigurărilor către C.A.A.; c) contribuția de sănătate către Casa de Sănătate București; d) plata contravalorii impozitului pe venit, raportat la un venit de 1.000 lei pe lună, actualizat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost admisă la examenul de primire în profesia de avocat, ca avocat stagiar, în sesiunea februarie 2010, fiind emisă Decizia nr. 590/8 din 23 martie 2010 a Baroului București. La data de 04 ianuarie 2012, a susținut că a depus la Baroul București cererea prin care a solicitat înscrierea în Tabloul Avocaților, ca avocat stagiar și cu posibilitatea de a exercita în continuare și profesia de expert contabil. În luna februarie 2012, reclamanta a arătat că a depus la Baroul București dosarul complet pentru eliberarea deciziei de înscriere în tabloul avocaților, ca avocat stagiar. Reclamanta a mai arătat că, la data de 13 martie 2012, a depus jurământul pentru profesia de avocat, iar la data de 19 martie 2012 i s-a comunicat Hotărârea nr. 53 din 10 ianuarie 2012 prin care i s-a respins cererea pentru eliberarea deciziei de înscriere în tabloul avocaților în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Prin Decizia nr. 538/2012, U.N.B.R. a respins contestația împotriva Hotărârii nr. 53/2012 a Baroului București. S-a susținut că U.N.B.R., prin Decizia nr. 538/2012, nu i-a respins contestația pe motiv că desfășoară o activitate salarizată în altă profesie, ci a reținut un alt motiv, întemeiat pe art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995 în sensul că nu este menționată și activitatea de expert printre profesiile ce se pot desfășura în același timp cu activitatea de avocat. La termenul de judecată din 06 februarie 2013, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei de trimitere a dosarului la Curtea Constituțională pentru interpretarea art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995. Pârâta U.N.B. din România a depus completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea capătului de cerere formulat prin acțiunea precizatoare ca fiind prematur formulat.

Prin sentința nr. 1463 din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel București a admis excepția prematurității capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 11.002 din 14 noiembrie 2012 și în consecință a respins ca fiind prematur formulat acest capăt de cerere, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.V., a anulat Hotărârea nr. 53 din 10 ianuarie 2012 emisă de Baroul București și Decizia nr. 538 din 01 septembrie 2012 emisă de C.U.N.B.R., a obligat pârâtul Baroul București să emită o decizie de înscriere a reclamantei în evidențele Baroului București (Tabloul de avocați) ca avocat stagiar și prin care să constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de avocat, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulate de pârâte.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele. Reclamanta a fost primită în profesia de avocat, în calitate de avocat stagiar, conform Deciziei nr. 590/8 din 23 martie 2010 a Baroului București. Conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea acestei decizii". Baroul București a apreciat că profesia de expert contabil exercitată de reclamantă este o activitate salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat. În opinia instanței, profesia de expert contabil nu este o „activitate salarizată", pentru lucrările efectuate experții contabili primind onorarii sau alte forme de plată, astfel că în cazul reclamantei nu este incident art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Prin Decizia nr. 538 din 01 septembrie 2012, U.N.B.R. a menținut soluția de respingere a cererii reclamantei de înscriere în evidențele Baroului București ca avocat stagiar dată de Baroul București prin Hotărârea nr. 53/2012, dar a reținut ca temei art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995. U.N.B.R. a reținut că enumerarea făcută de art. 16 lit. d) este limitativă și exemplificativă cu privire la profesiile/ activitățile compatibile cu profesia de avocat, iar profesia de expert nu se regăsește în enumerarea legală. S-a constatat că susținerile pârâtei U.N.B.R. sunt neîntemeiate. În opinia instanței, Legea nr. 51/1995 trebuie interpretată în raport de toate prevederile sale și nu exclusiv prin dispozițiile art. 16 lit. d) care nu face o enumerare limitativă.

La art. 16 lit. d) au fost indicate expres anumite profesii compatibile la care se adaugă și profesia de expert prevăzută de art. 46 alin. 5. Față de cele reținute anterior, s-a constatat că atât Hotărârea nr. 53/2012 a Baroului București, cât și Decizia nr. 538/2012 a U.N.B.R., sunt nelegale, fiind date cu interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 51/1995. Curtea a apreciat că, solicitarea reclamantei de constatare a „unei interpretări nelegale și eronate a textului de lege art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995, pronunțate de UNBR prin Decizia nr. 538/ 2012", nu este un capăt distinct de cerere, reținându-se ca fiind un motiv de nelegalitate al actului administrativ, precum și faptul că acest motiv a fost avut în vedere la soluționarea capetelor 1 și 2 din acțiune.

Cu privire la capătul 4 din cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune morale s-a constatat că este neîntemeiat. Solicitarea unor daune reprezentând contravaloarea sumei contractate cu avocatul îndrumător de 1.000 lei/lună, plata de asigurări către C.A.A., ori contribuția de sănătate la Casa de Sănătate București, puteau fi analizate eventual ca „daune materiale", dar nu pot fi apreciate ca fiind daune morale. În privința capătului de cerere formulat prin cererea, precizatoare a acțiunii introductive de instanță, vizând anularea Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 emise de Baroul București s-a constatat că pârâta U.N.B. din România a invocat excepția prematurității acțiunii având în vedere că reclamanta nu a parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția prematurității acțiunii, Curtea a constatat că este întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În speță, reclamanta a solicitat direct instanței anularea Hotărârii nr. 11.002/2012 fără ca anterior adresării instanței să fi solicitat Baroului București sau U.N.B.B. să revoce actul administrativ. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs B.V. și U.N.B. din România, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În motivarea recursului, reclamanta a susținut, în esență, următoarele critici: - În mod greșit instanța de fond nu i-a acordat despăgubirile materiale cât și contribuțiile obligatorii prevăzute de C. fisc.

A susținut că recurentul-pârât trebuia să se conformeze hotărârii primei instanțe și să nu mai formuleze recurs pentru a nu se mări paguba ce i-a fost creată. - Prima instanță în mod greșit a respins cererea care viza anularea Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 pentru că, deși i-a fost comunicată cu întârziere și a contestat-o, nu i s-a răspuns până în prezent la contestație. Ulterior, recurenta-reclamantă a invocat și jurisprudența C.E.D.O. în cauza Mateescu împotriva României, cât și practica intimaților-pârâți în alte situații similare.

Recurentul U.N.B.R., în motivarea căii de atac a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - Este greșită soluția instanței de fond prin care s-a dispus obligarea Baroului „să constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de avocat”, pentru că în cauză nu s-a pus problema profesiei de expert în general, ci în mod expres problema profesiei de expert contabil; - În mod greșit prima instanță a înlăturat dispozițiile art. 15 lit. a) și art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995, reținând că în raport de dispozițiile art. 46 alin. (5) din aceeași lege, funcția de expert contabil deținută de reclamantă și cea de avocat, sunt compatibile; - În cauză se impunea și respingerea cererilor care vizau anularea Hotărârii nr. 53/2012 a Consiliului Baroului București și nr. 538 din 1 septembrie 2012 a Consiliului U.N.B.R., deoarece reclamanta nu a rezolvat nici cazul de incompatibilitate în care s-a aflat, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

De asemenea, reclamanta a refuzat să-și dea demisia din toate funcțiile deținute și recunoscute și în cuprinsul acțiunii formulate, nesocotind și interpretând dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în sensul că trebuie să-și dea demisia în termen de 2 luni de la data primirii în profesie. Ulterior, recurentul U.N.B.R. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, precum și concluzii scrise, reiterând argumentele în sensul respingerii acțiunii. Recurenta-reclamantă a formulat Concluzii scrise. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Critica referitoare la soluția de respingere ca prematură a capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 a Consiliului Baroului București este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 66 lit. o) și p) din Legea nr. 51/1995, cât și prevederile art. 21 din Statutul profesiei de avocat, impun parcurgerea unei proceduri/ etape în ceea ce privește modul de atacare a hotărârilor emise de consiliul baroului. Conform acestei prevederi, hotărârile consiliului baroului pot fi atacate cu plângere/ contestație la Consiliul U.N.B.R.Q Or, în cauză, necontestat este faptul că plângerea împotriva Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 emisă de Consiliul Baroului București nu a fost soluționată până la pronunțarea instanței de fond, astfel încât reclamanta, în cazul unei hotărâri de respingere a contestației, să aibă posibilitatea să se adreseze instanței de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, este prematură cererea care vizează anularea Hotărârii nr. 11002/2012 a Consiliului Baroului București adresată direct instanței de contencios administrativ, fără ca recurenta-reclamantă să fi obținut o hotărâre a Consiliului U.N.B.R., conform dispozițiilor legale speciale menționate, care instituie o procedură prealabilă anterioară sesizării instanței de contencios administrativ. Soluția potrivit căreia s-au respins solicitările reclamantei referitoare la despăgubirile/ daunele menționate, este corectă. Este evident că acestea sunt legate de prestarea efectivă a activității de avocat, încasarea cotei din onorarii și plata contribuțiilor menționate. Potrivit art. 2.1 din contractul de colaborare, acesta intra în vigoare de la data avizării de către barou, însă, nu a fost dovedit faptul că a fost avizat, iar prin Decizia nr. 11002/2012 a fost revocată Decizia nr. 558/2012, de înregistrare a colaborării în evidențele baroului.

Mai mult, acesta a fost încheiat la 14 februarie 2012, ulterior Hotărârii nr. 53 din 10 ianuarie 2012 a Consiliului Baroului București, contestată în cauză, cunoscut fiind reclamantei că i-a fost respinsă cererea de înscriere în tabloul avocaților stagiari. În ceea ce privește contribuțiile (C.A.S., C.A.S.S., impozit, etc.) despre care recurenta susține că au fost suportate de angajator, se constată că aceasta este în eroare cu privire la raporturile/ efectele/ obligațiile părților ce decurg din contractul de colaborare invocat, acesta având calitatea de colaborator, nu de angajat. De altfel, recurenta nici nu a argumentat această critică referitoare la soluția de neacordare a despăgubirilor materiale.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat. Referitor la recursul formulat de U.N.B.R., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fie expuse în continuare. Astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta a solicitat înscrierea pe Tabloul Avocaților Baroului București ca avocat stagiar și exercitarea în continuare a profesiei de expert contabil. Această cerere i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 53 din 10 ianuarie 2012, în temeiul art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995/R, pentru caz de incompatibilitate, dat fiind faptul că aceasta a solicitat ca în continuare să exercite și profesia de expert contabil.

Ulterior, analizând contestația împotriva Hotărârii nr. 53/2012, Consiliul U.N.B.R. a respins-o, reținând ca temei legal dispozițiile art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995. Potrivit art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995/R/2: „Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”. O.U.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, în cuprinsul art. 1 prevede că „profesia de expert contabil și de contabil autorizat se exercită de către persoanele care au această calitate (…)”. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din același act normativ: „Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate în condițiile prezentei ordonanțe și are competența profesională de a organiza și conduce contabilitatea, de a supraveghea gestiunea societăților comerciale, de a întocmi situațiile financiare și de a efectua expertize contabile.

Conform art. 3 alin. (1) „Accesul la profesia de expert contabil autorizat se face pe bază de examen de admitere la care să se obțină cel puțin media 7 și minimum nota 6 la fiecare disciplină, efectuarea unui stagiu de 3 ani și susținerea unui examen de aptitudini la terminarea stagiului”. În raport cu dispozițiile art. 8, „Experții contabili pot să-și exercite profesia individual ori se pot constitui în societăți comerciale potrivit legii”. Prin urmare, față de aceste dispoziții, nu poate fi asimilată exercitarea profesiei de expert contabil unei activități salarizate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată. Astfel, în mod eronat, având în vedere acest temei legal, Consiliul Baroului București a respins cererea reclamantei prin Hotărârea nr. 53/2012.

În altă ordine, Consiliul U.N.B.R., în mod greșit a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 598 din 1 septembrie 2012, contestată în cauză, că reclamantei i se opun dispozițiile art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru a exercita profesia de avocat, care prevăd că „Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu: d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară, în condițiile legii”. Reținând de această dată ca temei legal dispozițiile art. 16 din Legea nr. 51/1995, Consiliul U.N.B.R.

a confirmat decizia Baroului București. Dispozițiile art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995 nu pot fi interpretate făcând abstracție de cele ale art. 46 alin. (5) din aceeași lege, care prevăd situația în care expertul contabil, care este și avocat, este incompatibil. Instanța de recurs reține că art. 16 din legea menționată, stabilește cazurile de compatibilitate cu o oarecare precizie, iar art. 15 definește cazurile de incompatibilitate în termeni mai generali, existând și alte dispoziții, precum cele ale art. 46, care vizează și alte cazuri de incompatibilitate. De altfel, se constată că sunt divergente opiniile autorităților pârâte cu privire la care dintre aceste texte este relevant și la implicațiile acestora în cazul cererii reclamantei.

Astfel cum s-a reținut anterior, este necontestat că reclamanta a fost acceptată în barou ca avocat stagiar, în cauză punându-se în discuție exercitarea profesiei de avocat. În aceste circumstanțe, este puțin probabil ca reclamanta să fi putut să prevadă în mod rezonabil că, deși a reușit la examenul de intrare în barou, ca avocat stagiar, potrivit Deciziei nr. 590/2010 și că legea care reglementa profesia de avocat nu menționa în mod explicit faptul că practicarea activității ca expert contabil era incompatibilă cu profesia de avocat și, ghidându-se după principiul conform căruia este permis tot ceea ce nu este interzis, în final, nu i se va permite să exercite simultan profesia de expert contabil și de avocat.

Faptul că textul dispozițiilor legale, respectiv art. 15, 16, în prezentcare reglementează practicarea profesiei de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, nu este suficient de previzibil, a fost statuat și de C.E.D.O., potrivit Hotărârii din 14 ianuarie 2014 în cauza Mateescu împotriva României. În această cauză, instanța europeană, examinând aplicarea dispozițiilor art. 15, 16 din Legea nr. 51/1995 a concluzionat că nu a fost îndeplinită condiția de previzibilitate și că, în consecință, ingerința nu era prevăzută de lege, constatând încălcarea art. 8 din Convenție. În altă ordine, se constată din cuprinsul Hotărârii nr. 53/2012 și a Deciziei nr. 538/2012 contestate în cauză, s-a analizat compatibilitatea/incompatibilitatea profesiei de avocat doar cu cea de expert contabil, în acest sens fiind și cererea reclamantei înregistrată la 4 ianuarie 2012 la Baroul București.

Prin urmare, rezultă din cuprinsul deciziilor contestate că nu a fost analizată cererea reclamantei de înscriere în Tabloul avocaților stagiari în raport de desfășurarea altor activități. Însă, faptul că aceasta susține că mai are și calitatea de director general, este evident că această situație ar fi putut avea consecințe doar în ceea ce privește exercitarea profesiei de avocat simultan cu celelalte funcții/ atribuții, caz în care s-ar fi putut invoca dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 de la acel moment, însă acestea nu constituie temeiul legal al deciziilor contestate în cauză. Mai mult, în prezent, se impune a preciza că prin Decizia nr. 297/2014, publicată în M. Of., Partea I nr. 521 din 14 iulie 2013, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, sunt neconstituționale în ceea ce privește sintagma „care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei”.

Față de toate considerentele expuse și în raport de temeiul legal reținut de autoritățile pârâte în cuprinsul actelor atacate, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluția primei instanțe privind anularea Hotărârii nr. 53/2012 a Baroului București și Deciziei nr. 538/2012 a Consiliului U.N.B.R. Este evident că dispozițiile cuprinse în dispozitivul sentinței recurate care vizează „obligarea Baroului București să emită decizie de înscriere a reclamantei în evidențele baroului (Tabloul de avocați) ca avocat stagiar și prin care să constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de avocat” se referă și produc efecte doar în ceea ce o privește pe reclamantă și nu afectează dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, republicată.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de B.V. și U.N.B. din România împotriva sentinței nr. 1643 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2014.