ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3665/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatorul R.F.I. a solicitat anularea Deciziei nr. 2314 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 318 C. proc. civ. Se susține că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate efectiv de instanță. Se arată că, în ce privește drepturile de natură procesuală, se impune atât recunoașterea Convenției Europene a Drepturilor Omului (pe tărâmul drepturilor omului), cât și a Cartei drepturilor fundamentale (pe tărâmul dreptului comunitar).

Respectarea drepturilor cetățenilor UE este parte integrantă a principiilor generale de drept, apărate atât de CEDO cât și de Curtea de Justiție, aplicabilitatea directă a dreptului comunitar însemnând aplicarea deplină și uniformă a reglementărilor sale în toate statele membre (T. II) instanțele naționale având obligația să asigure efectul direct deplin înlăturând orice normă contrară internă (T. III), respectarea acestui principiu decurgând din ordinea juridică comunitară care a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre (cauza Costa). Se consideră că, prin art. 318 teza II C. proc. civ., s-a consacrat doar pentru recurent posibilitatea de a-și valorifica susținerile formulate prin cererea de recurs și omise de instanță, legiuitorul deschizând calea contestației în anulare doar uneia din părți, intimatul din aceeași cauză neputându-și valorifica susținerile omise a fi cercetate.

Omisiunea instanței de a cerceta argumentele părților a fost analizată de Curtea Europeană în cauzele S. Troija vs. Spania, Perez vs. Franța, E. der Hurk vs. Olanda, Albina vs. România, curtea reținând „art. 6 implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al tuturor argumentelor, elementelor de probă ale părților ” . Față de cele expuse, această instanță, aplicând direct dispozițiile art. 6 C.E.D.O., concluzionează că:omisiunea de a cerceta argumentele părților nu poate fi diferențiată după calitatea acestora și trebuie să producă efecte similare pentru toate părțile. Respingându-se recursul, hotărârea instanței de recurs trebuia să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările reclamantului, ori lecturând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se poate reține însă că apărările contestatorului în sensul celor prezentate s-au omis a fi analizate.

În altă ordine de idei, sub aspectul prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., instanța de recurs poate examina cauza sub toate aspectele, așadar și sub aspectul temeiniciei nu doar a cauzelor de nelegalitate însă câtă vreme instanța de recurs nu a reținut în motivare argumente ce au fost invocate în cererea de recurs, era ținută a pune în discuție aceste argumente, (Curtea Europeană în mai multe cauze: Barbera, N. și Jabardo vs. Spania, Feldbugge vs. Olanda). Pentru cele ce preced, în baza art. 6 CEDO și a art. 318 alin. (1) ultima teză, se solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei instanței de recurs pentru că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la toate apărările recurentului,urmând a soluționa, printr-o evocare a fondului litigiului,prin admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate în sensul admiterea contestației și anularea Deciziei nr. 110 din 15 iunie 2010 emisă de intimata-pârâtă.

Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul R.F.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu poate fi primită pentru considerentele ce succed: Prin Decizia nr. 2314 din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamantul R.F.I. împotriva Deciziei civile nr. 192 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, reținând următoarele: Prin Decizia nr. 110 din 15 iunie 2010, A.N.M.R.A. a respins cererea petentului R.F.I. de restituire în natură a suprafeței de 633 m.p., teren situat în Tg-Jiu, str. Meteor, județul Gorj și aflat în administrarea sucursalei Centrul de Meteorologie Regional Oltenia. Prin contestația care a învestit instanțele în prezentul litigiu, contestatorul R.F.I.

a solicitat anularea acestei decizii și restituirea în natură a suprafeței de teren menționate. S-a reținut că în mod corect, instanța de apel a apreciat ca nefondate pretențiile reclamantului. Prin Decizia civilă nr. 7668 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta A.N.M.R.A. - Centrul Meteorologic Regional Craiova a fost obligată să emită, în favoarea reclamantului, dispoziție de restituire în natură a unei suprafețe de teren de 2.150 m.p. situat în Târgu-Jiu, str. Meteor, reținându-se în considerentele deciziei că suprafața de 633 m.p. teren nu face parte din terenul a cărui restituire s-a dispus. Ulterior, prin Sentința civilă nr. 2440 din 02 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Tg.

Jiu, Comisia Locală de Fond Funciar Tg. Jiu a fost obligată să facă propuneri cu privire la terenul în suprafață de 1.298 m.p., ce reprezintă diferența între suprafața de 3.448 m.p. (asupra căreia reclamantul R.F.I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate) și suprafața de 2.150 m.p. (ce a făcut obiectul Deciziei civile nr. 7668 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție). În considerentele acestei hotărâri, rămase irevocabile, s-a reținut că regimul juridic al suprafeței ce reprezintă diferența dintre suprafața de 3.448 m.p., solicitată de reclamant și suprafața de 2.150 m.p., a cărei retrocedare s-a făcut prin Decizia nr. 7668 din 02 decembrie 2008 a Înaltei Curți, intră sub incidența Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 sunt excluse de la incidența acestei legi, terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată și prin Legea nr. 1/2000. Or, cât timp printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv Sentința civilă nr. 2440 din 02 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că regimul juridic al terenului în litigiu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 18/1991, a considera, în prezentul litigiu, că acest teren poate fi retrocedat în natură în baza Legii nr. 10/2001, înseamnă a da o rezolvare juridică diferită aceleiași probleme litigioase și a nesocoti concluziile unei hotărâri judecătorești definitive ce cuprinde o dezlegare sub acest aspect.

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că, în mod legal, în prezentul litigiu a fost respinsă cererea reclamantului de anulare a Deciziei nr. 110 din 15 iunie 2010 emisă de A.N.M.R.A. și de restituire în natură a suprafeței de 633 mp., teren situat în Tg-Jiu, str. Meteor, județul Gorj. Prin motivele de recurs formulate, reclamantul a indicat și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. Însă, simpla indicare a acestor prevederi legale în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ. Cerințele art. 302 1 Cod de procedură civilă trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Constatând că însă niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă motivelor de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că nu este legal învestită cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva acestor motive de recurs. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat. Pe fondul contestației, Înalta Curte de Casație și Justiție constată: art. 318 alin. (1) C. proc. civ. teza a II-a prevede că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Criticile formulate de contestatorul R.F.I. cu privire la neanalizarea apărărilor sale de către instanța de casare nu subzistă. În considerentele deciziei instanței de recurs se reține că prin motivele de recurs invocate, reclamantul a indicat și art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare. Pentru aceste considerente, se va respinge contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 2314 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul R.F.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2314 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul R.F.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.