ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3960/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2022, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 3/20.12.2018 emisă de Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Prin încheierea din data de 20.10.2.022, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția tardivității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 52 din 09.02.2023 instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a anulat Ordonanța nr. 3/20.03.2018 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a trimis cauza la Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru efectuarea de verificări suplimentare.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului formulat împotriva încheierii pronuntate la data de 20.10.2022 și a sentinței nr. 52/09.02.2023, casarea sentinței recurate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale privind soluționarea excepției inadmisibilitătii și a excepției tardivității.

În motivarea recursului, a arătat, în esență, următoarele:

· Instanța de fond a apreciat greșit asupra admisibilității acțiunii formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate.

Sustine recurentul-pârât că Legea nr. 115/1996 reglementează o procedură specială privind controlul averilor, clasarea cauzei, potrivit legii speciale, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Legea nr. 115/1996 menționează în cuprinsul art. 31 că dispozițiile sale se întregesc cu prevederile C. proc. civ. și cu cele privind executarea creanțelor bugetare, nefăcându-se trimitere la dispozițiile cuprinse în legea contenciosului administrativ. Conform C. proc. civ. căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt prevăzute în mod expres de lege, fiind stabilite ipotezele concrete în care acestea pot să fie exercitate. Câtă vreme prin legea specială nu s-a prevăzut posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva ordonanței de clasare, acțiunea intimatei este inadmisibilă.

Astfel, având în vedere că legea specială derogă de la legea generală, și nu invers, este evident că intimata nu își poate întemeia acțiunea pe dreptul comun (Legea contenciosului administrativ), pentru a deroga de la prevederile legii speciale a controlului averilor.

În acest sens, Ordonanța nr. 3 din data de 20 decembrie 2018 emisă de Curtea de Apel Timișoara - Comisia de verificare a averilor în Doșarul nr. 1/2018 nu este un act administrativ tipic sau asimilat acestuia în sensul Legii nr. 554/2004 care să poată fi supus controlului instanței în procedura de contencios administrativ prevăzută de această lege. Din definiția legală a actului administrativ statuată prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acesta este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Mai mult, ordonanța atacată nu poate fi considerată un act emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Dimpotrivă, din prevederile Legii nr. 115/1996 se poate observa că soluția Comisiei de Cercetare a Averilor, compusă din judecători și procuror, materializată într-un act numit Ordonanța, este o soluție jurisdicțională. Comisia de Cercetare a Averilor nu funcționează ca o entitate asimilată unei autorități administrative, ci acționează ca o autoritate judecătorească, fiind formată din magistrați.

· Referitor la excepția tardivității cererii de chemare în judecată recurentul-pârât solicită instanței de fond să constate că intimata nu a înțeles să îndeplinească în termen procedura prealabilă, depunând la dosarul cauzei un răspuns primit de la Comisia de cercetare a averilor pe care nu știe când l-a formulat, și mai ales dacă l-a formulat în termenul legal prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004

Apreciază că legiuitorul a înțeles să stabilească, în sarcina persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, obligația de a formula plângere prealabilă anterior învestirii instanței cu soluționarea cererii de anulare a actului contestat, îndeplinirea întocmai a acestei obligații fiind una dintre condițiile sine qua non a admisibilității în principiu a acțiunii.

În ce privește criticile privind sentința recurată, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod eronat și neîntemeiat s-a prezumat de către prima instanță, fără ca acțiunea să fie admisibilă și fără să se fi pus în discuția părților faptul că "lipsa menționării în declarațiile de avere completate de pârât a sumelor de bani pretins împrumutate și respectiv primite cu titlu de donație, nu conduce de plano la concluzia ca aceste operațiuni ar fi fictive, modalitate în care persoana cercetată a înțeles să dovedească existenta operațiunilor juridice invocate, generează rezerve în ceea ce privește realitate acestora."

Sustine că este contrară dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 C. proc. civ. utilizarea raționamentutui inductiv sau deductiv specific prezumțiilor simple doar în emotivarea hotărârii judecătorești fără o anterioritate a dezbaterilor contradictorii, fiind negat dreptul părții căreia îi este opozabilă prezumția de a face dovada contrară raționamentului ce se vrea a fi aplicat. Principiile contradictorialității și egalității armelor fiind încălcate.

În susținerea prezunției caracterului licit al averilor, recurentul-reclamant invocă jurisprudența Curtii Cosnstituționale și a Înaltei Curți de Csație si Justitie.

· Un alt aspect susținut de recurentul-reclamant este acela că motivarea instanței trebuie să redea raționamentul juridic al acesteia, nefiind permis să se preia de o manieră necritică aspectele reținute de Agenția Națională de Integritate, fără arătarea motivelor pentru care sunt înlăturate criticile formulate recurent, prin care sa fie răsturnata sarcina probei, respectiv sa existe probe certe în măsura sa răstoarne prezumția instituita de legiuitor, de dobândire licita a averii.

Instanța de fond a omis în mod eronat faptul că declarația notarială este un act autentic ce face dovada până la înscrierea în fals. Astfel, reținerea de către instanța de fond a faptului că în ceea ce privește suma de 50.000 euro împrumutată de la numitul B., încasarea prețului nu a fost o constatare personală a notarului. și că declarația nu probează prin ea însăși acordarea împrumutului și predarea acestei sume de bani, este nelegală.

Susține recurentul-reclamant că deși instanța de fond a avut în vedere atât înscrisurile depuse în probațiune cât și declarațiile martorilor C. și D. care au confirmat atât încasare sumei de 50.000 euro cu titlu de împrumut de către recurent cât și a sumei de 3.500 euro cu titlu de împrumut primita de la martorul D. care confirma și faptul ca recurentul și soția acestuia au fost spriiiniți financiar, pe parcursul anilor, de către părinții acestora care aveau o situație financiara îndestulătoare.

În condițiile în care instanța de fond ar fi apreciat asupra existentei unui dubiu în ceea ce privește realitatea celor reținute de către comisia de cercetare a averilor, avea posibilitatea de a pune în discuția contradictorie a părților necesitatea readministrării unor probe, în mod nemijlocit, și nu să emită supoziții nesusținute de materialul probator existenta la dosarul cauzei. Aceasta cu atât mai mult cu cat prin încheierea de ședință din data de 17.11.2022, instanța de fond ta a respins cererile de probatorii formulate de către recurent.

Pe fondul cererii de chemare în judecată recurentul-pârât a relauat apărările formulate în fața instanței de fond.

Intimata-reclamantă Agenția Națională de Integritate și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice au formulat întâmpinari prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală reluând și susținerile formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

La data de 22.02.2011, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Agenția Națională de Integritate a declanșat din oficiu în lucrarea nr. 16352/A/ll/22.02.2011, evaluarea respectării declarării averii de către A., fost funcționar public (inspector vamal) în cadrul Direcției Regionale Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, jud. Timiș.

În urma activității de evaluare s-a întocmit Raportul de evaluare nr. x/18.04.2018 prin care s-a constatat existența unui conflict de interese pentru care însă a intervenit prescripția raspunderii administrative. Prin același raport s-a dispus sesizarea Parchetului în vederea verificării săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen.

Prin Ordonanța nr. 3/20.12 2018, Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a clasat cauza, reținând că nu poate fi identificată existenta unei diferențe semnificative între modificările intervenite în averea persoanei cercetate A. și veniturile realizate în aceeași perioadă, conform art. 18 din Legea nr. 176/2010

Agenția Națională de Integritate a formulat plângere prealabilă împotriva Ordonanței nr. 3/20.12.2018 plângere pe care Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a respins-o ca inadmisibilă.

Ulterior, ANI a formulat cerere în anularea Ordonanței nr. 3/20.03.2018 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara ce a fost admisă de Curtea de Apel Tmișoara cu consecința trimiterii cauzei la Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru verificări suplimentare.

2.2. Considerentele instanței de recurs

2.2.1. Motivul de recurs referitor la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

Înalta Curte constată că se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., aspectele invocate de recurent referitoare la încălcarea principiului contradictorialității și al egalității armelor prin omiterea punerii în discuția părților a aspectelor referitoare la prezumția instanței de fond referitoare la existenta dubiului privind caracterul licit al diferențelor constatate. Restul criticilor se încadrează în motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la această critică, instanța supremă constată caracterul nefondat al acesteia, existența dubiului cu privire la caracterul real al împrumuturilor făcute de reclamant fiind dedusă de instanța de fond din întreg probatoriul administrat în cauză. Nu se poate reține că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și al egalității armelor atâta vreme cât părțile și-au expus pe larg punctele de vedere cu privire la proveniența sumelor în cauză.

2.2.2. Motivul de recurs referitor la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin recursul formulat, recurentul critică soluția instanței de fond privind excepțiile invocate, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii și excepția tardivității formulării plângerii prealabile împotriva ordonanței de clasare.

Contrar susținerilor recurentului-pârât Înalta Curte apreciază ca instanța de fond a dat o interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Actele Comisiei de Verificare a Averilor emise în urma efectuării activităților specifice sunt acte juridice administrative în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice.

Faptul că, în ce privește ordonanțele de clasare, Legea nr. 115/1996 nu cuprinde o prevedere expresă privind posibilitatea de contestare, nu poate fi interpretat în sensul ca aceasta are un caracter definitiv întrucât intervin dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ.

În ce privește excepția tardivității formulării plângerii prealabile, instanța de fond a soluționat-o în raport de înscrisurile depuse de reclamantă, certificate pentru conformitate cu înscrisurile originale, din care a reieșit că Ordonanța nr. 3/20.12.2018 a fost comunicată acesteia la data de 23.03.2022.

Atât plângerea cât și acțiunea în anulare a Ordonanței nr. 3/20.12.2018 au fost formulate în termenele prevăzute de lege. Plângerea prealabilă fiind formulată la data de 31.03.2022, în mod corect, instanța de fond a respins excepția tardivității formulării plângerii prealabile.

Nu este întemeiată nici critica recurentului potrivit căreia instanța de fond a preluat de o manieră necritică aspectele reținute de Agenția Națională de Integritate, fără arătarea motivelor pentru care sunt înlăturate criticile formulate recurent. Înalta Curte constată că sentința recurată este în mod amplu motivată, instanța de fond arătând pe larg motivele pentru care apreciază că există dubii în ceea ce privește cele consemnate în înscrisul sub semnătură privată din 01.06.2008, declarațiile notariale date de numiții B. și E., respectiv F. și declarația de avere a persoanei cercetată, motiv pentru care consideră că era necesară administrarea, de către Comisia de Verificare a Averilor, a unei expertize contabile care să evidențieze cuantumul cheltuielilor gospodăriei în perioada evaluată, respectiv cuantumul rezultat al veniturilor pârâtului și al soției acestuia, ca urmare a diminuării veniturilor cu valoarea medie totală a cheltuielilor pârâtului și a familiei sale.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 20 octombrie 2022 și a sentinței civile nr. 52 din data de 09.02.2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 20 octombrie 2022 și a sentinței civile nr. 52 din data de 09.02.2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.