ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7196/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7196/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 9960/1/2011, ulterior precizată, revizuentul A.N.V. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 58 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., că fiind potrivnică Sentinței civile nr. 542/2000, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în Dosarul nr. 35/2000. De asemenea, s-a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2718 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalului Suceava în Dosarul nr. 217/277/2006, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca fiind potrivnică Sentinței civile nr. 542/2000, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Fălticeni.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat, în esență, că prin Sentința civilă nr. 542/2000 a Judecătoriei Fălticeni a dovedit cu acte dreptul de proprietate al autorului său asupra suprafeței de 0,1 ha, teren arabil situat în intravilanul comunei Dolhasca, însă deciziile a căror revizuire o solicită sunt contradictorii acestei hotărârii, întrucât prin acestea s-a invocat înstrăinarea valabilă a aceluiași teren pe care autorul său ar fi făcut-o în favoarea C.A.P. Dolhasca, în anul 1962. De asemenea, revizuentul a arătat că este fiul lui A.V. În ședința publică din 22 noiembrie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepțiile tardivității cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 58 din 20 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, față de prevederile art. 324 alin. (1) C. proc.
civ. și a necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 2718 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepții întemeiate pentru următoarele considerente. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: „în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri”.
În speță, este incidentă a doua ipoteză prevăzută de acest text de lege, potrivit căreia termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire se socotește de la comunicarea hotărârii definitive, respectiv a Deciziei nr. 58 din 20 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, către autorul revizuentului, A.V., la 13 decembrie 2002, care a exercitat și calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, soluționată prin Decizia civilă nr. 4982/2003 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, și s-a împlinit la 13 ianuarie 2003, potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 58/2002, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, la 15 decembrie 2011, față de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ. este tardivă, urmând a fi respinsă în consecință. În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa cererea de revizuire a Deciziei nr. 2718 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, în temeiul art. 322 alin. (7) C. proc. civ., ca fiind potrivnică Sentinței civile nr. 542/2000, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Fălticeni, se constată că este întemeiată, pentru cele ce succed: Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ. „În cazul art. 322 alin. (7), cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanță sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre”. În speță, hotărârile pretins a fi potrivnice sunt pronunțate de două instanțe aflate în aceeași circumscripție judecătorească, Tribunalul Suceava și Judecătoria Fălticeni, situație în care competența materială de soluționare a cererii de revizuire revine instanței mai mare în grad față de acestea, respectiv Curții de Apel Suceava. Pentru considerentele expuse, instanța va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 58 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. și va declina judecata cererii de revizuire a Deciziei nr. 2718 din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secția civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 58 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, formulată de revizuentul A.N.V., în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Declină judecata cererii de revizuire a Deciziei nr. 2718 din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secția civilă, formulată de același revizuent, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AS
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.