ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

7107/2/2012, revizuentul A.D. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu intimații Casa Națională

de Pensii Publice și Camera Deputaților - Secretariatul General, revizuirea

Sentinței civile nr. 3245 din 16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr.

10849/2/2010 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 7261/2/2012, A.D. a solicitat, în

contradictoriu cu intimații Casa Națională de Pensii Publice și Camera

Deputaților - Secretariatul General, revizuirea Sentinței civile nr. 3245 din

16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10849/2/2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând, ca temei de

drept, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin Încheierea din

data de 30 octombrie 2012 a fost admisă excepția de conexitate, dispunându-se

conexarea Dosarului cu numărul 7261/2/2012 la Dosarul cu numărul 7107/2/2012.

Prin Sentința civilă

nr. 6114 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile de inadmisibilitate și

lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa Națională de Pensii

Publice.

A respins cererile de

revizuire principală și conexă, formulate de către revizuentul A.D., ca

nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut, mai întâi, că la data formulării acțiunii în fața

instanței de contencios administrativ, 9 noiembrie 2010, dispozițiile art. 21

alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, erau

în vigoare, astfel încât revizuentul beneficiază de toate căile procesuale

existente la data sesizării instanței, nefiind posibilă restrângerea acestor

drepturi procesuale după sesizarea instanței.

Prin raportare la

art. 148 din Constituția României, coroborat cu faptul că la data sesizării

instanței de contencios administrativ dispozițiile art. 21 alin. (2) erau în

vigoare, excepția de inadmisibilitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

A mai reținut că,

prin Sentința civilă nr. 3245 din 16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr.

10849/2/2010 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse capetele de cerere privind anularea

și suspendarea Ordinului nr. 671 din 30 iulie 2010 emis de Președintele Casei

Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, a Convenției privind

aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute

de Legea nr. 7/2006, a Actului adițional la această Convenție, precum și

capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, ca nefondate.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a intimatei Casa Națională de Pensii Publice este

neîntemeiată, întrucât în cauza în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 3245

din 16 mai 2012 Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale

a fost parte.

În continuare,

instanța de fond a constatat că revizuentul nu indică concret cazurile de

încălcare a principiului priorității dreptului comunitar, ci redă întregul

conflict juridic care a generat declanșarea acțiunii în contencios

administrativ, reluând pe fond motivele de nelegalitate ale actelor

administrative contestate, făcând o critică de nelegalitate și netemeinicie a

sentinței, care putea fi făcută doar pe calea recursului.

Or, pe calea

revizuirii trebuie indicate concret motive de revizuire care să reliefeze

încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art.

148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României,

republicată.

Pe de altă parte, din

considerentele sentinței recurate nu rezultă aspecte care să conducă la

concluzia încălcării principiului priorității dreptului comunitar, reglementat

de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României,

republicată.

Prin urmare, în speță

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Împotriva Sentinței

civile nr. 6114 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în

termenul legal, revizuentul A.D., solicitând casarea acesteia și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea cererii,

recurentul a reiterat condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată

în temeiul dispozițiilor art. 322 teza I C. proc. civ., coroborate cu

dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, arătând că acestea au

fost astfel dezvoltate și în Dosarul cu numărul 7261/2/2012 și Dosarul cu

numărul 7107/2/2012.

A argumentat că

instanța de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului și că refuzul

de a supune cenzurii actele administrative de sorginte ministerială, de a le

suspenda și anula, în caz de nelegalitate, reprezintă o încălcare a priorității

dreptului comunitar, reluând aspectele de nelegalitate ale actelor

administrative supuse examinării instanței de contencios administrativ.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

Prin întâmpinarea

formulată, intimata Camera Deputaților - Secretariatul General a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a

argumentat, în esență, că aprecierea instanței de fond asupra cererii de

revizuire și soluționarea acesteia s-au realizat conform normelor care

reglementează revizuirea și că prima instanță nu a reținut existența unei

incompatibilități între dreptul comunitar și legislația internă, pentru a putea

fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în temeiul

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raționamentul acesteia fiind temeinic

și legal.

La rândul său, prin

întâmpinare, intimata Casa Națională de Pensii Publice a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, argumentând, în esență, că soluția pronunțată de către

instanța de fond este temeinică și legală și a fost dată cu aplicarea corectă a

legii, fiind motivată în fapt și în drept.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport de legislația incidență în speță și susținerile

recurentului-reclamant, Înalta Curte constată recursul nefondat, și îl va

respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speță, se

apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

raportat la dispozițiile legale incidente.

Criticile subsumate

motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 nu pot fi

reținute.

Această normă vizează

ipoteza în care instanța judecătorească pronunță o hotărâre fără a avea nici o

competență în acea problemă sau săvârșește acte care intră în atribuțiile unor

organe aparținând alte autorități, ipoteză care, în situația hotărârii

recurate, nu se verifică.

Raportat la

înscrisurile administrate în cauză, nu se poate aprecia nici că, prin hotărârea

dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea

nulității.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6, anume "dacă

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut", se

constată că judecătorul fondului s-a pronunțat exclusiv cu privire la cererea

și argumentele recurentului, iar faptul că acesta este nemulțumit de

considerentele expuse și soluția pronunțată, așa cum rezultă din criticile

expuse în cererea de recurs, nu poate atrage incidența motivului de recurs

sus-menționat.

Nu pot fi primite

nici criticile privind nemotivarea sentinței recurate, motiv de recurs prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care

judecătorul fondului a prezentat în mod exhaustiv și convingător aspectele de

fapt și de drept ce au dus la formarea convingerii sale.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., anume

când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că

recurentul critică, în realitate, calificarea dată, de către instanța de fond,

argumentelor sale și respingerea acestora, aspecte care nu se încadrează în

ipoteza normei sus-menționate.

Nu este întemeiat

nici motivul de recurs vizând interpretarea și aplicarea greșită a legii,

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În speță, după

examinarea riguroasă a susținerilor recurentului și a hotărârii ce face

obiectul cererii de revizuire în care a fost pronunțată sentința atacată,

Înalta Curte nu poate reține elemente privind încălcarea principiului

priorității dreptului comunitar.

Nu se poate reproșa

instanței de fond lipsa rolului activ, în condițiile în care aceasta a acționat

în cadrul impus de normele care reglementează procedura revizuirii, pronunțând

o hotărâre legală și temeinică, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile

legale incidente.

Pentru aceste

considerente, neexistând motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul A.D. împotriva Sentinței civile nr. 6114 din 30

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.

Procesat de GGC - AP