Decizia nr. 2071/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2179/2019 a Curții de Apel București

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.11.2018, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, A. și B., anularea Ordonanței nr. 14/23.12.2015 emise de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București.

Sentința pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 2179 din 9 iulie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, A., B. și intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Integritate, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, față de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a-l admite, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Prin raportul de evaluare nr. x/13.02.2014 întocmit de reclamanta Agenția Națională de Integritate s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control și a constatării diferenței semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea deținută de pârâtul A. și familia acestuia, reținându-se că «între modificările intervenite în averea pârâtului A. în timpul exercitării funcției publice, în perioada 2010 – 2011 și veniturile realizate în aceeași perioadă, a fost identificată o diferență semnificativă în cuantum de 276.827 RON (aproximativ 62.208 euro)». Prin ordonanța nr. 14/23.12.2015 emisă de Curtea de Apel București – Comisia de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 s-a dispus clasarea sesizării Agenției Naționale de Integritate cu privire la persoanele evaluate A. și B., emitenta reținând în concluzie că nu au fost identificate diferențe semnificative între veniturile realizate de persoanele evaluate pe durata exercitării funcției publice, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010. Potrivit art. 18 din Legea 176/2010, "Prin diferențe semnificative în sensul prezentei legi se înțelege diferența mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în RON a acestei sume intre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioada". Prima instanță, în analiza caracterului licit, s-a bazat pe declarațiile intimaților și ale părinților acestora, fără a corobora proba testimonială și cu alte mijloace de probă. În ceea ce privește sumele constituite depozite bancare pe numele soției persoanei evaluate în perioada anilor 2005-2006, se impunea analizarea caracterului acestora, în sensul dacă trebuiau incluse la capitolul cheltuieli, întrucât persoana trebuie să dovedească dacă a avut posibilitățile materiale pentru a efectua depunerea. Cu privire la suma de 120.000 RON cu care a fost achiziționat terenul din comuna Glina în anul 2008, era necesar a se face o dovadă indubitabilă a faptului că mama persoanei evaluate dispunea de această sumă de bani din moștenire. De asemenea, cu privire la suma utilizată pentru construirea imobilului din comuna Glina, față de care s-a susținut că a fost obținută de la părinții soției persoanei cercetate, nu s-au administrat dovezi concludente cu privire la faptul că sumele retrase din conturile părinților au intrat în posesia persoanei evaluate, nefiind suficient doar faptul că au fost retrase aceste sume, ci trebuia să rezulte și faptul că au fost remise familiei persoanei evaluate și utilizate la construirea imobilului. De asemenea, este necesar a se administra dovezi concludente în ceea ce privește sumele de bani constituite ca și depozite în conturile persoanei evaluate și ale soției în perioada anilor 2005-2006, întrucât acestea nu au fost menționate în nicio declarație de avere depusă de persoana evaluată. Nu este de neglijat nici aspectul potrivit căruia declarația dată de numita C. a fost autentificată la data de 06.08.2013, după primirea informării cu privire la existența unei diferențe semnificative între averea dobândită de persoana evaluată și veniturile realizate de aceasta, în condițiile în care această sumă primită cu titlu gratuit nu a fost menționată în cuprinsul declarației de avere. Cu privire la suma de bani utilizată pentru construirea imobilului din satul Cățelu față de care persoana evaluată a susținut că provine de la părinții soției, este necesară administrarea de dovezi concludente asupra faptului că sumele retrase din conturile numiților D. și E. au intrat în posesia persoanei evaluate și a soției, în condițiile în care această sumă de bani nu a fost menționată în declarația de avere. Persoana evaluată a susținut că deținea la nivelul anului 2001 economii financiare, o parte fiind economiile soției, o parte din vânzarea unui apartament și economiile sale până la căsătorie, o parte provenind din daruri de nuntă și botez, o parte din donații de la bunicul patern, o parte economii comune cu soția însă susținerile nu au fost coroborate cu probe indubitabile. Tocmai pentru faptul că anumite sume de bani nu au fost menționate în declarația de avere, era necesar că persoana evaluată să dovedească în mod indubitabil caracterul just al averii dobândite. Recurenta reclamantă a produs dovezile pe care le-a considerat pertinente și concludente, întrucât îi revenea sarcina probei însă persoana evaluată are datoria de a propune probe în combaterea celor solicitate de către reclamantă, acest aspect nefiind de natură să afecteze principiul constituțional al prezumției dobândirii licite a averii. A fost efectuat un raport de expertiză contabilă cu două variante: în prima variantă au fost excluse de la capitolul cheltuieli dar și de la capitolul venituri depozitele constituite pe numele persoanei evaluate în anii 2005 și 2006 și lichidate ulterior, de la capitolul cheltuieli suma de 120.000 RON contravaloarea terenului intravilan achiziționat în anul 2008 și suma de 120.000 contravaloarea locuinței conform autorizației de construire; în a doua variantă nu s-a reținut în categoria cheltuieli depozitul de 20.000 RON constituit la F. și nici suma provenită din lichidarea depozitului de la G. de numita D. în anul 2009, în categoria venituri. În acest caz, fără a tranșa asupra caracterului licit sau ilicit al averii dobândite de persoana evaluată, instanța de recurs apreciază că se impune a fi reluată cercetarea de către Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a fi analizate toate aspectele relevante și pentru a fi detaliate argumentele față de care nu a fost luată în calcul varianta a doua a raportului de expertiză. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința recurată, se va anula Ordonanța nr. 14/23.12.2015 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București și se va trimite cauza la Comisie pentru reluarea cercetării.