ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6747/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 2938/1/2012 la data de 12 aprilie 2012 (data poștei), I.E. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 952R din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii a Municipiului București, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuentul a învederat că prin decizia a cărei revizuire se solicită, curtea de apel a respins recursul său declarat împotriva Sentinței civile nr. 9265 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza soluționată prin sentința menționată a avut ca obiect contestația promovată de I.E. împotriva Deciziei nr. 2261 din 19 august 2010 prin care, în baza Legii nr. 119/2010, i-a fost recalculată pensia de serviciu pentru limită de vârstă de care beneficia în baza O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a personalului diplomatic și consular, modificată și completată prin O.U.G. nr. 80/2007; contestatorul a solicitat anularea deciziei arătate, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii și repunerea sa în situația anterioară recalculării, cu plata drepturilor de pensie de serviciu de la data de 1 septembrie 2010 și până la data restabilirii dreptului. În dezvoltarea ipotezei de revizuire reglementate de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuentul arată că instanța de recurs (Curtea de apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale) a soluționat favorabil recursurile formulate de doi dintre foștii săi colegi de serviciu, pronunțând decizii potrivnice în raport cu decizia pronunțată în recursul său. Astfel, în cauza reclamantului G.I. (recurent) și Casa de Pensii a Municipiului București (intimată), s-a pronunțat Decizia civilă nr. 59R din 10 ianuarie 2012, definitivă și irevocabilă, prin care, cu majoritate, s-a admis recursul și a fost modificată în tot sentința recurată; revizuentul învederează că a fost coleg de serviciu cu dl. G. la fostul Minister de Comerț Exterior și apoi la Departamentul de Comerț Exterior, pentru o perioada de peste 30 de ani, de unde au fost scoși la pensie pentru limită de vârstă.

Într-o a doua cauză, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 48656/3/2010 având ca obiect contestație decizie de pensionare și ca părți - D.I. (recurent-contestator) și Casa de Pensii a Municipiului București (recurent-intimat), a pronunțat Decizia civilă nr. 347R din 3 februarie 2012, definitivă și irevocabilă, prin care, cu majoritate, a respins ca nefondat recursul formulat de recurenta-intimată și a admis recursul formulat de recurentul-contestator.

În opinia revizuentului, există hotărâri potrivnice date de Curtea de Apel București, ca instanța de recurs, după evocarea fondului, în aceleași pricini (contestații decizii de pensionare), între aceleași persoane (pensionari pentru limită de vârstă, beneficiari ai unei pensii de serviciu, și Casa de Pensii a Municipiului București, care a eliminat pensia de serviciu), având aceeași calitate (recurenți-contestatori și intimata Casa de Pensii a Municipiului București).

Totodată, revizuentul învederează că problema practicii judecătorești neunitare a fost reținută în repetate rânduri în rapoartele intermediare ale Comisiei Europene privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare; or, în opinia revizuentului, soluțiile divergente pronunțate de Curtea de Apel București pun sub semnul întrebării principiul privind securitatea raporturilor juridice, întrucât creează situații discriminatorii față de foștii colegi de serviciu menționați anterior, fiind încălcate norme internaționale și naționale: art. 2 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția europeană a drepturilor și libertățile fundamentale ale omului, precum și art. 16 din Constituția României, toate referitoare la interzicerea discriminării.

Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție ce va fi admisă, potrivit celor ce urmează. Revizuentul a solicitat instanței anularea Deciziei civile nr. 952R din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii a Municipiului București, pe temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare și nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

S-a susținut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu alte decizii ale aceleiași instanțe de recurs (secții diferite ale curții de apel, fiecare dintre ele cu competență funcțională în materia asigurărilor sociale), pronunțate în pricini similare (contestații împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, în temeiul Legii nr. 119/2010), în privința altor beneficiari ai pensiei de serviciu, cauze soluționate în contradictoriu cu același intimat, așadar, pentru practică neunitară. În aplicarea dispozițiilor art. 326 alin. 3 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Or, câtă vreme în prima ipoteză susținută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive (și irevocabile) ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel București), pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor pensionari care au fost beneficiari ai pensiei de serviciu din segmentul consular și diplomatic, revizuentul nu poate obține anularea deciziei instanței de recurs, întrucât practica neunitară a unei instanțe nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.; pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă.

Remediul practicii neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii, însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința situației revizuentului, întrucât art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese; prin urmare, chiar și o decizie în interesul legii, nu ar fi o cale de recurs internă eficientă și efectivă în privința revizuentului, în sensul art. 13 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și aceasta, cu atât mai mult cu cât pretinsa practică neunitară este consecutivă pronunțării unei decizii în interesul legii în această materie (Decizia nr. 29/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul învestit cu soluționarea recursului în interesul legii).

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță. Pe de altă parte, instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.E. împotriva Deciziei nr. 952R din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL