ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2014

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub nr. 10783/83/2011, reclamanta I.F. a

chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2009, acordarea de

despăgubiri în cuantum de 300.000 RON reprezentând prejudiciul moral suferit de

soțul său care a fost prizonier de război în fosta URSS în perioada 10 mai 1944

- 15 noiembrie 1947.

Prin Sentința civilă

nr. 2323/D din 14 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I

civilă, s-a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a apreciat că reclamanta nu are vocație la beneficiul Legii

nr. 221/2009.

Tribunalul a reținut

că în mod evident, acest act normativ oferă o satisfacție morală și,

deopotrivă, o despăgubire materială victimelor condamnărilor cu caracter

politic și măsurilor administrative asimilate acestora dispuse de organele

regimului totalitar comunist din România. Soțul reclamantei însă, prizonier de

război în perioada 10 mai 1944 - 15 noiembrie 1947, nu este o victimă a măsurilor

cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de

autoritățile statului comunist, ci o victimă a celui de-al doilea război

mondial. Așa încât, excedând sferei persoanelor cărora li se adresează actul

normativ precitat, cererea reclamantei se înfățișează a fi neîntemeiată.

Pe de altă parte,

tribunalul a constatat că, la data adoptării soluției, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 își încetaseră efectele

juridice în virtutea prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,

republicată, și art. 147 alin. (1) din Constituție, ca efect al publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, prin care s-a constatat

neconstituționalitatea normei juridice enunțate.

În plus, prin Decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu

art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție a statuat că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010

și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Pentru considerentele

expuse, tribunalul, în temeiul dispozițiilor legale enunțate, a respins, ca

fiind nefondată, cererea reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe, a formulat recurs reclamanta I.F. solicitând admiterea recursului și

modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Prin Decizia civilă

nr. 1931/2013-R din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul reclamantei.

În motivare, instanța

a reținut faptul că până la data publicării în M. Of. nr. 789/7.11.2011 a

Deciziei civile nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în baza art. 329 C. proc. civ. în soluționarea unui recurs

în interesul legii, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunile întemeiate pe Legea

nr. 221/2009 constatând caracterul politic al măsurilor administrative, al

condamnărilor cu caracter politic din perioada 6 martie 1945 - decembrie 1989

și acordând daune morale chiar și după publicarea deciziilor Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, statuând că aceste decizii nu

pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca

dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în

judecată fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele

Blecic/Croației, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunțate în

acest sens de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 14, art. 1

din Protocolul nr. 1 al Convenției arătate.

Curtea de apel a

arătat că prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție s-a stabilit cu forță obligatorie pentru instanțe conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ. (dezlegările date problemelor de drept judecat sunt

obligatorii pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul

Oficial) că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr.

1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

și-au încetat efectele și nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Așadar, deși până la

publicarea acestei decizii Curtea de Apel Oradea a admis acțiunile introduse

anterior publicării deciziilor de neconstituționalitate, reținând în acest sens

existența unei speranțe legitime pentru realizarea dreptului pretins, precum și

faptul că în cauză nu pot fi discriminați reclamanții ale căror acțiuni nu au

fost soluționate până la data publicării deciziilor de neconstituționalitate și

care au fost promovate anterior acestui moment, urmare a publicării Deciziei

nr. 12/2011 în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat expres că

dreptul pretins nu mai are niciun fundament în legislația internă, instanța a

apreciat că soluția corectă este de respingere a recursului.

Curtea de apel a

reținut că a proceda altfel decât a conchis Înalta Curte de Casație și Justiție

ar însemna o încălcare a dispozițiilor art. 330

7

alin. (4) C. proc.

civ., dispoziții ce sunt imperative.

Referitor la critica

privind neconstatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța

a precizat că scopul direct urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii este

acela de a obține obligarea Statului Român la plata de despăgubiri morale

urmare a dispunerii măsurii administrative, iar cum acest din urmă capăt de

cerere s-a apreciat ca fiind nefondat, critica s-a constatat a fi lipsită de interes.

Împotriva acestei

decizii, a formulat un nou recurs reclamanta I.F. prin mandatar M.V.

La termenul de

judecată din data de 27 mai 2014, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această

excepție.

Potrivit

dispozițiilor art. XIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea

nr. 221/2009 au fost modificate în sensul că "hotărârile judecătorești

pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse

recursului, care este de competența curții de apel (...)".

Acest act normativ a

fost publicat în M.O. nr. 714/26.10.2010 și a intrat în vigoare la data de 29

octombrie 2010.

Cum sentința

Tribunalului Satu Mare, prin care a fost soluționată acțiunea reclamantei I.F.,

a fost pronunțată la data de 14 iunie 2012, după intrarea în vigoare a Legii

nr. 202/2010, această hotărâre judecătorească este supusă recursului, a cărei

soluționare este de competența curții de apel, în conformitate cu textul legal

mai sus menționat.

Prin urmare, Curtea

de Apel București în mod corect a soluționat recursul declarat de reclamantă,

pronunțând o decizie irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4, care nu

se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art.

299 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste

considerente, se constată că toate criticile invocate prin prezenta cerere de

recurs nu mai pot fi analizate, reclamanta beneficiind de o judecată devolutivă

în fața instanței de fond și de controlul de legalitate efectuat de către

instanța de recurs.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că cererea de recurs formulată de reclamanta I.F. prin mandatar

M.V. nu poate fi primită având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac

cu care este învestită și ca urmare a admiterii excepției, se va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de reclamanta I.F. prin mandatar M.V. împotriva

Deciziei civile nr. 1931/2013-R din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ