ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5585/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București sub nr. 1683/2/2013, A.G. a formulat cerere de revizuire a

Sentinței nr. 142 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 322

pct. 2 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a

invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, motivat de faptul că

sentința criticată de revizuentă nu este o hotărâre prin care să se fi rezolvat

fondul pretențiilor deduse judecății.

instanței de revizuire

Prin Sentința nr.

1096 din 22 martie 2013 a Curții de Apel București a fost respinsă ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamanta A.G., în

contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii a Municipiului București, Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Președintele Casei Naționale de

Pensii Publice.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că pot face obiectul cererii de revizuire doar

hotărârile prin care s-a soluționat fondul pretenției ce a fost dedusă

judecății, iar cererea de revizuire poate fi întemeiată doar pe motivele

enumerate expres și limitativ de art. 322 C. proc. civ.

Instanța de fond a

revizuirii în cauza de față a constatat că prin hotărârea criticată, instanța

de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acțiunea ce face obiectul

Dosarului nr. 177/2/2013, pentru motivul că procedura sancțiunii pentru

neexecutare nu este aplicabilă în cauză, situație în care nu a procedat la

judecarea pe fond a cauzei, luând act că sentința civilă criticată nu face

parte din categoria hotărârilor susceptibile de revizuire.

de A.G.

Recurenta a criticat

soluția dată de instanța de revizuire, ca netemeinică și nelegală, arătând că

cererea de revizuire a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 322 teza I

C. proc. civ., iar condiția evocării fondului prevăzută în mod expres și limitativ

de dispozițiile art. 322 teza a II-a este specifică hotărârilor pronunțate de

instanțele de recurs.

Recurenta a apreciat

că în mod greșit a reținut instanța de fond ca fiind inadmisibilă cererea de

revizuire, această excepție fiind invocată de o parte fără calitate procesuală

pasivă în cauză. A susținut că atât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, cât și Casa de Pensii a Municipiului București nu au calitate

procesuală în cauză.

A fost criticată

sentința pronunțată și pentru faptul că nu a fost amânată cauza la instanța de

revizuire pentru a se comunica Președintelui Casei de Pensii Publice

înscrisurile depuse la dosar.

Totodată, a arătat că

sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile

formulate de recurentă și le va respinge având în vedere argumentele ce

urmează.

Prin Sentința nr. 142

din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, ce face obiectul cererii de

revizuire, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei A.G. formulată

în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București și Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, privind sancționarea Președintelui

Casei de Pensii pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, respectiv Sentința

nr. 10108 din 15 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 45819/3/2010, devenită

irevocabilă prin Decizia nr. 1645 din 27 iunie 2012 a Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că dispozițiile art. 24 din Legea nr.

554/2004, indicate ca temei de drept al acțiunii ce a format obiectul cauzei,

în care a fost pronunțată Sentința nr. 142 din 16 ianuarie 2013 a Curții de

Apel București, referitoare la sancționarea pentru neexecutarea unei hotărâri

judecătorești, au instituit o modalitate de constrângere a autorităților publice

în vederea executării hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios

administrativ. S-a reținut că în cauza dedusă judecății, sentința ce se

solicită a fi executată nu a fost pronunțată în materia contenciosului

administrativ de o instanță specializată în acest sens și constatând că

procedura de sancționare pentru neexecutare este reglementată exclusiv în

materia contenciosului administrativ, a admis excepția de inadmisibilitate a

acțiunii reclamantei.

În conformitate cu

dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii.

Înalta Curte a

reținut că nu pot fi reținute critici de nelegalitate ori netemeinicie a

hotărârii atacate cu recurs, întrucât interpretarea dată de recurentă

dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., cu privire la condiția de evocare a

fondului, nu poate fi acceptată.

Înalta Curte prin

deciziile sale în mod constant a reținut că prevederea din finalul textului

art. 322 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la condiția evocării fondului,

trebuie interpretată în sensul că evocarea fondului este o condiție pe care

trebuie să o întrunească orice hotărâre pentru a fi supusă revizuirii, acesta

fiind sensul dat de legiuitor dispoziției arătate.

Este evident că

acțiunea reclamantei fiind soluționată pe excepție, fiind respinsă ca

inadmisibilă, nu întrunește condiția de admisibilitate a cererii de revizuire,

astfel încât hotărârea dată de instanța de revizuire nu este susceptibilă de

nicio critică.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței

atacate, sentința instanței de revizuire va fi menținută și, pe cale de

consecință, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de A.G. împotriva Sentinței nr. 1096 din 22 martie 2013 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2013.

Procesat de GGC - CL