ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6142/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin sesizarea înregistrată la data de 12 decembrie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat confiscarea sumei de 270619 RON de la pârâții A. și B..

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3394 din 18 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus confiscarea sumei de 270.619 RON constatată a fi dobândită nejustificat de către pârâtul A. în perioada 2008 - 2011.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 3394 din 18 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții A. și B., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea sesizării formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. În dezvoltarea recursului, pârâții au invocat, în esență, următoarele critici: - sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, între modificările intervenite în avere în perioada 2008 - 2011 și veniturile realizate în aceeași perioadă neexistând diferențe semnificative în sensul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010; - instanța de fond a înlăturat pur și simplu probele de care persoana evaluată a înțeles să se prevaleze pentru a justifica suma în numerar deținută anterior anului 2009; - raportul de evaluare este netemeinic, întrucât inspectorul de integritate nu a avut în vedere toate drepturile bănești încasate în perioada evaluate, veniturile obținute de persoana evaluata A. în perioada 2006-2008 în cuantum de 136.337 RON și nici sumele de bani ce existau în conturi anterior anului 2008. Recurenții-pârâți nu au motivat în drept cererea de recurs, dar Înalta Curte a apreciat că unele susțineri ale recurenților ar putea fi încadrate în motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material. În susținerea recursului, pârâții au depus la dosar note de ședință și înscrisuri .

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a mai susținut că recurenții nu au prezentat niciun fel de probe privind proveniența sumelor folosite pentru depuneri în numerar în anul 2009, la un an de la începutul perioadei evaluate, astfel încât nu pot fi primite susținerile acestora în sensul că aceste sume de bani proveneau din perioada anterioară datei de începere a evaluării. Recurenții-pârâți A. și B. au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea apărărilor invocate de către ANI și au reiterat susținerile din cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția din data de 22 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative: "Prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă". Din raportul de expertiză judiciară întocmit de expert C. - varianta finală a rezultat că, pentru operațiunile de depunere bancară din datele de 17.07.2008 și 05.01.2009, persoana cercetată A. nu a justificat proveniența sumelor în cuantum total de 270.619 RON, echivalentul la acel moment al sumei de 67.157,96 euro, astfel încât această sumă reprezintă diferență nejustificată în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010. Instanța de fond a reținut, în mod corect, că acest raport de expertiză judiciară a stabilit veniturile și cheltuielile pârâților în perioada de referință, respectiv 22.06.2008 - 31.12.2011, fiind luate în considerare și sumele dobândite anterior acestei perioade, pentru care pârâții au făcut dovada provenienței, chiar dacă aceste sume nu fuseseră cuprinse anterior în declarațiile de avere. Instanța de fond a mai reținut că acest raport a avut în vedere atât punctul de vedere al persoanei evaluate, cât și obiectivele propuse de pârâți conform încheierii din data de 16.03.2016 . Înalta Curte reține că pârâții nu au formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert C. și nu au solicitat instanței de fond administrarea de probe noi în apărare. Înalta Curte mai reține, în acord cu instanța de fond, că pârâții nu au putut justifica proveniența sumei de 270.619 RON reprezentând depuneri în numerar în perioada 2008 - 2009, fiind irelevant faptul că, ulterior depunerii sumelor, aceștia ar fi obținut venituri superioare cheltuielilor, având în vedere că aceste venituri nu erau realizate la momentul constituirii depozitelor în cauză. În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond, raportat la situația de fapt reținută și probele administrate în cauză, a aplicat în mod corect dispozițiile art. 18 din Legea nr. 176/2010. În jurisprudență și doctrină s-a reținut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material intervine în următoarele situații: - aplicarea unui text de lege străin situației de fapt reținute; - extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; - textului de lege aplicabil situației de fapt reținute i s-a dat o interpretare greșită; - violarea unor principii generale de drept. În concluzie, contrar susținerilor recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că sentința atacată nu este dată cu greșita interpretare sau aplicare a dispozițiilor de drept material incidente în cauză. Cu privire la susținerile recurenților referitoare la faptul că prima instanță a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea și a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond iar aceste susțineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.