ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 85/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 85/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, revizuentul A.D. a chemat în judecată pe
intimații Camera Deputaților - Secretariatul General și Casa Națională de
Pensii Publice, solicitând revizuirea Sentinței civile nr. 4456/2011,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 12602/2/2010, în sensul admiterii
cererii de revizuirii, modificării sentinței și înlăturării excepției
necompetenței materiale, arătând că obiectul cererii nu privește un litigiu de
asigurări sociale, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 40/2000 privind
sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ci dispozițiile
art. 14 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu care instanța de contencios
administrativ și fiscal a fost legal învestită.
Intimata Camera
Deputaților a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității cererii de
revizuire formulată de revizuentul A.D.
Hotărârea instanței
de fond
Prin Sentința nr.
1951 din 19 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de
revizuentul A.D., în contradictoriu cu intimatele Casa Națională de Pensii
Publice și Camera Deputaților - Secretariatul General, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că, în cazul cererii de revizuire
formulată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. care în art. 322
definesc sfera hotărârilor ce pot face obiectul revizuirii și anume: hotărârile
rămase definitive în instanțele de apel sau prin neapelare, precum și hotărârea
dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
În toate cazurile
revizuirea privește hotărârile prin care s-a soluționat fondul cauzei, ori a
evoca fondul în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus
judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, aceasta
presupune schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului
probator.
În speță, sentința
civilă atacată cu cererea de revizuire din 27 iunie 2011 pronunțată de C.A.B.
în Dosarul nr. 12602/2/2010, instanța de fond a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, astfel încât nu face
parte din categoria hotărârilor care evocă fondul litigiului și, în consecință,
nu poate fi obiectul unei cereri de revizuire.
Recursul
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs revizuentul A.D., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În motivarea cererii
de recurs, a arătat în esență că cererea de revizuire, formulată în temeiul
dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrunește condițiile
de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) teza I C. proc. civ., soluția
instanței de fond fiind vădit nefondată.
S-a solicitat, în
concluzie, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei
spre rejudecare instanței de fond, respectiv Curtea de Apel, legal învestită cu
soluționarea cererii de revizuire, formulată în temeiul dispozițiilor art. 21
alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Procedura în fața
instanței de recurs
Intimata Camera
Deputaților a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca
nefondat, iar recurentul a depus concluzii scrise și înscrisuri.
Considerentele și
soluția instanței de recurs
Analizând cererea de
recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în
conformitate cu prevederile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o
cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, care poate fi
exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute
de art. 322 C. proc. civ.
De asemenea, se
reține că potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată,
constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc.
civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea
principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin.
(2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Astfel, revizuirea
prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale
extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că
motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C.
proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea principiului priorității
normelor dreptului comunitar, față de norma internă, principiul care are și o
consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României,
republicată, de către instanțele de contencios administrativ.
Însă, în cadrul
cererii de revizuire, înainte ca instanța să procedeze la analiza respectării
principiului priorității dreptului comunitar, este necesar să fie îndeplinite
condițiile de admisibilitate a cererii.
În cazul cererii de
revizuire formulată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. care în art. 322
definesc sfera hotărârilor ce pot face obiectul revizuirii și anume: hotărârile
rămase definitive în instanțele de apel sau prin neapelare, precum și hotărârea
dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Având în vedere că
prin sentința civilă atacată cu cererea de revizuire din 27 iunie 2011
pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 12602/2/2010, instanța de
fond a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, în mod corect s-a apreciat de către judecătorul fondului că aceasta
nu face parte din categoria hotărârilor care evocă fondul litigiului.
Prin urmare, Înalta
Curte constată că soluția instanței de fond prin care s-a respins cererea de
revizuire ca inadmisibilă este legală și temeinică, întrucât în aceste
condiții, cererea acestuia nu putea fi examinată prin prisma dispozițiilor art.
21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste
considerente, neexistând motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond,
în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi
respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de A.D. împotriva Sentinței nr. 1951 din 19 martie 2012 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - CL