ÎCCJ, Decizia nr. 36/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

- respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de A. (anterior denumită B.) privind acordarea unui remediu efectiv.

- respingea, ca nefondată, a cererii formulate de apelantul - intimat - inculpat C. privind restrângerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză față de acesta.

- în baza art. 250

2

C. proc. pen., s-au menținut:

- măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 01.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.03.2016, nr. 634/P/2015 din 09.03.2016, nr. 634/P/2015 din 02.06.2016, nr. 634/P/2015 din 06.06.2016, nr. 634/P/2015 din 15.06.2016 si nr. 634/P/2015 din 16.06.2016 asupra sumelor de bani și bunurilor indisponibilizate, aparținând apelanților - intimați - inculpați C., D., E., martorilor F., G., H., I. și numitei J., astfel cum au fost menținute prin sentința penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017;

- măsura sechestrului asigurător dispusă prin sentința penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017 asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale apelanților - intimați - inculpați C., D., E., K., L., M., N., O., P. și Q..

Procedând conform art. 250

2

din C. proc. pen., la verificarea subzistenței temeiurilor care au determinat menținerea, prin sentința apelată, a măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale, cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților D., C. și E. trimiși în judecată în prezenta cauză, martorilor F., G., I. și H., precum și numitei J., respectiv instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților C., D., E., K., L., M., N., O., P. și Q., până la concurența sumelor la care au fost obligați față de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, Înalta Curte, secția penală a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii.

Sub acest aspect, instanța a avut în vedere natura acuzațiilor pentru care au fost trimiși în judecată cei 10 inculpați (infracțiuni de corupție și spălare de bani), natura bunurilor sechestrate (bani și bunuri imobile, ce pot fi ușor sustrase de la urmărire ori înstrăinate, în lipsa indisponibilizării lor), stadiul procesual al cauzei, condiții în care, pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., s-a constatat că se impune menținerea, în continuare, a măsurilor asigurătorii a sechestrului și popririi asiguratorii, ale căror temeiuri subzistă, fiind, de asemenea, proporționale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, fără a exista motive pertinente care să justifice restrângerea și, cu atât mai puțin, ridicarea acestora.

Totodată, instanța de apel a reținut că aceleași argumente referitoare la subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii sunt valabile și în ceea ce îi privește pe martorii F., G., I., H. și numita J., asupra bunurilor cărora au fost instituite sechestrul și poprirea asiguratorie prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției.

S-a arătat că aceste măsuri asigurătorii a fost dispuse în vederea confiscării speciale prevăzute de art. 112 lit. e) din C. pen., fiind vorba de bunuri dobândite prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală, iar prin raportare la dispozițiile art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., care permit luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale asupra bunurilor altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, în condițiile concrete din cauză, s-a constatat că menținerea măsurii asigurătorii asupra bunurilor aflate în proprietatea altor persoane este legală și proporțională prin raportare la natura și cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracțiunilor de corupție.

Totodată, în cuprinsul încheierii contestate, s-a arătat că împrejurările invocate de către apărarea persoanei interesate J., respectiv faptul că nu a fost cercetată în prezentul dosar și nu i-a fost comunicată nicio ordonanță privind confiscarea extinsă, sunt neîntemeiate, în condițiile în care, fiind acționar majoritar al R., prin procesele-verbale nr. x/P/2015 din 01.02.2016 și nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 i-au fost aduse la cunoștință și comunicate măsurile dispuse prin ordonanțele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, respectiv nr. 634/P/2015 din 03.03.2016.

Totodată, s-a reținut că sunt întrunite cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție care impune existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino).

În ceea ce privește criticile formulate de inculpații D., N. și M. referitoare la faptul că instanța de fond a soluționat acțiunea civilă prin aplicarea, în paralel, atât a prevederilor art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. referitoare la repunerea părților în situația anterioară, cât și prin obligarea autorilor faptului ilicit cauzator de prejudiciu la plata, în solidar, a sumei de bani care a constituit titlu de despăgubire, în condițiile în care, repunerea părților în situația anterioară nu va fi posibilă, Înalta Curte, secția penală a constatat că acestea excedează obiectului analizei de față, constituind veritabile critici cu privire la fondul apelului.

În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul C. de restrângere a măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra bunurilor sale imobile, Înalta Curte, secția penală a constatat că aceasta este nefondată.

S-a apreciat că susținerile inculpatului C., în sensul că valoarea bunurilor imobile indisponibilizate ar fi superioară presupusului prejudiciu reținut în cauză (aspect ce ar rezulta din raportul de evaluare obținut în urma unei expertize extrajudiciare), sunt doar o apreciere subiectivă a părții, valorile indicate neputând fi stabilite cu titlu cert, existând posibilitatea unor fluctuații în timp, rezultatul evaluării de la acest moment fiind distinct de cel care va fi stabilit la momentul soluționării definitive a cauzei.

În ceea ce privește cererea formulată de A. (anterior denumită B.) privind acordarea unui remediu efectiv, Înalta Curte, secția penală a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că A. nu are calitatea de inculpată în cauză, interesul său în promovarea acestei cereri fiind generat de faptul că, prin acordarea unui credit persoanei juridice R. (societate înființată de soții C. și J.) în scopul achiziționării unui imobil situat în Franța, întabulat sub nr. x, în valoare de 3.200.000 euro (garantat printr-un privilegiu al creditorului constituit printr-o ipotecă convențională, asupra unui alt imobil aflat în proprietatea persoanei juridice R., situat pe teritoriul francez) ale cărui rate nu au mai fost achitate, urmărește constatarea dreptului său de a continua executarea silită independent de existența unui sechestru penal implementat de către autoritățile judiciare franceze, măsură asigurătorie ce a determinat suspendarea executării silite începută de bancă.

Analizând motivele invocate de A. în susținerea cererii formulate, instanța de apel a apreciat că toate aspectele menționate se circumscriu sferei unei acțiuni în constatare, ce poate fi invocată doar dacă partea nu poate solicita realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Or, în speță, continuarea executării silite nu se poate face decât după ridicarea sechestrului instituit asupra celor două bunuri imobile aparținând R., finalitatea urmărită prin formularea cererii, depășind sfera unei acțiuni în constatare.

Totodată, s-a reținut că Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii - invocată de către A. - nu este aplicabilă în speță deoarece vizează situația existenței unei executări silite începute și care nu a fost suspendată ca urmare a implementării sechestrului penal de către autoritățile judiciare din statul în care se află imobilul ce face obiectul măsurii asigurătorii.

Împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, au formulat contestație apelantul inculpat C., apelanta persoană interesată R., persoanele interesate J. și A.., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2022, sub nr. x/2022, primul termen de judecată fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 21 martie 2022, termen la care au avut loc dezbaterile, susținerile părților, respectiv ale reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 31 martie 2022.

Prin contestația formulată de către apelantul inculpat C., în temeiul dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., s-a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii, în principal, menținând în ființă doar sechestrul asigurător asupra celor două imobile din Franța, iar în subsidiar, menținând doar măsurile care se aflau în ființă la debutul fazei de judecată.

În susținerea contestației formulate, s-a arătat că organele de urmărire penală au reținut că prin faptele cercetate s-ar fi produs un prejudiciu părții civile - statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor - în cuantum total de 7.715.000 euro, echivalentul a 32.838.126 RON, iar corelativ s-ar fi obținut foloase patrimoniale necuvenite în cuantum total de 32.209.990,76 RON de către inculpatul C., prin intermediul societății S. și de către martorii T., G., F., U., H. și I.. În concret, inculpatul C. a valorificat 75% din drepturile litigioase, în timp ce martorii indicați au valorificat restul de 25%.

Prin criticile formulate, s-a arătat că, în cauză, nu se poate reține existența unei proporționalități a măsurilor asigurătorii, apreciind că organele de urmărire penală au reținut un prejudiciu de 7.715.000 Euro, în timp ce doar măsurile asigurătorii referitoare la inculpatul C., aflate în ființă pe parcursul judecății în fond, acopereau o valoare de peste 9.650.000 Euro, iar ulterior, măsurile asigurătorii au fost extinse la toate bunurile sale mobile și imobile, ceea ce reprezintă o sarcină vădit excesivă, lipsită orice element de proporționalitate.

În egală măsură, s-a susținut că garantarea recuperării celor 7.715.000 Euro nu este necesară exclusiv de la inculpatul C., în condițiile în care acesta a beneficiat doar de 75% din valoarea despăgubirilor, în timp ce de restul de 25% au beneficiat alte persoane, în privința cărora au fost instituite măsuri asigurătorii apte să garanteze recuperarea pretinsului prejudiciul.

Prin raportare la cuantumul de 75% din prejudiciu, această sumă este garantată integral de măsurile asigurătorii care vizează cele două imobile din Franța, nemaifiind necesare alte măsuri asigurătorii.

S-a arătat că este criticabilă susținerea instanței referitoare la caracterul subiectiv al evaluării imobilului din str. x, realizată prin raportul de evaluare obținut în urma unei expertize extrajudiciare, deoarece valoarea acestui imobil a fost apreciată de un evaluator independent, iar nu de către parte sau de un nespecialist, iar valoarea este credibilă, propunându-se o valoare de referință de 2.900.000 euro la data de 25.10.2021. Concluzii similare vizează imobilele din Franța, a căror valoare este chiar mai stabilă.

Prin contestația formulată de persoana interesată J., s-a solicitat, în baza art. 250

2

din C. proc. pen., ridicarea măsurilor asigurătorii.

S-a arătat că, prin raportare la temeiul de drept reținut de instanța de fond, respectiv art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., în prezenta cauză, confiscarea vreunei sume de bani de la C. sau J. este exclusă ab initio, dat fiind că atât timp cât acțiunea civilă privește o sumă de bani superioară celei ipotetic confiscabile, nu pot rămâne sume care să nu servească la despăgubirea părții civile.

S-a susținut că persoanei interesate J. nu i se impută comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, astfel încât acesteia nu îi pot fi aplicate sancțiuni de drept penal, apreciindu-se chiar și în literatura de specialitate că măsura de siguranță a confiscării speciale este o sancțiune de drept penal.

În cazul confiscării speciale care are și caracterul unei sancțiuni de drept penal, nu operează regula solidarității care funcționează în cadrul acțiunii civile, astfel că persoana interesată J. nu poate fi chemată să răspundă pecuniar pentru chestiunile care țin de confiscarea specială.

Prin contestația formulată de apelanta persoana interesată R., s-a solicitat, în principal, ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra celor două imobile din Franța, aparținând R., iar, în subsidiar, restrângerea măsurii sechestrului asigurător dispus până la concurența sumei de 1,7 milioane euro, cuantumul supraevaluării terenului aferent deciziei de despăgubire nr. x/26.05.2011.

S-a susținut, în esență, că în cadrul încheierii din data de 20 ianuarie 2022, instanța nu a făcut referire în mod individual la situația acestei societății și nu s-a pronunțat asupra măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor imobile aparținând persoanei juridice R., din dispozitivul încheierii lipsind această persoana interesată.

S-a apreciat că R. este privată de dreptul de a participa în nume propriu în cadrul procesului penal, cu drepturi și obligații personale și nu are parte de o cale de atac efectivă și dreptul la un proces echitabil, deși se recunoaște faptul că este o persoană juridică afectată de măsurile asigurătorii.

S-a apreciat că nu este întrunită condiția unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate (ingerința asupra dreptului de proprietate) și obiectivul urmărit, iar în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii aferente unor bunuri imobile aparținând direct sau indirect apelantului inculpat C. evaluate la valoarea totală de 9,6 milioane euro.

Prin contestația formulată de persoana interesată A.., s-a solicitat admiterea contestației și desființarea încheierii din 20 ianuarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017 și, în consecință, admiterea cererii de acordare a unui remediu efectiv.

Prin criticile formulate, s-a arătat că instanța de fond a ignorat faptul că băncii îi este garantat dreptul la un remediu efectiv potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât raportat la garanțiile oferite de Convenție, cererea este admisibilă.

În susținerea contestației, au fost invocate argumente în sensul că banca are un drept făcut opozabil înaintea dispunerii sechestrului de către autoritățile penale române, iar sechestrul astfel dispus vatămă interesele contestatoarei întrucât a fost recunoscut și implementat de autoritățile judiciare franceze, împiedicând desfășurarea executării silite începute în Franța, în temeiul dreptului de ipotecă, iar procedurile puse la dispoziție de dreptul francez au fost epuizate, iar instanțele franceze au decis definitiv că instanțele române sunt cele cărora le revine competența de a se pronunța asupra întinderii efectelor sechestrului.

S-a susținut că instanța nu a instituit un cadru jurisdicțional potrivit exigențelor CEDO, limitându-se la respingerea cererii ca inadmisibilă, deși în cazul de față în care există un element de extraneitate constând în faptul că bunurile sechestrate se află în afara României, instanța era obligată să își manifeste rolul activ și să confere băncii un remediu care să echivaleze cu situația unui creditor român în aceeași poziție, care nu are nevoie de mijlocirea instanței.

Examinând contestația formulată de apelantul inculpat C., prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în majoritate, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., apreciază contestația fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit art. 249 din C. proc. pen.:

(1) "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora."

Potrivit dispozițiilor legale, legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport de particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, părții responsabile civilmente sau a altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Curtea Constituțională a arătat că "sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă." (Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015).

Prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016), Curtea Constituțională a reținut că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Din perspectiva dispozițiilor art. 249 din C. proc. pen., se constată că, în general, luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Însă, există situații în care dispunerea măsurilor asigurătorii are caracter obligatoriu, în considerarea naturii faptelor comise sau consecințelor acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi, sens în care sunt, cu titlu de exemplu, prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Totodată, din perspectiva principiilor rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Verificând actele și lucrările dosarului, din prisma criticilor formulate, dar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, se constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, în temeiul art. 249 C. proc. pen., art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 32 și 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunului imobil - tip casă, aflat în proprietatea inculpatului C., prin intermediul R., companie deținută împreună cu soția sa, J., situat în Franța, înregistrat cu numărul cadastral x, până la concurența sumei de 5.066.300 euro.

S-a reținut că, în cauză, sunt indicii temeinice în sensul comiterii faptelor penale pentru care inculpatul C. este cercetat și că, pentru a evita înstrăinarea și sustragerea de la urmărire a imobilului anterior menționat, în vederea confiscării speciale, se impune instituirea măsurii sechestrului asigurător.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016, în dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanță din Draguignan - Franța, prin aplicarea prevederilor Deciziei - cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-a pus în aplicare dispoziția de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilului anterior identificat.

Ulterior, prin ordonanța nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, în temeiul art. 32 și 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 249 din C. proc. pen., în vederea confiscării speciale, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunului imobil - casă de locuit și teren, situat în Franța, înregistrat cu numărul cadastral x, achiziționat la data de 05.06.2014, cu suma de 3.200.000 euro, până la concurența sumei de 5.066.300 euro.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016, din dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanță din Draguignan - Franța, prin aplicarea prevederilor Deciziei-cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-a pus în aplicare dispoziția de instituire a sechestrului asigurator asupra acestui imobil.

De asemenea, prin ordonanța nr. 634/P/2015 din 09.03.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, reținându-se că există indicii cu privire la săvârșirea faptelor pentru care este cercetat inculpatul C., iar valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiunile comise este mare, în vederea garantării recuperării acestuia, în temeiul art. 249 din C. proc. pen. și art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurența sumei de 7.875.000 euro, asupra următoarelor bunuri imobile:

- imobilul situat în București, strada x nr. 1, nr. cadastral x, intabulat în Cartea funciară nr. x, compus din teren în suprafață de 612 mp (609 mp din măsurătorile cadastrale) și construcția edificată pe acesta, înscrisă provizoriu în cartea funciară, având o suprafață construită la sol de 403 mp și o suprafață construită desfășurată de 1.376,50 mp, cod unitate individuală x

- imobilul situat în București, strada x nr. 17A, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x, compus din teren în suprafață de 358,24 mp, din care 240,73 mp teren ocupat de construcții și construcțiile edificate pe acesta, respectiv locuință cu o suprafață construită la sol 220,72 mp, magazie cu o suprafață construită la sol de 2,66 mp, magazie cu o suprafață construită la sol de 6,26 mp, magazie cu o suprafață construită la sol de 3,00 mp, wc cu o suprafață construită la sol de 2,51 mp și magazie cu o suprafață construită la sol de 5,58 mp, ambele în valoare de 2.300.000 euro.

Ulterior, prin sentința penală nr. 232 din 27.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor și, în temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a anulat decizia nr. x/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea societății S., în cotă de 75%, a lui U., în cotă de 15% și a lui H., în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 RON, dar și titlurile de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis în favoarea societății S., nr. 1927/16.06.2011 emis în favoarea martorului U. și nr. 1928/16.06.2011 emis în favoarea martorului H..

A repus părțile în situația anterioară și a dispus restituirea sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor, de către inculpatul C., beneficiar real al societății S. - 27.932.625 RON, martorul H. - 931.087,50 RON, martorul T. - 1.117.305 RON, martorul F. - 1.675.957,50 RON, martorul U. - 174.299,58 RON, martorul G. - 2.706.112,71 RON și martorul I. - 2.706.112,71 RON.

În baza art. 25 din C. proc. pen., au fost obligați, în solidar, inculpații D., K., L., M., N., O., P., Q., C. și E., la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor a sumei de 7.715.000 euro echivalent RON la data plății, în măsura în care pretențiile părții civile nu sunt acoperite prin repunerea părților în situația anterioară și restituirea sumei aferente deciziei nr. x/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulată conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

Au fost menținute măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 01.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.03.2016, nr. 634/P/2015 din 09.03.2016, nr. 634/P/2015 din 02.06.2016, nr. 634/P/2015 din 06.06.2016, nr. 634/P/2015 din 15.06.2016 și nr. 634/P/2015 din 16.06.2016 asupra sumelor de bani și bunurilor indisponibilizate, aparținând inculpaților C., D., E., martorilor H., F., I. și G. și numitei J., până la concurența sumelor la care au fost obligați față de partea civilă, la care a fost adăugat cuantumul sumelor confiscate și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților C., D., E., K., L., M., N., O., P. și Q., până la concurența obligațiilor față de partea civilă, la care au fost adăugate și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

Prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii este facultativă însă, așa cum s-a arătat anterior, prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

O astfel de situație derogatorie de la regula anterior menționată, se regăsește în cuprinsul legilor penale speciale care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurilor asigurătorii.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului (art. 50 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative) și art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în aceste legi, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Prin raportare la dispoziții legale anterior menționate, se constată că acestea sunt incidente în prezenta cauză, întrucât inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 și Legea nr. 656/2002.

În condițiile în care dispozițiile art. 32 din Legea nr. 656/2002 și ale art. 20 din Legea nr. 78/2000 au caracter special și derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că instanța nu poate aprecia asupra condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge din lege.

În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548 din 26 septembrie 2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate.

În acest sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă."

Analiza existenței justului echilibru între cerințele interesului general și cerința de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează și din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaților și a autorităților judiciare, dar și a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Din această perspectivă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține natura acuzației pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen., dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cuantumul semnificativ al eventualului prejudiciu, complexitatea cauzei, etapa procesuală în care se află cauza, respectiv faza apelului.

Pentru a menține măsurile asigurătorii, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, dispoziția de condamnare a inculpatului C. pentru comiterea infracțiunilor anterior indicate, iar pe de altă parte, a avut în vedere soluția de admitere a acțiunii civile formulate de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor, având drept consecință repunerea părților în situația anterioară și dispunerea restituirii sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor, din care suma de 27.932.625 RON de către inculpatul C., beneficiar real al societății S.. Totodată, inculpatul C. a fost obligat în solidar cu ceilalți inculpați, la plata către partea civilă a sumei de 7.715.000 euro echivalent RON la data plății, în măsura în care pretențiile părții civile nu sunt acoperite prin repunerea părților în situația anterioară și restituirea sumei.

Soluția instanței de fond, deși nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., în condițiile în care a fost pronunțată în urma administrării unui probatoriu amplu și a stat la baza menținerii măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, astfel cum au fost indicate anterior.

În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii, de aproximativ 6 ani, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că aceasta nu aduce atingere exigențelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei care a determinat administrarea unui probatoriu semnificativ.

Se constată că, prin încheierea din data de 20 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, s-a reținut contextul circumstanțial al luării măsurilor asigurătorii în cursul urmăririi penale, inculpatul C. și soția sa, J., fiind acționari ai companiei franceze R., înregistrată cu numărul x înființată la data de 20.06.2011, cu sediul social în Ramatuelle, C. deținând 5 acțiuni, iar J., 495 acțiuni.

Conform acuzației penale privind infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, bunul asupra căruia a fost instituită măsura sechestrului asigurător, se află doar formal în proprietatea unei terțe persoane, respectiv R., existând indicii temeinice că acesta provine din săvârșirea de infracțiuni și, în realitate, aparține inculpatului C..

Față de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale și menținute ulterior față de apelantul inculpat C., se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului și interesul personal al inculpatului.

Însă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că în ceea ce privește luarea, prin sentința penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale apelantului - inculpat C., reprezintă o sarcină excesivă pentru acesta și nu creează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului inculpatului de a se folosi de bunurilor sale.

Se constată că, prin hotărârea instanței de fond, măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C., s-a dispus în vederea acoperii pagubei și a cheltuielilor judiciare stabilite în procesul penal.

Din perspectiva proporționalității cu scopul urmărit, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, reține că, în cauză, luarea acestei măsuri asigurătorii nu este susținută de argumente care să conducă la concluzia necesității acesteia, tocmai prin raportare la valoarea bunurilor imobile asupra cărora s-a instituit, încă din cursul urmăririi penale, măsura asigurătorie a sechestrului.

Având în vedere finalitatea măsurilor asigurătorii, caracterul provizoriu al acestora, precum și interesele protejate, acestea fiind instituite de organul judiciar până la concurența valorii probabile a prejudiciului, se apreciază că, în cauză, nu se poate identifica o insuficiență valorică a măsurilor inițial instituite, astfel încât, prin luarea ulterior a măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C., este afectat echilibrul între interesul general al societății și interesul inculpatului, întrucât aceasta din urmă ar fi obligat să suporte o sarcină excesivă.

Examinând contestațiile promovate de persoanele interesate J. și A., precum și de apelanta persoană interesată R., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., le apreciază ca fiind nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

În continuarea argumentelor anterior prezentate în contextul analizării menținerii măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale, care sunt aplicabile și în cazul contestațiilor formulate de persoanele interesate J. și R., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin criticile formulate de contestatoarea persoană interesată J., aceasta a invocat neaplicarea, în situația sa, a sancțiunilor de drept penal, în concret a măsurii de siguranță a confiscării speciale.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că dispoziția legală din cuprinsul art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. permite luarea unei măsuri asigurătorii în vederea dispunerii confiscării asupra bunurilor aflate în proprietatea sau posesia unei alte persoane decât suspectul sau inculpatul.

Măsurile asigurătorii a fost dispuse în vederea confiscării speciale prevăzute de art. 112 lit. e) din C. pen., fiind vorba de bunuri dobândite prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală, iar prin raportare la dispozițiile art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., în condițiile concrete din cauză, se constată că menținerea măsurii asigurătorii asupra bunurilor aflate în proprietatea altor persoane este legală și proporțională, prin raportare la cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracțiunilor de corupție.

Scopul imediat al instituirii acestei măsuri asigurătorii cu caracter temporar, constă în maximizarea eficacității unei eventuale măsurii definitive ce ar putea fi dispusă la finalizarea procesului penal, prin evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor.

În acest context, scopul măsurilor este relevat și prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut, în cauza Gogitidze și alții împotriva Georgiei, pct. 105, că se poate spune că există standarde juridice europene și chiar universale care încurajează, în primul rând, confiscarea bunurilor legate de infracțiuni penale grave, cum ar fi corupția, spălarea de bani, infracțiunile legate de droguri etc., fără existența prealabilă a unei condamnări penale. Totodată, s-a constatat că se pot aplica măsuri de confiscare nu numai în cazul persoanelor direct suspectate de infracțiuni, ci și al terților cu drepturi de proprietate, fără a fi necesară bona fide, în vederea mascării rolului lor ilicit în acumularea averii în cauză.

De exemplu, în cazul în care confiscarea a fost impusă independent de o acuzație în materie penală împotriva unor terți, Curtea a oferit autorităților posibilitatea de a aplica măsuri de confiscare nu numai în cazul persoanelor acuzate direct de infracțiuni, ci și al membrilor familiilor acestora și al altor rude apropiate despre care se presupunea că dețineau și administrau bunurile dobândite fără just temei, în mod informal, în numele autorilor prezumtivi, sau care, din alte motive, nu beneficiau de statutul de bună-credință (Raimondo împotriva Italiei, pct. 30; Arcuri și alții împotriva Italiei).

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că măsurile asigurătorii sunt o consecință a săvârșirii unei fapte penale, iar până la dovedirea vinovăției în materie penală, "indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii" (Decizia Curții Constituționale nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 387 din 03 iunie 2015).

Prin contestația formulată de R. s-a susținut că acesta este privată, pe de o parte de dreptul de a participa în nume propriu în cadrul procesului penal, cu drepturi și obligații personale, iar pe de altă parte, nu are parte de o cale de atac efectivă și de dreptul la un proces echitabil, deși se recunoaște faptul că este o persoană juridică afectată de măsurile asigurătorii.

Se constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat că accesul liber la justiție este asigurat atunci când persoana interesată are dreptul de a se adresa cel puțin unei instanțe naționale independente, în vederea valorificării drepturilor sau intereselor sale legitime (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78), iar dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor garanții precum egalitatea armelor între acuzare și apărare, dreptul de a formula apărările necesare și dreptul de a beneficia de soluționarea cauzelor în cadrul unor proceduri caracterizate prin contradictorialitate (a se vedea Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010).

Astfel cum s-a arătat anterior, cu privire la cele două imobile situate în Franța, au fost instituite măsuri asigurătorii ale sechestrului, prin ordonanțele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 și nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției.

Inculpatul C. și soția sa, J., sunt acționari ai companiei franceze R., înregistrată cu numărul x înființată la data de 20.06.2011, cu sediul social în Ramatuelle.

Totodată, se reține că au fost comunicate actele referitoare la instituirea măsurilor asigurătorii:

Măsura dispusă prin ordonanța nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 s-a adus la cunoștința și i s-a comunicat inculpatului C., prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 28.01.2016, iar numitei J., soția inculpatului C., prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 01.02.2016.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 07.06.2016 s-a adus la cunoștința inculpatului C. și i s-a comunicat, în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 07.06.2016, prin intermediul avocatului ales, s-a adus la cunoștința numitei J. și i s-a comunicat în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 03.03.2016 s-a adus la cunoștința și i s-a comunicat inculpatului C. măsura dispusă prin ordonanța nr. 634/P/2015 din 03.03.2016.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 03.03.2016 s-a adus la cunoștința și i s-a comunicat numitei J., soția inculpatului C., măsura dispusă prin ordonanța nr. 634/P/2015 din 03.03.2016.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 07.06.2016 s-a adus la cunoștința inculpatului C. și i s-a comunicat, în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 07.06.2016, prin intermediul avocatului ales, s-a adus la cunoștința numitei J. și i s-a comunicat în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

În consecință, contestatoarea R. a avut posibilitatea rezonabilă și suficientă de a-și proteja interesele în mod corespunzător, prin invocarea caracterului eventual nelegal sau arbitrar al măsurilor asigurătorii dispuse, prin susținerea cauzei în fața unui judecător. Astfel, C. proc. pen. consacră posibilitatea persoanelor interesate de a interveni în cadrul procedurilor, prin intermediul dispozițiilor art. 250 din C. proc. pen., potrivit cărora împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia.

În continuare, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că R. a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 232 din data de 27 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, concretizând astfel posibilitatea de a interveni și a participa la procedură, în fața instanței de apel, respectiv Înalta Curte, secția penală.

Totodată, la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2022, când instanța de apel a pus în discuție subzistența temeiurilor care au determinat menținerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză, apelanta R. a fost reprezentată de apărător ales care a susținut concluzii argumentate pe aspectele de drept dezbătute.

În continuare, împotriva încheierii de ședință de la acea dată, prin care instanța a analizat și a dispus, din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., asupra măsurile asiguratorii instituite și ulterior menținute, inclusiv asupra bunurilor imobile situate în Franța, apelanta persoană interesată a exercitat calea de atac a contestației, ce face obiectul prezentei cauze.

În consecință, instanța apreciază că, în cauză, contestatoarea R. are posibilități rezonabile și suficiente de a-și proteja interesele în mod adecvat, în acord cu dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenție.

Totodată, astfel cum s-a arătat anterior, prin raportare la criteriile legale și la aspectele concrete al cauzei, care nu vor fi reluate, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale și menținute ulterior, inclusiv asupra celor două imobile din Franța, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului și protecția dreptului persoanei de a se folosi de bunurilor sale.

Pentru argumentele anterior prezentate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că, în cauză, nu se justifică ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra celor două imobile din Franța și nici restrângerea acestor măsuri până la concurența sumei de 1,7 milioane euro, cuantumul supraevaluării terenului aferent deciziei de despăgubire x/26.05.2011.

În ceea ce privește contestația formulată de A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se reține că în privința imobilelor din Franța, anterior identificate, au fost instituite măsuri asigurătorii ale sechestrului, prin ordonanțele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 și nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016, în dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanță din Draguignan - Franța, și prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016 din dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanță din Draguignan - Franța, prin aplicarea prevederilor Deciziei - cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-au pus în aplicare dispozițiile de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilelor anterior menționate.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că, din perspectiva Deciziei - cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003, ordinele de indisponibilizare emise de către autoritățile judiciare române au fost puse în executare de către autoritățile judiciare ale statului francez, pentru a se împiedica orice operațiune de distrugere, transformare, deplasare, transfer sau înstrăinare a acestora, autoritățile statului în care sunt situate imobilele fiind competente să stabilească măsurile aferente procedurilor de executare a acestor ordine.

Prin ambele ordine de aplicare a sechestrului imobiliar, s-a constatat că nicio persoană nu poate dispune în mod valabil de bunurile sechestrate în cadrul unei proceduri penale și, de la publicarea acestui sechestru asigurător penal la biroul de credite ipotecare competent, sechestrul asigur