ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2013

HOTĂRÂRE
21.01.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul Iași, secția civilă, reclamantele D.L.E. și C.D.A.C.

au contestat, în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii a municipiului

București și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, deciziile din

19 august 2010, 14 octombrie 2010 și 28 iulie 2011 respectiv din 20 august 2010,

28 octombrie 2010 și 22 iulie 2011 emise de pârâtă, solicitând:

- constatarea

nulității absolute a deciziilor de recalculare/revizuire a pensiei emise în temeiul

O.U.G. nr. 59/2011 și a Legii nr. 119/2010 și a tuturor deciziilor de recalculare/revizuire

subsecvente, respectiv a deciziilor emise pe numele D.L.E.: din 19 august 2010 care

s-a dispus recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 737/2010,

din 14 aprilie 2010 și din 28 iulie 2011 precum și a deciziilor emise pe numele

C.D.A.C. din 20 august 2010, din 28 octombrie 2010 și din 22 iulie 2011.

- restabilirea

situației anterioare emiterii deciziilor de recalculare/revizuire enumerate mai

sus în sensul achitării sumelor de bani reprezentând diferența dintre pensia stabilită

conform Legii nr. 223/2007 în baza deciziei de pensionare din 11 decembrie 2008

(pe numele D.L.E.), respectiv din 27 noiembrie 2008 (pe numele C.D.A.C.) și pensia

recalculată în temeiul O.U.G. nr. 59/2011 și a Legii nr. 119/2010, precum și repunerea

și plată a deciziilor de pensionare din 11 decembrie 2008 respectiv din 27

noiembrie 2008 în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007.

Prin sentința

civilă nr. 2789 din data de 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, secția

civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intimatul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în cuprinsul întâmpinării, precum

și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia; a fost admisă contestația;

s-au anulat deciziile emise pe numele contestatoarei D.L.E. din 19 august 2010,

14 octombrie 2010 și 28 iulie 2011 de către intimata Casa de Pensii a municipiului

București, precum și cele emise pe numele contestatoarei C.D.A.C. din 20 august

2010, 28 octombrie 2010 și 22 iulie 2011; pe cale de consecință, s-a dispus menținerea

și repunerea în plată a deciziei din 11 decembrie 2008 emisă de intimată pe numele

contestatoarei D.L.E. precum și decizia din data de 27 noiembrie 2008 emisă de intimată

pe numele contestatoarei C.D.A.C.; a fost obligată intimata Casa de Pensii a municipiului

București să achite contestatoarei D.L.E. diferența dintre pensia stabilită prin

decizia din data de 11 decembrie 2008 și pensia stabilită prin deciziile ulterioare

(anulate prin prezenta) și contestatoarei C.D.A.C. diferența dintre pensia stabilită

prin decizia din data de 27 noiembrie 2008 și pensia stabilită prin deciziile ulterioare

(anulate prin prezenta); a fost obligat intimatul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale să aloce fondurile necesare repunerii în plată a deciziilor de

pensionare din 11 decembrie 2008 și din 27 noiembrie 2008 emise pe numele contestatoarelor.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și Casa de Pensii a municipiului București

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

La termenul din

27 aprilie 2012, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale,

a respins excepțiile nulității recursului, lipsei de obiect a recursului și lipsei

de interes, invocate de intimate, a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție

a Comunităților Europene formulată de intimatele-reclamante și, în temeiul dispozițiilor

art. 151 C. proc. civ., a dispus repunerea cauzei pe rol.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepțiile nulității, lipsei de obiect și lipsei de interes a recursului declarat

de Casa de Pensii a Municipiului București, invocate de reclamante, a constatat

următoarele:

Deși recursul

este conceput în sistemul actualului C. proc. civ. ca fiind o cale extraordinară

de atac, un ultim nivel de jurisdicție în care părțile în litigiu își pot apăra

drepturile lor subiective, este de subliniat că în materia supusă judecății, respectiv

cea a litigiilor de asigurări sociale, recursul este o cale de atac devolutivă,

motivat de faptul că hotărârile pronunțate pe fond nu sunt susceptibile de apel.

Astfel, cum jurisdicția

asigurărilor sociale se realizează prin tribunale ca instanțe de fond și curți de

apel, ca instanțe de recurs, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304

1

Ca atare, Curtea

poate examina cauza sub toate aspectele ce țin de legalitate și temeinicia deciziilor

contestate, iar excepția nulității recursului pentru încălcarea art. 302

1

alin. (1) lit. c) și a art. 306 C. proc. civ. a fost respinsă.

Cât privește excepția

lipsei de obiect, se constată că în materia asigurărilor sociale sentințele pronunțate

de tribunale pe fond sunt definitive și executorii.

Punerea în executare

de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului București a sentinței Tribunalului

București prin emiterea de noi decizii pentru cele două contestatoare și achitarea

diferențelor de pensie constituie o executare benevolă a unei hotărâri judecătorești

definitive și nu influențează soluționarea căii de atac.

Totodată, nu există

la dosarul de recurs vreo manifestare expresă de voință a recurentei în sensul achiesării

la drepturile pretinse de contestatoarele intimate ori renunțării la judecata căii

de atac.

Ca urmare, și

excepția lipsei de obiect a recursului a fost respinsă.

Cu privire la

excepția lipsei de interes a pârâtei Casa de Pensii a municipiului București în

declararea recursului, Curtea a constatat că legalitatea și temeinicia deciziilor

de recalculare și revizuire a pensiilor speciale a fost analizată de tribunal nu

doar prin prisma proporționalității ingerinței cu scopul urmărit ci și sub alte

aspecte, ca de exemplu cel al lipsirii contestatoarelor de dreptul de proprietate

asupra unui bun, prin încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Acest aspect fiind

criticat de recurentă în mod expres, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția

lipsei de interes a acestei pârâte în promovarea căii de atac și, ca atare, a respins-o.

Referitor la cererea

intimatelor D.L.E. și C.D.A.C. de înaintare către Curtea de Justiție a

Comunităților Europene a întrebărilor preliminare privind incidența în litigiu a

jurisprudenței acestei instanțe europene în cauzele Saieva vs. Caisse de compensation

des allocations familiales - 32/76 și Mărio Viva vs Fonds National de Retrăite des

Ouvriers Mineurs - 83/87 ca și a Directivei 2003/41/CE privind activitățile și supravegherea

instituțiilor pentru furnizarea pensiilor ocupaționale, aceasta va fi respinsă.

Potrivit art.

2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, instanța de judecată, din oficiu sau la cerere

poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu

preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se

referă la validitatea sau interpretarea dreptului UE în cazul în care apreciază

că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri.

Ca atare, obiect

al unei asemenea cereri poate fi interpretarea tratatelor, a actelor instituțiilor

comunitare (deci a dreptului Uniunii) și validitatea actelor instituțiilor comunitare.

Principiile generale

de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară pot fi de asemenea interpretate

însă instanța comunitară nu poate oferi unei jurisdicții naționale elementele de

interpretare necesare aprecierii incidenței într-o cauză pendinte a unei dispoziții

comunitare (în speță Directiva 2003/41/CE).

Cu atât mai mult,

Curții de Justiție a Comunităților Europene nu poate constata incidența într-o cauză

a jurisprudenței sale în anumite spețe, acest aspect fiind în exclusivitate la aprecierea

judecătorului național.

Aplicarea dreptului

sau a jurisprudenței Uniunii la situația de fapt ce face obiectul acțiunii revine

doar instanței naționale, Curtea nefiind competentă a se pronunța pe aceste aspecte.

Reclamantele au

declarat recurs împotriva încheierii din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași,

criticând-o sub aspectul respingerii cererii lor de sesizare a Curții de Justiție

a Comunităților Europene.

În motivare, recurentele

au reluat argumentele pentru care, în opinia lor, se impune formularea unor întrebări

preliminare și sesizarea în acest sens a Curții de Justiție a Comunităților Europene.

În ce privește

admisibilitatea recursului, au susținut că aceasta se justifică în raport de dispozițiile

art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009,

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 11332/99/2011/a1.

Înalta Curte,

la termenul din 21 ianuarie 2013, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității

recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 din

Împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative,

de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor

art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date

în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2)

În speță, prin

încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a Curții de Justiție a

Comunităților Europene formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală

în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă în conformitate cu dispozițiile

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel că și încheierea de respingere a

cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene este, de asemenea,

irevocabilă.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs, fiind

irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs.

Întrucât, în speță,

hotărârea asupra fondului, respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu

care Curtea de Apel Iași a fost învestită, are caracterul de hotărâre irevocabilă,

nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nici încheierea de respingere

a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene nu poate fi

atacată cu recurs, fiind și ea irevocabilă.

Contrar susținerilor

recurentelor, dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 nu justifică

admisibilitatea căii de atac exercitate.

Astfel, art. 2

din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în

baza prevederilor art. 35 parag. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede:

„(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție

a Comunităților Europene sa se pronunțe, cu titlu preliminar asupra unei întrebări

ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea

unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

în cazul în care apreciază că o decizie în aceasta privință este necesară pentru

pronunțarea unei hotărâri în cauză, (2) Dacă cererea este formulată în fața unei

instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare

de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța

cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea

unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi

suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie".

Alin. (5) al

art. 2 din acest act normativ, invocat de recurente în susținerea admisibilității

căii de atac, prevede: „încheiereaprin care instanța se pronunță asupra suspendării

judecații poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 72 de

ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă”.

Se constată că

legea specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța

se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții de Justiție.

În speță, prin

încheierea recurată s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție

a Comunităților Europene, cu consecința continuării judecății.

Ca atare, această

încheiere nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009,

astfel că aceste dispoziții nu pot justifica admisibilitatea recursului exercitat

în cauză.

Față de considerentele

prezentate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în baza art. 312

alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ..

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantele D.L.E. și C.D.A.C. împotriva încheierii de ședință

din data de 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2717/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7632/99/2010 pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul C.C.G. chemat în judecată intimatele Casa Județeană de Pensii Iași și casa Națională de Pensii București, so
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81621)
.10.2010 și 28.07.2011 respectiv nr. 23xxx din 20.08.2010, 28.10.2010 și 22.07.2011 emise de pârâtă, solicitând constatarea nulității absolute a deciziilor de recalculare/revizuire a pensiei emise în temeiul OUG nr. 59/2011 și a Legii nr. 1
ÎCCJ 2014-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3357/2014
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, revizuenta Casa de Pensii a Municipiului București a solicitat revizuirea sentinței civil
ÎCCJ 2012-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6747/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 2938/1/2012 la data de 12 aprilie 2012 (data poștei), I.E. a formulat cerere de revizuire
ÎCCJ 2016-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2010/2016
ul București intrase sub autoritate de lucru judecat, iar Hotărârea nr. 7199 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București este potrivnică acesteia. Prin urmare, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate, prevăzute
Sursă