ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3963/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3963/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
recursurilor de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția
instanței de fond
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 3 ianuarie 2013,
reclamanta B.V. în contradictoriu cu pârâții Baroul București și U.N.B.R. a
solicitat anularea Hotărârii nr. 53 din 10 ianuarie 2012 a Baroului București
și a Deciziei nr. 538 din 01 septembrie 2012 a U.N.B.R., obligarea pârâților să
dispună înscrierea în Tabloul de avocați al Baroului București, ca avocat
stagiar, și eliberarea deciziei de înscriere în tabloul avocaților ca avocat
stagiar; obligarea pârâtei la plata unor daune morale constând în: a)
contravaloarea sumei contractate cu avocatul îndrumător de 1.000 lei/lună începând
cu 14 februarie 2012 până la data înscrierii sale în tabloul avocaților, ca
avocat stagiar și eliberarea deciziei, sumă actualizată cu indicele de
inflație; b) plata asigurărilor către C.A.A.; c) contribuția de sănătate către
Casa de Sănătate București; d) plata contravalorii impozitului pe venit,
raportat la un venit de 1.000 lei pe lună, actualizat.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că a fost admisă la examenul de primire în
profesia de avocat, ca avocat stagiar, în sesiunea februarie 2010, fiind emisă
Decizia nr. 590/8 din 23 martie 2010 a Baroului București.
La data
de 04 ianuarie 2012, a susținut că a depus la Baroul București cererea prin
care a solicitat înscrierea în Tabloul Avocaților, ca avocat stagiar și cu
posibilitatea de a exercita în continuare și profesia de expert contabil.
În luna
februarie 2012, reclamanta a arătat că a depus la Baroul București dosarul
complet pentru eliberarea deciziei de înscriere în tabloul avocaților, ca
avocat stagiar.
Reclamanta
a mai arătat că, la data de 13 martie 2012, a depus jurământul pentru profesia
de avocat, iar la data de 19 martie 2012 i s-a comunicat Hotărârea nr. 53 din 10
ianuarie 2012 prin care i s-a respins cererea pentru eliberarea deciziei de
înscriere în tabloul avocaților în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.
Prin
Decizia nr. 538/2012, U.N.B.R. a respins contestația împotriva Hotărârii nr. 53/2012
a Baroului București.
S-a
susținut că U.N.B.R., prin Decizia nr. 538/2012, nu i-a respins contestația pe
motiv că desfășoară o activitate salarizată în altă profesie, ci a reținut un
alt motiv, întemeiat pe art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995 în sensul că nu
este menționată și activitatea de expert printre profesiile ce se pot desfășura
în același timp cu activitatea de avocat.
La
termenul de judecată din 06 februarie 2013, Curtea a respins, ca inadmisibilă,
cererea reclamantei de trimitere a dosarului la Curtea Constituțională pentru
interpretarea art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
Pârâta U.N.B.
din România a depus completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea
capătului de cerere formulat prin acțiunea precizatoare ca fiind prematur
formulat.
Prin sentința
nr. 1463 din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel București a admis excepția
prematurității capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 11.002 din 14
noiembrie 2012 și în consecință a respins ca fiind prematur formulat acest
capăt de cerere, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.V., a
anulat Hotărârea nr. 53 din 10 ianuarie 2012 emisă de Baroul București și
Decizia nr. 538 din 01 septembrie 2012 emisă de C.U.N.B.R., a obligat pârâtul
Baroul București să emită o decizie de înscriere a reclamantei în evidențele
Baroului București (Tabloul de avocați) ca avocat stagiar și prin care să
constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de avocat, a
respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare la
plata cheltuielilor de judecată formulate de pârâte.
Pentru a
pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele.
Reclamanta
a fost primită în profesia de avocat, în calitate de avocat stagiar, conform
Deciziei nr. 590/8 din 23 martie 2010 a Baroului București.
Conform art.
25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, „în cazurile în care există
incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de
la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen
de două luni de la emiterea acestei decizii".
Baroul
București a apreciat că profesia de expert contabil exercitată de reclamantă
este o activitate salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat.
În
opinia instanței, profesia de expert contabil nu este o „activitate
salarizată", pentru lucrările efectuate experții contabili primind
onorarii sau alte forme de plată, astfel că în cazul reclamantei nu este
incident art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.
Prin
Decizia nr. 538 din 01 septembrie 2012, U.N.B.R. a menținut soluția de
respingere a cererii reclamantei de înscriere în evidențele Baroului București
ca avocat stagiar dată de Baroul București prin Hotărârea nr. 53/2012, dar a
reținut ca temei art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
U.N.B.R.
a reținut că enumerarea făcută de art. 16 lit. d) este limitativă și
exemplificativă cu privire la profesiile/ activitățile compatibile cu profesia
de avocat, iar profesia de expert nu se regăsește în enumerarea legală.
S-a
constatat că susținerile pârâtei U.N.B.R. sunt neîntemeiate.
În
opinia instanței, Legea nr. 51/1995 trebuie interpretată în raport de toate
prevederile sale și nu exclusiv prin dispozițiile art. 16 lit. d) care nu face
o enumerare limitativă. La art. 16 lit. d) au fost indicate expres anumite
profesii compatibile la care se adaugă și profesia de expert prevăzută de art. 46
alin. 5.
Față de
cele reținute anterior, s-a constatat că atât Hotărârea nr. 53/2012 a Baroului
București, cât și Decizia nr. 538/2012 a U.N.B.R., sunt nelegale, fiind date cu
interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 51/1995.
Curtea a
apreciat că, solicitarea reclamantei de constatare a „unei interpretări
nelegale și eronate a textului de lege art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995,
pronunțate de UNBR prin Decizia nr. 538/ 2012", nu este un capăt distinct
de cerere, reținându-se ca fiind un motiv de nelegalitate al actului
administrativ, precum și faptul că acest motiv a fost avut în vedere la
soluționarea capetelor 1 și 2 din acțiune.
Cu
privire la capătul 4 din cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a
solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune morale s-a constatat că este
neîntemeiat.
Solicitarea
unor daune reprezentând contravaloarea sumei contractate cu avocatul îndrumător
de 1.000 lei/lună, plata de asigurări către C.A.A., ori contribuția de sănătate
la Casa de Sănătate București, puteau fi analizate eventual ca „daune
materiale", dar nu pot fi apreciate ca fiind daune morale.
În
privința capătului de cerere formulat prin cererea, precizatoare a acțiunii
introductive de instanță, vizând anularea Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012
emise de Baroul București s-a constatat că pârâta U.N.B. din România a invocat
excepția prematurității acțiunii având în vedere că reclamanta nu a parcurs
procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Referitor
la excepția prematurității acțiunii, Curtea a constatat că este întemeiată
pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În
speță, reclamanta a solicitat direct instanței anularea Hotărârii nr. 11.002/2012
fără ca anterior adresării instanței să fi solicitat Baroului București sau
U.N.B.B. să revoce actul administrativ.
Calea
de atac exercitată
Împotriva
sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs B.V. și U.N.B.
din România, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În
motivarea recursului, reclamanta a susținut, în esență, următoarele critici:
- În mod
greșit instanța de fond nu i-a acordat despăgubirile materiale cât și
contribuțiile obligatorii prevăzute de C. fisc.
A
susținut că recurentul-pârât trebuia să se conformeze hotărârii primei instanțe
și să nu mai formuleze recurs pentru a nu se mări paguba ce i-a fost creată.
- Prima
instanță în mod greșit a respins cererea care viza anularea Hotărârii nr. 11002
din 14 noiembrie 2012 pentru că, deși i-a fost comunicată cu întârziere și a
contestat-o, nu i s-a răspuns până în prezent la contestație.
Ulterior,
recurenta-reclamantă a invocat și jurisprudența C.E.D.O. în cauza Mateescu
împotriva României, cât și practica intimaților-pârâți în alte situații
similare.
Recurentul
U.N.B.R., în motivarea căii de atac a adus, în esență, următoarele critici
sentinței recurate:
- Este
greșită soluția instanței de fond prin care s-a dispus obligarea Baroului „să
constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de avocat”, pentru
că în cauză nu s-a pus problema profesiei de expert în general, ci în mod
expres problema profesiei de expert contabil;
- În mod
greșit prima instanță a înlăturat dispozițiile art. 15 lit. a) și art. 16 lit.
d) din Legea nr. 51/1995, reținând că în raport de dispozițiile art. 46 alin. (5)
din aceeași lege, funcția de expert contabil deținută de reclamantă și cea de
avocat, sunt compatibile;
- În
cauză se impunea și respingerea cererilor care vizau anularea Hotărârii nr. 53/2012
a Consiliului Baroului București și nr. 538 din 1 septembrie 2012 a Consiliului
U.N.B.R., deoarece reclamanta nu a rezolvat nici cazul de incompatibilitate în
care s-a aflat, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
De
asemenea, reclamanta a refuzat să-și dea demisia din toate funcțiile deținute
și recunoscute și în cuprinsul acțiunii formulate, nesocotind și interpretând
dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în sensul că trebuie să-și
dea demisia în termen de 2 luni de la data primirii în profesie.
Ulterior,
recurentul U.N.B.R. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, precum și
concluzii scrise, reiterând argumentele în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta-reclamantă
a formulat Concluzii scrise.
Soluția
instanței de recurs
Înalta
Curte, analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, apreciază că acesta
este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Critica
referitoare la soluția de respingere ca prematură a capătului de cerere privind
anularea Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 a Consiliului Baroului
București este neîntemeiată.
Dispozițiile
art. 66 lit. o) și p) din Legea nr. 51/1995, cât și prevederile art. 21 din
Statutul profesiei de avocat, impun parcurgerea unei proceduri/ etape în ceea
ce privește modul de atacare a hotărârilor emise de consiliul baroului.
Conform
acestei prevederi, hotărârile consiliului baroului pot fi atacate cu plângere/
contestație la Consiliul U.N.B.R.Q
Or, în
cauză, necontestat este faptul că plângerea împotriva Hotărârii nr. 11002 din
14 noiembrie 2012 emisă de Consiliul Baroului București nu a fost soluționată
până la pronunțarea instanței de fond, astfel încât reclamanta, în cazul
unei hotărâri de respingere a contestației, să aibă posibilitatea să se
adreseze instanței de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004.
Prin
urmare, este prematură cererea care vizează anularea Hotărârii nr. 11002/2012 a
Consiliului Baroului București adresată direct instanței de contencios
administrativ, fără ca recurenta-reclamantă să fi obținut o hotărâre a
Consiliului U.N.B.R., conform dispozițiilor legale speciale menționate, care
instituie o procedură prealabilă anterioară sesizării instanței de contencios
administrativ.
Soluția
potrivit căreia s-au respins solicitările reclamantei referitoare la
despăgubirile/ daunele menționate, este corectă.
Este
evident că acestea sunt legate de prestarea efectivă a activității de avocat,
încasarea cotei din onorarii și plata contribuțiilor menționate.
Potrivit
art. 2.1 din contractul de colaborare, acesta intra în vigoare de la data
avizării de către barou, însă, nu a fost dovedit faptul că a fost avizat, iar
prin Decizia nr. 11002/2012 a fost revocată Decizia nr. 558/2012, de
înregistrare a colaborării în evidențele baroului.
Mai
mult, acesta a fost încheiat la 14 februarie 2012, ulterior Hotărârii nr. 53
din 10 ianuarie 2012 a Consiliului Baroului București, contestată în cauză,
cunoscut fiind reclamantei că i-a fost respinsă cererea de înscriere în tabloul
avocaților stagiari.
În ceea
ce privește contribuțiile (C.A.S., C.A.S.S., impozit, etc.) despre care
recurenta susține că au fost suportate de angajator, se constată că aceasta
este în eroare cu privire la raporturile/ efectele/ obligațiile părților ce
decurg din contractul de colaborare invocat, acesta având calitatea de
colaborator, nu de angajat.
De
altfel, recurenta nici nu a argumentat această critică referitoare la soluția
de neacordare a despăgubirilor materiale.
Față de
considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va
respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.
Referitor
la recursul formulat de U.N.B.R., Înalta Curte apreciază că acesta este
nefondat, pentru considerentele ce vor fie expuse în continuare.
Astfel
cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta a solicitat
înscrierea pe Tabloul Avocaților Baroului București ca avocat stagiar și
exercitarea în continuare a profesiei de expert contabil.
Această
cerere i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 53 din 10 ianuarie 2012, în temeiul
art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995/R, pentru caz de incompatibilitate, dat
fiind faptul că aceasta a solicitat ca în continuare să exercite și profesia de
expert contabil.
Ulterior,
analizând contestația împotriva Hotărârii nr. 53/2012, Consiliul U.N.B.R. a
respins-o, reținând ca temei legal dispozițiile art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
Potrivit
art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995/R/2: „Exercitarea
profesiei de avocat este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de
avocat”.
O.U.G. nr.
65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a
contabililor autorizați, în cuprinsul art. 1 prevede că „profesia de expert
contabil și de contabil autorizat se exercită de către persoanele care au
această calitate (…)”.
De
asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din același act normativ: „Expertul contabil
este persoana care a dobândit această calitate în condițiile prezentei
ordonanțe și are competența profesională de a organiza și conduce
contabilitatea, de a supraveghea gestiunea societăților comerciale, de a
întocmi situațiile financiare și de a efectua expertize contabile.
Conform art.
3 alin. (1) „Accesul la profesia de expert contabil autorizat se face pe bază
de examen de admitere la care să se obțină cel puțin media 7 și minimum nota 6
la fiecare disciplină, efectuarea unui stagiu de 3 ani și susținerea unui
examen de aptitudini la terminarea stagiului”.
În
raport cu dispozițiile art. 8, „Experții contabili pot să-și exercite profesia individual
ori se pot constitui în societăți comerciale potrivit legii”.
Prin
urmare, față de aceste dispoziții, nu poate fi asimilată exercitarea profesiei
de expert contabil unei activități salarizate, astfel cum prevăd dispozițiile art.
15 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Astfel,
în mod eronat, având în vedere acest temei legal, Consiliul Baroului București
a respins cererea reclamantei prin Hotărârea nr. 53/2012.
În altă
ordine, Consiliul U.N.B.R., în mod greșit a reținut în cuprinsul Deciziei nr.
598 din 1 septembrie 2012, contestată în cauză, că reclamantei i se opun
dispozițiile art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru a
exercita profesia de avocat, care prevăd că „Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu: d) calitatea
de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier
în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător
autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare
și lichidare judiciară, în condițiile legii”.
Reținând
de această dată ca temei legal dispozițiile art. 16 din Legea nr. 51/1995,
Consiliul U.N.B.R. a confirmat decizia Baroului București.
Dispozițiile
art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995 nu pot fi interpretate făcând abstracție
de cele ale art. 46 alin. (5) din aceeași lege, care prevăd situația în care
expertul contabil, care este și avocat, este incompatibil.
Instanța
de recurs reține că art. 16 din legea menționată, stabilește cazurile de
compatibilitate cu o oarecare precizie, iar art. 15 definește cazurile de
incompatibilitate în termeni mai generali, existând și alte dispoziții, precum
cele ale art. 46, care vizează și alte cazuri de incompatibilitate.
De
altfel, se constată că sunt divergente opiniile autorităților pârâte cu privire
la care dintre aceste texte este relevant și la implicațiile acestora în cazul
cererii reclamantei.
Astfel
cum s-a reținut anterior, este necontestat că reclamanta a fost acceptată în
barou ca avocat stagiar, în cauză punându-se în discuție exercitarea profesiei
de avocat.
În aceste
circumstanțe, este puțin probabil ca reclamanta să fi putut să prevadă în mod
rezonabil că, deși a reușit la examenul de intrare în barou, ca avocat stagiar,
potrivit Deciziei nr. 590/2010 și că legea care reglementa profesia de avocat
nu menționa în mod explicit faptul că practicarea activității ca expert
contabil era incompatibilă cu profesia de avocat și, ghidându-se după
principiul conform căruia este permis tot ceea ce nu este interzis, în final,
nu i se va permite să exercite simultan profesia de expert contabil și de
avocat.
Faptul
că textul dispozițiilor legale, respectiv art. 15, 16, în prezentcare
reglementează practicarea profesiei de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995,
nu este suficient de previzibil, a fost statuat și de C.E.D.O., potrivit
Hotărârii din 14 ianuarie 2014 în cauza Mateescu împotriva României.
În
această cauză, instanța europeană, examinând aplicarea dispozițiilor art. 15,
16 din Legea nr. 51/1995 a concluzionat că nu a fost îndeplinită condiția de
previzibilitate și că, în consecință, ingerința nu era prevăzută de lege,
constatând încălcarea art. 8 din Convenție.
În altă
ordine, se constată din cuprinsul Hotărârii nr. 53/2012 și a Deciziei nr. 538/2012
contestate în cauză, s-a analizat compatibilitatea/incompatibilitatea profesiei
de avocat doar cu cea de expert contabil, în acest sens fiind și cererea
reclamantei înregistrată la 4 ianuarie 2012 la Baroul București.
Prin
urmare, rezultă din cuprinsul deciziilor contestate că nu a fost analizată
cererea reclamantei de înscriere în Tabloul avocaților stagiari în raport de
desfășurarea altor activități.
Însă,
faptul că aceasta susține că mai are și calitatea de director general, este
evident că această situație ar fi putut avea consecințe doar în ceea ce
privește exercitarea profesiei de avocat simultan cu celelalte funcții/
atribuții, caz în care s-ar fi putut invoca dispozițiile art. 25 alin. (2) din
Legea nr. 51/1995 de la acel moment, însă acestea nu constituie temeiul legal
al deciziilor contestate în cauză.
Mai
mult, în prezent, se impune a preciza că prin Decizia nr. 297/2014, publicată
în M. Of., Partea I nr. 521 din 14 iulie 2013, Curtea Constituțională a
constatat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată,
sunt neconstituționale în ceea ce privește sintagma „care trebuie rezolvată în
termenul de două luni de la emiterea deciziei”.
Față de
toate considerentele expuse și în raport de temeiul legal reținut de
autoritățile pârâte în cuprinsul actelor atacate, Înalta Curte apreciază ca
fiind corectă soluția primei instanțe privind anularea Hotărârii nr. 53/2012 a
Baroului București și Deciziei nr. 538/2012 a Consiliului U.N.B.R.
Este
evident că dispozițiile cuprinse în dispozitivul sentinței recurate care
vizează „obligarea Baroului București să emită decizie de înscriere a
reclamantei în evidențele baroului (Tabloul de avocați) ca avocat stagiar și
prin care să constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de
avocat” se referă și produc efecte doar în ceea ce o privește pe reclamantă și
nu afectează dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, republicată.
În
consecință, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., art. 20
din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge
recursurile formulate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursurile declarate de B.V. și U.N.B. din România împotriva sentinței nr. 1643
din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2014.