ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2490/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2490/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra contestațiilor în anulare și

cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La

termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2012, în cadrul Dosarului nr. 5643/1/2010

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, au fost luate în

examinare recursurile declarate de pârâtele O.W.H. M.B.H., O.W.A. I.N.C. și T.S.

G.M.B.H. împotriva Deciziei nr. 1743 din 3 august 1999, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția comercială.

Pe parcursul dezbaterilor de la acel

termen, intimata-reclamantă SC M. 3.A. București, prin avocat M.L., a declarat,

oral, că înțelege să formuleze cerere de recuzare a întregului complet de

judecată.

Înalta Curte, față de cererea de

recuzare formulată oral de către intimata- reclamantă SC M. SA București, prin

apărător, a adus la cunoștința părților, în ședință publică, că va dispune

înaintarea dosarului completului imediat următor, pentru soluționarea cererii,

în condițiile art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor judecătorești; totodată, Înalta Curte a solicitat părților să

rămână în sală.

Prin încheierea de ședință publică de

la 31 ianuarie 2012 (fila nr. 510 Dosar nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, vol. II), Înalta Curte, având în

vedere că, apărătorul intimatei-reclamante a formulat verbal, în ședință

publică, cerere de recuzare a completului de judecată nr. 5, legal învestit cu

judecarea pricinii la acel termen, în temeiul dispozițiilor art. 98 alin. (2)

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a înaintat

dosarul Completului nr. 6, pentru soluționarea cererii de recuzare.

Prin încheierea de ședință din Camera

de Consiliu de la 31 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 5643/1/2010 (fila nr. 512 Dosar nr.

5643/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, vol.

II), Înalta Curte, a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a completului

de judecată nr. 5 învestit cu soluționarea recursului ce formează obiectul Dosarului

nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

formulată de petenta SC M. SA București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut, în esență, că, cererea de recuzare nu a fost timbrată anticipat, că

petenta nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative, Înalta Curte dând eficiență

dispozițiilor art. 1 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv,

celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale

art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Conform consemnărilor din încheierea

de ședință publică de la 31 ianuarie 2013: „dezbaterile cauzei (cauza ce a

format obiectul Dosarului nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, s.n.), din ședința publică s-au întrerupt la

ora 16,40 și au fost reluate la ora 18,10, urmare a soluționării cererii de

recuzare. Soluția de respingere a cererii de recuzare a fost pronunțată Fîn

ședință publică.

La reluarea cauzei, s-au prezentat

recurentele- pârâte, prin reprezentare, lipsind intimatele. La interpelarea

instanței adresată grefei, având în vedere că departamentele auxiliare ale Înaltei

Curți, de Casație și Justiție, inclusiv Registratura, au funcționat

regulamentar până la orele 18.00, s-a învederat că intimata- reclamantă nu a

lăsat vreo cerere de lipsă de apărare sau vreo altă solicitare. Recurentele-

pârâte, prin avocați, au precizat că nu există alte cereri incidentale.

Înalta Curte, constatând cauza în

stare de a fi judecată, a acordat părților cuvântul pe fondul recursurilor în

cadrul limitelor de învestire trasate de Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 893 din 4 martie 2010", cauza fiind reținută în pronunțare.

Ulterior, de asemenea, tot în cursul

zilei de 31 ianuarie 2012, orele 7.44 - 08.02 p.m., au fost transmise prin

faxul instanței, cereri de recuzare formulate, în scris, de către petenta SC M.

SA București, împotriva doamnelor judecător C.l.M., D.I.I. și, respectiv, C.E.,

fiecare dintre cererile de recuzare având anexate, în copie, dovada de plată a

taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în

valoare de 0,3 lei (filele nr. 513- 543 Dosar nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, vol. II), cereri care au fost

înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă,

la data de 01 februarie 2012, cu termen de soluționare 1 noiembrie 2012,

conform rezoluției președintelui de secție (filele nr. 513 și nr. 533 din dosarul

susmenționat).

În ședința din Camera de Consiliu de

la 1 februarie 2012, s-au luat în examinare cererile de recuzare, transmise

prin fax, a completului de judecată nr. 5, învestit cu soluționarea recursului

ce formează obiectul Dosarului nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, formulate de petenta SC M. SA București - Dosar nr.

5643/1/2010/a3 (fila nr. 561 Dosar nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția a ll-a civilă, vol. II).

Prin încheierea de ședință din Camera

de Consiliu de la 1 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 5643/1/2010/a3, s-a amânat

judecata cererilor de recuzare la data de 2 februarie 2012, în Camera de

Consiliu, fără prezența părților, conform art. 31 C. proc. civ.

În pronunțarea acestei soluții, Înalta

Curte a avut în vedere solicitarea petentei SC M. SA București, pentru a da

posibilitatea acesteia de a depune la dosarul cauzei originalul dovezii de

achitare a taxei de timbru, precum și cererile de recuzare, în original; în

garantarea principiului accesului liber la justiție, în respectarea dreptului

la apărare al părții și în considerarea dreptului la un proces echitabil, în

sensul art. 6 parag. 1 C.E.D.O, cât și pentru a da eficiență dispozițiilor art.

31 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 129 alin. (5) teza I din

același act normativ.

Prin încheierea de ședință din Camera

de Consiliu de la 2 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 5643/1/2010/a3 (filele nr. 564-

565 Dosar nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a

ll-a civilă, vol. II), Înalta Curte a anulat, ca netimbrate, cererile de

recuzare a completului de judecată nr. 5 învestit cu soluționarea recursului ce

formează obiectul Dosarului nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, formulate de petenta SC M. SA București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Petenta nu a depus dovada achitării

taxei de timbru, în original, încălcându-se astfel prevederile art. 3 lit. d)

din Legea nr. 146/1997, modificată, ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, modificată

prin Legea nr. 123/1997, precum și ale art. 32 alin. (1) și art. 39 din Normele

Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

Înalta Curte a constatat că petenta SC

M. SA București, deși s-a obligat că va depune, în original, până la data de 1

februarie 2012, dovada achitării taxei de timbru, iar instanța i-a acordat

chiar și un termen până la care să poată complini orice lipsuri în legătură cu

cererile formulate și transmise prin fax, aceasta nu s-a conformat.

A mai constatat instanța că, în speță,

la dosar există numai copii transmise prin fax ale unor înscrisuri, probabil

originale, ale chitanțelor de achitare a taxei judiciare la un oficiu poștal și

ale timbrelor judiciare, dar care nu respectă nici dispozițiile legale speciale

ale art. 32 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 39 din Normele Metodologice

pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, dar

nici dispozițiile art. 112 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care prevăd că:

„toate copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu

originalul".

Așadar, a reținut instanța, chiar și

în lipsa dispozițiilor speciale ale art. 32 alin. (1) și art. 39 din Normele

metodologice de aplicare a legii privind taxele de timbru, există norma

generală, de drept comun, care impune obligația reclamantului de certificare a

tuturor copiilor înscrisurilor pe care le depune la dosar, deci, inclusiv a

înscrisurilor privitoare la taxa judiciară de timbru.

Cât privește timbrele mobile,

respectiv, timbrele judiciare, s-a constatat că și acestea lipsesc, și s-a

reținut că ele trebuie să se găsească în materialitatea lor, aplicate pe

cererile formulate și anulate de către personalul instanței- ca instituție

prestatoare a serviciului taxabil, obligația de aplicare și anulare a timbrelor

judiciare rezultând din interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 146/1997, coroborate cu cele ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

În concluzie, s-a reținut, deși Înalta

Curte a acordat termen la data de 2 februarie 2012, atât pentru depunerea

cererilor de recuzare în original, cât și a taxelor judiciare de timbru în

original sau în copie certificată, iar a timbrului judiciar în original,

petenta nu a înțeles să complinească aceste lipsuri, și, pentru că excepția de

netimbrare este una peremptorie și dirimantă, pentru toate dispozițiile legale

mai sus-reținute, s-a pronunțat mai întâi și înainte de orice analiză asupra

fondului cererii, asupra chestiunilor prealabile privitoare la timbraj,

dispunând anularea, ca netimbrate, a cererilor de recuzare.

Prin încheierea de ședință publică de

la 31 ianuarie 2012 (filele nr. 608- 622 Dosar nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, vol. II), Înalta Curte, pentru a

da tuturor părților posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosar, în

temeiul art. 156 alin. (2) C. proc. civ., a amânat pronunțarea la data de 7

februarie 2012, și, ulterior, succesiv, având în continuare nevoie de timp

pentru a delibera, față de concluziile scrise ample depuse de părțile în

proces, la data de 14 februarie 2012.

Prin Decizia nr. 656, pronunțată la

data de 14 februarie 2012, în Dosarul nr. 5643/1/2010, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a ll-a civilă, cu opinie majoritară, a respins excepția

nulității cererilor de recurs invocată de intimata- reclamanta SC M. SA

București conform art. 302

1

alin. (1) lit. d) C .proc. civ., ca

nefondată; a admis recursurile declarate de recurentele – pârâte O.W.H. G.M.B.H.,

O.W.A. I.N.C., T.S. G.M.B.H. împotriva Deciziei nr. 1743 din 3 august 1999,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială; a modificat în parte

Decizia nr. 1743 din 3 august 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

comercială, în sensul că a admis apelurile apelantelor - pârâte O.W.H. G.M.B.H.,

O.W.A. I.N.C., T.S. G.M.B.H. împotriva sentinței nr. 1607 din 16 aprilie 1998 a

Tribunalului București, secția comercială, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA București, în contradictoriu

cu pârâtele O.W.H. G.M.B.H., O.W.A. I.N.C., T.S. G.M.B.H. (fostă, O.W. A.G.),

ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, și

a decis că, prezenta decizie se completează cu Decizia nr. 893 din 4 martie

2010 a I.C.C.J., secția comercială și cu Decizia nr. 3681 din 5 decembrie 2008

a I.C.C.J., secția comercială.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare contestatoarea SC M. SA București, la data de 28

februarie 2012. solicitând instanței ca, în baza art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., să dispună: anularea deciziei criticate, întrucât „hotărârea a fost dată

de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență"; anularea deciziei criticate, întrucât „procedura de chemare a

părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii'; anularea deciziei criticate, întrucât „dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale"; cu obligarea intimatelor la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

De asemenea, a precizat contestatoarea

că, până în prezent nu cunoaște decât minuta deciziei atacate, motivele

hotărârii nefiind redactate și comunicate, astfel încât și-a rezervat dreptul

ca, în termenul de 15 zile la care se referă art. 319 alin. (2) teza a ll-a C.

proc. civ., după studierea deciziei atacate, să aducă și alte argumente de nelegalitate.

în susținere, contestatoarea SC M. SA

București a invocat, în esență, următoarele motive de contestație în anulare:

a încălcat norme de ordine publică referitoare la competență, făcând pe deplin

aplicabil art. 317 pct. 1 C. proc. civ.

Încă o dată, susține contestatoarea, Înalta

Curte de Casație și Justiție, și-a încălcat competența funcțională, admițând

recursurile pentru lipsă de calitate procesuală pasivă a recurentelor - pârâte

și modificând hotărârile de la fond, în sensul respingerii acțiunii pentru

lipsa de calitate procesuală pasivă; acum, nu numai că se încalcă din nou

competența funcțională a I.C.C.J., ci se încalcă și Decizia nr. 893 din 4

martie 2010 a I.C.C.J., care era obligatorie, în sensul că Înalta Curte de

Casație și Justiție, nu putea să judece fondul.

a încălcat normele de ordine publică referitoare la citarea părților „pentru

ziua când s-a judecat pricina", făcând pe deplin aplicabil art. 317 pct. 2

C. proc. civ.

Instanța a judecat pe fond fără să o

citeze; după recuzare, arată contestatoarea că a părăsit sediul I.C.C.J. pentru

a achita taxa de timbru și pentru a formula în scris cererea de recuzare. Din

păcate, cererea de recuzare s-a soluționat imediat, un complet fiind

indisponibilizat pentru a soluționa repede această cerere de recuzare, nu s-a

mai fixat termen, așa cum cere procedura, ci s-a reluat discuția pe fondul

recursurilor, fără ca SC M. SA București să fie citată sau încunoștințată în

vreun fel.

nu a soluționat chestiunea mandatelor din 1999 date doamnei M.N., și aceasta

datorită unei greșeli materiale, încălcându-se, astfel, art. 318 C. proc. civ.

Ulterior, prin cererea formulată cu

petiția înregistrată la data de 1 martie 2012, sub nr. 7394, contestatoarea SC

M. SA București a formulat contestație în anulare împotriva următoarelor

hotărâri irevocabile pronunțate în Dosar nr. 5643/1/2010 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă: decizia civilă din 14 februarie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție; încheierile din data de 31 ianuarie

2012 și cele din data de 2 februarie 2012, prin care au fost soluționate

cererile de recuzare, prin anulare, ca netimbrate și, încheierea din data de 31

ianuarie 2012, prin care s-a respins cererea de refacere a înscrisurilor

dispărute.

A solicitat contestatoarea: anularea

deciziei atacate, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 și art. 318

C. proc. civ.; anularea încheierilor de soluționare a recuzărilor, pentru

motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 C.

proc. civ., și anularea încheierii de dezbateri din 31 ianuarie 2012, pentru

motivul prevăzut de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Ca și motive ale contestației,

contestatoarea SC M. SA București a invocat, în esență, următoarele:

nulitatea deciziei instanței de recurs rezultând din soluționarea recursului cu

încălcarea procedurii de citare pentru ziua și ora la care au avut loc

dezbaterile pe fond ale cauzej.

În acest sens, a susținut

contestatoarea că, la termenul din 31 ianuarie 2012, a fost citată pentru ora

incidentului procedural al recuzării tuturor membrilor completului.

Reluarea judecății după soluționarea

cererilor de recuzare și respingerea lor ca netimbrate în decurs de circa o oră

și soluționarea cauzei în aceste condiții s-a făcut cu neobservarea

dispozițiilor legale privind citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art.

85 și urm. C. proc. civ.

Având în vedere că judecata fusese

suspendată până la soluționarea cererii de recuzare, erau incidente disp. art. 153

alin. (2) pct. 1 și 3 C. proc. civ., care impun o astfel de citare în situația

repunerii pe rol și în caz de redeschidere a judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 29 C.

proc. civ., propunerea de recuzare a fost formulată verbal în ședința de

judecată. Din acest moment judecata era suspendată de drept, continuarea

judecății putând continua numai după citarea părților, având în vedere că

instanța a scos cauza de pe rol și a înaintat-o completului următor.

dispozițiilor art. 34 alin. (2) C. proc. civ., a formulat contestație a

încheierilor din data de 31 ianuarie 2012 și a celor din data de 1 februarie

2012, pronunțate de completul 6, prin care au fost soluționate cererile de

recuzare prin anularea lor ca netimbrate.

Susține contestatoarea că, greșita

soluționare a acestor cereri de recuzare cu procedura nelegală și pe excepția

de netimbrare s-a făcut cu nerespectarea următoarelor norme: art. 8 din Normele

Metodologice nr. 2083 din 2 decembrie 1997 pentru aplicarea O.G. nr. 32/1995

privind timbrul judiciar; art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (1) și (2) și art. 20

alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

Instanța învestită cu soluționarea

cererilor de recuzare nu a observat că aceste cerințe procedurale legale

privind citarea părții la un „termen stabilit", cu punerea în vedere a

taxei de timbru datorate, nu au fost îndeplinite, fiind incident, astfel,

motivul de contestație prevăzut de disp. art. 318 C. proc. civ.

A subliniat contestatoarea că motivele

recuzării au apărut în timpul dezbaterilor, astfel că nu putea anticipa că ar

fi fost nevoie să aibă asupra sa astfel de chitanțe de plată a taxelor de

timbru, iar soluționarea cererilor fără fixarea unui termen comunicat în

prealabil părților (chiar dacă era în camera de consiliu sau, cu atât mai mult

cu cât partea nu avea altă posibilitate de a se apăra decât în scris) a avut

drept consecință încălcarea unui drept elementar la apărare.

încălcarea disp. art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privind încălcarea

normelor de ordine publică privitoare la competență este incident în cauză și

prin raportare la modul de soluționare a cererii de refacere a înscrisurilor

dispărute.

Instanța a respins această cerere pe

motiv că nu ar fi de competența sa, fiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 583

C. proc. civ.; or, cum singura instanță învestită la acel moment cu

soluționarea cauzei era Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de

recurs, rezultă că aceasta este competentă, în acest sens pronunțându-se și

doctrina în materie.

aspectul incidenței motivului de contestație prevăzut de dispozițiile art. 318

teza I C. proc. civ., raportat la respingerea excepției nulității recursurilor,

sub acest aspect menținându-și toate argumentele menționate în concluziile

scrise pe această excepție.

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privind încălcarea

normelor de ordine publică referitoare la competență, din perspectiva faptului

că Înalta Curte de Casație și Justiție, a rejudecat cauza în fond, cu

încălcarea disp. art. 314 C. proc. civ., care prevăd limitele competenței

funcționale ale acestei instanțe. în speță, aceste limite ale competenței

funcționale au fost încălcate.

depunerii prezentei contestații nu au fost redactate niciuna din hotărârile

atacate și nici nu a putut avea acces la dosarul cauzei, întrucât se află în

faza de redactare a acestora, contestatoarea și-a rezervat, de asemenea, dreptul

de a completa prezenta contestație și cu alte motive de contestație și

argumente în raport de motivările concrete ale acestor hotărâri, după ce va lua

cunoștință de conținutul acestora.

Prin cererea formulată cu petiția

înregistrată la data de 2 aprilie 2012, sub nr. 11360, contestatoarea SC M. SA

București și-a precizat motivul de contestație privind modul de soluționare al

cererii de reconstituire a dosarului, ce are ca temei de drept atât

dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 322 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ. și a precizat motivul de contestație privind

dezlegarea dată excepției nulității recursurilor, ce are ca temei de drept atât

dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 322 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., solicitând instanței ca, în temeiul dispozițiilor art.

327 C. proc. civ., să admită cererea, să anuleze Decizia nr. 656 din 14

februarie 2012 și încheierea din 31 ianuarie 2012 și să dispuneți rejudecarea

cauzei, pentru a se pronunța asupra cererii de declinare și asupra tuturor

cererilor formulate cu ocazia judecării excepției nulității recursurilor.

Față de această situație, a formulat

următoarele motive ale cererii de revizuire:

pronunțat asupra cererii de declinare a competenței de soluționare a cererii de

reconstituire a actelor dispărute, conduce la concluzia că „nu s-a pronunțat

asupra unui lucru cerut".

Instanța nu s-a pronunțat în niciun

mod asupra acestei cereri, fiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 158 alin.

(1) și (2) C. proc. civ.

Față de această situație, a formulat

următoarele motive ale cererii de revizuire:

s-a.pronunțat asupra cererii de înscriere în fals împotriva mandatului

avocațial pe care s-a întemeiat soluția de respingere a excepției lipsei

calității de reprezentant, conduce la concluzia că „nu s-a pronunțat asupra

unui lucru cerut".

Instanța de recurs fusese legal

învestită cu soluționarea acestei cereri la termenul anterior de judecată, iar

reiterarea acesteia nu a fost considerată ca fiind necesară doar pentru că se

schimbase completul care judeca cererea de recurs.

La data de 2 aprilie 2012, prin

cererea formulată cu petiția înregistrată sub nr. 11361, contestatoarea SC M.

SA București a depus la dosar precizări și completări ale motivelor

contestațiilor în anulare împotriva următoarelor hotărâri irevocabile:

- 1. Decizia civilă nr. 656 din 14

februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosar nr. 5643/1/2010

al I.C.C.J, secția a ll-a civilă;

- 2. Încheierea de dezbateri din data

de 31 ianuarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosar

nr. 5643/1/2010 al I.C.C.J., secția a ll-a civilă;

- 3. Încheierea din data de 31

ianuarie 2012, pronunțată de completul 6, în Dosar nr. 5643/1/2010/a2 al

I.C.C.J., secția a ll-a civilă;

- 4. Încheierea din data de 2

februarie 2012, pronunțată de completul 6 în Dosar nr. 5643/1/2010 al I.C.C.J.,

secția a ll-a civilă.

A solicitat: anularea deciziei

atacate, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 și art. 318 C.

proc. civ.: „hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competență"; anularea deciziei criticate,

întrucât „procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina,

nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii", și, anularea deciziei

criticate, întrucât „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale"; a solicitat anularea încheierilor de soluționare a

recuzărilor, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1

și art. 318 C. proc. civ., și a solicitat anularea încheierii de dezbateri din

31 ianuarie 2012, pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ.

Motive de contestație în anulare,

contestatoarea a invocat următoarele motive:

nulă, aspect ce rezultă din încălcarea dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ.-soluționarea recursului cu încălcarea procedurii de citare pentru

ziua și ora la care au avut loc dezbaterile pe fond ale cauzei în data de 31

ianuarie 2012;

2012 și din data de 2 februarie 2012 sunt nule, întrucât au fost pronunțate cu

încălcarea dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 318 C.

proc. civ.;

contestație în anulare privind nulitatea încheierilor prin care s-au soluționat

cererile de recuzare, urmează a se constata că Decizia civilă nr. 656 din 14

februarie 2012 este nulă, pentru motivul de contestație prevăzut de

dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., în raport de situația soluționării

cauzei de judecători aflați în situația de recuzare;

recursului din data de 31 martie 2012 (până la ivirea incidentului procedural

al recuzării) este nulă, pentru motivul de contestație în anulare întemeiat pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privind încălcarea

normelor de ordine publică privitoare la competență, prin raportare la modul de

soluționare al cererii de refacere a înscrisurilor dispărute;

este nulă sub aspectul incidenței motivului de contestație prevăzut de

dispozițiile art. 318 teza I, C. proc. civ., întrucât dezlegarea dată excepției

nulității recursurilor pe care a invocat-o este rezultatul unei greșeli

materiale;

este nulă, sub aspectul incidenței motivului de contestație prevăzut de

dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., întrucât Înalta Curte de Casație și

Justiție, a încălcat norme de ordine publică referitoare la competență;

este nulă, sub aspectul incidenței motivului de contestație prevăzut de

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., întrucât instanța a comis o eroare

materială considerând ca actul dedus judecății este Protocolul de la New York

din 14 aprilie 1981 și că acesta produce efecte obligatorii față de părțile în

proces. în dezvoltarea primului motiv de contestație privind nulitatea deciziei

instanței de recurs, contestatoarea a arătat că aceasta rezultă din încălcarea

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.-soluționarea recursului

cu încălcarea procedurii de citare pentru ziua și ora la care au avut loc

dezbaterile pe fond ale cauzei în data de 31 ianuarie 2012, și susține, în

acest sens, că, reluarea judecății după soluționarea cererilor de recuzare în

decurs de o oră și 20 minute și soluționarea cauzei în aceste condiții s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind citarea părților, prevăzute de

dispozițiile art. 85 si urm. C. proc. civ.

Având în vedere că judecata fusese

suspendată până la soluționarea cererii de recuzare, erau incidente

dispozițiile art. 153 alin. (2) pct. 1 și 3 C. proc. civ., care impuneau o

astfel de citare în situația repunerii pe rol și în caz de redeschidere a

judecății.

A susținut contestatoarea că,

judecătorii instanței de recurs nu au respectat dispozițiile art. 132 alin. (1)

și (2) C. proc. civ., care fac referire la posibilitatea acordării de

termene scurte „de la o zi la alta", nu de la o oră la alta, și prevăd

obligația judecătorului de a dispune verificări privind efectuarea procedurii

de citare și comunicare dispuse pentru fiecare termen.

Față de situația de fapt și de drept

mai sus - expusă, se arată că, este evident că intimata- reclamantă,

contestatoare în prezenta cauză, nu a avut termen în cunoștință. Prin

similitudine cu dispozițiile art. 88 alin. (1) pct. 2 și art. 88 alin. (2) C.

proc. civ., citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității „arătarea

anului, lunii, zilei și orei de înfățișare". Or, din această perspectivă,

completul care a fost recuzat nu a comunicat apărătorilor contestatoarei că

dezbaterile vor fi reluate la o anumită oră. Prin urmare, instanța a considerat

nelegal că la ora 18,10, când a repus cauza pe rol și a reluat dezbaterile

procedura de citare cu intimata- reclamantă, ar fi fost îndeplinită.

Pe de altă parte, susține

contestatoarea că instanța nu mai putea să fixeze termenul pentru judecată ca

un termen în continuare, în aceeași zi și la ora 18,10, după ce a fost

recuzată, față de regula absolută prevăzută de dispozițiile art. 31 alin. (3) C.

proc. civ., care prevede interdicția efectuării oricărui act de procedură de

către completul recuzat. în aceste condiții, instanța recuzată nu mai putea

fixa nici măcar un nou termen pe care să-l aducă la cunoștința părților după ce

a fost recuzată.

Prin pronunțarea acestei soluții, fără

a-i da posibilitatea de a pune concluzii orale, corespunzător principiului oralității

și publicității procesului civil, instanța a încălcat dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.,

invocând pe acest aspect practica relevantă a Curții Europene pe încălcarea

dreptului la un proces echitabil.

Jurisdicția europeană a concluzionat

că dreptul Statului de a reglementa propriile legi, în virtutea marjei de

apreciere de care dispune și a principiului suveranității, trebuie subordonat

garanțiilor speciale inerente dreptului la un proces echitabil, în absența

cărora Convenția ar deveni un instrument „teoretic și iluzoriu", fără

aplicabilitate „concretă și efectivă" în ordinea juridică națională.

În temeiul dispozițiilor art. 34 alin.

(2) C. proc. civ., arată contestatoarea că a formulat contestație în anulare și

împotriva încheierilor din data de 31 ianuarie 2012 și cele din data de 1

februarie 2012, pronunțate de completul 6, prin care au fost soluționate

cererile de recuzare prin anularea lor ca netimbrate.

Susține contestatoarea că, încheierea

prin care sa soluționat cererea verbală de recuzare a tuturor celor 3

judecători ai completului 5, formulată în ședința publică din 31 ianuarie 2012,

a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., în sensul că, termenul la care urmau să fie soluționate în camera

de consiliu cererile de recuzare nu fusese comunicat contestatoarei prin

citație, conform cu dispozițiile art. 85 C. proc. civ. Termenul pentru

soluționarea acestei cereri nu fusese stabilit procedural la data când

completul 6 era programat să aibă ședința de judecată, relevante sub acest

aspect fiind următoarele dispoziții regulamentare:

Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor de judecată, aprobat de C.S.M.- art. 88, art. 89; Regulamentul

privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, art. 39 alin. (1), art. 100 alin. (1) și alin. (2), art. 101 alin.

(1) și alin. (2), și nu există în dosarul cauzei nici o dovadă cu privire la

stabilirea printr-o decizie a președintelui sau vicepreședintelui Înaltei Curți

de Casație și Justiție, stabilirea unui program special al acestui complet

pentru acea zi, după orele de program, motivată de o situație

„justificată".

Prin urmare, apreciază contestatoarea,

completul care a judecat cererile de recuzare formulate împotriva completului

învestit cu soluționarea recursului a judecat în ziua de 31 ianuarie 2012 numai

aceste cereri formulate, nu și celelalte cereri de recuzare formulate în alte

dosare, anterior, în aceeași ședință publică a completului 5. Astfel, pentru

celelalte cereri de recuzare formulate în aceeași ședință publică, la același

complet, împotriva aceluiași complet, s-a acordat un termen de judecată,

oferind in mod real posibilitatea părților de a timbra și motiva în scris

cererea, dar, pentru acest dosar toate aceste drepturi au fost negate,

recuzarea judecându-se pe loc.

O cerere de recuzare, ca orice cerere,

trebuie și probată. De aceea, consideră contestatoarea că și pentru acest

aspect se impunea fixarea unui termen motivat și de faptul că până la acel

termen trebuia să existe redactată încheierea de dezbateri și transcrierea

înregistrării ședinței în cadrul căreia a apărut incidentul procedural; aceasta

constituia una din probele sale în dovedirea cererilor de recuzare.

Încheierea completului 6 din data de

31 ianuarie 2012 este nulă și pentru motivul de contestație prevăzut de

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., din perspectiva faptului că instanța a

săvârșit o greșeala materială cu privire la anularea ca netimbrată a cererii de

recuzare. în realitate, instanța care a soluționat cererea de recuzare nu i-a

pus în vedere care este termenul stabilit pentru a se conforma acestei

obligații procedurale, aspect pe care instanța nu l-a avut în vedere.

Greșita soluționare a acestor cereri

de recuzare cu procedura nelegală și pe excepția de netimbrare s-a făcut cu

nerespectarea următoarelor norme: art. 8 din Normele Metodologice nr. 2083 din

2 decembrie 1997 pentru aplicarea O.G. nr. 32/1995; art. 18, art. 19 alin. (1)

și alin. (2). art. 20 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997; instanța

învestită cu soluționarea cererilor de recuzare nu a observat că aceste cerințe

procedurale legale privind citarea părții la un „termen stabilit" „cu

punerea în vedere a taxei de timbru datorate" nu au fost îndeplinite.

Pentru acest motiv, se impunea citarea

sa cu mențiunea punerii în vedere a achitării taxei de timbru pentru data când

urma să se soluționeze cererea de recuzare. La ora ivirii incidentului

procedural nu mai era deschisă trezoreria de la sediul societății sale (sect.

1), trezoreriile având program doar pană la ora 16, deci, anterior momentului

la care s-a ivit incidentul procedural al recuzării.

Arată contestatoarea că, nu există

nici un act justificativ la dosarul cauzei din care să rezulte că președintele

sau vicepreședintele Curții ar fi dispus prelungirea programului pentru ziua de

31 ianuarie 2012 până la ora 18, iar contestatoarea nici nu avea cum să ia

cunoștință de existența unei astfel de excepții de la regulă, singurele aspecte

publice fiind afișul programului pe ușa Registraturii Generale, care prevedea

un program între orele 10-14.

Încheierea din 2 februarie 2012, prin

care au fost anulate ca netimbrate cererile de recuzare transmise prin faxul

I.C.C.J. în data de 31 ianuarie 2012 și înregistrate la 1 februarie 2012, este

nulă pentru motivul de contestație prevăzut de dispozițiile art. 317 pct. 1 și art.

318 C. proc. civ.

În acest sens, se arată că, instanța a

dispus anularea pe motiv că nu s-au depus chitanțele de plată a taxelor de

timbru și timbrele judiciare în original, deși ar fi trebuit acordat un termen

de o zi pentru a fi posibilă depunerea acestora. Instanța nu a observat că nu i

s-a pus în vedere printr-un act procedural să prezinte cererile și chitanțele

de plată a taxelor în original, așa cum impun dispozițiile art. 129 alin. (2) C.

proc. civ. („Judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile

ce le revin în calitatea lor în proces").

În raport de admiterea motivului de

contestație în anulare privind nulitatea încheierilor prin care s-au soluționat

cererile de recuzare, solicită contestatoarea a se constata că Decizia civilă nr.

656 din 14 februarie 2012 este nulă pentru motivul de contestație prevăzut de

dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., în raport de situația soluționării

cauzei de judecători aflați în situația de recuzare, întrucât, dacă cererile de

recuzare au fost greșit soluționate pe excepția de netimbrare, atunci este nulă

și judecata efectuată de judecătorii recuzați, cu încălcarea dispozițiilor art.

31alin. (3) C. proc. civ.

Încheierea de dezbateri a recursului

din data de 31 martie 2012 (până la ivirea incidentului procedural al

recuzării) este nulă pentru motivul de contestație în anulare întemeiat pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. privind încălcarea

normelor de ordine publică privitoare la competență prin raportare la modul de

soluționare a cererii de refacere a înscrisurilor dispărute. Soluția încalcă

dispozițiile art. 583 C. proc. civ., care prevăd competența instanței învestite

cu soluționarea pricinii în soluționarea cererii de refacere a înscrisurilor,

fără a distinge între instanțe și stadiul procesual în care se află procesul.

Decizia nr. 656 din 14 februarie 2012

este nulă și pe aspectul incidenței motivului de contestație prevăzut de

dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., întrucât, dezlegarea dată excepției

nulității recursurilor, pe care a invocat-o, este rezultatul unei greșeli

materiale.

Cu privire la nulitatea recursului

formulat de O.W.A. Inc., arată contestatoarea că, instanța a făcut o greșeală

materială considerând că există un mandat legal din partea unui pretins

reprezentant legal al societății. în realitate, K.L. nu avea calitatea de

reprezentant legal al societății O.W.A. Inc. la data de 25 iulie 2000. Prin

urmare, acesta nu putea da un mandat legal lui A.M. pentru a-l împuternici să

semneze împuternicirea SC A.M.A. SA. Declarația dată de dl. K.L.- după numirea

sa ca administrator judiciar al societății din D. -societate dizolvată-nu are

caracter confirmativ al mandatului avocațial dat de A.M. lui SC AM.A. SA în

raport de dispozițiile art. 1190 C. civ. (în vigoare la data mandatului a cărui

valabilitate este în discuție).

Consideră contestatoarea că, soluția

dată pe acest aspect constituie o greșeală materială, pentru că, la dosar nu

exista nicio dovadă care să ateste că persoana care era abilitată să reprezinte

societatea la data de 28 iulie 2000, când s-a acordat mandatul avocațial, era K.L.;

în aceste condiții, mandatul dat de acesta lui A.M. nu avea nici o valoare

juridică și nici nu putea fi confirmat. "Declarația" d-lui K.L.,

pretins confirmativă, face referire că ar confirma mandatul avocațial emis în

considerarea unei alte procuri din 25 iulie 2000, fără a se depune această

procură ca probă și fără a specifica care ar fi fost viciul acoperit și motivul

neregularității lui.

Drept urmare, dintr-o greșeală

materială gravă, instanța de recurs a considerat că declarația confirmativă ar

produce efecte pe aspectul nulității recursului. Declarația face referire la o

pretinsă procură ce ar fi fost dată tot de el în 25 iulie 2000, în baza căreia

s-ar fi emis mandatul avocațial (procură ce ar fi fost afectată de un viciu din

moment ce se face declarație confirmativă și de ratificare), dar nu se face

nici o referire care ar fi acel viciu de nulitate care ar fi afectat-o; nefiind

prezentată, înseamnă că nu există.

Invocă în acest sens practica

previzibilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 252/1996 a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială, în, Dreptul nr. 8/1996; Decizia nr.

1569/1997 în, Dreptul nr. 2/1998.

Concluzionând pe acest aspect, arată

contestatoarea că, recursul, fiind formulat de o persoană care nu a avut

calitatea de reprezentant legal sau mandatar convențional al societății

recurente și nici nu poate fi confirmat, pentru argumentele mai sus-

menționate, este nul.

O altă greșeală materială a instanței

de recurs care stă la baza deciziei atacate este aceea de a considera că

recursurile ar fi fost legal formulate de un reprezentant al societății pârâte.

Procura dată la data de 11 septembrie

1999 către O.W.A. Inc. - societate din D., provine de la o societate care nu

este parte în cauză.

Astfel, reclamanta- intimată SC M. SA

a chemat în judecată societatea O.W.A. Inc., cu sediul în  Houston, Texas,

SUA", iar, din Declarația financiară consolidată a grupului O.W. (depusă

la dosar, tradusă, vol. 37, fila 8), document oficial obligatoriu a fi întocmit

potrivit legii germane de către concern, nu rezultă că ar exista și o firmă cu

denumirea O.W.A. Inc. din D., ci doar în Houston, San Francisco și Chicago.

Decizia nr. 656 din 14 februarie 2012

este nulă și pe aspectul incidenței motivului de contestație prevăzut de

dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., întrucât, Înalta Curte de Casație

și Justiție, a încălcat norme de ordine publică referitoare la competență.

În acest sens, susține contestatoarea

că, încă o dată, I.C.C.J. și-a încălcat competența funcțională, admițând

recursurile pentru lipsă de calitate procesuală pasivă a recurentelor- pârâte

și modificând hotărârile instanțelor de fond, în sensul respingerii acțiunii

pentru lipsă de calitate procesuală pasivă. Identic cu judecata anterioară a

recursului, desființată prin admiterea contestației în anulare, Înalta Curte de

Casație și Justiție, a judecat din nou pe fond acțiunea, în una și aceeași

ședință în care a judecat și recursurile. Acum, nu numai că se încalcă din nou

competența funcțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci se încalcă și

Decizia nr. 893 din 4 martie 2010, care era obligatorie, în sensul că, Înalta Curte

de Casație și Justiție, nu putea să judece fondul.

Evocă, în acest sens, jurisprudență

I.C.C.J. privind încălcarea competenței funcționale în prezenta cauză: Decizia nr.

893 din 4 martie 2010, doctrină și jurisprudență relevante privind necompetența

funcțională a I.C.C.J. de a reaprecia situația de fapt - C.S.J., secția comercială,

nr. 1077 din 20 februarie 2003, Decizia I.C.C.J. nr. 1892 din 13 mai 2003, Decizia

I.C.C.J. nr. 3154 din 24 martie 2006, Decizia nr. 7484 din 27 noiembrie 2008 a

I.C.C.J., Decizia I.C.C.J. nr. 5149 din 9 septembrie 2004, dispozițiile Legii nr.

304/2004 privind organizarea judiciară - art. 21, și doctrină relevantă în

materie.

De altfel, susține contestatoarea,

recursul este o cale de atac extraordinară și nedevolutivă, în care nu se

rejudecă pricina sub toate aspectele sale, ci se judecă, doar sub aspectele de

legalitate, hotărârea atacată; asupra fondului pricinii, instanțele de recurs

nu se pot pronunța decât dacă faptele sunt pe deplin stabilite. Instanțele de

fond sunt suverane în aprecierea și stabilirea situației de fapt, motiv pentru

care, de altfel, în recurs nici nu sunt admisibile probe noi (cu excepția

înscrisurilor).

Încălcarea din nou a competenței

funcționate a I.C.C.J. în rejudecarea recursului prin Decizia nr. 656 din 14

februarie 2012, așa cum aceasta reiese din motivarea opiniei separate.

Instanța de recurs a reluat, practic,

for fondul pricinii,pe mai multe pagini argumentând de ce probele administrate

la instanțele de fond ar trebui reinterpretate în sensul considerării ca

aplicabil a Protocolului de la N.Y., pretins a fi semnat și asumat de părți. în

acest fel, instanța de recurs nu numai că a repus în discuție faptele, astfel

cum fuseseră acestea stabilite de instanțele de fond (discuție care, de altfel,

a fost, practic, necontradictorie) dar, mai mult, aceste fapte au fost

calificate în mod cu totul opus față de calificarea dată în fond, aspect de

nelegalitate care se întâlnește chiar în opinia separată a deciziei: invocând

principul securității raporturilor juridice, instanța minoritară a aoreciat

ferm faptul că, o rejudecare pe fond a recursurilor nu mai era posibilă.

Încălcarea din nou a competenței

funcționale a I.C.C.J. în rejudecarea recursului prin Decizia nr. 656 din 14

februarie 2012, așa cum aceasta reiese din motivarea data de instanța

majoritară, prin care se reține că, „actul juridic dedus judecății, respectiv,

contractul de vânzare - cumpărare, din care izvorăște creanța intimatei -

reclamante este Protocolul de la N.Y. din 14 aprilie 1981, act juridic încheiat

între intimata - reclamantă, în calitate de vânzător, și, respectiv, o

societate terță, I.M.C. America, în calitate de cumpărător.

Ceea ce pare a ignora instanța este

că, în fața instanțelor de fond, s-au administrat probe pentru a se ajunge la

concluzia înlăturării de la aplicare a acestui act juridic.

Grupul O.W. nu a fost niciodată parte

la acest Protocol, astfel încât, nu-l poate invoca drept temei contractual;

față de terți, contractul este un element de fapt. Este o eroare gravă a

instanței de recurs de a aprecia că, față de un terț la acest Protocol, înviat

după două judecăți de fond și două în recurs, sunt aplicabile dispozițiile art.

969 și următoarele C. civ.

Instanța de recurs nu oferă niciun

indiciu de ce reține o altă situație de fapt decât cea stabilită de instanțele

de fond. Existența Protocolului a fost analizată și respinsă de instanțele de

fond prin aprecierea probelor din dosar. Nici măcar instanța care a judecat

anterior recursul, cu încălcarea competenței sale funcționale, în reaprecierea

situației de fapt și reinterpretarea diametral opusă a probelor din dosar nu a

reținut Protocolul de la N.Y. ca fiind aplicabil.

Hotărârea anterioară a fost

desființată de Înalta Curte, constatându-se încălcarea competenței funcționale

pentru că s-a reinterpretat în recurs o expertiză; cu atât mai mult, în

prezenta cauză, „descoperirea" unui alt temei al acțiunii, este

reaprecierea unui înscris, ceea ce constituie o încălcare a competenței

funcționale a instanței.

Instanța de recurs, în contra celor

stabilite de instanțele de fond, a statuat că recurenta T.S. nu a primit

conosamentele. Nu este motivată în niciun fel constatarea surprinzătoare a

instanței de recurs potrivit căreia una dintre recurentele- pârâte nu a primit

conosamente, așa cum au reținut instanțele de fond, instanțe care chiar au

judecat cauza având efectiv posibilitatea studierii unui dosar al cauzei

complet, fără volume lipsă.

dedus judecații este Protocolul de la N.Y. din 14 aprilie 1981 și că acesta

produce efecte obligatorii față de părțile în proces, și aceasta, datorită unor

greșeli materiale, încălcându-se, astfel, art. 318 C. proc. civ.

Instanța de recurs a considerat că

Protocolul de la N.Y. din 14 aprilie 1981 este un act juridic încheiat între

intimata- reclamantă, în calitate de vânzător, și, respectiv, o societate

terță, I.M.C. America, în calitate de cumpărător, acesta constituind actul

juridic dedus judecății.

Față de reținerea acestei situații de

fapt și de drept, instanța a comis mai multe greșeli materiale:

Protocolul de la N.Y. nu a fost

niciodată temeiul acțiunii deduse judecății.

Reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea

pe contractul de vânzare-cumpărare (reprezentat de Protocolul de la N.Y.), ci

pe „noul raport juridic stabilit între părți, devenit o operațiune juridică

complexă". Acțiunea s-a bazat pe un raport juridic complex, determinat de

reclamantă prin cererea de chemare în judecată ca fiind „constituit din

diferite acte de comerț exterior"; în concret, acțiunea s-a întemeiat pe

comenzi emise de pârâte și acceptate de reclamantă, pe textele tranzacțiilor de

credit documentar și de titlurile reprezentative de marfă emise (conosamente).

Dintr-o eroare materială instanța a

reținut că acțiunea dedusă judecații se bazează pe Protocolul de la N.Y.,

instanța neputând în recurs, din oficiu, să schimbe temeiul acțiunii deduse

judecații.

Părți ale Protocolului invocat de

instanță nu sunt și recurentele-pârâte, astfel încât, conform principiului

relativității efectelor contractului, acest act nu poate constitui temeiul

răspunderii lor contractuale.

În acest caz, eroarea materială constă

în faptul că se invocă principiul forței obligatorii a contractelor legal

făcute față de persoane care nu sunt părți la contract. Grupul O.W. nu a fost

niciodată parte la Protocolul de la N.Y., astfel încât, pârâtele nu l-au

invocat niciodată drept temei contractual al răspunderii sau nerăspunderii lor.

Instanța de recurs a transformat o simplă apărare a pârâtelor, existența

Protocolului de la N.Y., față de care ele sunt terți, în temeiul acțiunii

deduse judecății de reclamantă, temei ce ar trebui să constituie răspunderea

lor contractuală.

La data de 17 mai 2012, intimata O.W.H.

G.M.B.H. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea

cererii de revizuire și a contestației în anulare, arătând, în esență,

următoarele:

- Contestația în anulare formulată

este inadmisibilă/ neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 317, art. 318

C. proc. civ., respectiv, prin raportare la cazurile de contestație în anulare

expres prevăzute de lege, contestația în anulare formulată împotriva

încheierilor din data de 31 ianuarie 2012 și cele din data de 1 februarie 2012,

pronunțate de completul 6, prin care au fost soluționate cererile de recuzare

prin anularea lor, ca netimbrate, fiind inadmisibilă în raport de prevederile art.

34 alin. (2), 3 C. proc. civ.;

- Cererea de revizuire este formulată

cu depășirea termenului prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ.;

- Cererea de revizuire formulată este

inadmisibilă prin raportarea motivelor invocate la prevederile art. 322 pct. 5

C. proc. civ.

La data de 17 mai 2012, intimatele T.S.

G.M.B.H. și O.W.A. Inc. au depus la dosar întâmpinare la contestația în anulare

și cererea de revizuire formulată de SC M. SA București, prin care au solicitat

respingerea ambelor căi de atac extraordinare formulate împotriva oricăror

hotărâri, ca neîntemeiate.

Examinând, cu prioritate, excepția

tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de către intimata O.W.H.

G.M.B.H., prin întâmpinarea formulată, conform prevederilor art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Este evident din modul de redactare a

căii de atac că, în speță, partea a calificat, încă de la început, în mod clar

cererea sa drept contestație în anulare, neaflându-ne în situația în care

partea confundă anumite instituții juridice, când instanței, în baza rolului

activ, îi revine sarcina să lămurească partea și să îi solicite să-și precizeze

expres și în cunoștință de cauză acțiunea.

În speța de față, la data de 2 aprilie

2012, contestatoarea a depus la dosar precizări în care arată că anumite motive

invocate în contestația în anulare pot fi încadrate și într-un anumit motiv

prevăzut la revizuire.

Astfel, în opinia revizuentei, modul

de soluționare a cererii privind reconstituirea dosarului, respectiv soluția

dată de instanță pe excepția nulității recursurilor, pot fi analizate și prin

prisma dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, într-adevăr, instanța, în

exercițiul rolului său activ, este ținută să califice cererea în funcție de

scopul urmărit de cel care a apelat la unul din elementele acțiunii, nefiind

ținută de denumirea dată de parte cererii. Când, însă, nu există nici un dubiu

asupra a ceea ce s-a urmărit încă de la introducerea căii de retractare, partea

nefiind în eroare din acest punct de vedere, nu se mai poate discuta de

incidența dispozițiilor art. 84 C. proc. civ.

Așadar, precizarea făcută de parte la

data de 2 aprilie 2012