ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub nr. 10783/83/2011, reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri în cuantum de 300.000 RON reprezentând prejudiciul moral suferit de soțul său care a fost prizonier de război în fosta URSS în perioada 10 mai 1944 - 15 noiembrie 1947. Prin Sentința civilă nr. 2323/D din 14 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, s-a respins acțiunea reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că reclamanta nu are vocație la beneficiul Legii nr. 221/2009.

Tribunalul a reținut că în mod evident, acest act normativ oferă o satisfacție morală și, deopotrivă, o despăgubire materială victimelor condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative asimilate acestora dispuse de organele regimului totalitar comunist din România. Soțul reclamantei însă, prizonier de război în perioada 10 mai 1944 - 15 noiembrie 1947, nu este o victimă a măsurilor cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de autoritățile statului comunist, ci o victimă a celui de-al doilea război mondial. Așa încât, excedând sferei persoanelor cărora li se adresează actul normativ precitat, cererea reclamantei se înfățișează a fi neîntemeiată.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat că, la data adoptării soluției, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 își încetaseră efectele juridice în virtutea prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, și art. 147 alin. (1) din Constituție, ca efect al publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei juridice enunțate. În plus, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul dispozițiilor legale enunțate, a respins, ca fiind nefondată, cererea reclamantei. Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta I.F. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin Decizia civilă nr. 1931/2013-R din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul reclamantei. În motivare, instanța a reținut faptul că până la data publicării în M. Of. nr. 789/7.11.2011 a Deciziei civile nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în baza art. 329 C. proc. civ.

în soluționarea unui recurs în interesul legii, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunile întemeiate pe Legea nr. 221/2009 constatând caracterul politic al măsurilor administrative, al condamnărilor cu caracter politic din perioada 6 martie 1945 - decembrie 1989 și acordând daune morale chiar și după publicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, statuând că aceste decizii nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în judecată fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele Blecic/Croației, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunțate în acest sens de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției arătate.

Curtea de apel a arătat că prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit cu forță obligatorie pentru instanțe conform art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. (dezlegările date problemelor de drept judecat sunt obligatorii pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial) că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Așadar, deși până la publicarea acestei decizii Curtea de Apel Oradea a admis acțiunile introduse anterior publicării deciziilor de neconstituționalitate, reținând în acest sens existența unei speranțe legitime pentru realizarea dreptului pretins, precum și faptul că în cauză nu pot fi discriminați reclamanții ale căror acțiuni nu au fost soluționate până la data publicării deciziilor de neconstituționalitate și care au fost promovate anterior acestui moment, urmare a publicării Deciziei nr. 12/2011 în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat expres că dreptul pretins nu mai are niciun fundament în legislația internă, instanța a apreciat că soluția corectă este de respingere a recursului.

Curtea de apel a reținut că a proceda altfel decât a conchis Înalta Curte de Casație și Justiție ar însemna o încălcare a dispozițiilor art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., dispoziții ce sunt imperative. Referitor la critica privind neconstatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța a precizat că scopul direct urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii este acela de a obține obligarea Statului Român la plata de despăgubiri morale urmare a dispunerii măsurii administrative, iar cum acest din urmă capăt de cerere s-a apreciat ca fiind nefondat, critica s-a constatat a fi lipsită de interes. Împotriva acestei decizii, a formulat un nou recurs reclamanta I.F. prin mandatar M.V.

La termenul de judecată din data de 27 mai 2014, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu. Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție. Potrivit dispozițiilor art. XIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate în sensul că "hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse recursului, care este de competența curții de apel (...)". Acest act normativ a fost publicat în M.O.

nr. 714/26.10.2010 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2010. Cum sentința Tribunalului Satu Mare, prin care a fost soluționată acțiunea reclamantei I.F., a fost pronunțată la data de 14 iunie 2012, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, această hotărâre judecătorească este supusă recursului, a cărei soluționare este de competența curții de apel, în conformitate cu textul legal mai sus menționat. Prin urmare, Curtea de Apel București în mod corect a soluționat recursul declarat de reclamantă, pronunțând o decizie irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4, care nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, se constată că toate criticile invocate prin prezenta cerere de recurs nu mai pot fi analizate, reclamanta beneficiind de o judecată devolutivă în fața instanței de fond și de controlul de legalitate efectuat de către instanța de recurs. Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de reclamanta I.F. prin mandatar M.V. nu poate fi primită având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită și ca urmare a admiterii excepției, se va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta I.F. prin mandatar M.V. împotriva Deciziei civile nr. 1931/2013-R din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2014. Procesat de GGC - AZ