ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3665/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la Înalta Curte de

Casație și Justiție, contestatorul R.F.I. a solicitat anularea Deciziei nr. 2314

din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 318 C.

proc. civ.

Se susține că s-a

încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat

efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate efectiv de instanță.

Se arată că, în ce

privește drepturile de natură procesuală, se impune atât recunoașterea

Convenției Europene a Drepturilor Omului (pe tărâmul drepturilor omului), cât

și a Cartei drepturilor fundamentale (pe tărâmul dreptului comunitar).

Respectarea drepturilor cetățenilor UE este parte integrantă a principiilor

generale de drept, apărate atât de CEDO cât și de Curtea de Justiție,

aplicabilitatea directă a dreptului comunitar însemnând aplicarea deplină și

uniformă a reglementărilor sale în toate statele membre (T. II) instanțele

naționale având obligația să asigure efectul direct deplin înlăturând orice

normă contrară internă (T. III), respectarea acestui principiu decurgând din

ordinea juridică comunitară care a devenit parte integrantă a ordinii juridice

a statelor membre (cauza Costa).

Se consideră că, prin

art. 318 teza II C. proc. civ., s-a consacrat doar pentru recurent

posibilitatea de a-și valorifica susținerile formulate prin cererea de recurs

și omise de instanță, legiuitorul deschizând calea contestației în anulare doar

uneia din părți, intimatul din aceeași cauză neputându-și valorifica

susținerile omise a fi cercetate.

Omisiunea instanței

de a cerceta argumentele părților a fost analizată de Curtea Europeană în

cauzele S. Troija vs. Spania, Perez vs. Franța, E. der Hurk vs. Olanda, Albina

vs. România, curtea reținând „art. 6 implică în sarcina instanței obligația de

a proceda la un examen efectiv al tuturor argumentelor, elementelor de probă

ale părților

”

.

Față de cele expuse,

această instanță, aplicând direct dispozițiile art. 6 C.E.D.O., concluzionează

că:omisiunea de a cerceta argumentele părților nu poate fi diferențiată după

calitatea acestora și trebuie să producă efecte similare pentru toate părțile.

Respingându-se

recursul, hotărârea instanței de recurs trebuia să cuprindă motivele pentru

care au fost înlăturate toate apărările reclamantului, ori lecturând decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție se poate reține însă că apărările

contestatorului în sensul celor prezentate s-au omis a fi analizate.

În altă ordine de

idei, sub aspectul prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., instanța de

recurs poate examina cauza sub toate aspectele, așadar și sub aspectul

temeiniciei nu doar a cauzelor de nelegalitate însă câtă vreme instanța de

recurs nu a reținut în motivare argumente ce au fost invocate în cererea de

recurs, era ținută a pune în discuție aceste argumente, (Curtea Europeană în

mai multe cauze: Barbera, N. și Jabardo vs. Spania, Feldbugge vs. Olanda).

Pentru cele ce

preced, în baza art. 6 CEDO și a art. 318 alin. (1) ultima teză, se solicită

admiterea contestației în anulare, anularea deciziei instanței de recurs pentru

că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la toate apărările recurentului,urmând a

soluționa, printr-o evocare a fondului litigiului,prin admiterea recursului,

modificarea hotărârilor pronunțate în sensul admiterea contestației și anularea

Deciziei nr. 110 din 15 iunie 2010 emisă de intimata-pârâtă.

Analizând contestația

în anulare formulată de contestatorul R.F.I., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că aceasta nu poate fi primită pentru considerentele ce

succed:

Prin Decizia nr. 2314

din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul

declarat de reclamantul R.F.I. împotriva Deciziei civile nr. 192 din 28 martie 2011

a Curții de Apel Craiova, reținând următoarele:

Prin Decizia nr. 110

din 15 iunie 2010, A.N.M.R.A. a respins cererea petentului R.F.I. de restituire

în natură a suprafeței de 633 m.p., teren situat în Tg-Jiu, str. Meteor,

județul Gorj și aflat în administrarea sucursalei Centrul de Meteorologie

Regional Oltenia.

Prin contestația care

a învestit instanțele în prezentul litigiu, contestatorul R.F.I. a solicitat

anularea acestei decizii și restituirea în natură a suprafeței de teren

menționate.

S-a reținut că în mod

corect, instanța de apel a apreciat ca nefondate pretențiile reclamantului.

Prin Decizia civilă nr.

7668 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

pârâta A.N.M.R.A. - Centrul Meteorologic Regional Craiova a fost obligată să

emită, în favoarea reclamantului, dispoziție de restituire în natură a unei

suprafețe de teren de 2.150 m.p. situat în Târgu-Jiu, str. Meteor, reținându-se

în considerentele deciziei că suprafața de 633 m.p. teren nu face parte din

terenul a cărui restituire s-a dispus.

Ulterior, prin Sentința

civilă nr. 2440 din 02 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu, Comisia

Locală de Fond Funciar Tg. Jiu a fost obligată să facă propuneri cu privire la

terenul în suprafață de 1.298 m.p., ce reprezintă diferența între suprafața de

3.448 m.p. (asupra căreia reclamantul R.F.I. a solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate) și suprafața de 2.150 m.p. (ce a făcut obiectul Deciziei

civile nr. 7668 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție).

În considerentele

acestei hotărâri, rămase irevocabile, s-a reținut că regimul juridic al

suprafeței ce reprezintă diferența dintre suprafața de 3.448 m.p., solicitată

de reclamant și suprafața de 2.150 m.p., a cărei retrocedare s-a făcut prin Decizia

nr. 7668 din 02 decembrie 2008 a Înaltei Curți, intră sub incidența Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 8 alin.

(1) din Legea 10/2001 sunt excluse de la incidența acestei legi, terenurile ale

căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991

republicată și prin Legea nr. 1/2000.

Or, cât timp printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv Sentința civilă nr. 2440 din 02

aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu, s-a stabilit cu putere de lucru

judecat că regimul juridic al terenului în litigiu intră în sfera de

reglementare a Legii nr. 18/1991, a considera, în prezentul litigiu, că acest

teren poate fi retrocedat în natură în baza Legii nr. 10/2001, înseamnă a da o

rezolvare juridică diferită aceleiași probleme litigioase și a nesocoti

concluziile unei hotărâri judecătorești definitive ce cuprinde o dezlegare sub

acest aspect.

Prin urmare, Înalta

Curte a apreciat că, în mod legal, în prezentul litigiu a fost respinsă cererea

reclamantului de anulare a Deciziei nr. 110 din 15 iunie 2010 emisă de A.N.M.R.A.

și de restituire în natură a suprafeței de 633 mp., teren situat în Tg-Jiu,

str. Meteor, județul Gorj.

Prin motivele de

recurs formulate, reclamantul a indicat și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C.

proc. civ. Însă, simpla indicare a acestor prevederi legale în cuprinsul

cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul

exigențelor prevăzute de art. 302

1

C. proc. civ. Cerințele art. 302

1

Cod de procedură civilă trebuie interpretate în sensul formulării, prin

motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin

determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele

de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Constatând că însă

niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă motivelor de

modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta

Curte a apreciat că nu este legal învestită cu exercitarea controlului de

legalitate din perspectiva acestor motive de recurs.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat,

recursul declarat.

Pe fondul

contestației, Înalta Curte de Casație și Justiție constată: art. 318 alin. (1)

C. proc. civ. teza a II-a prevede că hotărârile instanței de recurs pot fi

atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

Criticile formulate

de contestatorul R.F.I. cu privire la neanalizarea apărărilor sale de către

instanța de casare nu subzistă.

În considerentele

deciziei instanței de recurs se reține că prin motivele de recurs invocate,

reclamantul a indicat și art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța de recurs nu

este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin

motivul de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament

juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial,

astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a

recurentului nu deschide calea contestației în anulare.

Pentru aceste

considerente, se va respinge contestația în anulare formulată împotriva Deciziei

civile nr. 2314 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, formulată de contestatorul R.F.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare împotriva Deciziei nr. 2314 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul R.F.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2013.