ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7107/2/2012, revizuentul A.D. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu intimații Casa Națională de Pensii Publice și Camera Deputaților - Secretariatul General, revizuirea Sentinței civile nr. 3245 din 16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10849/2/2010 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7261/2/2012, A.D.

a solicitat, în contradictoriu cu intimații Casa Națională de Pensii Publice și Camera Deputaților - Secretariatul General, revizuirea Sentinței civile nr. 3245 din 16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10849/2/2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin Încheierea din data de 30 octombrie 2012 a fost admisă excepția de conexitate, dispunându-se conexarea Dosarului cu numărul 7261/2/2012 la Dosarul cu numărul 7107/2/2012. Prin Sentința civilă nr. 6114 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile de inadmisibilitate și lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa Națională de Pensii Publice.

A respins cererile de revizuire principală și conexă, formulate de către revizuentul A.D., ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, mai întâi, că la data formulării acțiunii în fața instanței de contencios administrativ, 9 noiembrie 2010, dispozițiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, erau în vigoare, astfel încât revizuentul beneficiază de toate căile procesuale existente la data sesizării instanței, nefiind posibilă restrângerea acestor drepturi procesuale după sesizarea instanței. Prin raportare la art. 148 din Constituția României, coroborat cu faptul că la data sesizării instanței de contencios administrativ dispozițiile art. 21 alin. (2) erau în vigoare, excepția de inadmisibilitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

A mai reținut că, prin Sentința civilă nr. 3245 din 16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10849/2/2010 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse capetele de cerere privind anularea și suspendarea Ordinului nr. 671 din 30 iulie 2010 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, a Convenției privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, a Actului adițional la această Convenție, precum și capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, ca nefondate. Excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa Națională de Pensii Publice este neîntemeiată, întrucât în cauza în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 3245 din 16 mai 2012 Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a fost parte.

În continuare, instanța de fond a constatat că revizuentul nu indică concret cazurile de încălcare a principiului priorității dreptului comunitar, ci redă întregul conflict juridic care a generat declanșarea acțiunii în contencios administrativ, reluând pe fond motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate, făcând o critică de nelegalitate și netemeinicie a sentinței, care putea fi făcută doar pe calea recursului. Or, pe calea revizuirii trebuie indicate concret motive de revizuire care să reliefeze încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Pe de altă parte, din considerentele sentinței recurate nu rezultă aspecte care să conducă la concluzia încălcării principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Prin urmare, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Împotriva Sentinței civile nr. 6114 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termenul legal, revizuentul A.D., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea cererii, recurentul a reiterat condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 322 teza I C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, arătând că acestea au fost astfel dezvoltate și în Dosarul cu numărul 7261/2/2012 și Dosarul cu numărul 7107/2/2012.

A argumentat că instanța de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului și că refuzul de a supune cenzurii actele administrative de sorginte ministerială, de a le suspenda și anula, în caz de nelegalitate, reprezintă o încălcare a priorității dreptului comunitar, reluând aspectele de nelegalitate ale actelor administrative supuse examinării instanței de contencios administrativ. În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimata Camera Deputaților - Secretariatul General a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a argumentat, în esență, că aprecierea instanței de fond asupra cererii de revizuire și soluționarea acesteia s-au realizat conform normelor care reglementează revizuirea și că prima instanță nu a reținut existența unei incompatibilități între dreptul comunitar și legislația internă, pentru a putea fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raționamentul acesteia fiind temeinic și legal. La rândul său, prin întâmpinare, intimata Casa Națională de Pensii Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este temeinică și legală și a fost dată cu aplicarea corectă a legii, fiind motivată în fapt și în drept.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de legislația incidență în speță și susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată recursul nefondat, și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. În speță, se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, raportat la dispozițiile legale incidente. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 nu pot fi reținute. Această normă vizează ipoteza în care instanța judecătorească pronunță o hotărâre fără a avea nici o competență în acea problemă sau săvârșește acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând alte autorități, ipoteză care, în situația hotărârii recurate, nu se verifică.

Raportat la înscrisurile administrate în cauză, nu se poate aprecia nici că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6, anume "dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut", se constată că judecătorul fondului s-a pronunțat exclusiv cu privire la cererea și argumentele recurentului, iar faptul că acesta este nemulțumit de considerentele expuse și soluția pronunțată, așa cum rezultă din criticile expuse în cererea de recurs, nu poate atrage incidența motivului de recurs sus-menționat. Nu pot fi primite nici criticile privind nemotivarea sentinței recurate, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în condițiile în care judecătorul fondului a prezentat în mod exhaustiv și convingător aspectele de fapt și de drept ce au dus la formarea convingerii sale. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., anume când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că recurentul critică, în realitate, calificarea dată, de către instanța de fond, argumentelor sale și respingerea acestora, aspecte care nu se încadrează în ipoteza normei sus-menționate. Nu este întemeiat nici motivul de recurs vizând interpretarea și aplicarea greșită a legii, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În speță, după examinarea riguroasă a susținerilor recurentului și a hotărârii ce face obiectul cererii de revizuire în care a fost pronunțată sentința atacată, Înalta Curte nu poate reține elemente privind încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. Nu se poate reproșa instanței de fond lipsa rolului activ, în condițiile în care aceasta a acționat în cadrul impus de normele care reglementează procedura revizuirii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente. Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva Sentinței civile nr. 6114 din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014. Procesat de GGC - AP