Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1864/2014

HOTĂRÂRE
27.05.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1864/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, constată următoarele: Contestatorul N.I.N. a formulat contestație în anulare împotriva Încheierii nr. 53 din data de 31 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Prin Încheierea de ședință din data de 28 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecarea cauzei privind contestația în anulare formulată de contestatorul N.I.N. împotriva Încheierii nr. 53 din data de 31 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în Dosarul nr. 10648/215/2009/a1, în contradictoriu cu intimata Asociația F.P.V.S. București, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri a formulat contestație în anulare N.I.N. Prin Decizia nr. 315/2014 din 18 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de N.I.N. împotriva Încheierii de ședință din data de 28 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, reținându-se că de la data încheierii de suspendare, cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii. Împotriva acestei decizii a formulat recurs N.I.N., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar. Recurentul-contestator fost legal citat pentru termenul din 8 aprilie 2014 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 RON și 0,15 RON timbru judiciar.

La data de 8 aprilie 2014, petentul N.I.N. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru și asistența judiciară. Prin Încheierea din 8 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a respins cererea formulată de petentul N.I.N. privind acordarea ajutorului public judiciar, iar împotriva acestei încheieri petentul nu a formulat cerere de reexaminare. La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a invocat excepția netimbrării recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia. Recurentul-contestator fost legal citat pentru termenul din 27 mai 2014 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 RON și 0,15 RON timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat.

Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul-contestator nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 27 mai 2014, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de contestatorul N.I.N.

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatorul N.I.N. împotriva Deciziei nr. 315/2014 din 18 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2014. Procesat de GGC - AZ

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3673/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin Încheierea din data de 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5311/63/2009, s-a dispus suspendarea cauzei
ÎCCJ 2014-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3673/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin Încheierea din data de 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5311/63/2009, s-a dispus suspendarea cauzei
ÎCCJ 2017-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 861/2017
Asupra perimării recursului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 532 din 14 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2010 s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva decizi
ÎCCJ 2013-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2012, pronunțată în Dosar nr. 1870/54/2012/a1, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a suspendat
ÎCCJ 2014-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3444/2014
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 30 iunie 2014 pronunțată de Cartea de Apei Craiova, secția l civilă, temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea jude
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă