ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 845/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B. S.A., C. S.R.L., D. și E., obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 200.000 euro, reprezentând daunele suferite ca urmare a evenimentului asigurat produs la data de 12 decembrie 2015, soldat cu decesul unicului său fiu, în vârstă de 23 ani, ca urmare a intoxicației acute cu monoxid de carbon, precum și la plata dobânzii legale, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă.

Prin încheierea din 19 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza în vederea repartizării aleatorii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă în data de 15 februarie 2018, sub nr. x/2017**.

Prin sentința nr. 2368 din 19 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E., invocată prin întâmpinare și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis, în parte, acțiunea în contradictoriu cu ceilalți pârâți. În temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) cu referire la cele ale art. 26 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 a obligat-o pe pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 92.600 RON (echivalentul a 20.000 euro la cursul valutar al BNR de 4,63 RON/euro la data de 13 decembrie 2017 - data introducerii cererii de chemare în judecată). A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului E. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus. În baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 l-a obligat pe pârât să plătească în favoarea statului suma de 2957 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată la valoarea pretențiilor admise. În temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 a dispus ca restul cheltuielilor să rămână în sarcina statului.

Prin decizia nr. 1809/A din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S.C. C. și D.. A respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței tribunalului. A admis apelul principal declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâta B. S.A. la plata daunelor morale în sumă de 50.000 euro în echivalent în RON la data plății. A menținut în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., arătând că nu conține o motivare care să se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu a stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății și cuprinde motive contradictorii.

A precizat, în esență, că în producerea evenimentului rutier culpa exclusivă aparține șoferului, astfel încât nu poate fi obligată la acordarea de despăgubiri.

A susținut că această situație de fapt rezultă din actele dosarului penal nr. x/2015, la aceasta urmând a se aplica normele legale în vigoare, respectiv Legea nr. 136/1995 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Recurenta a făcut trimitere și la decizia nr. 23/2015 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, considerând că în mod neîntemeiat, curtea de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale menționate și nu le-a menționat în decizia atacată.

Prin al doilea motiv, recurenta a criticat faptul că instanța de apel nu a avut în vedere la acordarea despăgubirilor practica judiciară în materie, astfel cum este avută în vedere prin dispozițiile art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014.

A precizat că în evaluarea prejudiciului moral nepatrimonial, instanța de apel a arătat în motivarea soluției faptul că dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ. instituie o prezumție relativă în ceea ce privește durerea încercată prin moartea victimei.

A apreciat că în egală măsură, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere și următoarele împrejurări în funcție de care se apreciază despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial, respectiv faptul că este vorba de o faptă săvârșită din culpă, dacă persoanele prejudiciate depindeau de victimă, dacă erau minore, dacă aveau tulburări sufletești dovedite cu rapoarte psihologice care să arate dimensiunea traumei suferite.

Față de cele învederate, recurenta a considerat că hotărârea instanței de apel este nemotivată, motivată confuz și contradictoriu și este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

A solicitat a se observa că instanțele fondului nu s-au raportat la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare la deciziile invocate în apărare.

A susținut că prin raportarea la criterii obiective, singurele în măsură să confere caracterul justificat al daunelor și natura controlată a acestora, se poate observa că suma acordată este deosebit de mare, creând o discrepanță majoră între cuantumul acordat intimatei și cel acordat altor victime prin ricoșeu în situații similare.

A mai arătat că despăgubirea pentru repararea prejudiciului personal nepatrimonial are destinația de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, fără a constitui un mijloc de pedeapsă sau de îmbogățire a victimei.

A criticat și faptul că instanța de apel nu a avut în vedere nici jurisprudența CEDO, în astfel de cazuri Curtea Europeană arătând importanța principiului echității.

A concluzionat că în raport de acestea este evident că instanța a avut în vedere posibilitatea asigurătorului de a plăti această daună, amplificând astfel nivelul despăgubirii, ceea ce nu este permis de lege.

În situația în care se va dispune desființarea titlului executoriu reprezentat de hotărârea recurată, a solicitat întoarcerea executării silite, conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a căii de atac, lipsa de obiect a cererii de întoarcere a executării și inadmisibilitatea acesteia, întrucât nu s-a procedat la punerea în executare, excepția de nulitate pentru neîncadrare (întrucât motivele de recurs reprezintă reiterări ale motivelor de apel), iar pe fond, a solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

A apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 invocate de către recurentă, decizia atacată fiind motivată în fapt și în drept sub toate aspectele deduse judecății.

A susținut că în mod corect nu a fost reținută culpa exclusivă a fiului reclamantei, așa cum de altfel rezultă și din probele administrate în cauză.

Potrivit intimatei, în cauză nu este incidentă forța majoră, la momentul producerii evenimentului exista o poliță RCA valabilă, astfel încât nu se poate vorbi de lipsa unei obligații de acordare a despăgubirilor din partea asigurătorului.

A mai susținut că daunele morale au fost corect stabilite iar instanța de apel a argumentat acordarea acestora. Deciziile de practică judiciară invocate de către recurentă, fie sunt din materia contenciosului administrativ, fie nu prezintă similaritate cu speța dedusă judecății. Prin decizii ale Înaltei Curți s-a stabilit că Ghidul pentru soluționarea daunelor morale emis de Fondul de protecție al victimelor străzii este elaborat cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări în cadrul procedurii administrative și nu reprezintă un criteriu legal specific instanțelor de judecată.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care criticile formulate au fost constatate încadrabile în motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 8 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a acordat termen de judecată, cu citare părți la 13 aprilie 2022.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed:

Prin motivele subsumate pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., recurenta a susținut, atât nemotivarea hotărârii, respectiv motivarea contradictorie în raport de art. 425 alin. (1) lit. b) din cod, cât și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 136/1995, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014, față de aprecierea culpei în producerea accidentului.

Examinând decizia recurată se constată că nu pot fi primite criticile formulate.

Se observă astfel, prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., contrar susținerii recurentei, că prin decizia atacată, curtea de apel a procedat la analiza probatoriului administrat pe care l-a valorificat în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale.

Curtea de apel a analizat, în concret, susținerile pârâtei, constatând că s-a stabilit corect de către prima instanță că fapta ilicită constă în acțiunea angajatorului de a pune la dispoziția angajaților un vehicul neverificat din punct de vedere tehnic, precum și într-o inacțiune manifestată prin lipsa constatată de inspectorii ITM de informare a angajaților cu privire la politicile de securitate în muncă.

A constatat, pe de altă parte, că rezultatul vătămător s-a produs și ca urmare a atitudinii manifestate chiar de către victime, care, deși au realizat tipul defecțiunii produse la vehiculul cu care se deplasau,au luat decizia de a-și continua deplasarea.

Instanța de apel a avut în vedere, în ceea ce privește culpa în producerea evenimentului, că tribunalul s-a raportat, în mod corect, și la caracterul imprudent al comportamentului autorilor faptei ilicite, în contextul situației de fapt, reținându-se culpa comună a angajatorului și angajaților victime în producerea accidentului.

Se constată ca atare, contrar susținerii recurentei, că instanța de apel s-a aplecat asupra situației particulare a speței, pe care a analizat-o în raport de susținerile părții și de înscrisurilor de la dosar.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează ce trebuie să cuprindă considerentele unei hotărâri, motivarea reprezentând o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.

Obligația pe care și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Așa cum a arătat instanța europeană, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuși, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Or, în cauză, se constată că această garanție procesuală a fost respectată, instanța de apel arătând motivele pe care și-a întemeiat soluția.

În ceea ce privește critica privind neaplicarea deciziei nr. 23/2015 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, se constată că aceasta a fost pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, cu privire la posibilitatea acordării de despăgubiri rudelor celui vinovat de producerea accidentului, ca urmare a decesului produs din culpa exclusivă a victimei înseși, în cazul asigurării de răspundere civilă obligatorie, ceea ce nu este cazul în speță.

Nici critica vizând faptul că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor dispozițiilor Legii nr. 136/1995 și art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014, a jurisprudenței naționale și comunitare, critică încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., doar în sensul în care se pune în discuție corecta aplicare a legii asupra situației de fapt, nu poate fi primită.

Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral, atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalității umane și se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care o resimte victima.

În cauză este de necontestat faptul că intimata - reclamantă a suferit un prejudiciu care o îndreptățește la acordarea de despăgubiri pentru daune morale, ceea ce se contestă fiind cuantumul acestora.

Cum la nivel legislativ nu există criterii obiective de cuantificare a despăgubirilor bănești ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, instanța de judecată este suverană a-și forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecății, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama de principiile și criteriile statuate de practica judiciară în materie.

În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daune morale, jurisprudența națională a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată viața familială.

Aceste criterii, în cuantificarea prejudiciului moral, sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, așa cum sunt evidențiate prin probele administrate.

În speță, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel, apreciind asupra cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, l-a stabilit prin raportare la situația concretă a părții.

Astfel, curtea de apel a constatat că la stabilirea prejudiciului trebuie să se țină seama, în cazul culpei comune, de ponderea pe care conduita fiecărei persoane a avut-o la producerea rezultatului generator de prejudiciu, gradul de vinovăție al autorului și victimei fiind un criteriu pentru întinderea prejudiciului.

La stabilirea cuantumului despăgubirii, curtea de apel a avut în vedere și împrejurarea că, deși nu poate fi ignorată nici contribuția victimelor la producerea accidentului, prin decizia acestora de a continua călătoria cu un autovehicul defect, aceștia nu au avut posibilitatea reparării acestuia, cu atât mai mult cu cât niciunul nu avea pregătirea necesară pentru a putea prezuma că au putut prevede rezultatul deciziei lor.

Curtea de apel a constatat în raport de aceste considerente că gradul de gravitate a culpei făptuitorului este mult mai ridicat față de cel al victimei.

Totodată, instanța de apel a constatat că în mod corect tribunalul a apreciat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie a se avea în vedere relațiile de familie existente între victimă și intimata - reclamantă, relațiile de rudenie permițând ierarhizări, iar relația părinte - copil este una privilegiată.

Din această perspectivă, curtea de apel a constatat că suma stabilită de tribunal, raportată inclusiv la suma solicitată de reclamantă, nu reflectă prejudiciul pe care este destinată să-l acopere, pierderea unui copil fiind asociată cu o durere imensă, iar în cazul părintelui mai vârstnic se adaugă și vulnerabilitatea dată de lipsa unei surse de sprijin.

Astfel, se reține că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe o analiză realizată cu aplicarea criteriilor de apreciere ce rezultă din jurisprudența în materie la situația concretă din speță.

Nu poate fi primită nici critica încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la faptul că suma acordată reclamantului cu titlu de daune morale încalcă dispozițiile art. 50 din Normele puse în aplicare de Ordinul CSA nr. 23/2014, respectiv excede nivelului despăgubirilor acordate de instanțele din România în situații similare.

În aplicarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, prin art. 1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 23/2014 al CSA, s-a stabilit că asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperind răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.

De asemenea, potrivit art. 50 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 23/2014 al CSA, daunele morale, în caz de deces, se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea pentru nerespectarea articolului sus-menționat, susținând nerespectarea de către instanța de apel a criteriilor de reparație echitabilă.

Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată.

Se reține că instanța de apel a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale pornind de la dispozițiile art. 1385 și art. 1386 C. civ.

A constatat că neexistând criterii obiective, abstracte, respectiv matematice sau economice pentru cuantificarea prejudiciului, daunele morale se stabilesc de către instanță în funcție de împrejurările concrete ale speței, care să constituie o satisfacție echitabilă.

Astfel, în raport de cele expuse nu se poate reține că instanța de apel a încălcat sau a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, suma acordată drept despăgubiri morale fiind stabilită corect prin raportare la circumstanțele concrete ale speței, culpă și la criteriile care rezultă din jurisprudența în materie.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 497 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1809A din 16 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2022.