ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1065/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 04 iunie 2009 și

precizată la 16 noiembrie 2009, reclamanții B.C. și B.A. au solicitat anularea parțială

a H.G. nr. 1359/2001, Anexa F1, poziția 3 privind atestarea domeniului public al

județului Prahova, municipiilor , orașelor și comunelor din județul Prahova pentru

terenul în suprafață de 381,60 m.p., situat în municipiul Ploiești, str. R., județul

Prahova.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin actul administrativ contestat a fost atestată în mod

nelegal proprietatea publică a municipiului Ploiești asupra terenului în suprafață

de 381,60 mp, situat în perimetrul str. R. - str. I.M. - str. G.D. - str. B. - str.

S.M. din municipiul Ploiești, pentru care au formulat cerere de restituire în natură

în baza Legii nr. 10/2001.

Reclamanții au învederat

că acest act a vătămat dreptul lor de proprietate, deoarece terenul revendicat nu

a fost declarat bun de uz sau de interes public, național sau local, astfel că nu

face parte din domeniul public al municipiului Ploiești.

La data de 24 iunie 2009,

pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

plângerii prealabile în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum

și excepția tardivității acțiunii, cu motivarea că reclamanții nu au respectat termenul

de 1 an pentru sesizarea instanței, față de data publicării H.G. nr. 1359/2001 sau

de data la care au luat cunoștință de acest act administrativ.

La data de 07 septembrie

2009, C.E.M. și Ș.D.P. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând

anularea parțială a H.G. nr. 1359/2001, Anexa F1, poziția 3, pentru terenul în suprafață

de 1.272 m.p. situat în municipiul Ploiești, str. R., invocând aceleași motive de

nelegalitate ca reclamanții și susținând că le-a fost vătămat dreptul de proprietate

asupra terenului revendicat.

Pârâta Primăria Municipiului

Ploiești a invocat la data de 18 ianuarie 2010 excepția lipsei calității procesuale

pasive, arătând că nu este autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile

invocate de Guvernul României prin încheierea dată în ședința publică de la 26 octombrie

2009, constatând că reclamanții au formulat plângere prealabilă cu respectarea termenelor

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și au sesizat instanța cu acțiunea în

anulare în termenul de decădere de 1 an, pentru motive temeinice, în conformitate

cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din aceeași lege.

Prin încheierea dată în

ședința publică de la 18 ianuarie 2010, a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Ploiești, avându-se în vedere

obiectul acțiunii principale și lipsa capacității procesuale a acestei structuri

funcționale din municipiul Ploiești.

Pe fondul cauzei, aceeași

instanță a pronunțat sentința nr. 95 din 19 aprilie 2010, prin care a admis acțiunea

și cererea de intervenție formulată în interes propriu și a anulat în parte H.G.

nr. 1359/2001, Anexa F, poziția 3 pentru suprafețele de 369 m.p., perimetrul ABFEA,

și 1.366 m.p., perimetrul MNRQM, identificate pe schița de plan de expertul B.L.,

situate în municipiul Ploiești, B-dul R., județul Prahova.

Hotărând astfel, instanța

de fond a avut în vedere că terenurile în suprafață de 369 m.p. și 1.366 m.p. nu

sunt bunuri de utilitate publică, după cum rezultă din concluziile expertizei de

specialitate și din înscrisurile emise de autoritatea publică locală, iar emitentul

actului contestat nu a făcut dovada că imobilele respective au fost dobândite în

proprietatea publică a municipiului Ploiești prin unul din modurile enumerate la

art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 213/1998 și în atare situație, au fost nelegal atestate

în domeniul public. Din acest considerent, s-a apreciat că H.G. nr. 1359/2001 a

fost emisă nelegal, cu încălcarea dreptului reclamanților și intervenienților de

a li se soluționa cererile de restituire în natură a terenurilor respective în baza

Legii nr. 10/2001, în aceleași condiții cu alte persoane îndreptățite, care au deținut

terenuri în perimetrul str. R. - str. I.M. - str. G.D. - str. B. - str. S.M.

Împotriva acestei sentințe

și a încheierilor din 26 octombrie 2009 și din 18 ianuarie 2010, a declarat recurs

pârâtul Guvernul României, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., să fie modificate hotărârile atacate, în sensul respingerii ca

tardive a acțiunii principale și a cererii de intervenție și să se constate că Primăria

municipiului Ploiești are calitate procesuală pasivă. În subsidiar, recurentul a

solicitat modificarea în tot a hotărârii date pe fondul cauzei, în sensul respingerii

ca neîntemeiate a acțiunii și a cererii de intervenție formulată în interes propriu.

Recurentul a criticat

soluția de respingere a excepției privind tardivitatea cererilor formulate de reclamanți

și de intervenienți, arătând că acestea au fost formulate cu depășirea termenului

de decădere de 1 an de la data comunicării sau luării la cunoștință a actului prin

măsura oficială a publicării în M. Of., realizată la 18 februarie 2002 prin publicarea

H.G. nr. 1359/2001 și a anexelor la hotărâre în M. Of. nr. 128 bis.

Recurentul a învederat

că și în ipoteza în care nu s-ar lua în considerare data publicării actului administrativ

contestat, instanța de fond trebuia să analizeze înscrisurile depuse la dosar și

din care rezulta cu evidență că atât reclamanții, cât și intervenienții, aveau cunoștință

de emiterea și conținutul H.G. nr. 1359/2001 după comunicarea dispozițiilor nr.

4839 din 19 mai 2004 și nr. 7794/2005 emise de Primarul municipiului Ploiești, prin

care li s-au respins cererile de restituire în natură a terenurilor solicitate,

cu motivarea că acestea aparțin domeniului public al municipiului Ploiești. De asemenea,

recurentul a arătat că reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată și

cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni care, potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, se calculează de la data comunicării

răspunsului la plângerea prealabilă, realizată în cauză prin adresa din 11 iulie

2008.

Încheierea din ședința

publică de la 18 ianuarie 2010 a fost criticată pentru soluția de admitere a excepției

privind lipsa calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Ploiești, arătându-se

că participarea acesteia în proces era necesară pentru a se da posibilitatea reprezentanților

unității administrativ-teritoriale și anume, municipiul Ploiești, ca titular al

dreptului de proprietate publică asupra terenurilor în litigiu, să facă apărări

corespunzătoare și să lămurească aspecte legale de regimul juridic al imobilelor.

Pe fondul cauzei, recurentul

a susținut că în mod greșit instanța de fond a anulat H.G. nr. 1359/2001, care este

anterioară datei la care intimații-reclamanți și intervenienți au formulat notificări

în baza Legii nr. 10/2001, astfel că dreptul lor de proprietate nu era actual și

nu a existat o vătămare a drepturilor recunoscute de lege sau a intereselor legitime,

care să justifice legitimarea procesuală activă pentru cererea de anulare a actului

administrativ.

În interesul recurentului,

la data de 25 ianuarie 2011, Municipiul Ploiești și Consiliul Local al municipiului

Ploiești au formulat cerere de intervenție, solicitând admiterea recursului și modificarea

hotărârilor atacate, în sensul respingerii acțiunii principale și a cererii de intervenție

în interes propriu pentru considerentele expuse în dezvoltarea cererii de recurs.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs și cererea de intervenție accesorie

formulată în interesul recurentului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

persoana vătămată poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6

luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, sau, după caz,

data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii ori

data expirării termenului legal de soluționare a plângerii prealabile sau a cererii.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, în toate cazurile, pentru motive temeinice,

cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu

de un an de la data comunicării actului, luării la cunoștință.

Această reglementare a

fost greșit interpretată de instanța de fond pentru soluționarea excepției invocate

de recurentul-pârât cu privire la tardivitatea cererilor formulate de intimații-reclamanți

și intervenienți pentru anularea parțială a H.G. nr. 1359/2001.

În soluționarea acestei

excepții, instanța de fond a apreciat eronat că a fost respectat termenul de 1 an

pentru formularea acțiunii în anulare, considerând că termenul a început să curgă

de la data de 09 iunie 2008, când s-a pronunțat decizia nr. 169/2008 a Curții de

Apel Ploiești, în considerentele căreia s-a reținut existența H.G. nr. 1359/2001

privind apartenența la domeniul public al municipiului Ploiești a terenurilor solicitate

de intimații-intervenienți.

Față de natura actului

juridic dedus judecății, instanța de fond nu a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor

art. 107 din Constituție măsura oficială de comunicare a hotărârilor Guvernului,

către cei interesați, măsură care condiționează însăși intrarea în vigoare a acestor

acte administrative și opozabilitatea lor, este publicarea în M. Of. al României

și acesta este momentul de la care încep să curgă și termenele prevăzute de Legea

nr. 554/2004.

În consecință, atât acțiunea

principală, cât și cererea de intervenție în interes propriu au fost tardiv formulate

prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu depășirea

termenului de decădere de 1 an de la data comunicării actului/luării la cunoștință

a actului prin măsura oficială a publicării în M. Of. nr. 128 din 18 februarie 2002

a H.G. nr. 1359/2001, cu anexele hotărârii.

Tardivitatea cererilor

de anulare parțială a H.G. nr. 1359/2001 rezultă, de asemenea, din situația de fapt

concretă a intimaților-reclamanți și intervenienți, care au cunoscut atât existența,

cât și conținutul actului respectiv pe parcursul derulării procedurilor administrative

și judiciare inițiate de ei pentru restituirea în natură a terenurilor, conform

prevederilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, intimații-reclamanți

au avut cunoștință de emiterea H.G. nr. 1359/2001 din anul 2004, când prin dispoziția

nr. 4839 din 19 mai 2004 emisă de Primarul municipiului Ploiești s-a respins cererea

de restituire în natură a terenului în suprafață de 451,80 m.p., cu motivarea că

terenul respectiv aparține domeniului public al municipiului Ploiești.

Cu aceeași motivare a

fost respinsă prin dispoziția nr. 7794/2005 a Primarului municipiul Ploiești și

cererea intimaților-intervenienți pentru restituirea în natură a terenului în suprafață

de 1.635 m.p., situat în municipiul Ploiești, B-dul R.

H.G. nr. 1359/2001 a fost

depusă și a fost reținută în considerentele de drept ale deciziei nr. 774 din 31

mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, și ale sentinței civile nr. 359

din 12 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secția civilă, pronunțate în contradictoriu

cu intimații-reclamanți și intervenienții, astfel că, la data hotărârilor respective,

aceștia aveau cunoștință de actul administrativ individual emis de recurentul-pârât

cu privire la terenurile solicitate în procedura Legii nr. 10/2001.

Raportat la toate aceste

elemente ale situației de fapt, rezultă că acțiunea principală formulată la 04 iunie

2009 și cererea de intervenție formulată la 07 septembrie 2009 sunt tardive și se

impunea respingerea lor, ca o consecință a admiterii excepției invocate de recurentul-pârât

în acest sens.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și cererea de intervenție

accesorie și va modifica hotărârile atacate, în sensul respingerii ca tardive a

acțiunii formulate de reclamantul B.C. și a cererii de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienții C.E.M. și Ș.D.P.

Excepția de procedură

privind tardivitatea cererii de chemare în judecată are caracter dirimant, astfel

că se impune a fi modificată și încheierea din 18 ianuarie 2010, fără a mai fi necesară

cercetarea motivelor de recurs invocate pe fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de intervenție

în interesul recurentului de Municipiul Ploiești și Consiliul local al municipiului

Ploiești.

Admite recursul declarat

de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 95 din 19 aprilie 2010, a încheierii

din 26 octombrie 2009, precum și a încheierii din 18 ianuarie 2010 ale Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârile atacate,

în sensul că respinge, ca tardive, acțiunea formulată de reclamantul B.C. și cererea

de intervenție formulată de C.E.M. și Ș.D.P.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.