ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6747/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 2938/1/2012 la data de

12 aprilie 2012 (data poștei), I.E. a formulat cerere de revizuire împotriva

Deciziei civile nr. 952R din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de

muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de

Pensii a Municipiului București, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuentul a învederat că prin decizia a cărei revizuire se solicită, curtea

de apel a respins recursul său declarat împotriva Sentinței civile nr. 9265 din

27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă,

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza soluționată

prin sentința menționată a avut ca obiect contestația promovată de I.E.

împotriva Deciziei nr. 2261 din 19 august 2010 prin care, în baza Legii nr.

119/2010, i-a fost recalculată pensia de serviciu pentru limită de vârstă de

care beneficia în baza O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a

personalului diplomatic și consular, modificată și completată prin O.U.G. nr.

80/2007; contestatorul a solicitat anularea deciziei arătate, obligarea pârâtei

la emiterea unei noi decizii și repunerea sa în situația anterioară

recalculării, cu plata drepturilor de pensie de serviciu de la data de 1

septembrie 2010 și până la data restabilirii dreptului.

În dezvoltarea

ipotezei de revizuire reglementate de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul

arată că instanța de recurs (Curtea de apel București, secția a VII-a civilă,

conflicte de muncă și asigurări sociale) a soluționat favorabil recursurile

formulate de doi dintre foștii săi colegi de serviciu, pronunțând decizii

potrivnice în raport cu decizia pronunțată în recursul său.

Astfel, în cauza

reclamantului G.I. (recurent) și Casa de Pensii a Municipiului București

(intimată), s-a pronunțat Decizia civilă nr. 59R din 10 ianuarie 2012,

definitivă și irevocabilă, prin care, cu majoritate, s-a admis recursul și a

fost modificată în tot sentința recurată; revizuentul învederează că a fost

coleg de serviciu cu dl. G. la fostul Minister de Comerț Exterior și apoi la

Departamentul de Comerț Exterior, pentru o perioada de peste 30 de ani, de unde

au fost scoși la pensie pentru limită de vârstă.

Într-o a doua cauză,

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul

nr. 48656/3/2010 având ca obiect contestație decizie de pensionare și ca părți

- D.I. (recurent-contestator) și Casa de Pensii a Municipiului București

(recurent-intimat), a pronunțat Decizia civilă nr. 347R din 3 februarie 2012,

definitivă și irevocabilă, prin care, cu majoritate, a respins ca nefondat

recursul formulat de recurenta-intimată și a admis recursul formulat de

recurentul-contestator.

În opinia

revizuentului, există hotărâri potrivnice date de Curtea de Apel București, ca

instanța de recurs, după evocarea fondului, în aceleași pricini (contestații

decizii de pensionare), între aceleași persoane (pensionari pentru limită de

vârstă, beneficiari ai unei pensii de serviciu, și Casa de Pensii a

Municipiului București, care a eliminat pensia de serviciu), având aceeași

calitate (recurenți-contestatori și intimata Casa de Pensii a Municipiului

București).

Totodată, revizuentul

învederează că problema practicii judecătorești neunitare a fost reținută în

repetate rânduri în rapoartele intermediare ale Comisiei Europene privind

progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și

verificare; or, în opinia revizuentului, soluțiile divergente pronunțate de

Curtea de Apel București pun sub semnul întrebării principiul privind

securitatea raporturilor juridice, întrucât creează situații discriminatorii

față de foștii colegi de serviciu menționați anterior, fiind încălcate norme

internaționale și naționale: art. 2 și 7 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția europeană a drepturilor și

libertățile fundamentale ale omului, precum și art. 16 din Constituția

României, toate referitoare la interzicerea discriminării.

Înalta Curte a

invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție ce va fi

admisă, potrivit celor ce urmează.

Revizuentul a

solicitat instanței anularea Deciziei civile nr. 952R din 4 aprilie 2012 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în

contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii a Municipiului București,

pe temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide

părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare și

nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date

de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate.

S-a susținut că

decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu alte decizii ale

aceleiași instanțe de recurs (secții diferite ale curții de apel, fiecare

dintre ele cu competență funcțională în materia asigurărilor sociale),

pronunțate în pricini similare (contestații împotriva deciziilor de recalculare

a pensiilor de serviciu, în temeiul Legii nr. 119/2010), în privința altor

beneficiari ai pensiei de serviciu, cauze soluționate în contradictoriu cu

același intimat, așadar, pentru practică neunitară.

În aplicarea

dispozițiilor art. 326 alin. 3 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art.

322 pct. 7 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții,

care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar

să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt

contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce

presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză);

hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar),

ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția

puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de

cea dintâi instanță.

Or, câtă vreme în

prima ipoteză susținută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între

hotărâri definitive (și irevocabile) ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel

București), pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor

pensionari care au fost beneficiari ai pensiei de serviciu din segmentul

consular și diplomatic, revizuentul nu poate obține anularea deciziei instanței

de recurs, întrucât practica neunitară a unei instanțe nu poate fi remediată pe

calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.; pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile

să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice

tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior și a cărui

autoritate de lucru judecat o încalcă.

Remediul practicii

neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii, însă, la acest

moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi

lipsite de orice finalitate în privința situației revizuentului, întrucât art.

330

7

alin. (4) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai

în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și

nici cu privire la situația părților din acele procese; prin urmare, chiar și o

decizie în interesul legii, nu ar fi o cale de recurs internă eficientă și

efectivă în privința revizuentului, în sensul art. 13 din Convenția europeană a

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și aceasta, cu atât mai

mult cu cât pretinsa practică neunitară este consecutivă pronunțării unei

decizii în interesul legii în această materie (Decizia nr. 29/2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Completul învestit cu soluționarea recursului în

interesul legii).

Scopul reglementării

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al

îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora,

ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea

situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în

speță.

Pe de altă parte,

instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui

imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării

securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac

nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea

cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite

asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Stanca Popescu c. României din

7 iulie 2009.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.E. împotriva

Deciziei nr. 952R din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL