ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1188/2023

Cadrul procesual Prin Raportul de evaluare emis sub nr. x/21.05.2012 de Agenția Națională de Integritate și înregistrat la Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2012, Comisia a fost sesizată cu faptul că persoana cercetată a dobândit împreună cu familia o avere ce depășește veniturile realizate. Prin Ordonanța nr. 2/11.06.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996, a dispus clasarea cauzei. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2014, la data de 07 februarie 2014, reclamanta Agenția Națională de Integritate, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, A. și B., anularea Ordonanței nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare, privind persoana evaluată A..

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 502 din data de 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Integritate prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, în urma rejudecării cauzei, anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de Verificare a Averilor cu consecința confiscării diferenței constatate între averea dobândită și veniturile realizate de către domnul A.. În drept, recurenta-reclamantă a criticat sentința atacată invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii nr. 115/1996 având în vedere că există indicii în sensul că dobândirea unei părți din averea persoanei evaluate nu are caracter justificat; - sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, între modificările intervenite în avere în perioada 2000 - 2011 și veniturile realizate în aceeași perioadă existând diferențe semnificative în sensul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010; - instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii nr. 115/1996 și ale Legii nr. 176/2010 deoarece inspectorul de integritate nu este ținut să probeze caracterul ilicit al părții de avere dobândite și trebuie doar să demonstreze că veniturile licite ale persoanei evaluate sunt mai mici decât cheltuielile efectuate de aceasta în perioada evaluată; - instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1169 și art. 1191 C. civ. (1864) în ceea ce privește sumele de bani deținute de către persoana evaluată anterior perioadei evaluate sau primite în această perioadă.

Apărările formulate Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a mai susținut că recurenta nu explică în ce măsură instanța de fond a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale și se limitează la o interpretare proprie a materialului probator existent la dosarul cauzei. Intimata a mai susținut că nu se poate reține o diferență semnificativă între averea dobândită împreună cu persoana evaluată A. și nivelul veniturilor realizate în timpul căsătoriei, astfel încât averea dobândită este justificată . Recurenta reclamantă Agenția Națională de Integritate a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de către intimata B. și a reiterat susținerile din cererea de recurs. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă Agenția Națională de Integritate este fondat, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici: " (…) Art. 10 3 . Cei citați în fața comisiei de cercetare vor fi ascultați pe rând și vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în fața comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare și, dacă consideră necesar, poate depune o declarație în care va arăta veniturile realizate și modul de dobândire a averii. Art. 10 4 . Comisia de cercetare hotărăște cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunțând o ordonanță motivată, prin care poate dispune: a) trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat; b) clasarea cauzei, când constată că proveniența bunurilor este justificată; c) suspendarea controlului și trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni(…) ". În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative: " (…) Art.

(1) Scopul Agenției este asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenția poate dezvolta relații de colaborare prin încheierea de protocoale cu entități din țară sau din străinătate. (2) Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenției se desfășoară cu privire la situația averii existente pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice, a conflictelor de interese și a incompatibilităților persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispozițiile actelor normative în vigoare. (3) Principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independență operațională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii. (…) Art. 17. (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor și informațiilor existente la dispoziția inspectorului de integritate, diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmește un raport de evaluare. (2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare. (3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins: a) partea descriptivă a situației de fapt; b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat; c) evaluarea eventualelor diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18; d) concluzii. (4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor fiscale, celor de urmărire penală și celor disciplinare, precum și comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege. În cadrul organelor fiscale și de urmărire penală se desemnează persoane responsabile pentru relația cu Agenția, care asigură declanșarea de urgență și cu precădere a procedurilor specifice în cadrul acestora. (5) În cazul în care inspectorul de integritate consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute la alin. (1), întocmește un raport de evaluare în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul procedurii. Acest raport poate cuprinde, dacă este cazul, mențiuni privind erorile constatate în ceea ce privește întocmirea necorespunzătoare a declarațiilor de avere și sugestii de îndreptare. (6) Persoana a cărei declarație de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, este considerată incompatibilă. (7) Dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător. Art. 18. Prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă (...) ". În conformitate cu dispozițiile C. civ. (1864), în vigoare până la data de 14.02.2013: " (…) Art. 1169. Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie sa o dovedească. (…) Art. 1191. Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 RON, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată (...) ". În baza dispozițiilor art. 44 alin. (8) din Constituția României și art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, averea dobândită licit nu poate fi confiscată iar caracterul licit al dobândirii se prezumă. În consecință, în favoarea oricărei persoane operează o prezumție relativă (iuris tantum) privind caracterul licit al averii dobândite, prezumție care poate fi răsturnată în situația în care Agenția Națională de Integritate face dovada că modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice sunt superioare veniturilor realizate în aceeași perioadă. În sesizarea adresată pârâtei Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, recurenta-reclamantă a susținut că, în perioada 2000 – 2011, persoana evaluată A. și familia acesteia a realizat venituri în cuantum de 287.123,93 RON, în timp ce averea dobândită și cheltuielile efectuate au fost în cuantum de 628.775,22 RON, rezultând o diferență de 341.651,29 RON, respectiv echivalentul sumei de 76.091,60 euro. Prin ordonanța nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus clasarea sesizării în baza dispozițiilor art. 10 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996. Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a reținut că nu există o diferență semnificativă, în sensul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, între obținute de persoana evaluată și familia acesteia în perioada de referință și averea dobândită în aceeași perioadă. Comisia de cercetare a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea contabilitate întocmit de expertul C. în care s-a reținut că, în perioada 2000 – 2011, persoana evaluată și familia acestuia a realizat venituri în cuantum de 450.176,33 RON, în timp ce averea dobândită și cheltuielile efectuate au fost în cuantum de 537.664,78 RON, rezultând o diferență de 87.488,45 RON, respectiv echivalentul sumei de 9.547,06 euro. Instanța de fond a reținut, în baza acestui raport de expertiză, că averea dobândită de persoana evaluată și familia sa în perioada de referință a fost mai mare cu suma de 9.547,06 euro decât veniturile realizate în aceeași perioadă, diferență inferioară plafonului de 10.000 euro prevăzut de art. 18 din Legea nr. 176/2010, motiv pentru care este justificată clasarea sesizării. Din interpretarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 și art. 10 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996 rezultă că, în situația în care Comisia de cercetare a averilor constată că există indicii în sensul că dobândirea unei cote-părți din averea persoanei evaluate sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, această comisie este obligată să dispună trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, cu condiția ca diferența între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă să fie mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume. Înalta Curte reține că, în cauza dedusă judecății, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale anterior menționate. În acord cu susținerile recurentei, Înalta Curte constată că veniturile reținute în concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea contabilitate întocmit de expertul C. cuprind sume donate persoanei evaluate și soției acesteia de diferite persoane, astfel: - suma de 60.000 mărci germane donată soției persoanei evaluate de către mama sa în anul 1998; - suma de 10.000 euro donată soției persoanei evaluate de către tatăl său în anul 2007; - suma de 8.000 euro dar primit la botezul fiului persoanei evaluate în anul 2007; - suma de 3.800 euro depusă în conturile bancare ale persoanei evaluate de către diferite persoane fizice în anul 2008; - suma de 10.170 euro depusă în conturile bancare ale persoanei evaluate de către diferite persoane fizice în anul 2009; - suma de 5.161 euro depusă în conturile bancare ale persoanei evaluate de către diferite persoane fizice în anul 2010. Înalta Curte reține că persoana evaluată nu a prezentat înscrisuri privind sumele primite ca donație, deși dovada unui act juridic nu se poate face decât cu înscrisuri, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 1191 C. civ. (1864). Este adevărat că dispozițiile art. 1197 și art. 1198 C. civ. (1864) instituie excepții de la această regulă, dar persoana evaluată nu a adus dovezi privind incidența acestor dispoziții legale. În ceea ce privește sumele depuse în conturile bancare ale persoanei evaluate de către diferite persoane fizice, persoana evaluată nu a făcut dovada titlului cu care au fost făcute aceste depuneri, deși îi revenea sarcina probei în baza dispozițiile art. 1169 C. civ. (1864). Este adevărat că persoana evaluată nu avea obligația de a menționa în declarația de avere sumele deținute în numerar, dar avea obligația de a declara donațiile primite, inclusiv darurile manuale, darurile de nuntă și darurile de botez, dacă valoarea individuală a acestora depășește 500 euro sau echivalentul în RON al acestei sume, astfel cum rezultă din prevederile Anexei nr. 1 la Legea nr. 176/2010. În consecință, contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că există indicii în sensul că dobândirea unei părți din averea persoanei evaluate nu are caracter justificat, astfel încât va reține nelegalitatea ordonanței nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind averea domnului A. și, în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va anula acest act administrativ. Referitor la cererea recurentei-reclamante privind confiscarea diferenței constatate între averea dobândită și veniturile realizate de către domnul A. și familia acestuia, diferență în sumă de 341.651,29 RON, echivalentul sumei de 76.091,60 euro, Înalta Curte reține că pârâta Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu poate dispune decât una dintre soluțiile prevăzute de art. 10 4 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, neavând posibilitatea de a dispune confiscarea bunurilor sau a contravalorii acestora. În consecință, Înalta Curte va dispune, în baza dispozițiilor art. 10 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Timișoara în vederea stabilirii caracterului justificat al dobândirii bunurilor în perioada supusă verificării. 2. Pentru aceste considerente, reținând că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtă, va casa sentința atacată. Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma rejudecării cauzei, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 10 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, va admite acțiunea formulată de reclamantă, va anula ordonanța nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind averea domnului A. și va obliga această comisie să emită ordonanța de sesizare a Curții de Apel Timișoara, pentru motivele prevăzute la pct. 1 din considerente.