ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4039/2022

Ședința publică din dat0a de 20 septembrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Agenția Națională de Integritate a chemat în judecată Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București și pârâții A. și B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 4/04.03.2015 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București privind averea persoanei evaluate A., constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 270 din data de 28 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Agenția Națională de Integritate a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, anularea Ordonanței nr. 4/04.03.2015 emisă de Comisia de Verificare a Averilor.

În susținerea recursului, recurentul-pârât a reiterat o parte din considerentele cuprinse în raportul de evaluare și în cererea ce chemare în judecată cu privire la proveniența sumelor de 83.000 RON, 42.000 euro și 4000 USD și a invocat o serie de critici cu privire la conținutul declarațiilor martorilor și la starea de fapt ce rezultă din acestea.

Intimații-pârâți A. și B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații -reclamanți prin întâmpinare.

Instanța de control judiciar apreciază că recursul reclamantei Agenția Națională de Integritate nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă s-a prevalat, la nivel formal de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocând greșita aplicare a normelor de drept substanțial, critica sa nu vizează, în concret, soluția pronunțată de instanță ci se limitează la a indica generic încălcarea prevederilor Legii nr. 176/2010, ale Legii nr. 115/1996 și ale art. 1182 C. civ., fără a aduce critici concrete cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 11 și 18 din Legea nr. 176/2010 sau cu privire la raționamentul primei instanțe referitor la neincidența în cauză a dispozițiilor art. 1182 C. civ.

Prin urmare, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Textul de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Înalta Curte reține că prima instanță a răspuns, punctual, argumentelor invocate prin acțiune, în raport cu actele depuse la dosar, cu apărările pârâților formulate prin întâmpinare și cu conținutul ordonanței contestate.

Însă, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, recurenta nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată și la a reitera argumentele expuse și în fața instanței de fond, referitoare la situația de fapt și la aprecierea probelor(declarațiile martorilor), acestea reprezentând critici de netemeinicie, care nu pot face obiectul căii de atac întemeiate pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Mai mult, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a justificat diferențe identificate în anul 2007 cu venituri obținute ulterior, în anul 2017, în condițiile în care perioada supusă evaluării a fost 08.07.2004-31.12.2010., or, din considerentele sentinței recurate, nu rezultă că instanța de fond ar fi făcut vreo referiere la anul 2017.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății și a probatoriului administrat, instanța de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competența de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, o astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 270 din 28 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.