ÎCCJ, Decizia nr. 147/2014

Asupra

admisibilității recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., constată următoarele;

La data de 6 august 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători,

recursul declarat de A.I. împotriva Deciziei nr.

1871 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă

, prin care a fost respinsă ca tardivă

cererea de revizuire formulată de revizuentul A.I. împotriva deciziei nr. 364

din 21 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Analizând recursul în

condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 129 din

Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin.

(1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este suspusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent

de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac

și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, însă, se

constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, Completul de

5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care

Secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra

unei cereri de revizuire formulate de A.I.

Spre

deosebire de dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, care

prevedeau că dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac

este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta

Curte de Casație și Justiție (art. 328 alin. (2) din codul menționat),

prevederile N.C.P.C. reglementează prin art. 513 alin. (6) că „Dacă revizuirea

s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în

care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de

Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători”.

Aceste

din urmă dispoziții, cu valoare de excepție, trebuie însă raportate și

interpretate coroborat cu cele ale art. 513 alin. (5) din codul menționat și

care instituie regula generală în materie.

Or,

conform acestora, „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac

prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.”

Din

interpretarea logică, teleologică și sistemică a celor două norme procedurale

mai sus citate, în acord cu spiritul Noului Cod de procedură civilă și cu

principiile care îl guvernează, astfel cum reiese și din economia „Expunerii de

motive” ce a stat la baza elaborării acestuia, rezultă că ipoteza reglementată

de alin. (6) are în vedere exclusiv situația în care hotărârea supusă

revizuirii este ea însăși susceptibilă de a fi atacată.

Întrucât,

în noua reglementare, căile de atac ce ar putea fi exercitate, după caz, sunt:

fie și apelul și recursul, fie numai apelul, fie numai recursul; având în

vedere și principiul celerității soluționării cauzelor, statuat expres de

legiuitor, în strânsă legătură cu necesitatea eficacității administrării

actului de justiție; împrejurarea că, în alin. (6), legiuitorul a menționat

calea de atac a recursului, are semnificația suprimării căii de atac a apelului

(pentru ipotezele în care această cale de atac s-ar putea exercita anterior

recursului), iar nu pe aceea a instituirii unei noi căi de atac, în situația în

care aceasta nu ar fi prevăzută, ceea ce ar contraveni principiului legalității

și unicității căii de atac și ar crea, contrar intenției legiuitorului, pe cale

de interpretare, un nou grad de jurisdicție.

Întrucât,

în speță, cererea de revizuire soluționată de Secția l civilă a Înaltei Curți

de Casație și Justiție a vizat o hotărâre a Curții de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013,

cu modificările și completările ulterioare, nu este supusă recursului, fiind

pronunțată într-un conflict de muncă, rezultă că această ipoteză

nu se circumscrie

condițiilor prevăzute de textul legal invocat de recurent.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției

prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri

susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca tare de lege.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile

art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în

fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii

judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu

dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri

determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă

controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de

A.I. nu poate fi primit.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A.I.

, în calitate de reprezentant al salariaților

personal contractual din cadrul aparatului propriu al Primăriei Roșiorii de

Vede, județul Teleorman, împotriva Deciziei nr. 1871 din 12 iunie 2014,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, în Dosarul nr.

1720/1/2014.

Fără cale de atac.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2014.