Decizia nr. 979/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 811/2023 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 21.06.2022 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, A. și Ministerul Finanțelor Publice, în principal anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 5/08.12.2020 emisă de Comisia de verificare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 din cadrul Curții de Apel București și confiscarea diferenței semnificative în cuantum de 110.371,34 euro și, în subsidiar anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 5/08.12.2020 și transmiterea dosarului către Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea evaluării averii persoanei cercetate și administrarea de noi probe.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 811 din 05 mai 2023 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate dar și cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, A. și Ministerul Finanțelor Publice.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia, în sensul anulării actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 5/08.12.2020 emisă de Comisia de verificare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 din cadrul Curții de Apel București, urmată de trimiterea cauzei Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București în vederea sesizării Curții de Apel București în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996. În motivarea recursului s-a arătat, subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că sentinta recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conținând motive contradictorii. Recurenta a apreciat că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea excepțiilor și a apărărilor, respectiv argumentelor părților și punctul de vedere al instanței fată de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. În speță, în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii formulate împotriva ordonanței de clasare, instanța de fond s-a rezumat doar la a reda textual dispozițiile din Legea nr. 115/1996, fără însă să analizeze și să se pronunțe asupra criticilor formulate de A.N.I. prin cererea de chemare în judecată și nu a motivat în niciun fel înlăturarea acestor critci. Astfel, în cuprinsul sentinței recurate instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la criticile reclamantei referitoare la: - veniturile obtinute de către intimat din agricultură; - borderourile de achiziție nr. x/01.08.2009 și nr. y/02.08.2009; - aspectele reținute prin raportul de expertiză tehnică administrat în cauză. Instanța a ales să ignore criticile formulate prin cererea de chemare în judecată, apărările și probatoriul administrat, astfel că nu și-a îndeplinit rolul activ și nu a analizat, în mod complet toate chestiunile deduse judecății. Instanța nu a examinat, efectiv și concret, susținerile privind veniturile obținute de către intimat din agricultură, precum și înscrisurile depuse în probațiune, atât în fața Comisiei de Cercetare a Averilor cât și în fața instanței de judecată, reținând doar aspecte generale cu privire la veniturile obținute de către intimat în anii din cuprinsul perioadei de evaluare, fără a menționa de unde provin aceste venituri sau dacă acestea au fost sau nu demonstrate ca fiind intrate în patrimoniul intimatului. Referitor la borderourile de achiziție nr. x/01.08.2009 și nr. y/02.08.2009, instanța a reținut, în mod nelegal, că reclamanta nu a formulat critici, deși prin cererea de chemare în judecată, dar și în fața Comisiei de Cercetare a Averilor, s-a arătat faptul că există dubii cu privire la legalitatea acestor borderouri ca documente justificative a sumelor de bani presupus intrate în patrimoniul intimatului. Astfel, deși s-a arătat instanței că aceste documente nu respectă baza legală și anume: O.M.F.P. nr. 1027/19.06.2006 privind aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și produselor procesate din cereale și O.M.E.F. nr. 3512/27.11.2008 privind documentele financiar-contabile, precum și faptul că există suspiciuni cu privire la veridicitatea documentelor prezentate și la încasarea reală a veniturilor respective, instanța de fond nu a analizat aceste aspecte, iar printr-o singură frază, a trecut peste toate aceste critici formulate. Mai mult decât atât, se putea constata că la dosar nu există nici un borderou de vănzare a produselor agricole prezentat pentru anul 2002 care să însumeze 115.500 RON, suma înscrisă în raportul de expertiză pentru acest an și ulterior luată în considerare de către Comisie. Referitor la aspectele reținute prin raportul de expertiză tehnică administrat în cauză, recurenta a subliniat faptul că acesta a fost întocmit pe baza unei situații multianuale estimată teoretic și nu a urmărit intrarea, în fapt, a sumelor de bani presupus obținute din aceste activități, în patrimoniul intimatului, iar instanta de fond a analizat sumele de bani menționate în acest raport de expertiză fără însă să analizeze și să se pronunțe asupra criticilor vizând inexistența probelor din care să rezulte intrarea în patrimoniu a sumelor de bani invocate. Deși s-a arătat că din răspunsul expertului la obiecțiuni se constată că acesta a răspuns obiectivului trasat de Comisie, separând veniturile, fiind de acord cu sumele calculate de A.N.I. privind veniturile din salarii, însă a inclus venituri din vânzarea produselor agricole pe anii 2002-2006 care nu sunt justificate cu niciun document, iar instanța de fond nu a realizat nicio analiză a acestor aspecte. Din perspectiva cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 și 18 din Legea nr. 176/2010, ale Legii nr. 176/2010 referitoare Ia declarațiile de avere și de interese (Anexa l), precum și ale art. 44 din Constituția României. În mod eronat, instanța a pornit în analiza criticilor reclamantei de la dispozițiile art. 44 din Constituția României, iar recurenta a subliniat faptul că scopul activității de evaluare a averilor este acela de a demonstra dacă între veniturile licite ale persoanei cercetate și modificările patrimoniale în perioada exercitării funcției/demnității publice, există diferențe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010. Or, din probatoriul administrat pe parcursul procedurii de evaluare a rezultat că intimatul a dobândit în mod nejustificat o cotă-parte din averea sa, adică veniturile sale nu justifică averea dobândită. Din moment ce Agenția a demonstrat prin probele administrate că acesta nu pot justifica o parte din averea dobândită, este în sarcina acestuia să răstoarne aceste constatări prin probele pe care le propune, probe care să ateste, fără urmă de îndoială, existența sumelor de bani invocate în patrimoniu. Astfel, în mod eronat și în lipsa unor probe certe, indubitabile, instanța de fond a luat în considerare pretinsele sume obținute din activitățile acgricole, fără însă ca obținerea acestor sume de bani să fie demonstrată. În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare s-a efectuat pentru perioada 01.01.2002 (anul intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului) - 31.12.2010 (ultimul an fiscal pentru care există în dosar informații privind veniturile realizate). În ceea ce privește diferența semnificativă (în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010) între modificările intervenite în avere și veniturile realizate de persoana evaluată, aceasta a fost identificată asffel: - 2004 diferență nejustificată 11.941 euro; - 2005 diferență nejustificată 40.932,56 euro; - 2006 diferență nejustificată 28.796,79 euro; - 2008 diferență nejustificată 18.291.98 euro. Total diferențe nejustificate 110.371,34 euro. Astfel, deși a reținut faptul că ar trebui luate în considerare plusurile obținute de către intimat în anii anterior identificării diferențelor nejustificate, în cele din urmă faptul instanța de fond nu a realizat acest lucru. Pentru anul 2002, deși nu a analizat sub nicio formă criticile reclamantei, instanța a luat în considerare suma de 115.500 RON înscrisă în raportul de expertiză pentru acest an. Pentru anul 2003 s-a menționat în raportul de expertiză suma de 92.785 RON reprezentând venituri din vânzarea produselor agricole. Documentul prezentat de către persoana evaluată instituției reclamante și depus la dosarul Comisiei, referitor la veniturile din vânzarea produselor agricole pentru anul 2003, este borderoul de achiziție nr. x/05.09.2003 în valoare de 227.145.000 RON vechi, denominat 22.715 RON, sumă ce a fost luată în calculul veniturilor anului 2003 de către A.N.I. Această sumă nu a fost luată în considerare de către Comisie, în schimb aceasta a luat în considerare suma 92.785 RON, deși la dosarul cauzei nu exista niciun document care să justifice diferența dintre suma de 92.785 RON și suma de 22.715 RON, reprezentând venituri din vânzarea produselor agricole pentru anul 2003, instanța de fond neealizând nicio analiză a acestor aspecte. Asffel ne aflăm în situatia în care deși instanța de fond reține că ar trebui luate în considerare plusurile obținute de către intimat în anii anterior identificării diferențelor nelustificate, acest fapt nu se poate realiza neexistând un calcul si o analiză aferentă anilor 2002 - 2003, Aceeași este situația și pentru perioada următoare: Pentru anul 2004, în analiza efectuată Comisia de Cercetare ia în considerare, la capitolul venituri, suma de 111.106 RON reprezentând venituri din vânzarea produselor agricole. Documentul depus la dosarul cauzei referitor la veniturile din vânzarea produselor agricole pentru anul 2004 este borderoul de achiziție nr. x/26.05.2004 în valoare de 43.940.000 RON vechi, denominat 4.394 RON, sumă ce a fost luată în calculul veniturilor anului 2004. Această sumă nu este luată în considerare de către Comisie, în schimb aceasta ia în considerare suma 111.106 RON, deși la dosarul cauzei nu există niciun document care să justifice diferența dintre suma de 111.106 RON și suma de 4.394 RON, reprezentând venituri din vânzarea produselor agricole pentru anul 2004. Pentru anul 2005 Comisia de Cercetare ia în considerare, la capitolul venituri, suma de 86.844,60 RON reprezentând venituri din vânzarea produselor agricole. Documentul depus la dosarul cauzei referitor la veniturile din vânzarea produselor agricole pentru anul 2005 este borderoul de achiziție nr. x/15.12.2005 în valoare de 28.655,20 RON, sumă ce a fost luată în calculul veniturilor anului 2005. Această sumă nu este luată în considerare de către Comisie, în schimb aceasta ia în considerare suma 86.844,60 RON, deși la dosarul cauzei nu există niciun document care să justifice diferența dintre suma de 86.844,60 RON și suma de 28.655,20 RON, reprezentând venituri din vânzarea produselor agricole pentru anul 2005. Pentru anul 2006 Comisia de Cercetare a luat în considerare, la capitolul venituri, suma de 59.290 RON reprezentând venituri din vânzarea produselor agricole. Documentul depus la dosarul cauzei referitor la veniturile din vânzarea produselor agricole pentru anul 2006 este borderoul de achiziție nr. x/30.06.2006 în sumă de 27.000 RON, sumă ce a fost luată în calculul veniturilor anului 2005. Această sumă nu este luată în considerare de către Comisie, în schimb aceasta ia în considerare suma 59.290 RON, deși la dosarul cauzei nu există niciun document care să justifice diferența dintre suma de 59.290 RON și suma de 27.000 RON, reprezentând venituri din vânzarea produselor agricole pentru anul 2005. Astfel, a apreciat recurenta că instanța de fond nu a administrat nicio probă din care să reiasă că în patrimoniul persoanei cercetate au intrat cu adevărat sumele de bani presupus a fi obținute din activitățile agricole. Susținerile persoanei cercetate trebuie dovedite prin probe certe, indubitabile care să se coroborează în sensul pretins de către persoana cercetată. Astfel de probe certe nu au fost administrate de către Comisia de Cercetare a Averilor și, ulterior instanta de fond, în privința acestei pretinse sume atrase în patrimoniu. Dubiul ce dăinuie în legătură cu aceste venituri, cu consecinta neprobării, în fapt, a acestora, conduce la concluzia înlăturării din rândul probelor administrate. În ceea ce privește criticile privind borderourile de achiziție nr. x/01.08.2009 si nr. y/02.08.2009, recurenta a arătat că acestea au fost depuse la dosar de către persoana cercetată A., în original și în copie "conform cu originalul". Cele două înscrisuri nu corespund, în sensul că pe exemplarul original la rubrica "semnătura de primire a sumei" nu există semnătură, iar pe exemplarul "copie conform cu originalul", la aceeași rubrică, există semnătură. Conform legislației contabile în vigoare, borderoul de achiziție este un document financiar contabil folosit ca document justificativ de înregistrare în contabilitate a valorii bunurilor cumpărate și se supune unor norme obligatorii de întocmire și completare. În opinia recurentei, cele două borderouri, ca de altfel toate borderourile societății B. S.R.L., prezentate de intimatul-pârât în vederea justificării veniturilor agricole, nu respectă legislația de specialitate în sensul că nu conțin toate informațiile (număr contract, suma plătită, datele de identificare ale societății sau ale producătorului) și semnăturile obligatorii și, mai mult decât atât, borderourile aferente anului 2009 sunt întocmite pe formular cod 14-4-13/b și nu respectă categoria de formular prevăzută de lege pentru achiziția de cerereale, respectov cod 14-4-13/C care este un formular cu regim special de tipărire, înscriere și numerotare. Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale în vigoare, iar cele două borderouri de achiziție în discuție ar fi trebuit să fie arhivate în dosarele de evidență contabilă a societății comerciale. Astfel, deși s-a arătat instanței de fond că aspectele descrise mai sus generează suspiciuni cu privire la veridicitatea documentelor prezentate și la încasarea reală a veniturilor respective, existând indicii că borderourile ar fi întocmite pro-causa, cu scopul justificării diferenței semnificative identificate, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare la calculul privind veniturile încasate, aceasta nu a făcut o analiză a acestor documente. În ceea ce priveste raportul de expertiză tehnică privind veniturile din vânzarea produselor agricole si creșterea animalelor, comercializate în piețe, târguri, oboare si direct din câmp, recurenta a solicitat a fi avut în vedere faptul că acesta este întocmit pe baza unei situații multianuale estimată teoretic și nu urmărește intrarea, în fapt, a sumelor de bani presupus obținute din aceste activități, în patrimoniul persoanei cercetate. De asemenea, concluzia raportului nu se fundamentează pe niciun fel de analiză propriu-zisă, nu există situații concrete pe ani calendaristici (având în vedere anii de dobândire a suprafețelor de teren și alți factori), nu există o trimitere la datele statistice care au fost utilizate la elaborarea raportului de expertiză. Din răspunsul expertului la obiecțiunile formulate, se constată că acesta a răspuns obiectivului trasat de Comisie separând veniturile, fiind de acord cu sumele calculate de A.N.I. privind veniturile din salarii, însă a inclus venituri din vânzarea produselor agricole pe anii 2002-2006 care nu sunt justificate cu niciun document. Astfel, în mod greșit instanța de fond s-a raportat la cele menționate de către expertul desemnat, chiar dacă aceste mențiuni cu privire la obținerea unor sume de bani din activități agricole nu sunt justificate de nicio altă probă depusă la dosarul cauzei.

Apărările formulate de intimat Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. În esență, reluând și detaliind apărări formulate și în fața instanței de fond, intimatul a apreciat că hotărârea recurată respectă standardele de motivare și nu este rezultatul unei interpretări eronate a normelor de drept material incidente, recurenta nereușind să dovedească faptul că averea persoanei evaluate în perioada analizată a fost una nejustificată, prin raportare la dispozițiile art. 10 1 alin. (1) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: La data de 23.03.2011, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu în lucrarea nr. 38049/A/II/23.03.2011, cu privire la faptul că numitul A. a acumulat în perioada evaluată (1.01.2002 - 31.12.2010) o avere ce depășește veniturile realizate, iar prin raportul de evaluare întocmit a fost identificată o diferență semnificativă între modificările intervenite în avere și veniturile realizate de persoana evaluată și soția sa, în sumă de 557.318,82 RON echivalentul a 153.336 euro. În dosarul constituit pe rolul Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială, dispunându-se și efectuarea expertizelor de specialitate agricolă și contabilă. După parcurgerea procedurii reglementate de art. 10 2 - 10 3 din Legea nr. 115/1996, aceeași Comisie de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, prin Ordonanța nr. 5/08.12.2020, clasarea sesizării formulate de Agenția Națională de Integritate în temeiul dispozițiilor art. 10 4 din Legea nr. 115/1996, apreciind că nu se identifică o diferență semnificativă în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, proveniența bunurilor fiind justificată. Recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate a declarat recurs împotriva soluției Curții de Apel București de respingere a acțiunii în anulare formulate în privința Ordonanței nr. 5/08.12.2020, calea de atac astfel promovată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Obligația instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, întrucât nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Din analiza sentinței ce face obiectul prezentului recurs, rezultă că această hotărâre nu corespunde exigențelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Se observă, astfel, că în considerentele sentinței atacate prima instanță a redat situația veniturilor și cheltuielilor din perioada evaluată, a constatat că există o diferență între raportul A.N.I. și raportul de expertiză întocmite în cauză, că în perioada evaluată familia A. a obținut venituri mai mari decât cheltuielile, iar raportat la momentele la care au fost efectuate cheltuieli, au existat sumele necesare, fiind avute în vedere atât veniturile din anul respectiv cât și soldurile anilor anteriori, precum și faptul că nu există diferențe semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010 între venituri și cheltuieli. De asemenea, dintre argumentele reclamantei apreciate ca fiind lipsite de temei legal, instanța a răspuns punctual doar celor vizând borderourile societății B. S.R.L. (subliniind că în fața Comisiei, reprezentantul reclamantei nu a formulat critici în privința acestor), precum și modul de calcul al diferenței dintre venituri și cheltuieli. Din cuprinsul acțiunii în anulare formulate de reclamanta Agenția Națională de Integritate reiese însă faptul că aceasta a formulat o serie mai amplă de critici de nelegalitate în privința Ordonanței nr. 5/08.12.2020, a căror analiză concretă nu se regăsește în hotărârea atacată cu recurs. Astfel, Înalta Curte reține caracterul fondat al susținerii recurentei referitoare la nemotivarea hotărârii, constatând că prima instanță nu a verificat și nu a răspuns motivat criticilor formulate prin acțiunea dedusă judecății, cu referire punctuală la următoarele aspecte și dovezi invocate în cauză: - borderourile de achiziții nu respectă legislația relevantă, în scopul valorificării lor ca document justificativ; - în categoria veniturilor aferente anilor 2002-2006 detaliate în raportul de expertiză tehnică privind veniturile din vânzarea produselor agricole și creșterea animalelor, au fost incluse și valorificate de expert sume care nu sunt justificate de niciun document: - pentru anul 2002 nu există niciun document care să justifice suma de 115.200 RON; - în anul 2004 nu s-au depus documente care să justifice suma de 111.106 RON; - pentru anul 2005 există o diferență de sumă, de la 28.655 RON (justificată cu documente) până la 86.844 RON, care nu a fost dovedită cu niciun document; - în anul 2006, diferența dintre suma dovedită și cea identificată de Comisie ca fiind venit din activități agricole nu este dovedită. Se constată, astfel, că instanța de fond nu a dezlegat criticile de nelegalitate formulate, deși în această materie, a cauzelor vizând controlul averilor conform Legii nr. 115/1996, tocmai acesta este rolul instanței - de a determina, în concret, prin calcule detaliate, cuantumul sumei nejusticate, dacă aceasta există și de a concluziona dacă se depășește suma limită pentru care venitul este apreciat ca nejustificat. Or, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil, soluționarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esențiale ale raportului juridic dedus judecății, astfel cum acestea au fost relevate prin actul de sesizare a instanței, instanța de recurs neputând face o evaluare a probatoriului direct în calea de atac. Prin urmare, prima instanță a cercetat doar parțial fondul pricinii, o serie de critici din acțiunea reclamantei negăsindu-și soluționarea în cadrul sentinței atacate, împrejurare care determină incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Înalta Curte constată, totodată, că nu se mai impune examinarea celorlalte critici subsumate de către recurentă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, cu atât mai mult cu cât parte dintre susțineri vizează aspecte ce țin de soluționarea pe fond a cauzei. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.