ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2023

Ședința publică din data de 13 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, A. și B. anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 8/06.05.2016 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București privind averea doamnei A., constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 1373 din 10 aprilie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea promovată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, A. și B., ca neîntemeiată.

3.1. Recursul principal formulat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate

Pârâta AGENȚIA NAȚIONALA DE INTEGRITATE a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat casarea sentinței și, ca urmare a rejudecării, să se constate că suma de 153,241.18 EURO reprezintă diferență semnificativă în sensul art. 18 din Legea nr. 115/1996 și să se dispună confiscarea acesteia.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, prin sentința pronunțată, instanța de fond a respins acțiunea Agenției Naționale de Integritate apreciind că nu există diferențe semnificative între modificările intervenite în averea pârâților pe durata exercitării funcțiilor publice și veniturile realizate în această perioadă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că realizarea balanței de venituri și cheltuieli nu trebuie făcută pentru fiecare an calendaristic în parte, așa cum s-a procedat prin raportul de evaluare, ci trebuie făcută pentru toată perioada evaluată, în ansamblu. De asemenea, instanța de fond a achiesat la concluziile Comisiei de cercetare a averilor și a reținut că retragerile din conturile bancare nu reprezintă cheltuieli, fiind lipsită de importanță împrejurarea că banii se află depuși în bancă sau se află în posesia titularului contului respectiv.

Soluția instanței de fond este nelegală, bazându-se pe un calcul eronat al balanței de mituri și cheltuieli. De asemenea, instanța de fond a inclus la capitolul venituri sumele de bani provenind din retragerile de numerar din conturile bancare reținând exclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat la Comisie, chiar dacă la dosar nu existau probe care să demonstreze că persoanele cercetate aveau posibilitatea reala, de a efectua economii, care ulterior erau depuse în conturile bancare.

In primul rând, recurenta a invocat faptul că modalitatea de calcul a balanței de venituri și cheltuieli este una eronată, întrucât stabilirea acesteia trebuie să se realizeze pe subperioade și nu global, așa cum au procedat atât Comisia cât si instanța de fond.

Pentru a se putea stabili cu exactitate dacă o persoană are posibilitatea financiară de a efectua anumite cheltuieli, trebuie să se stabilească dacă anterior exista un sold pozitiv, dacă respectivele cheltuieli pot fi justificate cu venituri anterioare, nefiind legal a se justifica cheltuieli cu venituri ulterioare, care nu existau la momentul efectuării cheltuielii. Prin modul de calcul al instanței de fond se ajunge ca parte din cheltuielile dintr-un an să fie justificate cu venituri din anul următor fără a exista nicio dovadă, nicio probă, că persoana cercetată dispunea de economii care să îi permită respectivele cheltuieli. Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să împartă perioada evaluată pe subperioade și să stabilească pe baza probelor administrate care sunt economiile persoanei evaluate, care sunt veniturile și care sunt cheltuielile în perioada respectivă și dacă există sau nu diferente semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Din analiza și din calculul făcut prin cererea de recurs, rezultă că între modificările intervenite între averea dobândită de A. în timpul exercitării funcției de judecător, în perioada octombrie 1996-2012 și veniturile realizate în aceeași perioadă, există o diferență semnificativă astfel: pentru anul 2006 - diferență nejustificată 98,025 Euro; pentru anul 2007- diferență nejustificată 47,328.75 Euro; pentru anul 2008 - diferență nejustificată 7,887.43 Euro; total diferență nejustificată 153,241.18 Euro. După cum se poate observa, acest mod de calcul ia în considerare inclusiv economiile din anii precedenți. Așa cum a arătat și prin obiecțiunile sale, expertiza contabilă efectuată în cauză nu reflectă realitatea și nici nu explică diferențele identificate între cele reținute de către inspectorul de integritate și expert, iar în mod greșit, atât Comisia de Cercetare a Averilor cât și instanța de fond au preluat, în totalitate, fără a se mai apleca asupra probelor administrate în dosar, concluziile expertului.

În al doilea rând, la dosarul cauzei nu există nicio proba care să ateste că, anterior retragerilor din conturi, persoanele cercetate dețineau aceste sume de bani provenind din venituri licite, așa cum legiuitorul o cere prin dispozițiile Legii nr. 176/2010 coroborate cu cele ale Legii nr. 115/1996. Astfel, consideră recurenta că în mod eronat instanța de fond a inclus la capitolul venituri sumele de bani provenind din retragerile de numerar din conturile bancare reținând exclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, chiar dacă la dosar nu existau probe care să demonstreze că persoanele cercetate aveau posibilitatea reală, de a efectua economii, care ulterior erau depuse în conturile bancare.

Potrivit expertizei efectuată în prezenta cauză, ridicările de numerar din instituțiile bancare au fost considerate economii, în numerar, ale persoanelor cercetate, expertul motivând această reținere doar prin faptul că nu au fost identificate documente din care să rezulte cheltuielile efectuate la nivelul cuantumului total al retragerilor. Așa cum a arătat în fața Comisiei, în cadrul Anexei 4 la Raportul de expertiză, expertul desemnat a prezentat diferențele între expertiza întocmita și Raportul de evaluare întocmit de către Agenția Națională de Integritate. Se poate observa cu ușurință sursa diferențelor de rezultate între cele două rapoarte, astfel: la ambele categorii - venituri și cheltuieli - expertul desemnat a prezentat sume în plus, neoperate de Agenție, rezultate din documente procurate ulterior întocmirii Raportului de Evaluare, pe perioada efectuării expertizei, respectiv extrase de cont cu incasări de la diverse entități si adeverințe de venit; toate retragerile de numerar din bănci sunt considerate de către expertul desemnat drept "economii" si nu "cheltuieli", în acest fel, diferența între venituri, care cuprind cuantumul acestor retrageri pe intreaga perioada 1996 - 2012 si cheltuieli nefiind una reală.

Chiar dacă o retragere din cont nu reprezintă întotdeauna o cheltuială, pentru a o cataloga drept economie trebuie să existe un minim de probe care să demonstreze că sumele nu au fost cheltuite și economisite într-o altă modalitate, nefiind plauzibilă situația în care o persoană retrage sume de bani din bancă și le depozitează în casă renunțând astfel la dobânda primită și la siguranța sumelor respective. Or, din probatoriul administrat nu rezultă că sumele retrase au fost economisite într-o altă modalitate, ceea ce nu poate duce decât la concluzia că acestea au fost cheltuite pe diferite bunuri sau servicii, acesta fiind de fapt scopul retragerilor.

Conform expertizei întocmite în cauză, la capitolul venituri au fost incluse: diferențele pozitive provenind din perioadele anterioare, acestea fiind considerate economii efectuate de persoanele cercetate; au fost luate în calcul depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârșitul fiecărui an în parte; au fost luate în calcul retragerile de numerar din conturile bancare.

Chiar dacă prin raportul de expertiză se rețin aceste sume, acesta nu constituie o probă certă și utilă în privința existenței unor economii realizate de persoanele cercetate, în numerar, și astfel instanța de fond ar fi trebuit să coroboreze aceste rețineri din raportul de expertiză cu alte probe din care să reiasă existența în fapt a acestor economii.

Din analiza probelor administrate în prezenta cauză nu poate fi confirmată depunerea unor economii în numerar anterior retragerilor, astfel încât sumele de bani retrase din conturile bancare ar fi trebuit sa fie considerate și calculate de către instanța la capitolul cheltuieli, întrucât acestea au ieșit din patrimoniul persoanelor cercetate.

Cu privire la probele administrate, așa cum s-a arătat și de către reprezentantul parchetului în cadrul procedurii in fața Comisiei, nu este demonstrată existența vreunor sume de bani, reprezentând economii efectuate de persoanele cercetate. Din analiza declarațiilor de avere întocmite de persoana cercetată A. în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 176/2010, nu se regăsește deținerea vreunei alte sume de bani în afara celor depuse în conturi bancare. În cursul anului 2011, între persoanele cercetate a intervenit divorțul, fapt ce a dus la efectuarea partajului între soți conform contractului de partaj încheiat la data de 21.12.2011. Conform acestui contract, persoanele cercetate și-au partajat bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, iar aceștia nu au menționat nimic despre existența vreunei sume de bani deținută în numerar.

Este evident, din analiza întregului probatoriu că persoanele cercetate nu dispuneau de economii în numerar, acest lucru fiind confirmat chiar de către acestea la audierea în fața Comisiei de Cercetare a Averilor unde au precizat că transferau banii de la o unitate bancara la alta, dintr-un cont în altul, în vederea obținerii unor condiții mai avantajoase. Datorită faptului că retragerile de numerar din conturile bancare nu au fost trecute la capitolul cheltuieli – cu singurul argument - lipsa document de cheltuială - consideră că întregul raport de expertiză, ale cărui concluzii au fost reținute prin Ordonanța de clasare dispusă de Comisie și ulterior de către instanța de fond, este o înșiruire a câștigurilor/veniturilor, parte din ele nedeclarate la organele fiscale, si a unor cheltuieli, modalitate de evaluare care nu corespunde intenției legiuitorului la adoptarea Legii nr. 115/1996 și a Legii nr. 176/2010.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul incident formulat de recurentul – pârât B.

Pârâtul B. a formulat recurs incident, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii de ședința din data de 27.02.2019 si a sentinței civile nr. 1373/10.04.2019 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018 si, rejudecand cauza, admiterea excepției inadmisibilitatii acțiunii, cu consecința respingerii acțiunii in anulare formulate impotriva Ordonanței nr. 8/06.05.2016 emise de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, ca inadmisibila; de asemenea, constatând culpa procesuala a recurentei-parate, in temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea acesteia la suportarea tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cai de atac.

În motivarea recursului incident, s-au arătat următoarele:

Recurentul a invocat încălcări procedurale ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de fond a încălcat prevederile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., când a apreciat ca acțiunea reclamantei este admisibila in lumina practicii existente la nivelul înaltei Curti de Casație si Justiție, deoarece in sistemul de drept roman, practica judiciara nu constituie izvor de drept.

Cu alte cuvinte, in mod nelegal, instanța de fond a apreciat ca dezlegările date de ICCJ problemei de drept privind admisibilitatea acțiunilor in anulare promovate de ANI împotriva ordonanțelor de clasare emise in condițiile Legii nr. 115/1996 sunt obligatorii si se opun cu putere de lucru judecat in cauza de fata, chiar daca litigiile respective nu au legătura cu soluționarea prezentei cauze. Urmează a se avea in vedere ca statuările instanței de fond contravin prevederilor Legii nr. 115/1996 si, respectiv, atribuțiilor pe care legea le-a stabilit in competenta ANI, ordonanța de clasare dispusa de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București având caracter definitiv pentru Agenție.

Astfel, in consonanta cu cele reținute prin ordonanța atacata, instanța de control judiciar este rugata sa constate ca nu exista dispoziții legale care sa confere autorității publice reclamante dreptul de a ataca in fata instanței de contencios administrativ ordonanța de clasare a cauzei pronunțata de Comisia de cercetare a averilor in temeiul art. 10

4

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

4.1. Întâmpinarea la recursul principal formulată de pârâtul B.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, admiterea excepției nulității recursului formulat de ANI; pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește nulitatea recursului, a arătat că recurenta isi argumentează susținerile in raport de situația de fapt si probele ce au fost administrate in fata Comisiei de cercetare a averilor si a instanței de fond. Analizând motivele formulate in cererea de recurs, in realitate, aceasta conține critici de netemeinicie sau simple nemulțumiri ale recurentei fata de modul in care a decurs judecata in fond, iar imposibilitatea încadrării acestora in motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. echivalează cu nemotivarea recursului, ceea ce impune aplicarea sancțiunea nulității.

Pe fond, a arătat că prima instanță a respins in mod corect acțiunea in anulare formulata de ANI împotriva Ordonanței nr. 8/06.05.2016 emise de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București.

În ceea ce privește recursul formulat in cauza de ANI, motivele expuse prin calea de atac sunt neîntemeiate, recurenta rezumandu-se la a face simple afirmații, fara a avea un suport faptic sau legal, care sa tinda la casarea sentinței recurate si, implicit, la răsturnarea soluției dispuse de Comisia de cercetare a averilor.

Sub acest aspect, orice patrimoniu are o stare inițiala, la începutul unui an calendaristic, fara a exista o interdicție de a cheltui sume economisite in anul anterior, pe parcursul anului curent. O interpretare contrara, pe de o parte, ar presupune o situație premisa vădit absurda, si anume ca o persoana nu are nicio suma in patrimoniu anterior începerii fiecărui an, iar, pe de alta parte, s-ar ajunge la concluzia ca orice persoana ar avea avere nejustificata, din moment ce, cel puțin in anul in care si-a achiziționat o locuința, veniturile sale nu au fost la nivel de egalitate cu cheltuielile. Neindoielnic, achiziția unor bunuri de o valoare considerabila pentru orice patrimoniu - precum o locuința sau un autoturism - nu se realizează din veniturile aferente acelei luni sau chiar ale anului in curs, de multe ori presupunând cheltuirea economiilor sau contractarea de imprumuturi.

In baza acestei analize a semnificației noțiunii de "avere/patrimoniu", in considerentele Ordonanței nr. 8/6.05.2016, Comisia de cercetare a averilor a efectuat o analiza a veniturilor si cheltuielilor defalcata pe fiecare an in parte (perioada 1996-2012), analiza care a condus la soluția de clasare dispusa si pe care instanța de fond a gasit-o întemeiata. De asemenea, diferentele dintre raportul de expertiza si raportul de evaluare întocmit de ANI sunt explicate pe larg, de o maniera comparativa, in anexa 4 a raportului de expertiza.

In ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia la calcularea veniturilor nu trebuie avute in vedere sumele provenite din retragerile de numerar din conturi, instanța de control judiciar urmează a observa ca ANI nu a adus niciun argument in contra celor reținute in mod judicios de către instanța de fond. Astfel, in mod legal, instanța de fond a constatat netemeinicia criticilor recurentei ANI cu privire la pretinsa nelegalitate si netemeinicie a Ordonanței de clasare nr. 8/6.05.2016, pe motiv ca sumele de bani retrase din conturile bancare nu mai fac parte din patrimoniul persoanei evaluate, motiv pentru care nu ar trebui luate in considerare la efectuarea calcului veniturilor.

In drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) rap. la art. 205 C. proc. civ.

4.2. Întâmpinarea la recursul principal formulată de pârâta A.

Intimata A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta Agenția Naționala de Integritate, prin care a solicitat repsingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Problema de drept controversata are in vedere interpretarea diferita a noțiunii de "avere, patrimoniu", din acest punct de vedere achiesând la interpretarea data de instanța de fond si respectiv de Comisia de Cercetare a Averilor de pe langa Curtea de Apel București prin raportare la procedura speciala instituita de legea 176/2010 legea 115/96 si jurispundenta Curții Constituționale a României.

Art. 44 alin. (8) din Constituția României reglementează un principiu constituțional potrivit căruia "averea dobândita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobândirii se prezuma".

Relevanta este in acest sens si Decizia nr. 415/2010 a Curții Constutionale a României care prevede: "Curtea subliniază ca principiul constituțional al prezumției dobândirii licite a averii trebuie sa se aplice si in cazul persoanelor cercetare potrivit Legii nr. 144/2007 iar cei ce pretind ca averea unei persoane a fost dobândite licit trebuie sa dovedească acest lucru".

Din dispozițiile Legii nr. 144/2007 reiese insa ca o persoana cercetata este obligata sa dovedească proveniența licita a tuturor bunurilor dobandinte in perioada supusa controlului având loc așadar o răsturnare a sarcinii probei, ceea ce contravine prezumției dobândirii licite a bunurilor, consacrata prin art. 44 alin. (8). Deci, referitor la averea dobândita, noțiunea la care se refera aceasta procedura, aceasta semnifica totalitatea bunurilor st a sumelor de bani deținute de peroana cercetata, dar si a sumelor cheltuite de persoana si familia ei in perioada evaluata având in vedere scopul prevăzut la art. 8 din Legea nr. 176/2010.

In mod corect a apreciat instanța de fond ca averea reprezintă o acumulare patrimoniala de a lungul timpului, astfel ca bunurile existente la un moment dat in patrimoniul unei persoane (imobile, autoturisme) nu pot fi achiziționate doar cu veniturile obținute in anul respectiv, ce reprezintă expresia acumulărilor patrimoniale de-a lungul anilor, or susținerea recurentei-reclamante conform căreia trebuie justificata exclusiv prin veniturile din anul achiziției, fara a lua in calcul soldul pozitiv al anilor anteriori, echivalează cu imposibilitatea persoanelor cercetate in cadrul acestei proceduri de legi de a se apăra si justificarea oricărei achiziții care depășesc veniturile obținute intr-un singur an.

Totodată, in mod corect, Curtea a reținut ca transferul sumelor de bani din contul bancar in alt cont nu are semnificația unui venit, dar nici al unei cheltuieli, suma reprezentând venit o singura data in anul in care a intrat in patrimoniul persoanei si in același timp si cheltuiala tot o singura data atunci când a ieșit din patrimoniul persoanei. Deci, in mod corect la capitolul venituri au fost incluse diferentele pozitive rezultate din perioadele anterioare, au fost luate in calcul depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârșitul fiecărui an in parte si au fost luate in calcul retragerile de numerar din conturile bancare. Asa cum rezulta din considerentele ordonanței nr. 8 din 06.05.2016 a Comisiei pentru cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București si care a fundamentat soluția de clasare a sesizării, si Comisia a expus prin raportare la toate probele administrate si coroborate (nu numai cu raportul de expertiza intocmit in cauza) argumentele pentru care a înlăturat aspectele reținute de reclamanta recurenta in raportul de evaluare al averii, actul administrativ fiind motivat pe larg concis, coerent cu privire la fiecare an din perioada evaluata a persoanei cercetate.

5.1. Aspecte procesuale

Prin încheierea de ședință de la data de 03 mai 2022, pentru considerentele cuprinse în acea încheiere, a fost anulat recursul declarat de pârâtul B. ca netimbrat.

5.2. Aspecte de fapt și de drept relevante

În fapt, la data de 20.03.2013, reclamanta Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, ca urmare a publicării pe site-ul www.x.ro a articolului "Cele două judecătoare reținute pentru luare de mită au ajuns după gratii", în lucrarea nr. x/20.03.2013, a declanșat evaluarea averii față de A. -judecător în cadrul Tribunalului București.

Ca urmare a activității de evaluare a averii a fost întocmit Raportul de evaluare nr. x/04.11.2013, pe baza documentației primite de Agenția Națională de Integritate, ca urmare a solicitărilor transmise, în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 176/2010.

La data de 06.11.2013, reclamanta Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București în vederea evaluării averii pârâtei A., judecător la Tribunalul București, întrucât, în urma cercetării administrative s-a reținut că în perioada exercitării funcției publice de judecător (1996-2012), averea dobândită de aceasta împreună cu familia a depășit veniturile realizate, diferența semnificativă fiind în sumă de 707.925,2 RON.

Prin Ordonanța nr. 8 din data de 06.05.2016, Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus, cu opinie majoritară, clasarea sesizării.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termen legal, reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Ordonanței nr. 8/06.05.2016

Prin Ordonanța nr. 2 din data de 11.04.2018, Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea prealabilă formulată ca inadmisibilă.

În drept, potrivit art. 18 din Legea 176/2010 "Prin diferențe semnificative în sensul prezentei legi se înțelege diferența mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în RON a acestei sume intre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioada".

5.3. Analiza recursului formulat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate și a apărărilor intimaților-pârâți

Ca și precizare preliminară, raportat la apărările legate de nulitatea recursului recurentei-pârâte, intimata-pârâtă a solicitat să se constate că recursul este nul, întrucât recurenta-reclamantă a invocat doar formal cazul de casare pe care își întemeiază cererea, respectiv pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., fără a indica în mod concret modalitatea în care ANI apreciază că instanța de fond a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material. Referitor la critica vizând modul în care instanța de fond a interpretat noțiunea de "avere dobândită", susține că aceasta reprezintă o reiterare a criticilor aduse de recurentă-reclamantă raportului de expertiză contabilă, forțând, astfel, instanța de recurs ca, în soluționarea acestui motiv, să reanalizeze probele administrate în fața instanței de fond și a Comisiei de cercetare a averilor.

Recurenta-reclamantă a susținut că motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că, raportat la obiectul dosarului, dispozițiile legale nu pot fi interpretate ad litteram.

Înalta Curte constată că toate criticile recurentei se subsumează susținerii generale a recurentei, în sensul unei greșite aplicări de către prima instanță a prevederilor art. 18 din Legea nr. 115/1996, astfel că aceste critici se încadrează în mod cert în motivul de casare reglementat de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi astfel înlăturate apărările intimatului-pârât referitoare la nulitatea recursului principal.

Recurenta a invocat faptul că soluția instanței de fond este nelegală, bazându-se pe un calcul eronat al balanței de mituri și cheltuieli.

Un prim aspect considerat a fi fost greșit aplicat de către prima instanță, în opinia recurentei, este cel referitor la faptul că instanța de fond a apreciat că realizarea balanței de venituri și cheltuieli nu trebuie făcută pentru fiecare an calendaristic în parte, așa cum s-a procedat prin raportul de evaluare, ci trebuie făcută pentru toată perioada evaluată, în ansamblu.

Pârâta Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că, la verificarea veniturilor necesare realizării unor achiziții trebuie luate în considerare și veniturile anilor anteriori rămase necheltuite, iar evaluarea trebuie să aibă în vedere, nu fiecare an calendaristic separat, ci toată perioada evaluată, balanța veniturilor și cheltuielilor realizându-se pentru toată perioada de referință.

Prima instanță a reținut că interpretarea dată de pârâta Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București este cea corectă, prin raportare la scopul procedurii speciale instituite prin dispozițiile Legii nr. 176/2010, ale Legii nr. 115/1996 și la jurisprudența Curții Constituționale, în lumina principiului constituțional consacrat la art. 44 alin. (8) din Constituția României astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 415/2010 a Curții Constituționale.

Astfel, prima instanță a reținut că noțiunea de "avere dobândită", la care se refera aceasta procedură, semnifică totalitatea bunurilor și sumelor de bani deținute de o persoana, dar și a sumelor cheltuite de persoana și familia ei în perioada evaluată, având în vedere scopul prevăzut la art. 8 din Legea 176/2010. Raportat la prevederile art. 11 și 18 din aceeași lege, realizarea balanței veniturilor și cheltuielilor nu trebuie făcută pentru fiecare an calendaristic în parte, așa cum s-a procedat prin raportul de evaluare întocmit de reclamantă, textul art. 18 din Legea nr. 176/2010 fiind clar și neechivoc și referindu-se la "modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă"

Prin urmare, prima instanță a reținut că realizarea balanței veniturilor și cheltuielilor trebuie făcută pentru toată perioada evaluată, în ansamblu, ceea ce presupune că, la verificarea veniturilor necesare realizării unor achiziții, este obligatoriu să fie luate în considerare și veniturile anilor anteriori, ramase necheltuite, cu alte cuvinte soldul pozitiv al anilor anteriori, evaluarea averii pe subperioade fiind necesară numai în cazul efectuării unor achiziții, pentru ca nu este firesc ca achizițiile efectuate intr-un an sa fie justificate cu venituri ulterioare, care nu se aflau în patrimoniu la momentul achiziției. A mai reținut prima instanță că averea reprezintă o acumulare patrimonială de-a lungul timpului, astfel că bunurile de valoare existente la un moment dat în patrimoniul unor persoane, mai ales bunurile de valoare –imobile, autoturisme - nu sunt achiziționate doar cu veniturile obținute în anul achiziției respective, ci reprezintă expresia acumulărilor patrimoniale de-a lungul anilor, or, a accepta interpretarea reclamantei potrivit căreia acestea ar trebui justificate exclusiv prin veniturile din anul achiziției, fără a lua în considerare soldul pozitiv al anilor anteriori, ar echivala cu imposibilitatea persoanelor cercetate în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 176/2010 de a-și justifica orice achiziție care depășește veniturile obținute într-un singur an.

Înalta Curte constată că în mod corect a susținut recurenta că instanța de fond ar fi trebuit să împartă perioada evaluată pe subperioade și să stabilească pe baza probelor administrate care sunt economiile persoanei evaluate, care sunt veniturile și care sunt cheltuielile în perioada respectivă și dacă există sau nu diferente semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010. Pentru a se putea stabili cu exactitate dacă o persoană are posibilitatea financiară de a efectua anumite cheltuieli, trebuie să se stabilească dacă anterior exista un sold pozitiv, dacă respectivele cheltuieli pot fi justificate cu venituri anterioare, nefiind legal a se justifica cheltuieli cu venituri ulterioare, care nu existau la momentul efectuării cheltuielii.

Apărarea intimatei a constat în următoarele argumente: orice patrimoniu are o stare inițială, la începutul unui an calendaristic, fără a exista o interdicție de a cheltui sume economisite in anul anterior, pe parcursul anului curent; achiziția unor bunuri de o valoare considerabila pentru orice patrimoniu - precum o locuința sau un autoturism - nu se realizează din veniturile aferente acelei luni sau chiar ale anului in curs, de multe ori presupunând cheltuirea economiilor sau contractarea de imprumuturi; de aceea, Comisia de cercetare a averilor a efectuat o analiza a veniturilor si cheltuielilor defalcata pe fiecare an in parte (perioada 1996-2012), analiza care a condus la soluția de clasare dispusa si pe care instanța de fond a gasit-o întemeiata.

Înalta Curte constată că, dincolo de inconsistența argumentației pârâtei (care se referă la analiza an pe an a Comisiei, în condițiile în care soluția recurată a avut în vedere, dimpotrivă, o analiză globală), veridicitatea susținerilor privind acumulările patrimoniale anterioare trebuie cercetată pe cale incidentală prin administrarea de dovezi în sensul existenței acestora. Or, tocmai acest lucru a făcut obiectul probațiunii în fața primei instanțe, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză.

Expertiza contabilă efectuată în cauză nu explică în mod cert diferențele identificate între cele reținute de către inspectorul de integritate și expert, iar instanța trebuie să ia în considerare ca venituri doar acele sume de bani cu privire la care se demonstrează, prin probe indubitabile și nu doar prin susțineri orale sau documente privind alte persoane străine cauzei, că ar fi intrat în patrimoniul intimatei. Dacă s-ar accepta că persoanele supuse controlului averii isi pot justifica bunurile dobândite în timpul mandatului cu venituri obținute anterior pe o perioada nelimitată de timp si pe care aceștia nu le-au declarat sau cu declarații ale martorilor care nu sunt coroborate cu alte probe, ar insemna ca întreaga procedură de cercetare a averilor ar fi golită de conținut și lipsită de orice finalitate.

Un al doilea aspect invocat în sensul unei greșite aplicări a legii de către prima instanță este acela referitor la faptul că instanța de fond a achiesat la concluziile Comisiei de cercetare a averilor și a reținut că retragerile din conturile bancare nu reprezintă cheltuieli, fiind lipsită de importanță împrejurarea că banii se află depuși în bancă sau se află în posesia titularului contului respectiv. De asemenea, instanța de fond a inclus la capitolul venituri sumele de bani provenind din retragerile de numerar din conturile bancare reținând exclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat la Comisie, chiar dacă la dosar nu existau probe care să demonstreze că persoanele cercetate aveau posibilitatea reala, de a efectua economii, care ulterior erau depuse în conturile bancare.

Potrivit expertizei efectuate în prezenta cauză, ridicările de numerar din instituțiile bancare au fost considerate economii, în numerar, ale persoanelor cercetate, expertul motivând această reținere doar prin faptul că nu au fost identificate documente din care să rezulte cheltuielile efectuate la nivelul cuantumului total al retragerilor.

Conform expertizei întocmite în cauză, la capitolul venituri au fost incluse: diferențele pozitive provenind din perioadele anterioare, acestea fiind considerate economii efectuate de persoanele cercetate; au fost luate în calcul depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârșitul fiecărui an în parte; au fost luate în calcul retragerile de numerar din conturile bancare.

Prima instanță a reținut că retragerea unei sume din contul bancar nu presupune, în mod automat, efectuarea unei cheltuieli, ci poate fi considerată cheltuială numai în ipoteza în care a avut loc o achiziționare efectivă de bunuri și servicii cu respectiva sumă. Astfel, abordarea corectă a operațiunii financiare de retragere a unei sume de bani din cont (prin bancomat sau de la ghișeul băncii) trebuie să țină seama de faptul că un salariu încasat în cont de card nu poate fi considerat venit cât timp se află în cont și, în mod automat, cheltuială, atunci când este retras din cont și a intrat în posesia titularului, această interpretare conducând la concluzia că în situația salariilor neîncasate pe card, ci prin înmânare la casieria instituției, aceste salarii ar constitui cheltuieli și nu venituri. În concluzie, în mod corect a stabilit expertul judiciar faptul că un salariu, indiferent în ce modalitate este încasat, nu poate avea decât natura juridică și economică a unui venit, iar soldurile bancare la sfârșit de an sunt în realitate economii, fiind în mod eronat stabilite de reclamantă ca fiind cheltuieli.

A mai subliniat prima instanță că, în lipsa unor dovezi privind modul de utilizare a sumelor extrase din cont, este eronat a se prezuma că acestea reprezintă cheltuieli, fiind lipsită de importanță împrejurarea că banii se află depuși la bancă ori se află în posesia titularului contului respectiv, câtă vreme nu există nicio prevedere legală care să îi oblige pe pârâți să își depoziteze veniturile în conturi bancare sau care să interzică deținerea acestor sume la domiciliu, fiind necesar ca retragerea totală retragerea totală sau parțială a sumelor respective să fie examinată pentru întreaga perioadă evaluată și nu prin raportare a anul calendaristic în care s-a făcut retragerea, așa cum în mod eronat interpretează reclamanta; în mod corect, la capitolul venituri au fost incluse diferențele pozitive provenind din perioadele anterioare, au fost luate în calcul depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârșitul fiecărui an în parte și au fost luate în calcul retragerile de numerar din conturile bancare. Din analiza motivării Ordonanței nr. 8 din data de 06.05.2016, că în considerentele care au fundamentat soluția de clasare a sesizării, Comisia a expus în mod exhaustiv și prin raportare la toate probele administrate, pe care le-a coroborat (nu numai la raportul de expertiză), argumentele prin care a înlăturat aspectele reținute de reclamantă în raportul de evaluare a averii, actul administrativ fiind motivat pe larg, în fapt și în drept, concis, logic și coerent, cu privire la fiecare an din perioada evaluată.

Înalta Curte constată că, potrivit expertizei întocmite în cauză, la capitolul venituri au fost incluse diferențele pozitive provenind din perioadele anterioare, acestea fiind considerate economii. La capitolul economii anuale realizate de persoanele cercetate, au fost luate în calcul atât depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârșitul fiecărui an, cât și retragerile de numerar din conturile bancare. Potrivit expertului desemnat în cauză, doamna C., ridicările de numerar din bancă au fost considerate economii în numerar, deoarece nu au fost identificate documente din care să rezulte cheltuielile efectuate în numerar la nivelul cuantumului retragerilor.

Înalta Curte constată că în mod eronat a reținut Comisia, în opinie majoritară, că s-a confirmat deținerea unor economii în numerar, astfel încât sumele de bani retrase din conturile bancare ar fi trebuit să fie considerate cheltuieli, întrucât au ieșit din patrimoniul persoanelor cercetate.

Din punct de vedere al legalității sentințe recurate, Înalta Curte reține că, drept urmare a deținerii unei funcții publice, intimata avea obligația de a declara averea sa, obligație instituită de lege în scopul asigurării integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. Dacă intimata era deținătoare a unor sume importante așa cum susține, avea în mod clar obligația legală de a le declara scopul reglementării legale fiind cu totul eludat dacă s-ar accepta teza că o persoană căreia îi este cercetată averea poate justifica această avere prin simpla declarație conform căreia ar fi deținut sume de bani în numerar (oricât de mari), pentru care legea nu prevede obligația de declarare.

Această declarație, susținută în fața instanței de fond, privind sumele de bani deținute în afara conturilor bancare de către persoana evaluată, sunt declarații formale câtă vreme, astfel cum rezultă din probatoriul existent la dosarul cauzei, existența lor nu a fost probată cu niciun mijloc de probă sau adresă emisă de vreo instituție bancară sau instituție publică.

Astfel, declarațiile de avere întocmite de persoana cercetată A. nu reflectă deținerea vreunei sume de bani în afara celor deținute în conturi bancare . Totodată, în anul 2011 a intervenit divorțul dintre cei doi soți, aceștia partajându-și bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, conform contractului de partaj încheiat la data de 21.12.2011 . Așa cum a remarcat chiar expertul desemnat, aceștia nu au menționat nimic în actul de partaj despre existența vreunei sume de bani deținută în numerar. Mai mult, din extrasele bancare și chiar din susținerile pârâților rezultă că aceștia, în mod frecvent, își transferau banii de la o unitate bancară la alta, dintr-un cont în altul, în vederea obținerii unor condiții mai avantajoase, cum ar fi dobânzi mai mari, comisioane bancare reduse, etc.

Așadar, susținerile persoanelor cercetate în sensul că respectivele sume de bani erau retrase din bancă și păstrate în casă drept economii nu sunt credibile, având în vedere că este vorba despre sume importante de bani.

Astfel, în urma calculului efectuat de expertul desemnat (pag. 53 Raport expertiză contabilă-judiciară) a rezultat că la data de 31.12.2012 persoanele cercetate dețineau economii în numerar în cuantum de 2.303.762,14 RON, echivalentul a 520.189 euro, potrivit cursului valutar de la acea dată (1 euro = 4,4287 RON). Și în ceilalți ani analizați, ridicările de numerar din conturile bancare au reprezentat sume importante de bani, astfel cum au fost identificate în Anexa 2 la opinia separată a Raportului de expertiză, de exemplu: 2008: 438.640,91 RON (110.067 euro); 2009: 712.795,28 Iei (168.581 euro); 2010: 483.681,37 RON (112.883 euro); 2011: 1.418.368,36 RON (328.348 euro).

Or, în nicio declarație de avere persoana cercetată nu menționează deținerea unor astfel de economii, deși cuantumul acestora impunea în mod legal declararea acestora.

Așadar, corecta aplicare a legii presupunea includerea la capitolul venituri doar a diferențelor pozitive din anii anteriori, dar excluderea din această categorie a retragerilor de numerar.

Prezumția de liceitate a dobândirii averii este o prezumție legală, ce poate fi răsturnată prin proba contrară. Reclamanta ANI a administrat un anumit probatoriu (înscrisuri, expertize), prin care a invocat dovedirea caracterului nejustificat al sumei deja menționate, probe suficiente pentru a naște dubiul referitor la caracterul licit și, deci, pentru a răsturna sarcina probei. Ca urmare a sesizării instanței, intimata-pârâtă are sarcina de a face dovada contrară celor probate de reclamanta ANI, respectiv de a aduce contraprobe pe aceleași aspecte de fapt.

De aceea, nu se poate reține încălcarea prezumției de liceitate a dobândirii averii consacrată legislativ și nici regula referitoare la cine are sarcina probei; în cauza de față, sarcina probei s-a transferat către intimata-pârâtă, ca urmare a afirmațiilor acesteia constând în împrejurările de fapt cu care a înțeles să-și justifice averea dobândită. Orice raționament contrar ar transforma prezumția de liceitate, care este una relativă, într-o prezumție absolută, punând autoritatea însărcinată cu verificarea averilor în situația unei misiuni imposibil de efectuat.

Cu alte cuvinte, se prezumă până la dovada contrară caracterul licit al averii dobândite; dovada contrară poate fi făcută prin orice mijloc de probă, iar orice motivație nouă adusă de persoana cercetată în sprijinul dovedirii provenienței bunurilor trebuie dovedită de către aceasta. În consecință, nu sunt fondate apărările pârâtei referitoare la încălcarea prezumției de liceitate a dobândirii bunurilor și la greșita răsturnare a sarcinii probei.

Conform calculului redat de doamna expert D., în Anexa 2 la Opinia separată, în perioada 2006 - 2008, între veniturile și cheltuielile persoanelor cercetate a rezultat o diferență nejustificată în cuantum de 153.241,18 euro, după cum urmează:

- în anul 2006: diferență de -431.313,17 RON, echivalentul a 98.025 euro; în anul 2007: diferență de -210.139,68 RON, echivalentul a 47.328,75 euro;

- în anul 2008: diferență de -35.020,22 Iei, echivalentul a 7.887,43 euro. Conversia a fost realizată la un curs de 4,4 RON/l euro pentru toată perioada analizată, deși consider că se impunea folosirea cursului mediu pentru fiecare an în discuție.

Astfel, în urma transformării valutare potrivit cursului mediu anual B.N.R., rezultă următoarele valori: pentru anul 2006 (curs mediu anual euro B.N.R. 3,5245): 122.375,70 euro; pentru anul 2007 (curs mediu anual euro B.N.R. 3,3373): 62.966,97 euro; pentru anul 2008 (curs mediu anual euro B.N.R. 3, 6827): 9.509,38 euro. In concluzie, diferența nejustificată în perioada 2006 - 2008 este de 194.852,05 euro.

Având în vedere principiul disponibilității părților în procesul civil, potrivit art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, se impune trimiterea cauzei la Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București în vederea sesizării curții de apel în condițiile art. 10

4

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996.

Cu ocazia sesizării, comisia va avea în vedere cele statuate în prezentele considerente, care s-au întemeiat pe opinia expertului parte al reclamantei, care a inclus la capitolul venituri diferențele pozitive din anii anteriori, dar a exclus din această categorie retragerile de numerar.

5.4. Cu privire la recursul incident

Față de admiterea excepției netimbrării și anularea recursului incident formulat de recurentul – pârât B. ca netimbrat prin încheierea de ședință de la data de 03 mai 2022, se va reitera soluția deja dată acestui recurs pentru considerente de claritate a dispozitivului.

5.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate; va casa sentința atacată și rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate; va anula Ordonanța de clasare nr. 8/6.05.2016 a Comisiei de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București și va trimite cauza aceleiași comisii în vederea sesizării curții de apel în condițiile art. 10

4

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996; va anula recursul incident formulat de recurentul – pârât B., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 1373 din 10 aprilie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate.

Anulează Ordonanța de clasare nr. 8/6.05.2016 a Comisiei de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București și trimite cauza aceleiași comisii în vederea sesizării curții de apel în condițiile art. 10

4

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996.

Anulează recursul incident formulat de recurentul – pârât B., ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 februarie 2023.