ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3557/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Satu Mare, sub nr. 2799/83/2010, reclamanta C.E. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata sumei

de 170.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său,

defunctul P.A., ca urmare a faptului că, în perioada 30 mai 1945 - 30 august

1947, a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S.

Prin Sentința civilă

nr. 2260/D din 21 octombrie 2010, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea ca

nefondată, reținând, în esență, tatăl reclamantei, fost prizonier de război în

U.R.S.S., nu este victimă a măsurilor cu caracter politic luate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 de autoritățile statului comunist, ci o victimă

a celui de al doilea război mondial, astfel încât excede sferei persoanelor

cărora li se adresează Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă, prin Decizia nr. 149 din 11 mai 2011, a admis

apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a

admis în parte acțiunea, a constatat caracterul politic al măsurii

administrative a prizonieratului dispusă față de tatăl reclamantei și a obligat

pe pârât să plătească reclamantei suma de 27.000 RON, reprezentând despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din interpretarea

art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, rezultă faptul că această lege se aplică

nu numai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, astfel cum acestea sunt definite de art. 1,

3 și 4 din lege, ci și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile

prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990, iar art. 1 din acest decret-lege face

referire expresă la situația deportaților și a prizonierilor de război, după 23

august 1944.

Interpretând

dispozițiile legale sus-menționate, instanța de apel a reținut că au fost

supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr.

221/2009 și persoanele care au fost prizonieri sau deportate la muncă de

reconstrucție în fosta U.R.S.S. în perioada de referință a legii.

S-a mai reținut că

răspunderea Statului se impune a fi angajată și prin prisma faptului că după 6

martie 1945 acesta nu a depus diligențe pentru recuperarea propriilor cetățeni

sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate față de aceștia.

Totodată, instanța a

apreciat că acțiunea se impune a fi admisă și prin prisma dispozițiilor art. 14

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce consacră principiul

nediscriminării, reclamantul neputând fi discriminat fără o justificare

obiectivă și rezonabilă față de celelalte peroane aflate într-o situație

similară și comparabilă, care au obținut hotărâri de condamnare a Statului

Român anterior datei mai sus arătate, exemplificând în acest sens Cauza Driha

împotriva României.

În ce privește cuantumul

despăgubirilor instanța a avut în vedere durata măsurii dispuse față de

antecesorul reclamantei, precum și consecințele produse și intensitatea cu care

acestea au fost resimțite, apreciind astfel că se impune obligarea pârâtului la

plata unei sume de 27.000 RON despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de Direcția generală a Finanțelor Publice Satu Mare și

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

prin criticile formulate, susține că despăgubirile acordate de instanța de apel

au fost supraevaluate întrucât nu s-a făcut dovada deteriorării situației

materiale a reclamantei, ca urmare a masurilor luate.

De asemenea, arătă că

regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure

o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate. În acest sens, face

trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a acordat

frecvent sume relativ modeste cu titlu de despăgubiri morale, iar uneori chiar

deloc (Cauza Hood împotriva Marii Britanii, Cauza Nicolova împotriva Bulgariei

).

Recurentul pârât mai

susține că repararea prejudiciilor cauzate în speță a fost instituită de către

legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de

luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni

săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost

dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și de

Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6

martie 1945 și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Recurentul pârât

formulează critici și sub aspectul efectelor, în cauză, ale Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, sens în care a susținut că, urmare a

declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, nu mai pot fi acordate despăgubiri morale în temeiul prevederilor

Legii nr. 221/2009, instanța putând doar să constate caracterul politic al

condamnărilor și măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin recursul său,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea susține că

decizia instanței de apel este nelegală întrucât prizonieratul de război ca și

deportarea în străinătate nu intră sub incidența condamnărilor cu caracter

politic prevăzute la art. 1 din Legea nr. 221/2009, nici sub incidența

prevederilor art. 3 din aceeași lege referitoare la măsurile administrative cu

caracter politic, neputând fi asimilate nici unor măsuri administrative, altele

decât cele enumerate limitativ în cuprinsul art. 3. A susținut că atât

prizonieratul cât și deportarea în străinătate sunt măsuri cărora le sunt

aplicabile dispozițiile Decretului Lege nr. 118/1990 și O.G. nr. 105/1999 care

se referă la aceste situații.

Recurentul critică

hotărârea instanței de apel și sub aspectul cuantumului daunelor morale

acordate, susținând că suma de 27.000 RON este exagerat de mare în raportat de

practica în materie și constituie o îmbogățire fără justă cauză, precum și sub

aspectul efectelor, în cauză, ale Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, sens în care a susținut că, urmare a declarării

neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu mai

pot fi acordare despăgubiri morale în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009,

instanța putând doar să constate caracterul politic al condamnărilor și

măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte constată că recursul Ministerului Public este fondat,

iar recursul pârâtului este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

recursul Ministerului Public.

În condițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care constituie temeiul juridic al pretențiilor

formulate de reclamant în prezenta cauză, orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până

la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței obligarea statului la

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În cauză, reclamanta

solicită obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit ca urmare a situației în care s-a aflat tatăl său, aceea de

prizonier de război în fosta U.R.S.S.

Însă, așa cum rezultă

din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 numai o condamnare cu caracter

politic în perioada de referință a legii sau o măsură administrativă cu

caracter politic, dispusă în aceeași perioadă, poate naște dreptul persoanelor

îndreptățite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat.

Or, împrejurarea că

autorul reclamantei a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a

participării la cel de-al doilea război mondial nu poate fi asimilată nici unei

condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din Lege și

nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile art. 3 din

același act normativ.

Faptul că reclamantei

i-au fost recunoscute anumite drepturi în condițiile Decretului-lege 118/1990

nu poate determina o altă concluzie, interpretarea dată de instanța de apel

prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea 221/2009 fiind nelegală.

Acordarea unor măsuri

reparatorii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu constituie o cauză nouă,

distinctă de măsurile administrative cu caracter politic și de condamnările cu

caracter politic care să nască, alături de acestea dreptul la acordarea de

despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009. Contrar celor reținute de instanța

de apel, din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr.

221/2009, rezultă că trimiterea făcută de legiuitor la prevederile

Decretului-lege nr. 118/1990 s-a făcut exclusiv în scopul de a reglementa un

criteriu de cuantificare a daunelor morale (la stabilirea cărora instanța

urmează a avea în vedere și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul

acestui decret-lege), fără a institui un nou izvor de acordare a acestor daune.

Prin urmare,

constatând că situația de prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a

participării la cel de-al doilea război mondial, nu poate fi circumscrisă unei

condamnări politice sau unei măsuri administrative cu caracter politic și că

numai în temeiul unei astfel de condamnări ori unei astfel de măsuri

administrative se naște dreptul de a obține despăgubiri în condițiile Legii nr.

221/2009, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită

a dispozițiilor legale sus-menționate, atunci când a reținut că măsura luată

față de autorul reclamantei se încadrează în domeniul de reglementate a Legii

nr. 221/2009 și că astfel reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în

temeiul acestui act normativ.

Recursul declarat de

pârât.

Față de

considerentele expuse anterior, în analiza recursului declarat de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, și care confirmă soluția

de respingere a acțiunii reclamantei, Înalta Curte apreciază că nu se mai

impune analiza criticilor formulate de recurentul-pârât sub aspectul

cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de apel și a efectelor în cauză

ale Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale (ceea ce se circumscrie

unor critici pe fondul cauzei), dată fiind concluzia neîncadrării cererii în

dispozițiile legii, reținută în recursul Ministerului Public, urmând ca în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., acest recurs să fie respins.

În consecință, Înalta

Curte va admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea și va modifica în tot decizia recurată, în sensul că, în

baza art. 296 C. proc. civ. va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței tribunalului. Din motivele arătate, va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva

Deciziei nr. 149 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva aceleeași

decizii.

Modifică în tot

decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de

reclamanta C.E. împotriva Sentinței nr. 2260/D din 21 octombrie 2010 a

Tribunalului Satu Mare, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 mai 2012.

Procesat de GGC - AA