ÎCCJ, decizie (scj.ro #81621)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81621) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs declarat împotriva unei încheieri

prin

care s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție

a

Comunităților Europene, cerere formulată în faza de recurs.

Inadmisibilitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de

atac. Recursul.

Index alfabetic :

încheiere

-

cerere de sesizare a CJCE

-

inadmisibilitate

-

recurs

Legea nr. 340/2009, art. 2

C.proc.civ., art. 299, art. 377

Prevederile alin. (5) al art. 2 din Legea nr. 340/2009  privind formularea

de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35

paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană  deschid calea

recursului numai împotriva încheierii prin care instanța se

pronunță asupra suspendării judecății, concomitent

sesizării Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Prin urmare,

încheierea prin

care s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție,

formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală în

care hotărârea asupra fondului este irevocabilă în conformitate cu

dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ., este, de asemenea,

irevocabilă și cum această încheiere nu se circumscrie

dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, recursul ca

inadmisibil.

Secția I

civilă, decizia nr. 124 din 21 ianuarie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași,

reclamantele L.E.D. și A.C.C.D. au contestat, în contradictoriu cu intimații

Casa de Pensii a municipiului București și Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, deciziile nr.24xxx din 19.08.2010,

14.10.2010 și 28.07.2011 respectiv nr. 23xxx din  20.08.2010,

28.10.2010 și 22.07.2011 emise de pârâtă, solicitând constatarea

nulității absolute a deciziilor de recalculare/revizuire a

pensiei emise în temeiul OUG nr. 59/2011 și a Legii nr. 119/2010 și a

tuturor deciziilor de recalculare/revizuire subsecvente, respectiv a deciziilor

emise pe numele L.E.D. nr. 24xxx din 19.08.2010, prin care s-a dispus

recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010 și a HG nr. 737/2010),

nr.5x din 14.04.2010 și nr. 24xxx din 28.07.2011 precum și a

deciziilor emise pe numele A.C.C.D. nr. 23xxx din 20.08.2010, nr. 23xxx din

28.10.2010 și nr. 23xxx din 22.07.2011 ; restabilirea situației

anterioare emiterii deciziilor de recalculare/revizuire enumerate mai sus în

sensul achitării sumelor de bani reprezentând diferența dintre pensia

stabilită conform Legii nr. 223/2007 în baza deciziei de pensionare

nr. 24xxx din 11.12.2008 (pe numele L.E.D.), respectiv nr. 23xxx din 27.11.2008

(pe numele A.C.C.D.) și pensia recalculată în temeiul OUG nr. 59/2011

și a Legii nr. 119/2010, precum și repunerea și plată a

deciziilor de pensionare nr. 24xxx din 11.12.2008 respectiv nr. 23xxx din

27.11.2008 în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007.

Prin sentința civilă nr. 2789 din data de

14.102.2011 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția civilă,

a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii,

invocată de intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, precum și excepția lipsei calității procesuale

pasive a acestuia; a fost admisă contestația; s-au anulat deciziile

emise pe numele contestatoarei L.E.D. nr. 24xxx din 19.08.2010, 14.10.2010

și 28.07.2011 de către intimata Casa de Pensii a municipiului

București, precum și cele emise pe numele contestatoarei A.C.C.D. nr.

23xxx din 20.08.2010, 28.10.2010 și 22.07.2011; pe cale de

consecință, s-a dispus menținerea și repunerea în

plată a deciziei nr. 24xxx din 11.12.2008 emisă de intimată pe

numele contestatoarei L.E.D. precum și decizia nr. 23xxx din data de

27.11.2008 emisă de intimată pe numele contestatoarei A.C.C.D.; a

fost obligată intimata Casa de Pensii a municipiului București

să achite contestatoarei L.E.D. diferența dintre pensia

stabilită prin decizia nr. 24xxx din data de 11.12.2008 și pensia

stabilită prin deciziile ulterioare (anulate prin prezenta) și

contestatoarei A.C.C.D. diferența dintre pensia stabilită prin

decizia nr. 23xxx din data de 27.11.2008 și pensia stabilită prin

deciziile ulterioare (anulate prin prezenta); a fost obligat intimatul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale să aloce

fondurile necesare repunerii în plată a deciziilor de pensionare nr. 24xxx

din 11.12.2008 și 23xxx din 27.11.2008 emise pe numele contestatoarelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa de Pensii a

municipiului București.

La termenul din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Iași, Secția litigii

de muncă și asigurări sociale a respins excepțiile

nulității recursului, lipsei de obiect a recursului și lipsei de

interes, invocate de intimate, a respins cererea de sesizare a Curții de

Justiție a Comunităților Europene formulată de intimatele

reclamante și, în temeiul dispozițiilor art. 151 C.proc.civ., a

dispus repunerea cauzei pe rol.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut următoarele :

În ceea ce privește excepțiile

nulității, lipsei de obiect și lipsei de interes a recursului

declarat de Casa de Pensii a Municipiului București, invocate de

reclamante, a constatat următoarele:

Deși recursul este conceput în sistemul actualului

Cod de procedură civilă ca fiind o cale extraordinară de atac,

un ultim nivel de jurisdicție în care părțile în litigiu

își pot apăra drepturile lor subiective, este de subliniat că în

materia supusă judecății, respectiv cea a litigiilor de asigurări

sociale, recursul este o cale de atac devolutivă, motivat de faptul

că hotărârile pronunțate pe fond nu sunt susceptibile de apel.

Astfel, cum jurisdicția asigurărilor sociale se

realizează prin tribunale ca instanțe de fond și curți de

apel, ca instanțe de recurs, sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 304

1

C.proc.civ.

Ca atare, Curtea poate examina cauza sub toate aspectele

ce țin de legalitate și temeinicia deciziilor contestate, iar

excepția nulității recursului pentru încălcarea art. 302

1

(1) lit. c) și a art. 306 C.proc.civ. a fost respinsă.

Cât privește excepția lipsei de obiect, se

constată că în materia asigurărilor sociale sentințele

pronunțate de tribunale pe fond sunt definitive și executorii.

Punerea în executare de către recurenta Casa de

Pensii a Municipiului București a sentinței Tribunalului

București prin emiterea de noi decizii pentru cele două contestatoare

și achitarea diferențelor de pensie constituie o executare

benevolă a unei hotărâri judecătorești definitive și

nu influențează  soluționarea căii de atac.

Totodată, nu există la dosarul de recurs vreo

manifestare expresă de voință a recurentei în sensul

achiesării la drepturile pretinse de contestatoarele intimate ori

renunțării la judecata căii de atac. Ca urmare, și

excepția lipsei de obiect a recursului a fost respinsă.

Cu privire la excepția lipsei de interes a pârâtei

Casa de Pensii a municipiului București în declararea recursului, Curtea a

constatat că legalitatea și temeinicia deciziilor de recalculare

și revizuire a pensiilor speciale a fost analizată de tribunal nu

doar prin prisma proporționalității ingerinței cu scopul

urmărit ci și sub alte aspecte, ca de exemplu cel al lipsirii

contestatoarelor de dreptul de proprietate asupra unui bun, prin

încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.

Acest aspect fiind criticat de recurentă în mod

expres, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția

lipsei de interes a acestei pârâte în promovarea căii de atac și, ca

atare, a respins-o.

Referitor la cererea intimatelor D.L.E. și C.D.A.C.

de înaintare către CJCE a întrebărilor preliminare privind

incidența în litigiu a jurisprudenței acestei instanțe europene

în cauzele Saieva vs. Caisse de compensation des allocations familiales - 32/76

și Mario Viva vs Fonds National de Retraite des Ouvriers Mineurs – 83/87

ca și a Directivei 2003/41/CE privind activitățile și

supravegherea instituțiilor pentru furnizarea pensiilor ocupaționale,

aceasta a fost respinsă.

Potrivit art. 2 alin.(1) din Legea nr.340/2009,

instanța de judecată, din oficiu sau la cerere poate solicita CJUE

să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări

ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la

validitatea sau interpretarea dreptului UE în cazul în care apreciază

că o decizie în această privință este necesară pentru

pronunțarea unei hotărâri.

Ca atare, obiect al unei asemenea cereri poate fi

interpretarea tratatelor, a actelor instituțiilor comunitare (deci a

dreptului Uniunii) și validitatea actelor instituțiilor comunitare.

Principiile generale de drept aplicabile în ordinea

juridică comunitară pot fi de asemenea interpretate însă

instanța comunitară nu poate oferi unei jurisdicții

naționale elementele de interpretare necesare aprecierii incidenței

într-o cauză pendinte a unei dispoziții comunitare (în

speță Directiva 2003/41/CE).

Cu atât mai mult, CJCE nu poate constata incidența

într-o cauză a jurisprudenței sale în anumite spețe, acest

aspect fiind în exclusivitate la aprecierea judecătorului național.

Aplicarea dreptului sau a jurisprudenței Uniunii la

situația de fapt ce face obiectul acțiunii revine doar instanței

naționale, Curtea nefiind competentă a se pronunța pe aceste

aspecte.

Reclamantele au declarat recurs împotriva încheierii din

27 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, criticând-o sub aspectul

respingerii cererii lor de  sesizare a Curții de Justiție a

Comunităților Europene.

În motivare, recurentele au reluat argumentele pentru

care, în opinia lor, se impune formularea unor întrebări preliminare

și sesizarea în acest sens a Curții de Justiție a

Comunităților

Europene.

În ce privește admisibilitatea recursului, au

susținut că aceasta se justifică în raport de dispozițiile

art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009,

Înalta Curte a invocat din oficiu excepția

inadmisibilității recursului, analizând-o cu prioritate,

față de dispozițiile art. 137 C.proc.civ. și pe care a

admis-o, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii judecătorești se pot

exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art.299 alin.(1) C.proc.civ.

„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum

și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Dispozițiile art. 282 alin. (2) Cod procedură civilă sunt

aplicabile în mod corespunzător.”

În speță, prin încheierea recurată s-a

respins o cerere de sesizare a CJCE formulată în faza de recurs, deci

într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este

irevocabilă în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4

C.proc.civ., astfel că și încheierea de respingere a cererii de

sesizare a CJCE este, de asemenea, irevocabilă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 299 C.proc.civ.,

coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ., se desprinde

concluzia că hotărârile date în recurs, fiind irevocabile, nu pot fi

atacate cu recurs.

Întrucât, în speță, hotărârea asupra fondului,

respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu care Curtea de Apel

Iași a fost învestită, are caracterul de hotărâre

irevocabilă, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a

recursului, nici încheierea de respingere a cererii de sesizare a CJCE nu poate

fi atacată cu recurs, fiind și ea irevocabilă.

Contrar susținerilor recurentelor, dispozițiile

art. 2 alin.(5) din Legea nr. 340/2009 nu justifică admisibilitatea

căii de atac exercitate.

Astfel, art.2 din Legea nr. 340/2009  privind

formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor

art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede:

„(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere,

poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene

sa se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate

într-o cauză de orice natură si care se referă la validitatea

sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful

(1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază

că o decizie în aceasta privință este necesară pentru

pronunțarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este

formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu

mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac,

solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de

a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este

necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi

suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea

judecății este obligatorie.

”

Alin. (5) al art. 2 din acest act normativ, invocat de

recurente în susținerea admisibilității căii de atac,

prevede: „Încheierea prin care instanta

se pronunță asupra suspendării judecății poate fi

atacată cu recurs la instanta superioară, în termen de 72 de ore de

la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei

lipsă. ”

Se constată că legea specială deschide

calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța se

pronunță asupra suspendării judecății, concomitent

sesizării Curții de Justiție.

În speță, prin încheierea recurată s-a

dispus respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a

Comunităților Europene, cu consecința continuării

judecății.

Ca atare, această încheiere nu se circumscrie

dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, astfel că

aceste dispoziții nu pot justifica admisibilitatea recursului exercitat în

cauză.

Față de considerentele prezentate, Înalta Curte

a respins recursul ca inadmisibil, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art.

299 alin. (1) C.proc.civ.