ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2383/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 05 septembrie 2011, sub numărul unic 59245/3/2011, contestatoarea S.M. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Sectorului 4 București, solicitând anularea pentru nelegalitate și netemeinicie a Deciziei nr. 208218 din 28 iulie 2011, obligarea intimatei să emită o nouă decizie care să stabilească darea în plată a pensiei de serviciu astfel cum a fost calculată prin decizia cu același număr din data de 05 februarie 2009, iar în subsidiar obligarea intimatei să emită o decizie care să calculeze numărul total de punte, punctajul mediu anual și întreg cuantumul drepturilor de pensie prin raportare la adeverințele depuse la dosarul cauzei și, pe cale de consecință, obligarea intimatei la plata diferențelor de drepturi de pensie începând cu data de 01 august 2011, actualizate cu rata inflației la data efectivă a plății.

S-a solicitat și obligarea intimatei la plata de daune cominatorii în cuantum de 200 RON/zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri până la executarea efectivă a acesteia. Prin Încheierea din 19 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Tribunalului Argeș în baza certificatului de grefă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit căruia s-a admis cererea de strămutare formulată de petentă.

Prin Sentința civilă nr. 1461 din 29 iunie 2012, Tribunalul Argeș a admis contestația, a anulat Decizia de revizuire a pensiei nr. 208218 din 28 iulie 2011 emisă de intimata Casa de Pensii a Sectorului 4 București și a obligat-o pe aceasta să mențină în plată pensia de serviciu a contestatoarei, în cuantumul stabilit prin Decizia nr. 208218 din 05 februarie 2009 și să plătească contestatoarei diferența dintre drepturile de pensie efectiv încasate în temeiul deciziei contestate și cea cuvenită în temeiul Deciziei nr. 208218 din 05 februarie 2009, începând cu data de 01 august 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Prin Decizia nr. 292 din 10 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă, a fost admis recursul pârâtei și modificată sentința de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele considerente: Decizia contestată în speța a fost emisă în baza O.U.G. nr. 59/2011, care în art. 1 alin. (1) prevede că pensiile reglementate la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Curtea Constituțională prin hotărârile pronunțate pe 25 iunie 2010 și 27 septembrie 2011, a apreciat că Legea nr. 119/2010 era conformă cu Constituția, cu excepția dispozițiilor privind eliminarea pensiei de serviciu a magistraților, și nu a existat nicio încălcare a dreptului la proprietate de vreme ce partea contributivă din pensie a fost menținută. În ceea ce privește partea suplimentară asigurată de la bugetul de stat, Curtea Constituțională a considerat că aceasta nu era un drept dobândit, ci că aceasta depindea de disponibilitățile financiare și de deciziile economice și sociale ale statului într-o perioadă de criză economică. A considerat, că noua metodă de calcul nu a fost un caz de aplicare retroactivă a legii, ci o evoluție a sistemului de pensii.

Greșit a reținut instanța de fond ca prin revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr. 59/2011, s-a adus atingere art. 1 din Protocolul 1, deoarece, CEDO prin decizia Ana Maria Frimu împotriva României, a statuat că măsura dispusă de statul român în ceea ce privește pensiile grefierilor este convențională. S-a considerat că reducerea pensiilor speciale ale grefierilor, deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii prevăzut de Legea nr. 119/2000, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 9/2013, pronunțată în recursul în interesul legii a reținut că, revizuirea pensiei de serviciu din perspectiva unui alt teme: juridic, cel al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, produce aceleași consecințe juridice ca și recalcularea prevăzută de Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, respectiv diminuarea pensiei de serviciu. Atâta vreme cât posibilitatea de recalculare a pensiilor de serviciu a fost deja acceptată, argumentul privind încălcarea principiului securității raporturilor juridice nu poate împiedica revizuirea pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ca urmare a aplicării art. I alin. (1) din O.U.G.

nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012. Cum în cauza de față reducerea pensiei a operat numai pentru suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și nu a afectat pensia rezultată în raport de contribuțiile efective vărsate în timpul anilor de serviciu de către intimată, soluția instanței de fond s-a constatat ca fiind nelegală. Împotriva acestei decizii precum și a încheierii de ședința din 20 ianuarie 2014, reclamanta S.M. a declarat revizuire invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuenta a arătat că cele două hotărâri menționate sunt contrare încheierii de suspendare din 20 ianuarie 2013, susținând că se impune ca litigiul să rămână suspendat în condițiile stabilite prin această încheiere.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apei Pitești, secția I civilă, care prin Sentința civilă nr. 35 din 19 martie 2014 a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de reclamantă în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, în raport de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. La termenul de judecată de la 25 septembrie 2014, față de faptul că revizuenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța a reținui cauza în pronunțare sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, în considerarea dispozițiile art. 322 alin. (2) pct. 7 și a art. 326 alin. (3) C. proc. civ. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că, pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată.

În speță, prin Încheierea din ședința de la 20 ianuarie 2014, pronunțată în dosarul nr. 59245/3/2011, pronunțată de Curtea de Apei Pitești, secția I civilă, s-a admis cererea de repunere a cauzei pe rol și s-a acordat termen pentru continuarea judecății cererii de recurs formulată de intimata Casa de Pensii a Municipiului București împotriva Sentinței civile nr. 1461 din 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, astfel că, cererea de revizuire formulată de revizuentă este inadmisibilă, întrucât, prin încheierea revizuită instanța nu a pronunțat o hotărâre asupra fondului pricinii. Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire impusă de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. și anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul. În ceea ce privește Decizia nr. 292 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, cererea de revizuire este inadmisibilă și în privința cazului prevăzut de pct. 7 din art. 322 C. proc. civ., invocat de revizuentă, întrucât, dintre cele două hotărâri contradictorii, respectiv Decizia nr. 292 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă și încheierea din ședința publică de la 20 ianuarie 2013, (în realitate de la 28 ianuarie 2013). pronunțată de aceeași instanță în același dosar, nu există contrarietatea cerută de text. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază ". Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri data de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Acest motiv de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care li este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din aceeași dispoziție procedurală, că una din condițiile esențiale necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite. în cauza dedusă judecății, se constată că hotărârile judecătorești care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunțate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, în același stadiu procesual - recurs. Astfel, revizuenta critică, în realitate, modalitatea în care instanța de recurs a repus cauza pe rol și a fixat termen pentru continuarea judecății recursului după ce prin Încheierea de ședință de la 28 ianuarie 2013 a dispus suspendarea judecării aceleiași căi de atac-recurs, până la soluționarea contestației H.G.

nr. 737/2010, în raport de dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., apreciind că dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de soluția ce se va pronunța. În cadrul aceluiași proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât în final o singură hotărâre pune capăt judecății, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, se poate întâmpla ca soluțiile pronunțate să fie diferite de cele anterioare. În consecință, față de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.M. împotriva Încheierii din 20 ianuarie 2014 și a Deciziei nr. 292 din 10 februarie 2014 ale Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Procesat de GGC - AM