ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3673/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3673/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Prin Încheierea din data de 2 iunie 2009,
pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5311/63/2009, s-a dispus
suspendarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., pentru lipsa nejustificată a părților, care deși au fost legal citate nu
s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs reclamantul N.I.N.
În motivare a arătat
că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea cauzei.
Prin Decizia nr.
3.825 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul
nr. 1638/54/2010, s-a constatat perimat recursul formulat de reclamantul N.I.N.
Prin Decizia nr.
5.065 din 13 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr.
2380/54/2011, s-a admis contestația în anulare formulată de contestatorul
N.I.N. împotriva Deciziei nr. 3.825 din 24 noiembrie 2011 și s-a fixat termen
pentru rejudecarea recursului.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1638/54/2010.
Prin Încheierea de
ședință din data 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei în baza dispozițiilor
art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin Încheierea de
ședință din 18 septembrie 2013, curtea a respins cererea de repunere pe rol a
cauzei formulată de recurentul- reclamant și a menținut măsura suspendării.
Prin Încheierea de
ședință din data de 16 octombrie 2013, cauza a fost repusă pe rol la cererea
recurentului reclamant și din oficiu, Curtea de Apel Craiova a invocat excepția
de perimare a recursului iar prin Decizia nr. 14.041 din 16 octombrie 2013, a
constatat perimat recursul formulat de reclamant.
Recursul declarat
împotriva Deciziei nr. 14041 din 16 octombrie 2013.
Împotriva acestei
hotărâri a formulat recurs reclamantul N.I.N., criticând-pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Înainte de a analiza
motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deși
recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de
timbru în valoare de 2 RON și timbru judiciar 0,15 RON, aceasta nu și-a
îndeplinit obligația legală.
Or, în conformitate
cu prevederile art. 11 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr.
146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru
exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și
prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun
la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen
de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.
146/1997.
În aceste sens sunt
și dispozițiile art. 302
1
alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:
"La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru,
conform legii".
De asemenea, potrivit
dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară
de timbru și timbrul judiciar "neîndeplinirea obligației de plată până la
termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Astfel fiind, Înalta
Curte în temeiul dispozițiilor art. 302
1
alin. (2) C. proc. civ., și
ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca
netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul
declarat de N.I.N. împotriva Deciziei nr. 14.041 din 16 octombrie 2013 a Curții
de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014.
Procesat de GGC - MI