ÎCCJ, Decizia nr. 261/2021

Asupra contestațiilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 6 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, în baza art. 2502 din C. proc. pen., a menținut măsurile asigurătorii dispuse în cauză (poprire și sechestru asigurător), astfel cum acestea au fost menținute prin sentința penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală pronunțată în dosarul nr. x/2014 cu privire la sumele de bani și celelalte bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., precum și măsurile asigurătorii instituite prin aceeași sentință asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpaților K., J., B., C., L., I., G., E..

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie șasiu x, uzufructuar inculpatul K., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria șasiu x, achiziționat în leasing de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011 .

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanțele nr. 46/D/P/2012 din datele de 19.09.2013, asupra bunurilor mobile și imobile și asupra conturilor bancare ale inculpatului Q. precum și măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria PICCJ-DIICOT cu chitanța nr. x din 15.10.2013, 4.500 EUR, depusă la casieria PICCJ-DIICOT cu chitanța nr. din 15.10.2013 și 4.500 RON, depusă la casieria PICCJ-DIICOT cu chitanța nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul R..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că, prin sentința penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală pronunțată în dosarul nr. x/2014, cu privire la măsurile asigurătorii, s-au dispus următoarele:

I. A fost menținută, până la concurența sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, măsura asiguratorie a popririi luate prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013 în vederea reparării pagubei cauzate prin infracțiuni asupra sumelor de bani aflate în și cu care vor fi alimentate conturile deschise pe numele inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O..

S-a constatat că sumele indisponibilizate în conturile deschise pe numele inculpatului H. la S. au fost transferate în conturile deschise de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate - titular subcont ANABI H. - nr. x pentru suma de 1293,87 USD și x pentru suma de 4789,16 EUR .

Au fost menținute, în vederea reparării pagubei, până la concurența sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat și în vederea confiscării speciale în cazul autoturismelor marca x cu număr de înmatriculare x, serie șasiu x și autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x cu serie șasiu x, măsurile asigurătorii luate prin următoarele ordonanțe:

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x serie șasiu x, uzufructuar fiind inculpatul K., introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

S-a dispus restituirea autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x serie șasiu x, împreună cu toate accesoriile și documentele ridicate, petentului U..

- terenului în suprafață de 200 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29.07.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 200 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 112792 din 06.10.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.09.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 400 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 123068 din 27.10.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 13.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 400 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 123069 din 04.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 13.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 400 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 124719 din 09.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 400 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 96729 din 16.08.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 400 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 130687 din 12.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 200 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 155313 din 04.01.2011 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.12.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 400 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 44021 din 06.04.2013 eliberate de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.03.2013;

- terenului extravilan arabil în suprafață de 400 mp situat în orașul Bragadiru, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, conform încheierii nr. 65720 din 20.05.2013 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26.04.2013;

- imobilului situat în intravilanul comunei Clinceni, județul Ilfov, strada x nr. 18, cu numărul cadastral x compus din una casă de locuit în suprafață de 20 mp și anexă gospodărească în suprafață de 83 mp, teren în suprafață de 1368 mp aferent casei de locuit înscris, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 05.03.2002 și teren intravilan în suprafață de 280,81 mp situat în comuna Clinceni, județul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a comunei Clinceni, județul Ilfov, conform încheierii nr. 100131 din 05.12.2006 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18.01.2007, alipite prin actul autentificat sub nr. x/15.10.2009 de V., terenul alipit și construcția fiind înscrise în cartea funciară nr. x comunei Clinceni, număr cadastral x . Conform actului de dezmembrare autentificat sub nr. x din 17.12.2009 de V., numărul cadastral x a fost dezmembrat în lotul x cu numărul cadastral x - teren 1406 mp și construcții 416 mp înregistrat în cartea funciară nr. x și lotul x cu numărul cadastral x - teren 243 mp înregistrat în cartea funciară nr. x;

- cotei de 1/2 din imobilul situat în strada x nr. 8 din municipiul Ploiești, județul Prahova, achiziționat conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1258 din 26.09.2000, Cartea Funciară nr. x;

- sumei de 1.790 RON ridicată cu ocazia percheziției domiciliare din data de 20.09.2013 și predată la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. cu chitanța nr. x din 11.10.2013;

- autoturismului marca x, cu seria șasiu x cu numărul de înmatriculare x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

A fost ridicată măsura sechestrul asigurător instituită asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria șasiu x, achiziționat în leasing de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 și s-a dispus restituirea acestuia, împreună cu toate accesoriile și documentele ridicate, către P. S.A..

- autoturismului marca x culoare verde metalizat cu numărul de înmatriculare P5737BB serie șasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

- autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x serie șasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x;

- asupra autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

- autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x cu serie șasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x;

- autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x cu serie șasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, până la concurența sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, în cazul inculpaților cu privire la care măsura indicată nu a fost luată în cursul urmăririi penale, respectiv K., J., B., C., L., I., G., E..

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile și imobile, precum și asupra conturilor bancare ale inculpatului Q. prin ordonanțele nr. 46/D/P/2012 din datele de 19.09.2013 .

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T. cu chitanța nr. x din 15.10.2013, 4.500 EUR, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. cu chitanța nr. x din 15.10.2013, și 4.500 RON, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. cu chitanța nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul R..

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, precum și la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, după cum urmează:

- inculpații A., D., C., K., L., E., N., M. până la concurența sumei de 9.704.279,37 RON;

- inculpații H., I., G., J., B. și O. până la concurența sumei de 2.588.835,85 RON;

- inculpatul F. până la concurența sumei de 462.292,11 RON.

Inculpații D. și F. au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 407.768,25 RON, cu titlu de accize, precum și la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

Inculpații D. și F. au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 1.340.804,78 RON, cu titlu de accize, precum și la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

Inculpatul F. a fost obligat la plata sumei de 7.810 RON, cu titlu de accize, precum și la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului. Deopotrivă, același inculpat, a fost obligat la plata sumei de 6.924,45 RON, cu titlu de taxe vamale și accize, precum și la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

Procedând la verificarea temeiurilor care au determinat menținerea, prin sentința apelată, a măsurilor asigurătorii cu privire la sumele de bani și celelalte bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., respectiv instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpaților K., J., B., C., L., I., G., E., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, în cursul anului 2013, în vederea asigurării reparării pagubei, confiscării speciale (în raport de săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 lit. b) din Legea 656/2002), precum și a confiscării extinse au fost instituite următoarele măsuri asigurătorii: poprirea asupra sumelor aflate în și cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise de către inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile, cu privire la inculpații F. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), H. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), N. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), O. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), A. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), M. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), D. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile cu privire la inculpații K. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013), C. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 05.11.2013), L. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 05.11.2013) și poprirea asupra unor sume individualizate cu privire la inculpații H. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 16.10.2013), I. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013), B. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 03.10.2013), D. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 10.10.2013) și G. (ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 15.10.2013).

Deopotrivă, s-a constatat că în data de 14 septembrie 2020, în vederea asigurării reparării pagubei a fost luată de către Curtea de Apel București măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, cu privire la inculpații K., J., B., C., L., I., G., E., până la concurența sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare dintre inculpații indicați anterior.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că de la instituirea primelor măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților F., H., N., O., A., M., D., au trecut peste 7 ani, aceeași fiind perioada în care conturile bancare ale inculpaților au fost indisponibilizate, iar în privința instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpaților K., J., B., C., L., I., G., E. a trecut aproximativ 1 an, această ultimă perioadă, în mod evident, neputând fi considerată ca depășind o durată rezonabilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, evaluând actele dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii. Deși prin raportare la primele măsuri dispuse în cauză, durata pare una excesivă, acesta nu este unicul element de analiză. Instanța de apel a avut în vedere, pe de o parte, natura acuzațiilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, respectiv infracțiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prevăzută de art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003, infracțiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, infracțiunea de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, infracțiunea de contrabandă, în varianta prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (în diferite forme de participație, după caz), care sunt susceptibile de producerea unei pagube materiale, și, pe de altă parte, faptul că, în cauză, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. (chiar dacă soluția nu este încă definitivă), inculpații fiind obligați la plata unor sume foarte mari, cu titlu de despăgubiri civile, precum și la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului (în cuantum de 9.704.279,37 RON, inculpații A., D., C., K., L., E., N., M. până la concurența sumei de 9.704.279,37 RON; inculpații H., I., G., J., B. și O. până la concurența sumei de 2.588.835,85 RON; inculpatul F. până la concurența sumei de 462.292,11 RON; inculpații D. și F., fiind obligați în solidar și la plata sumelor de 407.768,25 RON și de 1.340.804,78) RON), condiții în care pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., și anume pentru a se asigura recuperarea acestui eventual prejudiciu, s-a apreciat că se impune menținerea, în continuare, a respectivelor măsuri procesuale.

Relativ la cele ce precedă, instanța de apel a considerat că, raportat la numărul și valoarea bunurilor sechestrate, la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea apelată (chiar dacă sentința apelată nu este încă definitivă), la complexitatea ridicată a cauzei și stadiul de debut al cercetării judecătorești în apel, în raport și cu poziția procesuală exprimată de inculpați, se impune menținerea măsurilor asigurătorii (cu excepția apelantului intimat inculpat A., care a formulat concluzii de ridicare a acestora), apreciind că se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Drept urmare, în baza art. 2502 din C. proc. pen., instanța de apel a menținut măsurile asigurătorii dispuse în cauză (poprire și sechestru asigurător), astfel cum acestea au fost menținute prin sentința penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală pronunțată în dosarul nr. x/2014 cu privire la sumele de bani și celelalte bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., precum și măsurile asigurătorii instituite prin aceeași sentință asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpaților K., J., B., C., L., I., G., E..

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, prin sentința apelată, instanța de fond, a dispus ridicarea în totalitate sau doar parțial a măsurilor asigurătorii instituite în privința inculpaților Q., R., K. și B., context în care a apreciat că se impune a fi analizată situația acestor măsuri.

Astfel, instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond de ridicare a măsurilor asigurătorii nu este executorie, conform art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., având acest caracter doar dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii, situație în care apelul formulat de Ministerul Public (care vizează inclusiv inculpații față de care s-au pronunțat soluții de achitare) are, potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. pen., efect suspensiv de executare și în privința dispoziției de ridicare a măsurilor asigurătorii. În atare condiții, acestea continuă să fie în ființă până la soluționarea definitivă a cauzei, similar măsurilor asigurătorii pe care instanța le-a menținut.

Ca atare, instanța de apel a apreciat că trebuie verificate toate măsurile existente la acel moment procesual, întrucât o interpretare contrară ar crea o evidentă situație de inegalitate, discriminatorie între inculpați, în funcție de soluția pronunțată de prima instanță, ceea ce nu ar corespunde voinței legiuitorului. Astfel, numai cei față de care s-a dispus o soluție de condamnare ar avea dreptul de a obține, în apel, restrângerea sau ridicarea măsurii dispuse (soluție executorie la rămânerea definitivă a încheierii), nu și cei achitați, în privința cărora măsurile asiguratorii au fost ridicate de prima instanță, aceștia din urmă fiind obligați să aștepte soluționarea definitivă a cauzei.

Referitor la măsurile asigurătorii care îi privesc pe inculpații Q. și R., instanța de apel a apreciat că analiza acestora trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva duratei procedurii, respectiv prin evaluarea complexității cauzei, în ansamblul său, a comportamentului acuzaților și a celui al autorităților judiciare implicate, dar și a multitudinii și valorii importante a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării și a intervalului mare de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Deși complexitatea cauzei este una ridicată, aspect ce rezultă din amploarea activității infracționale investigate și numărul mare de inculpați ce au fost trimiși în judecată, iar în cadrul procedurilor judiciare nu au existat perioade de stagnare, instanța de apel a constatat că reluarea primului ciclu procesual a fost consecința împrejurării că instanța de fond nu a analizat apărările inculpaților și nu și-a motivat hotărârea pronunțată (decizia nr. 21/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), astfel încât a apreciat că o perioadă de peste 7 ani în care inculpații au fost lipsiți de posibilitatea de a dispune de sumele de bani, de bunurile mobile și imobile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii, în vederea asigurării reparării prejudiciului, a confiscării speciale (în privința bunurilor obținute prin săvârșirea infracțiunii de prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată) și a celei extinse, este disproporțională.

Totodată, instanța de apel a reținut că măsurile asigurătorii aplicate în procesul penal asupra bunurilor acuzaților presupun, în principiu, restricții temporare ale exercitării dreptului de dispoziție asupra acestora și nu implică un transfer de proprietate, însă, în condițiile în care cercetarea judecătorească în apel se află la debut s-a apreciat că păstrarea, în continuare, a măsurilor asigurătorii instituite asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Q. și R. ar fi de natură a afecta justul echilibru între interesul general al societății (constând în acoperirea prezumptivei pagube produsă prin infracțiuni) și interesul inculpaților, care ar fi obligați să suporte o sarcină disproporționată și excesivă în ipoteza prelungirii măsurilor pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar echivala cu însăși încălcarea dreptului lor de proprietate asupra bunurilor (cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, cererea nr. x/11, hotărârea din 21 iulie 2020; cauza Cernea împotriva României, cererea nr. x/12, hotărârea din 18 decembrie 2018; cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, cererea nr. x/04, hotărârea din 09 octombrie 2008).

Prin urmare, față de durata îndelungată a procedurilor și inclusiv a măsurilor asigurătorii, raportat la comportamentul autorităților și cel al părților, precum și la faptul că nu există o acțiune civilă admisă cu privire la inculpații Q. și R. (chiar dacă sentința pronunțată de instanța de fond nu este definitivă), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a apreciat că nu mai este respectată cerința proporționalității acestor măsuri cu scopul în vederea realizării căruia au fost instituite.

Pe cale de consecință, instanța de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanțele nr. 46/D/P/2012 din datele de 19.09.2013, asupra bunurilor mobile și imobile și asupra conturilor bancare ale inculpatului Q. precum și măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. cu chitanța nr. x din 15.10.2013, 4.500 EUR, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. cu chitanța nr. x din 15.10.2013 și 4.500 RON, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. cu chitanța nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013 . Totodată, va ridica măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul R..

În ceea ce privește măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie șasiu x, uzufructuar inculpatul K., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, în sarcina inculpatului K., s-a reținut că a achiziționat, la data de 10.04.2013, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x serie șasiu x, iar pentru a ascunde adevărata proveniență a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, autoturismul a fost înmatriculat în Republica Moldova, pe numele tatălui inculpatului, U., inculpatul K. figurând ca uzufructuar .

Pe de altă parte, instanța de fond a stabilit că U. a făcut dovada obținerii în cursul anilor 2011-2013, în calitate de asociat al X., a unor sume de bani de natură a-i permite achiziționarea autoturismului indicat, iar încredințarea acestuia către inculpatul K., fiul numitului U., nu este aptă a dovedi, dincolo de orice îndoială, faptul că proprietarul real al bunului era inculpatul K.. În raport cu aceste considerente, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător și restituirea bunului către U..

Instanța de apel a reținut că autoturismul în cauză a fost indisponibilizat, în vederea confiscării speciale, timp de aproximativ 7 ani și jumătate, perioadă în care, în mod evident, valoarea acestuia s-a redus semnificativ. Deopotrivă, instanța de apel a avut în vedere și dispozițiile art. 255 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că în caz de restituire a lucrurilor există obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la pronunțarea unei soluții definitive în procesul penal.

Apreciind că nu mai există un just echilibru între interesul general al societății și interesul proprietarului acestui bun, care își diminuează valoarea prin simpla trecere a timpului, instanța de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie șasiu x, uzufructuar inculpatul K., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

Referitor la măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria șasiu x, achiziționat în leasing de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, instanța de apel a constatat că în cazul inculpatului B. s-a reținut infracțiunea de spălare de bani și prin raportare la achiziționarea, în cursul anului 2011, a autoturismului marca x culoare negru, cu nr. de înmatriculare x seria șasiu x, de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, valoarea totală cu TVA a contractului fiind de 54.120,18 euro, iar rata lunară de leasing de 767 euro, arătându-se că, pentru a ascunde adevărata proveniență a bunului sau a dreptului asupra acestuia, contractul de leasing a fost încheiat pe numele S.C. Y. S.R.L..

Cu privire la autoturism, instanța de fond a ridicat măsura sechestrului asigurator și a dispus restituirea bunului către P. S.A., reținând că acesta a făcut obiectul contractului de leasing nr. x/21.06.2011 încheiat de P. S.A. cu S.C. Y. S.R.L., autoturismul fiind folosit de inculpatul B., în calitate de garant al contractului de leasing. La momentul încheierii contractului, societatea S.C. Y. S.R.L. a fost reprezentată de inculpatul B., acesta având și calitatea de asociat și administrator al societății . Potrivit graficului de plăți al ratelor de leasing, ultima rată urma a fi achitată la data de 10.06.2015, P. S.A. precizând că S.C. Y. S.R.L. nu a achitat ratele contractului de leasing, condiții în care a operat rezilierea unilaterală și obligația utilizatorului de a proceda la restituirea acestuia, conform art. 12.3. lit. d) din Condițiile generale ale contractului. Dovadă în acest sens fiind notificarea de reziliere nr. x/13.02.2014 prin care S.C. Y. S.R.L. era notificată cu privire la rezilierea contractului începând de la 13.02.2014, precum și cu privire la obligația de a restitui autoturismul în termen de 3 zile .

Prin încheierea contractului de leasing nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria șasiu x, ci doar dreptul de folosință a acestuia. Transmiterea dreptului de proprietate putea avea loc, la expirarea contractului de leasing, în urma achitării valorii reziduale, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, contractul fiind reziliat.

În aceste circumstanțe, instanța de apel a apreciat că nu mai există un just echilibru între interesul general al societății și interesul proprietarului acestui bun, care își diminuează valoarea prin simpla trecere a timpului, autoturismul fiind indisponibilizat timp de aproximativ 7 ani și jumătate.

Având în vedere și obligația prevăzută de lege pentru cel căruia îi sunt restituite lucrurile, să le păstreze până la pronunțarea unei soluții definitive în procesul penal, instanța de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria șasiu x, achiziționat în leasing de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011 (filele 214-215, vol. 39 d.u.p.).

Împotriva încheierii din data de 6 iulie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, în termen legal, au formulat contestație Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și de apelantul inculpat A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, termen la care au avut loc și dezbaterile, astfel că susținerile reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale apărătorilor aleși ai contestatorului inculpat A. și intimaților Q., R., K. și U. nu vor mai fi reluate, acestea fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.

Prin contestația formulată, Ministerul Public a solicitat instanței de control judiciar să constate subzistența temeiurilor care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii în prezenta cauză, opinând că în mod greșit instanța de apel a apreciat că s-a rupt justul echilibru dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al inculpaților.

Prin contestația formulată, apelantul inculpat A. a criticat încheierea din data de 6 iulie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, sub aspectul menținerii măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului x, măsură instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/20212 din data de 19.09.2013.

Examinând contestațiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și apelantul inculpat A., prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază contestațiile ca fiind nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Totodată, se reține că potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că potrivit jurisprudenței constate a Curții Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanțe ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se reține că prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători notează faptul că prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Conform dispozițiilor art. 249 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora (alin. (5).

Totodată, există și situații în care legea prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii, cum este cazul dispozițiilor din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, respectiv Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (în vigoare de la 21 iulie 2019) potrivit cărora, în cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului se aplică dispozițiile din C. pen. privind confiscarea bunurilor, iar pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen.

Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin noile dispoziții procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport cu particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanța trebuie să se raporteze atât la dispozițiile legale care vizează condițiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și justiției (Decizia nr. 19/2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), dar și la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

Jurisprudența europeană în materia drepturilor omului a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reținut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

În acest context, indiferent dacă instituirea măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

Referitor la critica Ministerul Public privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită împotriva inculpatului Q. prin ordonanțele nr. 46/D/P/2012 din datele de 19.09.2013 și 11.10.2013 asupra bunurilor mobile și imobile, a conturilor bancare și a sumelor de 1.900 USD, 4.500 EUR și 4.500 RON, depuse de către acesta la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., precum și cu privire la ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul R., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că analiza proporționalități dintre restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii se face prin raportare la durata procedurii, a complexității cauzei, în ansamblul său, a comportamentului acuzaților și al autorităților judiciare implicate, precum și la valoarea bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Astfel, în raport cu stadiul procesual actual, cauza fiind la debutul cercetării judecătorești în apel, cercetare ce poate fi îndelungată în raport cu probele ce urmează a fi administrate, precum și cu procedura în care urmează a fi audiați unii martori încuviințați de instanța de apel (prin comisie rogatorie), cu perioada de timp scursă de la data instituirii acestor măsuri precum și în raport cu împrejurarea că, în cauză, acțiunea civilă cu privire la inculpații Q. și R. nu a fost admisă, chiar dacă sentința pronunțată de instanța de fond nu este definitivă, se apreciază că în mod corect instanța de apel a considerat că menținerea măsurilor asigurătorii instituite asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Q. și R. este de natură a afecta justul echilibru între interesul general al societății și drepturile inculpaților, care ar fi obligați să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, aspect care ar echivala cu încălcarea dreptului lor de proprietate asupra bunurilor.

Referitor la critica Ministerul Public privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie șasiu x, uzufructuar inculpatul K., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x, instanța o apreciază ca nefondată.

Astfel, deși în sarcina inculpatului K., s-a reținut că a achiziționat, la data de 10.04.2013, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x serie șasiu x, iar pentru a ascunde adevărata proveniență a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, autoturismul a fost înmatriculat în Republica Moldova, pe numele tatălui său, U., inculpatul K. figurând ca uzufructuar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că persoana interesată U. a făcut dovada obținerii în cursul anilor 2011-2013, în calitat