ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4535/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța la data de 16 februarie 2011, sub nr. 2992/118/2011,

reclamanta

T.G.

a chemat în judecată pe pârâta

Casa Sectorială

de Pensii a Ministerului Apărării Naționale,

solicitând anularea deciziei emisă de pârâtă sub nr. 83771 din 31 decembrie 2010,

privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010, menținerea deciziei nr.

026987/01 iunie  2009 privind stabilirea pensiei de serviciu în temeiul Legii nr.

164//2001 și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu și

cea recalculată conform Legii nr. 119/2010, adiționată cu dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 5479 din 31 octombrie 2011, Tribunalul Constanța,

secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând

că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr.

19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o

competență

teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază

teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva

deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin

declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a pronunțat sentința civilă nr. 3261 din 05 aprilie

2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența

în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Constanța și, constatând ivit

conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru

a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât

Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se

face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din

Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența

teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de

casele de pensii

sectoriale

(fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului

Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile

în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă,

cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei

revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Constanța.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva unei decizii de recalculare a

pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și

anume Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată a

fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la

data de 16 februarie 2011.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art.

156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul.

Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului”.

Legea nr. 19/2000 a

fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011,

conform dispozițiilor art. 196 lit. a din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, și anume 16 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010,

care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin.

(1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul.”

Rezultă că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste

cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de

competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010,

în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantei, respectiv

Tribunalul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 iunie 2012.