ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2759/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2014, reclamanta Agenția Națională de Integritate București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Verificare a de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, anularea Ordonanței nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind averea domnului A., constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 57 pronunțată în data de 14 februarie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, A. și B..

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, iar, în rejudecarea cauzei, anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca netemeinică și confiscarea diferenței constatate între averea dobândită și veniturile realizate de către A. în suma de 341.651,29, echivalentul sumei de 76091,60 euro.

În cuprinsul motivelor de recurs reclamanta a susținut următoarele:

- au fost încălcate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este motivată, instanța limitându-se a aprecia că pârâții au respectat toate prevederile legale incidente, ordonanța fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii;

- sentința recurată a fost pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, pe de o parte, a prevederilor Legii nr. 176/2010, iar pe de altă parte, a prevederilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici;

- justificare averii se poate face numai prin dovedirea existenței unor venituri licite, or dacă instanța de fond a reținut că în conturile persoanei cercetate au fost virate sume de bani a căror proveniență nu se cunoaște avea obligația de a administra probe prin care să de demonstreze dacă aceste venituri sunt licite sau nu. Însă instanța de fond, fără a-și manifesta rolul său activ, s-a limitat la a achiesa la punctul de vedere al Comisiei;

- instanța fond, fără a analiza în mod temeinic apărările Agenției Naționale de Integritate, a achiesat la concluziile Comisiei, respingând acțiunea formulată de Agenție, context în care reclamanta consideră că atât soluția Comisiei cât și cea a instanței de fond este nelegală întrucât s-a raportat numai la declarațiile martorilor și persoanei cercetate fără ca acestea să fie coroborate cu alte mijloace de probă;

- instanța trebuia să coroboreze declarațiile date în cauză cu alte probe obiective, aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba despre justificarea unor sume mari de bani, sume care nu au fost declarate de persoana cercetată, întrucât pe lângă persoana cercetată au fost audiați fosta soție, tatăl și fratele persoanei cercetate, foștii socrii, prin urmare persoane apropiate persoanei cercetate și a căror declarații ar fi putut fi subiective sau chiar nesincere.

În concluzie recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de fond a ignorat atât prevederile legale incidente, cât și situația de fapt, sentința atacată fiind netemeinică, nelegală, nemotivată și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cât și a dispozițiilor care reglementează controlul averilor.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate București a învestit instanța de contencios administrativ cu verificarea legalității Ordonanței nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind averea domnului A..

În speță, așa cum a argumentat și recurenta-reclamantă, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; ".

Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza care se regăsește în cauza supusă judecății are în vedere nemotivarea hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanță s-a limitat la a da aparența unei minime examinări a motivelor de nelegalitate invocate în susținerea cererii de anulare a Ordonanței nr. 2 din 11 iunie 2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, reluând, în realitate, împrejurările reținute de comisie în stabilirea soluției de clasare astfel cum rezultă din considerentele ei.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.

Principiul general consacrat de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanțe obligația de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Or, în speță, reluarea în mod exclusiv a argumentelor uneia dintre părți, anume ale Comisiei pârâte, preluare cu caracter general, fără a le însoți, în mod vădit, de analiza proprie a aspectelor de fapt și de drept relevante, fără a prezenta argumentele proprii privind admiterea motivelor de nelegalitate expuse în acțiunea introductivă de instanță, nu corespunde exigențelor textului legal sus-citat.

Această concluzie este susținută și de modul sumar, neconcludent și contradictoriu în care au fost analizate apărările reclamantei, judecătorul fondului apreciind față de împrejurările de fapt reținute de comisie în stabilirea soluției de clasare astfel cum rezultă din considerentele Ordonanței nr. 2/11.06.2013, că motivele formulate în acțiunea dedusă judecății de către ANI nu sunt întemeiate, nefiind dovedite alte împrejurări și aspecte care să reclame nelegalitatea ordonanței atacate sub incidența dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 176/2010.

În egală măsură, sentința nesocotește jurisprudența CEDO în materia art. 6 § 1 din Convenție, care a statuat constant că dreptul la un proces echitabil presupune ca hotărârea instanței să cuprindă răspunsuri specifice și explicite la aspectele esențiale supuse judecății, altfel spus un examen concret, efectiv al aspectelor importante ale cauzei (de ex. în cauza Albina împotriva României, 2005 ori în cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, 2006).

Totodată, obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Această obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Apreciază Curtea că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.

Nemotivarea hotărârii, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care impun casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, deși cauza se află în recurs după rejudecare.

Având în vedere că judecătorul fondului nu a expus nici un argument în susținerea soluției pronunțate, o nouă casare cu trimitere spre rejudecare corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea în fond a cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În consecință, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamante sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre o nouă rejudecare aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării procesului, se vor avea în vedere toate apărările părților, regăsite atât în cuprinsul pieselor probatorii existente deja în dosarul instanței de fond, cât și criticile regăsite în cuprinsul declarațiilor de recurs, referitoare la modalitatea de soluționare a cererii privind anularea Ordonanței nr. 2 din 11 iunie 2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a refuzului de analizare a fondul raportului litigios dedus judecății, cu luarea în considerare a prevederilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 57 din data de 14 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.