ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5585/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1683/2/2013, A.G. a formulat cerere de revizuire a Sentinței nr. 142 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, motivat de faptul că sentința criticată de revizuentă nu este o hotărâre prin care să se fi rezolvat fondul pretențiilor deduse judecății.

2. Hotărârea instanței de revizuire Prin Sentința nr. 1096 din 22 martie 2013 a Curții de Apel București a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamanta A.G., în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii a Municipiului București, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Președintele Casei Naționale de Pensii Publice. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pot face obiectul cererii de revizuire doar hotărârile prin care s-a soluționat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății, iar cererea de revizuire poate fi întemeiată doar pe motivele enumerate expres și limitativ de art. 322 C. proc. civ.

Instanța de fond a revizuirii în cauza de față a constatat că prin hotărârea criticată, instanța de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. 177/2/2013, pentru motivul că procedura sancțiunii pentru neexecutare nu este aplicabilă în cauză, situație în care nu a procedat la judecarea pe fond a cauzei, luând act că sentința civilă criticată nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de revizuire. 3. Recursul declarat de A.G. Recurenta a criticat soluția dată de instanța de revizuire, ca netemeinică și nelegală, arătând că cererea de revizuire a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 322 teza I C. proc. civ., iar condiția evocării fondului prevăzută în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 322 teza a II-a este specifică hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs.

Recurenta a apreciat că în mod greșit a reținut instanța de fond ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire, această excepție fiind invocată de o parte fără calitate procesuală pasivă în cauză. A susținut că atât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cât și Casa de Pensii a Municipiului București nu au calitate procesuală în cauză. A fost criticată sentința pronunțată și pentru faptul că nu a fost amânată cauza la instanța de revizuire pentru a se comunica Președintelui Casei de Pensii Publice înscrisurile depuse la dosar. Totodată, a arătat că sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate de recurentă și le va respinge având în vedere argumentele ce urmează. Prin Sentința nr. 142 din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, ce face obiectul cererii de revizuire, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei A.G.

formulată în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, privind sancționarea Președintelui Casei de Pensii pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, respectiv Sentința nr. 10108 din 15 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 45819/3/2010, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1645 din 27 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, indicate ca temei de drept al acțiunii ce a format obiectul cauzei, în care a fost pronunțată Sentința nr. 142 din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, referitoare la sancționarea pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, au instituit o modalitate de constrângere a autorităților publice în vederea executării hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ. S-a reținut că în cauza dedusă judecății, sentința ce se solicită a fi executată nu a fost pronunțată în materia contenciosului administrativ de o instanță specializată în acest sens și constatând că procedura de sancționare pentru neexecutare este reglementată exclusiv în materia contenciosului administrativ, a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Înalta Curte a reținut că nu pot fi reținute critici de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii atacate cu recurs, întrucât interpretarea dată de recurentă dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., cu privire la condiția de evocare a fondului, nu poate fi acceptată. Înalta Curte prin deciziile sale în mod constant a reținut că prevederea din finalul textului art. 322 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la condiția evocării fondului, trebuie interpretată în sensul că evocarea fondului este o condiție pe care trebuie să o întrunească orice hotărâre pentru a fi supusă revizuirii, acesta fiind sensul dat de legiuitor dispoziției arătate.

Este evident că acțiunea reclamantei fiind soluționată pe excepție, fiind respinsă ca inadmisibilă, nu întrunește condiția de admisibilitate a cererii de revizuire, astfel încât hotărârea dată de instanța de revizuire nu este susceptibilă de nicio critică. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, sentința instanței de revizuire va fi menținută și, pe cale de consecință, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de A.G. împotriva Sentinței nr. 1096 din 22 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013. Procesat de GGC - CL